NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini letonă a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Swipe to change

Registrele comerțului în țările UE

Letonia

Prezenta secțiune conține o prezentare generală a Registrului comerțului din Letonia.

Conținut furnizat de
Letonia
Pentru această versiune lingvistică nu există o traducere oficială.
Puteți accesa aici versiunea realizată cu ajutorul instrumentului de traducere automată. Vă reamintim că traducerea automată servește numai la înțelegerea contextului. Proprietarul acestei pagini nu își asumă nicio răspundere cu privire la calitatea traducerii.

Ce informații oferă Registrul comerțului din Letonia?

Registrul comerțului din Republica Letonia (Latvijas Republikas Uzņēmumu reģistrs) este un organism public leton care ține evidența, pe de o parte, a întreprinderilor (societăților comerciale), a comercianților, precum și a sucursalelor și reprezentanțelor acestora și, pe de altă parte, a modificărilor aduse statutului acestora; de asemenea, organismul desfășoară și alte activități prevăzute de lege. Registrul comerțului ține și evidența organizațiilor mass-media, a asociațiilor și fundațiilor, a gajurilor comerciale, a influențelor decisive exercitate de întreprinderi, a convențiilor matrimoniale și a acordurilor de parteneriat public-privat, a partidelor politice, a organismelor de arbitraj, a sindicatelor, a organizațiilor și instituțiilor religioase, precum și a procedurilor de insolvență.

Consultarea Registrului comerțului se face contra cost?

Da, în Letonia nu există un registru al comerțului online gratuit.

Cu toate acestea, prin utilizarea funcțiilor de căutare disponibile pe site-ul internet al Registrului comerțului, pot fi obținute gratuit următoarele informații de bază referitoare la persoanele juridice înscrise în registrele gestionate de Registrul comerțului:

  • tipul de persoană juridică;
  • sediul social;
  • denumirea sau denumirea comercială nouă sau actuală și denumirea sau denumirea comercială istorică sau înregistrată anterior;
  • numărul de înregistrare;
  • codul de identificare al beneficiarului pentru zona unică de plăți în euro (în cazul în care a fost alocat);
  • data înregistrării;
  • data radierii persoanei juridice din registru (sau data reorganizării, în cazul în care motivul radierii este un proces de reorganizare);
  • termenul-limită pentru înregistrarea organizațiilor religioase care se reînregistrează;
  • de asemenea, se pot efectua verificări cu privire la reprezentanții abilitați să reprezinte o anumită persoană juridică.

Registrul comerțului din Letonia oferă posibilitatea de a obține, în mod gratuit, sub formă de date deschise, următoarele informații cu privire la toate persoanele juridice înregistrate:

  • numărul de înregistrare;
  • denumirea sau denumirea comercială a entității;
  • tipul de persoană juridică;
  • registrul în care este înregistrată entitatea;
  • data înregistrării;
  • informații privind radierea persoanei juridice din registru sau privind reorganizarea acesteia;
  • data radierii persoanei juridice din registru (sau data reorganizării, în cazul în care motivul radierii este un proces de reorganizare);
  • sediul social;
  • domeniul de activitate al asociațiilor, fundațiilor și sindicatelor.

Aceste informații sunt furnizate în format .csv, .txt sau .xlsx și pot fi accesate aici. Utilizatorul poate alege formatul datelor în conformitate cu utilizarea avută în vedere. Datele sunt actualizate zilnic.

Toate înregistrările din Registrul comerțului sunt publicate în format electronic pe site-ul internet al Monitorului Oficial Latvijas Vēstnesis. Aceeași procedură se aplică și pentru publicarea documentelor depuse separat.

Cum puteți solicita informații de la Registrul comerțului din Letonia

Registrul comerțului poate pune la dispoziție informații cu privire la toate persoanele juridice și actele juridice înregistrate.

Se pot obține în mod gratuit informații din Registrul comerțului din Republica Letonia pe site-ul internet de informare al registrului, unde toate datele actuale sunt disponibile fără a fi necesar să vă autentificați. Cu toate acestea, documentele înregistrate, documentele anexate la dosarele de înregistrare și toate evidențele istorice pot fi accesate prin autentificare cu cartea de identitate electronică națională eliberată în Letonia, cu semnătura electronică, cu dispozitive de identificare bancară sau cu servicii de autentificare eIDAS (pentru cetățenii UE).

Atunci când este necesară obținerea unei declarații din partea Registrului comerțului cu privire la o persoană juridică înregistrată, un fapt juridic (contract) sau o persoană fizică, se depune un formular sau o cerere de solicitare de informații, fie personal, fie prin poștă, fie prin e-mail la adresa oficială a Registrului pasts@ur.gov.lv, ca document electronic cu semnătură electronică securizată și cu marcă temporală electronică. Cererea de informații trebuie să conțină detalii privind plata efectuată către Registrul comerțului (fie un document care să ateste efectuarea plății, fie o copie a unui astfel de document sau un document imprimat al operațiunii bancare efectuate online). Atunci când solicitați informații, vă rugăm să indicați modalitatea pe care o preferați pentru primirea acestora (prin poștă sau pe cale electronică).

Registrul eliberează documente din înregistrările și dosarele referitoare la persoane juridice [societăți cu răspundere limitată (SIA), asociații, partide politice etc.] sau fapte juridice (gajuri comerciale sau contracte). Documentele care se încadrează la componenta publică a dosarului de înregistrare [conform dispozițiilor articolului 415 alineatul (1) din Legea Registrului comerțului din Republica Letonia] pot fi obținute online pe site-ul internet de informare al Registrului comerțului fără certificat de autentificare, în mod gratuit și imediat, cu condiția ca acestea să fi fost anexate sau depuse la dosar în formă scanată.

Pentru a obține o copie a documentului în baza unui certificat de autentificare, trebuie completat și depus un formular de solicitare de informații sau un document similar într-un format la liberă alegere. Eliberarea de copii ale documentelor în baza unui certificat de autentificare reprezintă un serviciu oferit contra unei taxe. Acest serviciu poate fi furnizat prin poștă sau prin e-mail.

Pentru a obține documente care nu sunt menționate la articolul 415 alineatul (1) din Legea Registrului comerțului din Republica Letonia, în plus față de cele de mai sus, în solicitarea scrisă trebuie să se precizeze motivul solicitării și scopul în care vor fi utilizate informațiile.

Lista taxelor este publicată pe internet.

Cât de fiabile sunt documentele incluse în registru?

Începând din 1 august 2021, toate înregistrările din Registrul comerțului și toate documentele anexate la dosarul de înregistrare care se regăsesc în Registrul comerțului, precum și cele care, în conformitate cu articolul 415 alineatul (1) din Legea Registrului comerțului din Republica Letonia, fac parte din componenta publică a dosarului de înregistrare, sunt publicate în format electronic, gratuit, pe site-ul internet de informare al Registrului comerțului, asigurându-se astfel accesul public online la acestea de la bun început. Toate înregistrările efectuate în Registrul comerțului înainte de 31 iulie 2021 și toate informațiile referitoare la documente specifice au fost publicate în Monitorul Oficial Latvijas Vēstnesis.

Înregistrările se consideră publicate în ziua următoare (și anume după miezul nopții) celei în care au fost efectuate, iar documentele se consideră publicate în ziua următoare (și anume după miezul nopții) celei în care au fost anexate la dosarul de înregistrare. Înregistrările din Registrul comerțului devin opozabile terților doar după publicarea lor, cu excepția cazului în care informațiile relevante erau cunoscute de partea terță înainte de publicare. În schimb, dacă o parte terță poate dovedi că nu avea cunoștință și nu ar fi putut avea cunoștință de informațiile publicate, informațiile respective nu pot fi invocate în cadrul unor demersuri juridice inițiate în termen de 15 zile de la publicarea informațiilor.

În cazul în care informațiile care urmează să fie înscrise în Registrul comerțului sunt înregistrate sau publicate în mod incorect, o parte terță poate invoca informațiile publicate în legătură cu partea în al cărei interes au fost publicate informațiile, însă nu și în cazul în care partea terță a avut cunoștință de faptul că informațiile publicate în Registrul comerțului nu corespund situației juridice reale. Pentru informații mai detaliate, a se vedea articolele 11 și 12 din Codul comercial.

Cum puteți contacta Registrul comerțului din Letonia

Date de contact:

Registrul comerțului din Republica Letonia
Pērses iela 2
Riga
Letonia
LV 1011

Linie telefonică pentru obținerea de informații: 67031703 (Vă rugăm să rețineți faptul că nu se oferă asistență juridică)

E-mail: pasts@ur.gov.lv

Vizitatorii au posibilitatea de a stabili o întâlnire cu persoana care conduce instituția, fiind necesar să precizeze chestiunea sau problema pe care doresc să o abordeze, data și ora la care solicită întâlnirea și datele lor de contact.

Istoricul Registrului comerțului din Letonia

Registrul comerțului din Republica Letonia a fost înființat la 1 decembrie 1990.

Linkuri

Registrul comerțului din Republica Letonia
Registrul european al comerțului (acces furnizat de Lursoft)

Ultima actualizare: 29/09/2022

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.