În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2024.

Cereri cu valoare redusă

Scoţia

Conținut furnizat de
Scoţia

GĂSIREA INSTANŢELOR/AUTORITĂȚILOR COMPETENTE

Instrumentul de căutare de mai jos vă va ajuta să identificați instanțele/autoritățile competente pentru un anumit instrument juridic european. Rețineți că deși am făcut eforturi pentru a stabili exactitatea rezultatelor, este posibil ca anumite cazuri excepționale privind determinarea competenței să nu fie acoperite.

Regatul Unit

Scoţia

Proceduri transfrontaliere europene - Cereri cu valoare redusă


*mențiuni obligatorii

Articolul 25 alineatul (1) litera (a) - instanțele competente

Instanța competentă să se pronunțe în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă în Scoția este Sheriff Court și, în toate cazurile, procedura se va desfășura în fața unui sheriff.

Articolul 25 alineatul (1) litera (b) - mijloacele de comunicare

Mijloacele de comunicare acceptate de instanțele din Scoția în scopul inițierii procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă sunt similare cu cele utilizate în procedura simplificată de la nivel național, respectiv prin poșta obișnuită. De asemenea, reclamanții pot depune personal formularul de cerere la instanța Sheriff Court competentă în timpul programului de lucru. Site-ul web al Serviciului „Instanțe judecătorești” din Scoția („The Scottish Courts and Tribunals Service” – SCTS) oferă informații privind amplasarea tuturor instanțelor Sheriff Court din Scoția, inclusiv privind programul de lucru și datele de contact: ScotCourts.

Articolul 25 alineatul (1) litera (c) - autoritățile sau organizațiile competente pentru furnizarea de asistență practică

Personalul grefei de la Sheriff Court asistă la completarea formularului A. Cu toate acestea, asistența furnizată de personalul grefei de la Sheriff Court nu poate include consultanță juridică. Se poate solicita consiliere și asistență gratuite pentru procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă și de la un avocat sau de la oricare dintre următoarele organizații:

  • „Scottish Association of Law Centres” (Asociația scoțiană a centrelor de drept)
  • „Citizens Advice Bureau” (Biroul de informare a cetățenilor)
  • „Consumer Protection Centres” (Centre de protecție a consumatorilor)
  • „Consumer Protection Departments” (Servicii de protecție a consumatorilor)
  • consilieri din cadrul instanțelor Sheriff Court din Aberdeen, Airdrie, Dundee, Edinburgh, Hamilton și Kilmarnock

„Law Society of Scotland” (Baroul din Scoția) poate furniza, de asemenea, datele de contact ale unor consilieri juridici locali.

Articolul 25 alineatul (1) litera (d) - mijloacele de comunicare sau notificare pe cale electronică de exprimare a consimțământului

În cazul în care adresa pârâtului se află în Regatul Unit, documentele sunt comunicate sau notificate prin trimiterea recomandată în regim prioritar. În cazul în care adresa pârâtului se află în afara Regatului Unit, documentele sunt comunicate sau notificate prin scrisoare recomandată.

Comunicarea sau notificarea pe cale electronică nu este disponibilă în temeiul dreptului procedural al Scoției. Cu toate acestea, părțile la litigiu pot comunica electronic cu privire la chestiunile în litigiu în cazul în care reglementările sau normele de procedură nu prevăd trimiterea sau primirea oficială. O astfel de comunicare poate fi trimisă utilizând adresa de e-mail generică a instanței Sheriff Court relevante. Cu toate acestea, personalul grefei de la Sheriff Court nu este autorizat să ofere consultanță juridică.

Articolul 25 alineatul (1) litera (e) - persoanele sau tipurile de profesii care au obligația legală de a accepta comunicarea sau notificarea sau alte forme de comunicare scrisă prin mijloace electronice

În Scoția, nicio persoană nu are obligația de a accepta notificarea sau comunicarea de documente prin mijloace electronice.

Articolul 25 alineatul (1) litera (f) - taxele judiciare și modalitățile de plată

Taxe actuale care se plătesc începând cu 1 aprilie 2019:

  • pentru depunerea unei cereri europene cu valoare redusă pentru o sumă de 250 EUR sau mai mică – 19 GBP
  • pentru toate celelalte cereri europene cu valoare redusă – 104 GBP
  • indicarea introducerii unei căi de atac (și anume notificarea instanței cu privire la intenția de a introduce o cale de atac) – 61 GBP

Taxe care se plătesc de la 1 aprilie 2020:

  • pentru depunerea unei cereri europene cu valoare redusă pentru o sumă de 250 EUR sau mai mică – 19 GBP
  • pentru toate celelalte cereri europene cu valoare redusă – 106 GBP
  • indicarea introducerii unei căi de atac (și anume notificarea instanței cu privire la intenția de a introduce o cale de atac) – 62 GBP

În anumite circumstanțe, un solicitant poate beneficia de scutire de la plata taxelor judiciare – a se vedea linkul:

Scutiri de la plata taxelor

Modalități de plată

  • prin cec către „The Scottish Courts and Tribunals Service” (Serviciul „Instanțe judecătorești” din Scoția)
  • prin card de debit sau de credit; vă rugăm să verificați ce tipuri de card sunt acceptate de instanța competentă
  • prin ordin poștal către „The Scottish Courts and Tribunals Service” (Serviciul „Instanțe judecătorești” din Scoția)
  • în numerar; nu se recomandă efectuarea de plăți în numerar prin poștă

Articolul 25 alineatul (1) litera (g) - posibilitatea exercitării unei căi de atac și instanța competentă

Ca și pentru procedura internă simplă, există posibilitatea de a ataca o hotărâre pronunțată de un sheriff în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă. Calea de atac se introduce la Sheriff Appeal Court (Curtea de Apel), numai pe motive de drept. Hotărârea pronunțată de Sheriff Appeal Court este definitivă și nu poate face obiectul niciunei examinări ulterioare.

Calea de atac este un proces cu două etape.

Etapa 1 – articolul 16 alineatul (2) din Ordonanța („Act of Sederunt”) 2016 (Procedura simplă) specifică termenul de 4 săptămâni de la data trimiterii deciziei finale pentru introducerea unei căi de atac în cazul procedurii interne simple; același termen se aplică în cazul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă. Procedurile aplicabile căilor de atac se găsesc în partea 16 a Ordonanței („Act of Sederunt”) 2016 (Procedura simplă).

Etapa 2 – după ce calea de atac a fost introdusă la Sheriff Appeal Court, se aplică normele privind căile de atac introduse la Sheriff Appeal Court, care sunt prevăzute în partea 16 a Ordonanței („Act of Sederunt”) 2016 (Procedura simplă) și în părțile 2, 4, 5 și 6 din Ordonanța („Act of Sederunt”) 2015 (Normele de procedură ale Sheriff Appeal Court).

Normele de procedură pot fi consultate la adresa: ScotCourts

Articolul 25 alineatul (1) litera (h) - procedurile pentru solicitarea unei reexaminări și instanțele competente pentru o astfel de reexaminare

La articolul 5 alineatul (1) din Ordonanța („Act of Sederunt”) 2008 (Normele Sheriff Court referitoare la procedurile europene cu privire la cererile cu valoare redusă –„normele”), astfel cum a fost modificată, se prevede că trebuie efectuată o reexaminare în formularul 3 (care figurează în anexa la norme). Articolul 5 prevede că un sheriff poate lua orice decizie pe care o consideră adecvată pentru desfășurarea unei astfel de cereri. În caz contrar, procedura va continua în conformitate cu articolul 18 din norme.

Articolul 25 alineatul (1) litera (i) - limbile acceptate

Limba oficială acceptată în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) litera (a) este engleza.

Articolul 25 alineatul (1) litera (j) - autoritățile competente în ceea ce privește executarea

„Sheriff Officers” și „Messengers at Arms” sunt autoritățile competente în materie de executare în Scoția. Aceștia sunt desemnați de creditori pentru a executa hotărâri judecătorești sau mandate împotriva debitorilor care sunt emise de către Sheriff Courts.

Instanței (în calitate de autoritate competentă) i se poate solicita să suspende (în circumstanțe excepționale) sau să limiteze executarea în sensul articolului 23 din norme. O cerere către o instanță din Scoția se efectuează cu ajutorul formularului 5, în conformitate cu articolul 5 din Ordonanța („Act of Sederunt”) 2008 (Normele Sheriff Court referitoare la procedurile europene cu privire la cererile cu valoare redusă –„normele”), astfel cum a fost modificată. Sheriff-ul (instanța) poate lua orice decizie pe care o consideră adecvată pentru desfășurarea unei astfel de cereri, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din norme (Ordonanța 2008).

Este responsabilitatea părții care are câștig de cauză să se asigure că hotărârea instanței este executată. Instanța nu poate face acest lucru în numele lor. Partea care are câștig de cauză va trebui, de asemenea, să suporte costurile oricărei acțiuni de executare, însă poate recupera suma respectivă de la cealaltă parte.

Ultima actualizare: 22/09/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.