Legislația națională

Malta

Această pagină vă oferă informații privind sistemul juridic din Malta.

Conținut furnizat de
Malta

Izvoare de drept

  • legile Parlamentului (legislația primară);
  • regulamente, norme, ordine, reguli interne (legislație secundară) și
  • legislația UE inclusiv decizii ale Curții Europene de Justiție.

Constituția este sursa de bază a legislației naționale și stipulează că legile sunt adoptate de Parlament sub forma de legi ordinare, însă Parlamentul poate delega puterile legislative altor organisme (și anume, ministere, autorități, organisme publice etc.) care sunt autorizate să elaboreze legislația secundară în sfera de autoritate delegată acestora printr-o lege ordinară.

Ordinea juridică națională trebuie analizată în contextul legislației UE și mai ales, în contextul Tratatului de aderare.

În Malta nu există o legislație a puterii judecătorești – instanțele doar interpretează prevederile legale. Acest lucru nu înseamnă însă că nu funcționează principiul obligativității precedentelor stabilite prin hotărâri judecătorești. Ca regulă generală, judecătorii nu se pot îndepărta de un principiu bine stabilit în jurisprudență decât în cazuri excepționale. De asemenea, instanțele inferioare respectă principiile enunțate de Curtea Supremă în legătură cu anumite aspecte de drept.

Tipuri de instrumente juridice - descriere

Tratatele internaționale pot face parte, de asemenea, din legislația internă a Maltei.

Convenția europeană a drepturilor omului

Convenția europeană a drepturilor omului a fost încorporată în dreptul maltez prin Legea XIV din 1987 adoptată de Parlamentul din Malta. Legile malteze trebuie să respecte drepturile și libertățile prevăzute în convenție. Instanțele sunt competente să exercite controlul judiciar în acest sens.

Ierarhia normelor

La nivel național, Constituția este legislația supremă a statului, urmată de legile ordinare, după care urmează legislația secundară. Cu toate acestea, așa cum s-a arătat mai sus, Tratatul de aderare și regulamentele UE sunt obligatorii din punct de vedere legal și operative în Malta ca și în celelalte State Membre, și trebuie să fie luate în considerare împreună cu legislația UE în general.

Cadru instituțional

Instituțiile responsabile de adoptarea normelor juridice

În esență, este respectat un sistem de control și echilibru între legislativ, executiv și judiciar. Dacă cei trei piloni exercită puterile legislativă, executivă și juridică în propriul domeniu, sistemul de control și echilibru pe care Malta l-a moștenit de la principiile engleze ale statului de drept, permite buna funcționare a sistemului juridic din Malta.

Procesul de luare a deciziilor

Malta respectă sistemul parlamentar britanic, ceea ce nu este surprinzător având în vedere cei 180 de ani de dominație britanică. Un ministru propune un proiect de lege, care ulterior este publicat în Monitorul Oficial pentru a se efectua o primă citire a acestuia în Parlament. În funcție de importanța legii în cauză, se poate publica sau nu o carte albă în prealabil. Camera Reprezentanților ulterior formează o comisie, și, după a doua lectură cu ocazia căreia parlamentarilor li se oferă posibilitatea de a comenta în termeni generali în privința respectivei legi, Comisia de evaluare analizează fiecare articol în parte în mod amănunțit și propune amendamente. După finalizarea activității Comisiei de evaluare, propunerea de lege este retrimisă la Parlament pentru o ultimă a treia lectură, ulterior este promulgată de Președintele Republicii și, în final, devine lege.

Regula generală este ca legea să intre în vigoare la data publicării, în afară de cazul în care se prevede în mod expres în lege ca ministerul în cauză să înceapă aplicarea legii (sau o parte a legii) la o dată diferită.

Baze de date juridice

Baza de date legislativă națională: Legislația Maltei – Servicii juridice

Serviciul permite accesul gratuit la:

  • întreaga legislație națională atât principală cât și secundară;
  • publicații juridice inclusiv legi, proiecte de lege, avize juridice și statute.

Linkuri relevante

Legislația Maltei

Ultima actualizare: 04/05/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.