În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2022.

Prelucrarea automată

Irlanda de Nord
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Pot fi introduse acţiuni în instanţă utilizând internetul?

Da, se pot iniția acțiuni civile în justiție prin internet prin intermediul sistemului online pentru cereri cu valoare redusă (Small Claims Online – SCOL), disponibil la următoarea adresă: https://www.justice-ni.gov.uk/articles/online-services.

2 Dacă da, pentru ce tip de cauze se poate folosi aceasta? Există proceduri care sunt disponibile exclusiv prin internet?

Sistemul online pentru cereri cu valoare redusă (Small Claims On Line – SCOL) este disponibil pentru cereri monetare cu o valoare mai mică de 3 000 GBP, fără taxe judiciare, și care nu se referă la vătămări corporale, accidente rutiere, defăimare sau calomnie, titlul de proprietate asupra terenurilor, legate sau anuități sau orice bunuri conjugale.

Persoana sau persoanele [pârâtul (pârâții)] împotriva căreia (cărora) este inițiată acțiunea poate (pot) avea reședința în Regatul Unit atât timp cât este furnizat un cod poștal care să permită identificarea domiciliului ales corespunzător. Dacă adresa pârâtului este în Anglia, Scoția sau Țara Galilor, solicitantul trebuie să confirme că o acțiune cu același obiect nu a mai fost inițiată la o altă instanță. Totuși, sistemul SCOL nu poate fi utilizat în cazul în care adresa pârâtului este în afara Regatului Unit.

În cazul SCOL, solicitanții trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, trebuie să aibă capacitate mentală, să nu beneficieze de asistență judiciară în sensul Legii din 1988 privind asistența judiciară și nu trebuie să fie un justițiabil vexatoriu (vexatious litigant) [respectiv o persoană căreia un judecător de la Înalta Curte (High Court) i-a interzis să inițieze acțiuni în justiție în fața oricărui tribunal districtual din Irlanda de Nord fără permisiune]. Acțiunile nu pot fi introduse împotriva Guvernului sau a Monarhiei.

Cererile cu valoare redusă pot fi inițiate la sediul instanței sau online, utilizând procesul SCOL.

3 Facilitatea respectivă este disponibilă în orice moment (mai precis 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână) sau numai în anumite intervale orare? Dacă da, care sunt aceste intervale?

SCOL este disponibil în prezent 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.

4 Detaliile privind cauza trebuie furnizate într-un anumit format?

Pentru SCOL, reclamantul trebuie să completeze pe ecran o serie de date. Fiecare filă a ecranului se referă la o anumită informație care este necesară – de exemplu, numele și adresa complete ale reclamantului, numele și adresa pârâtului sau ale pârâților și suma solicitată și detaliile cererii.

5 Cum este asigurată securitatea datelor transmise şi stocate?

Securitatea este foarte importantă. Deoarece unele dintre informațiile furnizate de un reclamant pot fi sensibile, securitatea acestora este asigurată printr-un identificator unic al utilizatorului și parole. De asemenea, site-ul web are protecție de securitate și criptează datele care sunt transmise prin internet.

Reclamanții trebuie să se înregistreze pe site-ul web înainte să poată iniția online o cerere de valoare redusă. În cursul înregistrării li se solicită să aleagă un identificator de utilizator și o parolă. Parola trebuie să aibă minimum 7 caractere și să fie o combinație de litere majuscule și minuscule și cifre.

6 Este necesar să se utilizeze semnătura electronică, indiferent de tipul acesteia şi/sau înregistrarea orei exacte de depunere?

Nu sunt necesare semnături electronice. Reclamantul trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere.

7 Se plătesc taxe judiciare? Dacă da, cum pot fi plătite acestea? Taxele judiciare diferă de cele aferente procedurilor neelectronice?

Nu se face distincție între taxele judiciare datorate pentru acțiunile inițiate prin internet și cele inițiate în proceduri care nu implică mijloace electronice. Taxele judiciare pot fi plătite cu card de credit sau de debit sau în cont preplătit. Persoanele care au dreptul de a solicita scutirea sau remiterea taxei nu pot utiliza SCOL.

8 Se poate retrage o acţiune care a fost introdusă prin internet?

Reclamantul poate transmite o înștiințare de retragere a acțiunii; această înștiințare poate fi depusă online sau la sediu și va stabili stadiul cauzei drept „soluționat” (dealt with).

9 Dacă reclamantul iniţiază procedurile prin internet, pârâtul poate şi/sau trebuie să răspundă folosind, de asemenea, internetul?

Dacă o acțiune a fost inițiată prin intermediul SCOL, pârâtul poate răspunde prin mijloace electronice utilizând datele referitoare la acțiune indicate pe prima pagină a formularului de cerere sau, alternativ, poate răspunde la sediul instanței relevante. Nu este obligatoriu să răspundă prin internet.

10 Având în vedere procedura electronică, ce se întâmplă dacă pârâtul depune o întâmpinare?

Pârâtul poate răspunde online unei cereri formulate utilizând sistemul SCOL în 3 modalități. Acesta poate completa:

o acceptare a datoriei (Acceptance of Liability) – dacă admite cererea și dorește să o soluționeze.

Pârâtul trebuie să completeze și să depună acest document dacă acceptă că datorează suma de bani și urmează să plătească valoarea restantă. Trebuie să indice dacă are nevoie de timp suplimentar pentru a face plata declarând fie că poate plăti o sumă pe săptămână/lună, fie că poate plăti suma întreagă până la o anumită dată.

o înștiințare privind litigiul (Notice of Dispute) – dacă pârâtul dorește să conteste cererea inițiată împotriva sa.

În cazul în care nu este de acord cu cererea, acesta trebuie să completeze și să depună o înștiințare privind litigiul, prezentând motivele pentru care consideră că această cauză trebuie să facă obiectul unui litigiu. După verificarea documentului, cauza este transferată la sediul instanței completat pe cererea inițială (de obicei o instanță locală) pentru înregistrarea pe rol (programare) și pentru audiere. Pârâtul trebuie să depună copii ale oricăror documente în sprijinul cauzei sale la sediul instanței relevante cu cel puțin 10 zile înainte de data audierii în instanță.

O înștiințare privind litigiul și cererea reconvențională (Notice of Dispute and Counterclaim) – dacă pârâtul dorește să conteste cererea inițiată împotriva sa și dorește să depună o cerere reconvențională împotriva reclamantului. Va fi percepută o taxă pentru acest document, fiind calculată în funcție de suma pe care pârâtul dorește să o solicite. Acesta trebuie să plătească online pentru cerere cu card de credit sau de debit. În cazul în care nu are un card de credit sau de debit, trebuie să depună acest document la centrul de prelucrare a acțiunilor civile (Civil Processing Centre) și să facă plata în numerar, prin mandat poștal sau prin cec. Cecurile trebuie să fie plătibile către Serviciul instanțe judecătorești din Irlanda de Nord.

După verificarea documentului la centrul de prelucrare a acțiunilor civile (Civil Processing Centre), cauza este transferată la sediul instanței completat pe cererea inițială (de obicei o instanță locală) pentru înregistrarea pe rol și pentru audiere. Pârâtul trebuie să depună copii ale oricăror documente în sprijinul cauzei sale la sediul instanței relevante cu cel puțin 10 zile înainte de data audierii în instanță.

În cazul în care pârâtul depune un memoriu în apărare, cauza este transferată la instanța locală a pârâtului. În cazul în care este depusă o cerere reconvențională, cauza este transferată unei instanțe corespunzătoare. În ambele situații, cauza va continua ca și cum nu a fost inițiată prin mijloace electronice.

11 Având în vedere procedura electronică, ce se întâmplă dacă pârâtul nu depune o întâmpinare?

După expirarea termenului de returnare și în cazul în care nu există niciun răspuns din partea pârâtului, reclamantul poate solicita emiterea unui decret pronunțat în lipsă pentru o sumă stabilită sau estimată (Liquidated or Unliquidated Default Decree). Cererea de pronunțare a unui decret în lipsă (Default Decree) poate fi completată și depusă online.

12 Se pot prezenta instanţei documente prin mijloace electronice şi, dacă da, pentru ce tip de proceduri şi în ce condiţii?

Nu există un mecanism general online care să permită prezentarea documentelor către instanță prin mijloace electronice însă, în anumite circumstanțe, care țin de puterea de apreciere a instanței, aceasta poate indica faptul că va accepta unele documente în format electronic. Documentele sunt acceptate dacă sunt transmise între conturile Criminal Justice Secure eMail (CJSM), adică de la o adresă de e-mail a CJSM către alta. Un protocol pentru schimbul electronic de informații între Serviciul instanțe judecătorești din Irlanda de Nord și alte organizații, în procedurile în temeiul Ordinului din 1995 privind copiii (Irlanda de Nord) prezintă detalii ale parametrilor pentru schimburile de documente convenite.

13 Documentele judiciare, în special hotărârile, pot fi notificate prin internet?

Nu.

14 Hotărârile judecătoreşti pot fi notificate prin mijloace electronice?

Nu.

15 Se pot introduce căi de atac prin internet? Poate fi notificată hotărârea în urma căii de atac prin internet?

Nu.

16 Pot fi iniţiate proceduri de executare prin internet?

Nu.

17 Părţile sau reprezentanţii legali ai acestora pot să consulte cauzele on-line? Dacă da, în ce mod?

Nu.

Linkuri conexe

Serviciul instanțe judecătorești din Irlanda de Nord https://www.justice-ni.gov.uk/topics/courts-and-tribunals.

Ultima actualizare: 19/04/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.