Registrele funciare în țările UE

Lituania

Această secțiune vă oferă o imagine de ansamblu asupra Registrului funciar din Lituania.

Conținut furnizat de
Lituania

Ce informații oferă Registrul funciar din Lituania?

În Registrul proprietății imobiliare din Lituania (Lietuvos nekilnojamojo turto registras) sunt înregistrate bunuri imobile – inclusiv terenuri, clădiri și spații separate. Sunt disponibile atât date faptice, cât și juridice.

Datele faptice privind proprietatea includ următoarele informații:

  • suprafața
  • înălțimea
  • volumul
  • anul de construcție
  • numele proprietarului

Datele juridice privind proprietatea includ:

  • contracte de coproprietate
  • hotărâri judecătorești
  • servituți
  • ipoteci

Registrul este menținut de Oficiul Registrului Comerțului (State Enterprise Centre of Registers) (Registrų centras) și este administrat de Ministerul Justiției.

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul internet al Administratorului Registrului proprietății imobiliare din Lituania (Nekilnojamojo turto registro tvarkytojas) și al Registrului proprietății imobiliare (Nekilnojamojo turto registras).

Este gratuit accesul la Registrul funciar din Lituania?

Datele din Registrul proprietății imobiliare sunt disponibile numai contra cost.

Cum puteți căuta în Registrul funciar din Lituania

Puteți efectua căutări în registru pentru următoarele domenii:

  • adresa proprietății
  • numărul unic al proprietății
  • codul unei persoane juridice (proprietarul)
  • codul numeric personal al unei persoane fizice (proprietarul). Căutarea în funcție de codul numeric personal al persoanei fizice (proprietarului) este restricționată.

Istoricul Registrului funciar din Lituania

Registrul propriu-zis a fost înființat în anul 1998, însă în registru sunt păstrate date din anul 1958.

Linkuri relevante

Oficiul Registrului Comerțului (State Enterprise Centre of Registers) (Valstybės įmonė Registrų centras)

Serviciul European de Informații Funciare (Europos žemės informacijos tarnyba)

Ultima actualizare: 07/04/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.