În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2024.

Termene procedurale

Scoţia
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Care sunt tipurile de termene relevante pentru procedurile civile?

Termenul de răspuns la o cerere

În cauzele din fața Court of Session în care notificarea sau comunicarea se realizează în Europa sau în afara Europei, termenul este de 21 de zile de la data notificării sau comunicării. În anumite cauze în care notificarea sau comunicarea nu se realizează printr-o metodă prevăzută de aceste norme, termenul este de 42 de zile.

În cauzele din fața Sheriff Court în care notificarea sau comunicarea se realizează în Europa, termenul este de 21 de zile de la data notificării sau comunicării. Pentru toate cauzele în care notificarea sau comunicarea se realizează în afara Europei, termenul este de 42 de zile de la data notificării sau comunicării.

Informații suplimentare sunt disponibile la:

Există, de asemenea, norme pentru proceduri simple și norme pentru cauze sumare pentru recuperarea sumelor de până la 5 000 GBP.

Termene de prescripție sau de prescripție extinctivă

În dreptul scoțian, termenele în care trebuie să fie introdusă o acțiune în instanță sunt determinate de conceptele juridice de prescripție și de prescripție extinctivă. Prescripția este o normă de procedură – o apărare – prin care anumite drepturi și obligații (care rămân în continuare în vigoare) nu mai pot fi executate din punct de vedere legal după expirarea unei perioade de timp determinate. Prescripția extinctivă este o normă de drept material care funcționează astfel încât să stingă dreptul și/sau obligația unei persoane după expirarea unei perioade de timp determinate.

Legislația actuală se regăsește în Legea din 1973 privind prescripția și prescripția extinctivă (Scoția) (astfel cum a fost modificată).

Dispozițiile privind prescripția extinctivă prevăd momentul în care se sting drepturile și obligațiile contractuale. Termenele variază în funcție de natura obligației.

Legea prevede un termen de prescripție pentru acțiunile în despăgubire, pentru vătămări corporale, pentru calomnie și pentru acțiunile legate de răspunderea pentru produse cu defect. Termenul de prescripție este de trei ani de la data la care prejudiciul a devenit cunoscut, deși instanțele au putere de apreciere și pot permite inițierea unei acțiuni după expirarea perioadei respective, în cazul în care consideră că ar fi echitabil să facă acest lucru.

Există, de asemenea, diferite termene de prescripție prevăzute în diverse alte legi, de exemplu în legătură cu prescripția acțiunilor referitoare la transportul aerian, rutier, maritim și feroviar (de persoane sau de bunuri).

Puteți afla dacă acțiunea specifică pe care doriți să o inițiați se supune unor termene specifice, solicitând consultanță din partea unui avocat sau a Biroului de informare a cetățenilor.

2 Lista diferitelor zile considerate zile nelucrătoare conform Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 din 3 iunie 1971.

În afara zilelor de sâmbătă și duminică, zilele nelucrătoare în Scoția includ următoarele zile libere speciale pentru bănci:

  • Anul Nou: 1 ianuarie;
  • A doua zi a Anului Nou: 2 ianuarie;
  • Vinerea Mare: vinerea dinaintea Paștelui;
  • Ziua liberă specială pentru bănci la începutul lunii mai: prima zi de luni din luna mai;
  • Ziua liberă specială pentru bănci primăvara: ultima zi de luni din luna mai;
  • Ziua liberă specială pentru bănci vara: prima zi de luni din luna august;
  • Ziua de Crăciun: 25 decembrie;
  • A doua zi de Crăciun: 26 decembrie.

Dacă ziua de Crăciun, a doua zi de Crăciun sau Anul Nou și ziua de 2 ianuarie cad în weekend, ziua lucrătoare următoare devine o zi liberă specială pentru bănci. De exemplu, dacă 25 și 26 decembrie cad sâmbătă și, respectiv, duminică, lunea și marțea următoare sunt zile libere speciale pentru bănci.

Toate datele sunt prevăzute în Anexa 1 la Legea din 1971 privind tranzacțiile bancare și financiare, cu excepția zilei libere speciale de primăvară și a celei de a doua zi de Crăciun, care fac obiectul proclamației regale.

3 Care sunt normele generale aplicabile termenelor în diferitele proceduri civile?

Prescripția și prescripția extinctivă

Legea din 1973 privind prescripția și prescripția extinctivă (Scoția), astfel cum a fost modificată, stabilește dispoziții detaliate privind calcularea diferitelor termene de prescripție și de prescripție extinctivă, astfel cum sunt descrise în răspunsul la întrebarea 1.

4 Atunci când o anumită acţiune sau formalitate trebuie efectuată într-un anumit termen, care este momentul de la care începe să curgă termenul?

Momentul la care termenul începe să curgă este determinat de data notificării sau a comunicării. Pentru notificarea sau comunicarea prin poștă, data efectuării notificării sau a comunicării este ziua următoare expedierii actului/citației. În ceea ce privește o citație a cărei dată de expirare cade în weekend sau într-o zi liberă specială pentru bănci sau instanțe, data expirării este prelungită efectiv la următoarea zi lucrătoare sau care nu cade în weekend.

5 Data de la care începe să curgă termenul poate fi afectată sau modificată ca urmare a metodei de transmitere ori de notificare sau comunicare a actelor (notificare personală prin agent procedural sau prin poştă)?

Data la care termenul începe să curgă este întotdeauna data efectuării notificării sau a comunicării, indiferent de metoda de notificare sau comunicare. Pentru detalii privind definiția datei efectuării notificării sau a comunicării, consultați răspunsul la întrebarea 4.

6 În cazul în care termenul este declanşant de producerea unui eveniment, ziua în care evenimentul a avut loc se ia în considerare la calcularea termenului?

Data actului. Prima zi după data efectuării notificării sau comunicării este prima zi numărată de la care începe să curgă termenul (sub rezerva detaliilor de la întrebarea 4 privind zilele libere).

7 Atunci când termenul este exprimat în zile, numărul de zile indicat include zile calendaristice sau zile lucrătoare?

Zile calendaristice (a se vedea, însă, răspunsul la întrebarea 4 privind zilele libere etc.). Deși termenele nu pot expira într-o zi nelucrătoare, în calcularea termenului sunt luate în considerare toate celelalte zile nelucrătoare.

8 În ce situaţii termenul este exprimat în săptămâni, luni sau ani?

Ori de câte ori termenul „lună” apare în documentele instanței, acesta înseamnă lună calendaristică.

9 Când expiră termenul dacă este exprimat în săptămâni, luni sau ani?

Termenele expiră în conformitate cu principiile prezentate în răspunsurile la întrebările anterioare, și anume în funcție de termen, în ultima zi, ținând seama de faptul că numărătoarea inversă începe cu ziua următoare datei notificării sau comunicării.

10 Dacă termenul expiră într-o sâmbătă, într-o duminică, într-o zi de sărbătoare naţională sau într-o zi nelucrătoare, este acesta prelungit până în prima zi lucrătoare următoare?

Da. A se vedea răspunsul la întrebarea 4.

11 Există condiţii în care termenele sunt prelungite? În ce condiţii se acordă aceste prelungiri?

Termenul pentru notificare sau comunicare poate fi prelungit de către instanță, în cazuri justificate, dacă instanța este convinsă că acest lucru este necesar.

12 Există termene pentru introducerea căilor de atac?

În Court of Session, pârâtul are la dispoziție 14 zile de la data notificării ordonanței sau deciziei definitive pentru a contesta decizia și a notifica instanța cu privire la această intenție.

Termenul pentru introducerea unei căi de atac împotriva anumitor decizii pronunțate de Sheriff Court s-a majorat de la 14 la 28 de zile de la 1 ianuarie 2016. Aceste căi de atac sunt în prezent depuse direct la Sheriff Appeal Court.

Căile de atac prin cauză sumară și procedură simplă sunt depuse tot la Sheriff Court, iar termenul de apel rămâne de 14 zile.

Trebuie remarcat faptul că, în cazul în care legislația prevede un termen de introducere a căii de atac pentru anumite tipuri de căi de atac, de exemplu, căile de atac legale, altele decât cele prevăzute în Norme, atunci se aplică termenul respectiv.

13 Pot instanţele să modifice termenele, în special termenele de înfăţişare în instanţă sau să stabilească o dată specială pentru înfăţişare?

Numai în circumstanțe excepționale. Pentru perioadele reduse, termenul minim ar fi de 48 de ore. Numai în cazurile în care sunt emise dispoziții interimare în materie de bunăstare a copiilor, se poate elimina în totalitate obligația de notificare prealabilă a pârâtului. În astfel de cazuri, o audiere ar putea fi, desigur, stabilită ulterior, pentru a permite respectarea garanțiilor procedurale pentru toate părțile.

14 Când un act destinat unei părţi care îşi are reşedinţa intr-un loc în care ar putea beneficia de o prelungire a termenului este notificat într-un loc unde persoanele nu beneficiază de o astfel de prelungire, persoana destinatară pierde beneficiul extinderii termenului?

Nu.

15 Care sunt consecinţele nerespectării termenelor?

Dacă pârâtul nu formulează apărări în cadrul acțiunii, hotărârea poate fi emisă în absența sa, dacă reclamantul solicită acest lucru. Bineînțeles, pârâtul poate formula o cale de atac împotriva acestui lucru, după cum s-a subliniat în răspunsul la întrebarea 12.

16 Dacă termenul expiră, care sunt căile de atac la care pot apela persoanele care nu au respectat termenele, respectiv părţile aflate în culpă?

Pârâtul poate solicita instanței să prelungească termenul. În cazul în care a fost deja pronunțată o hotărâre judecătorească (în absență), pârâtul poate solicita instanței să anuleze acțiunea, sub rezerva normelor aplicabile ale instanței.

Ultima actualizare: 04/03/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.