Dacă cererea mea urmează să fie soluționată în această țară

Alemania

Contenido facilitado por
Alemania

Legislația germană privind despăgubirea victimelor

Legea privind despăgubirea victimelor infracțiunilor săvârșite prin violență

Legea privind despăgubirea victimelor infracțiunilor săvârșite prin violență - versiunea în limba engleză

Pentru ce tip de infracțiune pot obține despăgubiri?

În principiu, puteți obține despăgubiri pentru orice atac ilegitim intenționat (de exemplu, agresiune fizică, agresiune sexuală, atac terorist, omor) în temeiul OEG. Despăgubirile pot fi plătite victimelor sau rudelor supraviețuitoare ale acestora.

Pentru ce tip de prejudiciu pot obține despăgubiri?

Despăgubirile se plătesc nu numai pentru daune asupra sănătății, ci și pentru consecințele economice ale unor astfel de daune asupra sănătății. Efectele psihologice negative sunt, de asemenea, recunoscute ca daune asupra sănătății. Cu toate acestea, daunele asupra sănătății trebuie să fie pe termen lung (adică trebuie să dureze mai mult de șase luni). Nu sunt plătite despăgubiri pentru daunele patrimoniale și pierderile financiare. Nu sunt plătite despăgubiri pentru durere și suferință în temeiul OEG.

Pot obține despăgubiri dacă sunt rudă sau persoană aflată în întreținerea unei victime care a decedat ca urmare a unei infracțiuni? Ce rude sau persoane aflate în întreținere pot obține despăgubiri?

Despăgubirile sunt acordate și rudelor supraviețuitoare ale victimei. Rudele supraviețuitoare sunt soțul/soția victimei, partenerul înregistrat și copiii victimei și, în cazuri excepționale, părinții acesteia. „Copiii” includ copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial și copiii vitregi.

Pot obține despăgubiri dacă sunt rudă sau persoană aflată în întreținerea unei victime care a supraviețuit? Ce rude sau persoane aflate în întreținere pot obține despăgubiri în acest caz?

Rudele unei victime care a supraviețuit pot, în anumite circumstanțe, să beneficieze de plăți pentru tratament medical și întreținere.

Pot obține despăgubiri dacă nu sunt cetățean al unei țări UE?

Toți resortisanții țărilor terțe care sunt victime ale unei infracțiuni săvârșite prin violență în Germania primesc (retroactiv de la 1 iulie 2018) aceeași despăgubire ca și victimele care sunt cetățeni germani.

Pot solicita despăgubiri din partea acestei țări dacă locuiesc aici sau provin de aici (aceasta este țara mea de reședință sau de cetățenie) chiar dacă infracțiunea a fost săvârșită într-o altă țară a UE? Pot să fac acest lucru în loc să solicit despăgubiri în țara în care a avut loc infracțiunea? Dacă da, în ce condiții?

În conformitate cu secțiunea 3a din OEG, victimele unei infracțiuni violente săvârșite în străinătate care au reședința în Germania pot primi, de asemenea, despăgubiri din partea statului german. Acestea se prezintă sub forma unei plăți unice. Orice despăgubire din partea țării în care s-a săvârșit infracțiunea va fi dedusă din aceste despăgubiri.

Pentru a putea solicita despăgubiri, trebuie să fi denunțat infracțiunea mai întâi la poliție?

Solicitanții în temeiul OEG au obligația de a coopera în cadrul procedurii de despăgubire. Aceasta înseamnă prezentarea situației tuturor circumstanțelor care ar putea contribui la clarificarea faptelor cauzei. Aceasta înseamnă, în general, că autorul trebuie denunțat la poliție. În anumite cazuri, se poate renunța la cerința de denunțare a unei infracțiuni (de exemplu, în cazul în care nu se poate aștepta în mod rezonabil ca victima să facă acest lucru).

Trebuie să aștept rezultatul anchetelor poliției sau al procesului penal înainte de a putea solicita despăgubiri?

Nu, autoritățile competente decid, în general, în mod independent, cu privire la solicitările formulate conform OEG. Cu toate acestea, în unele cazuri, poate fi necesar să se aștepte rezultatul anchetelor poliției sau al procedurilor penale.

Trebuie să solicit mai întâi despăgubiri de la autorul infracțiunii – dacă acesta a fost identificat?

Nu

Dacă autorul infracțiunii nu a fost identificat sau condamnat, mai pot primi despăgubiri? Dacă da, ce probe trebuie să prezint pentru a-mi susține cererea de despăgubire?

Da, despăgubirile sunt disponibile indiferent dacă autorul infracțiunii a fost identificat sau condamnat. Pentru a vă susține cererea de despăgubire, trebuie să prezentați toate documentele care ar putea ajuta la clarificarea faptelor cauzei și la stabilirea amplorii daunelor cauzate.

Există o limită de timp în care trebuie să solicit despăgubiri?

Nu, nu există o limită de timp conform OEG. Cu toate acestea, plățile despăgubirilor pot fi efectuate retroactiv numai pentru o perioadă de un an înainte de formularea cererii.

Ce pierderi și cheltuieli sunt acoperite de despăgubire?

Daunele materiale și psihologice aduse sănătății ca urmare a unei infracțiuni săvârșite prin violență sunt acoperite de despăgubiri. Despăgubirea victimelor include prestații lunare de pensie. Există, de asemenea, prestații pentru compensarea consecințelor economice.

Cuantumul și durata prestațiilor sunt reglementate de Legea federală privind asistența (Bundesversorgungsgesetz).

Acestea acoperă în special:

  • Cheltuielile medicale, serviciile de îngrijire
  • Accesoriile medicale (de exemplu proteze, proteze dentare, scaun cu rotile)
  • Prestațiile lunare de pensie, care pot fi sau nu în funcție de venituri, pentru părțile vătămate și supraviețuitori.
  • Cheltuielile de înmormântare
  • Prestațiile sociale suplimentare pentru persoanele defavorizate din punct de vedere economic (de exemplu, asistență pentru îngrijire, ajutor suplimentar pentru subzistență).

Nu se plătesc despăgubiri pentru durere și suferință (Schmerzensgeld). În principiu, nu sunt plătite despăgubiri pentru daunele patrimoniale și pierderile financiare. Se fac excepții pentru accesoriile care sunt purtate, cum ar fi ochelarii, lentilele de contact și protezele dentare.

Despăgubirea se plătește într-o singură tranșă sau în tranșe lunare?

Pensiile acordate victimelor și rudelor supraviețuitoare pentru a compensa consecințele economice și medicale ale daunelor asupra sănătății sunt plătite lunar, atâta timp cât sunt îndeplinite toate condițiile necesare. Alte prestații sunt plătite dacă și când sunt necesare (de exemplu, pentru cheltuieli de înmormântare, proteze).

În ce mod ar putea propriul meu comportament în legătură cu infracțiunea, cazierul meu judiciar sau lipsa de cooperare în cursul procedurii de despăgubire să îmi afecteze șansa de a primi despăgubiri și/sau suma pe care o primesc?

În cazul în care partea vătămată a provocat singură prejudiciul sau dacă ar fi incorect să se plătească despăgubiri din alte motive, în special din cauza propriului comportament al victimei, acordarea de despăgubiri va fi refuzată. Cu toate acestea, simpla existență a cazierului judiciar nu este suficientă pentru a justifica o astfel de decizie. Solicitanții au obligația de a contribui, pe cât posibil, la clarificarea faptelor cauzei. Dacă nu îndeplinesc această obligație, despăgubirea poate fi refuzată integral sau parțial.

Situația mea financiară ar putea să afecteze posibilitatea de a primi despăgubiri și/sau nivelul acestora?

Potrivit OEG, despăgubirile se plătesc indiferent de venitul sau averea părții vătămate. Situația financiară a părții vătămate poate avea un impact doar asupra valorii despăgubirilor acordate pentru a compensa daunele economice sau în cazul prestațiilor de îngrijire.

Există alte criterii care mi-ar putea afecta posibilitatea de a primi despăgubiri și/sau nivelul acestora?

Nu

Cum va fi calculată despăgubirea?

Valoarea prestațiilor de pensie acordate pentru a compensa consecințele daunelor asupra sănătății se calculează în funcție de amploarea acestor consecințe.

Valoarea prestațiilor acordate pentru a compensa consecințele daunelor economice se bazează pe dezavantajele economice suportate.

Există o sumă minimă/maximă care poate fi acordată?

Nu

Trebuie să specific suma în formularul de cerere? Dacă da, voi primi instrucțiuni referitoare la modul de calcul sau la alte aspecte?

Nu. Nu este necesar să specificați dumneavoastră suma în formular. Suma se bazează pe daunele asupra sănătății și pe daunele economice suferite și este stabilită de către autoritatea de decizie.

Va fi dedusă o eventuală despăgubire pe care o primesc pentru pierderea mea din alte surse (cum ar fi schema de asigurare a angajatorului sau cea privată) din despăgubirea plătită de autoritate/organism?

Plățile de pensii acordate pentru a compensa consecințele daunelor asupra sănătății se efectuează indiferent dacă primiți plăți de la alte organisme private sau publice. Cu toate acestea, aceste plăți pot fi luate în considerare la calcularea plăților pentru a compensa consecințele daunelor economice.

Pot obține un avans din despăgubire? Dacă da, în ce condiții?

În conformitate cu OEG, plățile în avans nu sunt posibile. Cu toate acestea, plățile pentru acoperirea tratamentului medical pot fi efectuate înainte de luarea unei decizii privind cererea de despăgubire.

Pot obține o despăgubire complementară sau suplimentară (de exemplu, ca urmare a unei schimbări a circumstanțelor sau a unei înrăutățiri a stării de sănătate etc.) după pronunțarea deciziei principale?

În cazul înrăutățirii stării de sănătate, se poate formula întotdeauna o „cerere pentru agravarea stării de sănătate” (Verschlimmerungsantrag) pentru a solicita recalcularea valorii despăgubirii. Modificările veniturilor pot fi întotdeauna luate în considerare la calcularea despăgubirilor pentru consecințele daunelor economice.

Ce documente justificative trebuie să atașez în sprijinul cererii mele?

Trebuie să includeți toate documentele care vor contribui la clarificarea faptelor cauzei și la stabilirea daunelor cauzate.

Există taxe administrative sau de altă natură care trebuie plătite atunci când cererea este primită și prelucrată?

Nu

Ce autoritate decide cu privire la cererile de despăgubire (în cazurile naționale)?

Autoritățile de decizie sunt autoritățile competente în materie de protecție socială din fiecare stat federal. Competența îi revine statului federal în care locuiește victima.

În cazul în care victima unei infracțiuni săvârșite prin violență în Germania nu locuiește în Germania, victima poate depune o cerere la autoritatea competentă în materie de protecție socială din statul federal în care a avut loc infracțiunea.

În loc să caute ei înșiși organismul responsabil, solicitanții străini pot contacta punctul de contact central din cadrul Ministerului Federal al Muncii și Afacerilor Sociale (Zentrale KontaktstelleBundesministerium für Arbeit und Soziales), care va transmite cererea de despăgubire autorității competente.

Către ce instituție trimit cererea (în cazurile naționale)?

Cererea trebuie trimisă către autoritatea competentă în materie de protecție socială.

În loc să caute ei înșiși organismul responsabil, solicitanții străini pot contacta punctul de contact central din cadrul Ministerului Federal al Muncii și Afacerilor Sociale (Zentrale KontaktstelleBundesministerium für Arbeit und Soziales).

Trebuie să fiu prezent în timpul procedurii și/sau atunci când se pronunță o decizie referitoare la cererea mea?

Nu

Cât durează (aproximativ) pentru a obține o decizie cu privire la o cerere de despăgubire din partea autorității?

Nu există un răspuns definitiv la această întrebare. Durata procedurii depinde, în special, de cât de ușoară sau dificilă este clarificarea faptelor cauzei și de necesitatea obținerii rapoartelor medicale.

Dacă nu sunt mulțumit de decizia autorității, cum o pot contesta?

Se poate depune o contestație împotriva deciziei. În cazul în care autoritatea competentă nu adoptă o decizie diferită în urma procedurii de contestare, se poate depune o plângere la instanța în materie de drept social (Sozialgericht).

Unde pot obține formularele necesare și alte informații referitoare la procedura de urmat pentru depunerea unei cereri?

Formularele de cerere și alte informații sunt disponibile la adresa:

http://www.bmas.de/opferentschaedigung

http://www.bmas.de/victimscompensation

Există un număr de telefon la care pot suna pentru a primi asistență sau un site web în acest sens?

Informații cu privire la acest subiect pot fi găsite la adresa:

http://www.bmas.de/opferentschaedigung

http://www.bmas.de/victimscompensation

Puteți găsi informații referitoare la organizațiile de sprijinire a victimelor din Germania, la adresa https://www.odabs.org/

Pot obține asistență juridică (ajutor din partea unui avocat) la întocmirea cererii?

Nu. Onorariile juridice nu sunt considerate despăgubiri și, prin urmare, nu pot fi rambursate în temeiul OEG.

Există organizații de sprijinire a victimelor care mă pot ajuta să depun o cerere de despăgubire?

Da, există o serie de organizații regionale și naționale de sprijinire a victimelor. Cea mai mare organizație la nivel național este „der WEISSE RING”.

Ultima actualizare: 24/12/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.