Sistemele naționale de justiție

Ţările de Jos

Prezenta pagină oferă o prezentare generală a sistemului judiciar din Țările de Jos.

Conținut furnizat de
Ţările de Jos

Organizarea justiției - sisteme judiciare

Administrarea instanțelor judecătorești

Consiliul Corpului Magistraților (Raad voor de rechtspraak) face parte din sistemul judiciar, dar nu are în sine atribuții de administrare a justiției. Această instituție a preluat responsabilitatea pentru un anumit număr de sarcini de la ministrul justiției. Este vorba de sarcini operaționale care includ alocarea bugetului, supervizarea gestiunii financiare, politica de personal, TIC și politica de clădiri. Consiliul oferă sprijin instanțelor ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor lor în aceste domenii. De asemenea, Consiliului i-a fost atribuită și sarcina de îmbunătățire a calității sistemului judiciar și de consiliere privind noile acte legislative care au implicații pentru modul în care este administrată justiția. Consiliul acționează ca purtător de cuvânt pentru sistemul judiciar în cadrul dezbaterii sociale și politice. Sarcinile Consiliului privesc chestiunile operaționale (în cel mai larg sens al termenului), aspectele bugetare și aspectele calitative ale actului de justiție.

Acesta joacă un rol esențial în întocmirea, executarea și asumarea responsabilității în legătură cu bugetul sistemului judiciar. Sistemul bugetar se bazează pe un sistem de măsurare a volumului de muncă menținut de Consiliu. Consiliul încurajează și supraveghează dezvoltarea procedurilor operaționale în activitatea de zi cu zi a instanțelor. Sarcinile sale specifice sunt legate de politica de personal, de politica în domeniul clădirilor, de TIC și de afacerile externe. Consiliul deține o serie de puteri legale oficiale, care îi permit să îndeplinească aceste sarcini. De exemplu, acesta are competența de a emite instrucțiuni generale obligatorii în privința politicii operaționale, chiar dacă preferă să exercite această competență cât mai puțin posibil.

Consiliul este responsabil cu recrutarea, selectarea și formarea funcționarilor judiciari și ai instanțelor. Acesta își îndeplinește sarcinile în aceste domenii în cooperare strânsă cu consiliile instanțelor (raden van de gerechten). Consiliul are un rol decizional semnificativ în numirea membrilor consiliilor instanțelor.

Sarcina Consiliului în privința calității sistemului judiciar implică promovarea aplicării uniforme a legii și îmbunătățirea calității sistemului judiciar. În ceea ce privește suprapunerea conținutului hotărârilor judecătorești, Consiliul nu are competențe obligatorii în acest domeniu.

Consiliul are și atribuții consultative generale. Acesta consiliază guvernul cu privire la actele legislative noi care au implicații pentru sistemul judiciar. Acest proces se derulează prin consultarea constantă a membrilor consiliilor instanțelor.

În ciuda faptului că Consiliul dispune de competențe oficiale, relația dintre Consiliu și instanțe nu trebuie să fie considerată ca fiind ierarhică. Consiliul are drept scop principal sprijinirea instanțelor în îndeplinirea sarcinilor acestora. Pentru a se asigura că diferitele sarcini sunt îndeplinite corespunzător, Consiliul se consultă în mod regulat cu președinții instanțelor, cu directorii de operațiuni, cu șefii secțiilor și cu Consiliul Reprezentanților (College van afgevaardigden – un organ consultativ alcătuit din reprezentanți ai instanțelor).

Tipuri de instanțe judecătorești – scurtă descriere

Instanțe regionale (rechtbanken)

Țările de Jos sunt împărțite în 11 regiuni judiciare (arrondissementen), fiecare cu propria sa instanță judecătorească. Fiecare astfel de instanță are mai multe amplasamente subregionale (kantonlocaties). Instanța regională este alcătuită din cel puțin patru secții (sectoren). Acestea includ întotdeauna o secție administrativă, o secție civilă, o secție penală și o secție subregională. Cauzele în materie de dreptul familiei și cauzele care implică minori sunt adesea instrumentate într-o secție separată, așa cum se întâmplă uneori și cu cauzele care implică străini. Consiliul administrativ al instanței (bestuur van het gerecht) are libertatea de a decide cu privire la aceste aspecte.

Secții

Secția subregională

Pentru cetățenii obișnuiți, judecarea cauzelor în secțiile subregionale este o procedură relativ simplă. Acest lucru înseamnă că au dreptul să se apere singuri și nu au nevoie de un avocat pentru a-i reprezenta în instanță. În materie civilă, judecătorul din cadrul instanței subregionale se ocupă de toate cauzele legate de chirii, vânzări-cumpărări și conflicte de muncă, precum și de toate litigiile care implică sume de până la 25 000 EUR.

În dreptul penal, judecătorul din cadrul instanței subregionale tratează numai infracțiunile minore. Adeseori, acestea sunt cauze în privința cărora poliția sau procurorul a propus o înțelegere. În cazul în care persoana trimisă în judecată refuză să accepte o astfel de propunere, cauza este trimisă spre judecare judecătorului subregional. Judecătorul respectiv pronunță, de regulă, o hotărâre judecătorească orală imediat după încheierea audierii.

Dreptul penal

Judecătorii din cadrul secțiilor penale instrumentează toate cauzele penale care nu sunt aduse în fața unui judecător subregional. Cauzele respective pot fi audiate de complete alcătuite dintr-un singur judecător sau de completuri integrale alcătuite din trei judecători. Completurile integrale tratează cauze mai complexe și toate cauzele în care procurorul solicită o pedeapsă cu închisoarea mai mare de un an.

Dreptul civil/dreptul familiei

Secția civilă tratează, de asemenea, cauzele care nu sunt alocate în mod specific judecătorului subregional. Majoritatea acestora sunt judecate de un singur judecător, dar, și în acest caz, cauzele mai complexe sunt judecate de complete integrale alcătuite din trei judecători. Mai multe instanțe regionale au o secție specială pentru cauzele de dreptul familiei și cele care privesc minori. Această posibilitate este utilizată atunci când numărul unor astfel de cazuri este considerabil.

Drept administrativ (bestuursrecht)

Cu numai câteva excepții, litigiile administrative sunt judecate de instanțele regionale; în multe cazuri, audierea în cadrul secției administrative este precedată de o procedură de opoziție pe lângă autoritățile administrative. Este o procedură obișnuită ca aceste cauze să fie judecate de un complet alcătuit dintr-un singur judecător, dar, și în acest caz, instanța regională poate decide numirea a trei judecători pentru o cauză care este complexă sau care implică chestiuni fundamentale. Dacă respectiva instanță regională nu are o secție separată pentru tratarea cauzelor ce implică străini, acestea sunt tratate de secția administrativă sau de un departament al acesteia. În cauzele legate de funcționari publici și de chestiuni referitoare la asigurările sociale, recursul poate fi introdus pe lângă o instanță speciale de apel – Tribunalul Central de Apel (Centrale Raad van Beroep), iar, în majoritatea celorlalte cazuri, pe lângă Secția Jurisdicțională Administrativă a Consiliului de Stat (Afdeling bestuursrechtspraak van de Raad van State).

Instanțe de apel (gerechtshoven)

Cele 11 regiuni sunt împărțite în patru zone care intră în competența teritorială a instanțelor de apel: Haga, Amsterdam, Arnhem-Leeuwarden și 's-Hertogenbosch. În ceea ce privește dreptul penal și dreptul civil, judecătorii instanțelor de apel tratează numai cauzele în care s-a înaintat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate de o instanță regională. Instanța de apel reanalizează faptele cauzei și formulează propriile concluzii. În majoritatea cazurilor, există posibilitatea de a contesta hotărârea instanței de apel prin recurs în anulare înaintat Curții Supreme a Țărilor de Jos (Hoge Raad der Nederlanden). Pe lângă cauzele penale și civile, instanțele de apel se mai ocupă și de recursurile formulate în materie fiscală.

Tribunale speciale

Tribunalul Central de Apel (Centrale Raad van Beroep) este o instanță de apel care se ocupă în principal de cauzele legate de securitatea socială și de funcția publică. În aceste domenii, tribunalul respectiv reprezintă autoritatea judiciară supremă. Sediul său este la Utrecht.

Tribunalul de Apel în Materie Comercială și Industrială (College van Beroep voor het bedrijfsleven) este o instanță administrativă specială care pronunță hotărâri privind litigiile din domeniul dreptului administrativ care comportă aspecte social-economice. Mai mult, această instanță de apel pronunță hotărâri și în privința recursurilor referitoare la legi specifice, precum Legea Concurenței (Mededingingswet) și Legea Telecomunicațiilor(Telecommunicatiewet). Sediul Tribunalului este la Haga.

Curtea Supremă (Hoge Raad)

Curtea Supremă din Țările de Jos, cu sediul la Haga, analizează dacă instanțele inferioare aplică legea în mod corespunzător atunci când se pronunță într-o anumită cauză. În această etapă, faptele unei cauze, astfel cum au fost stabilite de instanța inferioară, nu mai pot fi supuse dezbaterii. Drept urmare, recursul în anulare îndeplinește o funcție importantă în promovarea caracterului unitar al legislației.

Baze de date juridice

Informații suplimentare pot fi găsite pe site-ul web general privind sistemul judiciar din Țările de Jos.

Jurisprudența poate fi găsită într-o bază de date comună a hotărârilor judecătorești.

Este accesul la aceste baze de date gratuit?

Da, accesul este gratuit.

Linkuri conexe

Sistemul judiciar din Țările de Jos

Ultima actualizare: 05/10/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.