Zamknij

PORTAL JEST JUŻ DOSTĘPNY W WERSJI BETA!

Odwiedź europejski portal „e-Sprawiedliwość” w wersji beta i powiedz nam, co o nim myślisz!

 
 

Ścieżka nawigacji

  • Strona główna
  • Dostęp do wymiaru sprawiedliwości w sprawach dotyczących środowiska

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Acces la justiție pe probleme de mediu - Ţările de Jos

Ta strona została przetłumaczona maszynowo – nie ma więc gwarancji co do jakości tłumaczenia.

Jakość tłumaczenia została oceniona jako: przeciętna

Czy to tłumaczenie okazało się przydatne?


  1. Dispoziți constituționale
  2. Sistemul judiciar
  3. #II
  4. Accesul la informații
  5. Accesul la justiție în participare publică
  6. Accesul la justiție în caz de acțiuni sau omisiuni
  7. Altor modalități de acces la justiție
  8. Calitate procesuală
  9. Reprezentare legală
  10. Dovezi
  11. Măsuri sau acțiuni în încetare
  12. Costuri
  13. Mecanisme de asistență financiară
  14. Respectarea termenelor
  15. Alte aspecte
  16. În cazul străinilor
  17. Cazuri transfrontaliere

I. Dispoziții constituționale

Articolul 21 din Constituția Țărilor de Jos (Grondwet [1]) obligă guvernul să asigure cetățenilor săi un mediu de viață normal și să ia măsuri pentru protecția și ameliorarea mediului.#1 Alături de articolul 11 care garantează dreptul la integritate personală și articolul 22 care acordă un drept la sănătate, aceste dispoziții sunt principalele drepturi (sociale) fundamentale legate de mediu prevăzute în Constituția Țărilor de Jos. Accesul la justiție este garantat prin articolul 17, care prevede că niciunei persoane nu i se poate refuza dreptul de a se adresa instanței competente. De asemenea, capitolul 6 din Constituția Țărilor de Jos este relevant deoarece prevede că instanța competentă este stabilită prin lege. Cetățenii au dreptul să invoce direct drepturile fundamentale în procedurile administrative sau judiciare, în cazul în care aceste drepturi sunt considerate drepturi subiective. Prin urmare, articolul 21 din Constituție poate fi invocat de către cetățeni în cadrul procedurilor împotriva deciziilor luate de autoritățile publice. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, acesta nu va avea efectul dorit din cauza puterii de apreciere de care dispune guvernul în ceea ce privește atingerea obiectivului (obiectivelor) din această dispoziție. Orice dispoziție a unui tratat internațional poate fi invocată în procedura administrativă și judiciară după ce aceasta a fost publicată și atunci când o astfel de dispoziție are, în general, un caracter obligatoriu (articolul 93 din Constituție). Acest lucru este valabil și pentru așa-numita Convenție de la Aarhus, care a fost adoptată atât de Țările de Jos, cât și de Uniunea Europeană.

II. Sistemul judiciar

Protecția juridică în Țările de Jos este în primul rând asigurată de instanțele de competență generală care sunt competente să decidă cu privire la cauzele civile și penale. [2]#2 Acest sistem are trei niveluri. O cauză este soluționată în primă instanță de către instanța districtuală (Rechtbank) și în cazul în care o parte nu este de acord cu hotărârea, aceasta poate introduce o cale de atac la o Curte de Apel (Gerechtshof). Curtea de Apel reexaminează faptele în speță și își va exprima propriile concluzii. În continuare, există de obicei posibilitatea de a sesiza instanța supremă, Curtea Supremă a Țărilor de Jos (Hoge Raad). Curtea Supremă a Țărilor de Jos examinează numai dacă instanța (instanțele) cu grad inferior de jurisdicție a (u) respectat buna aplicare a legislației în cauză la luarea deciziei. În acest stadiu, faptele din speță, astfel cum a fost stabilite de instanța (instanțele) inferioară (inferioare) nu mai sunt supuse dezbaterii. În 2013, Țările de Jos au fost împărțite în 11 districte, fiecare cu propriile sale instanțe districtuale. Instanțele districtuale sunt împărțite în 3 sectoare: un sector de drept civil, un sector de drept penal și un sector de drept administrativ. Cele 11 districte sunt împărțite în 4 zone de domenii de competență pentru Curțile de apel pentru litigii de drept civil și penal și pentru anumite litigii administrative (de exemplu, de drept fiscal). În ceea ce privește dreptul penal și civil, judecătorii Curții de Apel soluționează numai cauzele în care a fost introdusă o cale de atac împotriva deciziei pronunțate de către instanța districtuală. Nu există o instanță specială sau un tribunal pentru probleme de mediu. Legea va stipula care este instanța competentă, astfel încât nu există nicio posibilitate de alegere a unei instanțe mai favorabile. Cu câteva excepții, litigiile administrative privind deciziile guvernamentale legate de mediu sunt soluționate în primul rând de una dintre cele unsprezece instanțe districtuale (sectorul de drept administrativ). De obicei, cauzele sunt soluționate de instanța districtuală alcătuită dintr-un singur judecător, însă instanța poate hotărî să numească trei judecători pentru o cauză complexă sau care implică aspecte fundamentale. În problemele de mediu reglementate de dreptul administrativ și în numeroase alte domenii se ține de responsabilitatea Secției de contencios administrativ a Consiliului de Stat (Afdeling bestuursrechtspraak van de Raad van State), care va dispune de un caz instrumentat de trei judecători, deși aceasta ar putea decide să aibă un simplu caz judecate de un judecător unic. În alte domenii, legislația Țărilor de Jos prevede un tribunal pentru căile de atac speciale, cum ar fi Tribunalul Central de Apel (Centrale Raad van Beroep) pentru cauzele legate de funcționari publici și chestiunile legate de asigurări sociale, Curtea de Apel pentru căile de atac împotriva deciziilor de impunere și Tribunalul de Apel în materie de comerț și Industrie (College van Beroep voor het bedrijfsleven) pentru litigiile din domeniul dreptului administrativ socioeconomice și face apel la legi specifice, precum Legea Concurenței. În multe litigii administrative, soluționarea cauzei în sectorul de drept administrativ al instanțelor regionale este precedată de o procedură de opoziție sub auspiciile autorității administrative. În cazul în care o cauză este instrumentată în cadrul unei proceduri de opoziție sau de către o instanță administrativă, reclamantul are posibilitatea de a solicita instanței o măsură provizorie sau provizorie conform unei proceduri specifice în cazul în care există motive suficiente și un interes suficient de urgent (articolele 8: 81-8: 86 din Legea privind dreptul administrativ general). În cazul în care măsurile provizorii solicitate sunt permise de instanța administrativă, în majoritatea cazurilor, acest lucru înseamnă că decizia contestată este suspendată.

În procedurile împotriva deciziilor administrative, un tribunal competent va casa (sau: anula) decizia dacă reclamantul a dovedit că decizia încalcă legea. Deși instanțele au competența de a amenda sau de a modifica o decizie administrativă după ce aceasta a fost anulată, exercitarea acestei autorități va fi justificată doar în cazurile în care este suficient de clar ce decizie trebuie luată de către organul administrativ după anulare. În majoritatea cazurilor, anularea deciziei va conduce la o nouă decizie pronunțată de aceeași autoritate administrativă. Instanțele au competența de a acorda cetățenilor despăgubiri compensatorii care urmează să fie plătite de autoritatea publică, atunci când există motive să facă acest lucru (pe baza răspunderii civile delictuale), când cetățeanul a formulat o cerere și când decizia atacată s-a constatat a fi o încălcare a legislației. Procedurile împotriva deciziilor administrative în materie de mediu sunt reglementate atât de dispozițiile generale ale dreptului procedural (administrativ) care sunt prevăzute în Legea privind dreptul administrativ general (Algemene wet bestuursrecht), în principal în capitolele 6, 7 și 8, și de unele dispoziții din legi specifice, dintre care cele mai importante sunt Legea privind gestionarea mediului (Wet milieubeheer), Legea generală privind autorizațiile de mediu (Wet algemene bepalingen omgevingsrecht), Legea privind amenajarea teritoriului (Wet ruimtelijke ordening), Legea apelor (Waterwet), Legea privind conservarea naturii (Natuurbeschermingswet 1998) și Legea și fauna (Flora- Flora- și Faunawet). În procedurile referitoare la deciziile administrative privind aspectele legate de mediu, există posibilitatea ca instanța să numească un expert independent, Fundația pentru consilierea instanțelor administrative în cazurile de mediu și de zonare (Stichting Advisering Bestuursrechtspraak sau StAB). Această fundație este finanțată de către guvern și are o expertiză specifică în domeniul mediului. Legea prevede că aceasta va redacta un raport cu privire la orice caz de mediu la cererea unei instanțe administrative. În procedurile instanțelor administrative, instanțele nu au posibilitatea de a investiga părțile unei decizii administrative care nu au fost atacate de reclamant. Cu toate acestea, orice instanță are autoritatea de a investiga situația de fapt prin audierea martorilor, prin solicitarea de dovezi (în scris) sau prin numirea unui expert, atât timp cât investigația se referă la conflictul care a fost prezentat în instanță de către părțile implicate în procedură. Instanțele administrative vor utiliza aceste competențe în cazurile în care reclamantul a furnizat suficiente informații pentru a pune sub semnul întrebării faptele pe care autoritatea administrativă și-a întemeiat decizia. Jurisprudența demonstrează că părțile implicate în litigiul care face obiectul soluționării de către instanțe au obligația de a furniza dovezi din propria inițiativă. Acest lucru este de asemenea valabil în cauzele legate de mediu care sunt judecate de instanțele administrative, deși autoritatea administrativă are întotdeauna datoria să ia toate măsurile de precauție necesare în pregătirea oricărei decizii administrative.

III. Accesul la informații

Articolul 110 din Constituția Țărilor de Jos (Grondwet) solicită guvernului să adopte măsuri legislative care să asigure accesul cetățenilor la informațiile privind afacerile publice. Legea privind liberul acces la informațiile de interes public (Wet openbaarheid van bestuur) permite divulgarea integrală sau parțială a informațiilor și documentelor nepublicate anterior care sunt controlate de către toate nivelurile de guvernare și sunt legate de afacerile publice. Legea privind liberul acces la informațiile de interes public prevede că practic toate înregistrările legate de afacerile publice pot fi divulgate și stabilește principiul obligației de comunicare a informațiilor, dar conține, de asemenea, o serie de motive de refuz în articolele 11 și articolul 10. Deciziile privind divulgarea de informații trebuie să ia întotdeauna în considerare aceste motive. În conformitate cu articolul 3 din Legea privind liberul acces la informațiile de interes public (Wet openbaarheid van bestuur) orice persoană poate solicita divulgarea informațiilor conținute în registrele publice. Solicitanții nu sunt obligați să menționeze subiectul sau cauza interesului lor. Divulgarea informațiilor este considerată relevantă pentru garantarea statului de drept într-o societate democratică. În afară de aceasta, nu există cerințe formale relevante pentru o astfel de solicitare, deși este de preferat o cerere scrisă. Solicitantul trebuie să precizeze afacerea publică la care se referă cererea. O decizie privind o solicitare trebuie luată în termen de 4 săptămâni; în cazul informațiilor despre mediu termenul este de 2 săptămâni. Autoritatea administrativă poate oferi părților interesate ocazia să își prezinte opiniile cu privire la divulgarea informațiilor care pot afecta interesele acestora, caz în care decizia este amânată [articolul 6 alineatul (3) Legea privind libertatea de informare). În conformitate cu dispozițiile prevăzute de Legea privind dreptul administrativ general (Algemene wet bestuursrecht), un refuz trebuie să fie însoțit de o declarație privind motivele refuzului și trebuie să conțină informații privind căile de atac disponibile. Persoanele care nu sunt mulțumite de decizie (refuzul, un răspuns incomplet sau insuficient) pot solicita reexaminarea cererii sub auspiciile autorității administrative care a refuzat cererea. În cazul în care decizia este în continuare nesatisfăcătoare, acestea pot sesiza sectorul administrativ al instanței districtuale pentru pronunțarea unei hotărâri. Acest lucru este în conformitate cu dispozițiile generale prevăzute la articolul 8: 1 și 7: 1 din Legea privind dreptul administrativ general (Algemene wet bestuursrecht). În cele din urmă, este posibil să se lanseze un apel către secția de contencios administrativ a Consiliului de Stat (Afdeling bestuursrechtspraak van de Raad van State). Toate procedurile trebuie să fie introduse în termen de 6 săptămâni și nu fac obiectul unor norme privind reprezentarea juridică obligatorie. Cu toate acestea, în cazul în care nu este luată nicio decizie în termenul care a fost acordat autorității publice pentru luarea deciziei, lipsa de acțiune a autorității publice poate fi adusă direct în fața instanței. Atunci când este relevant pentru litigiu, instanțele au competența de a solicita informații autorității publice. Articolul 8: 29 din Legea privind dreptul administrativ general (Algemene wet bestuursrecht) permite autorităților publice să transmită informații instanței solicitând acesteia să nu dezvăluie informațiile solicitantului. Această situație ar putea apărea într-o cauză care privește cererea de a dezvălui anumite informații. Numai în cazurile în care solicitantul a permis Curții să aibă acces la informații și să soluționeze cauza pe baza acestora, chiar dacă solicitantul nu a avut acces la informații, informațiile respective pot influența verdictul Curții. Atunci când orice instanță concluzionează că nu există niciun motiv (rezonabil) pentru a refuza divulgarea, instanța respectivă poate dispune ca informațiile să fie dezvăluite.

IV. Accesul la justiție în participare publică

Procedurile administrative în materie de mediu sunt reglementate atât de dispozițiile generale privind procedura administrativă din Legea privind dreptul administrativ general (Algemene wet bestuursrecht), cât și de unele dispoziții specifice din Legea generală privind autorizațiile de mediu (Wet algemene bepalingen omgevingsrecht), Legea privind gestionarea mediului (Wet milieubeheer) și Legea privind amenajarea teritoriului (Wet ruimtelijke ordening). Pentru o serie de decizii importante privind autorizațiile de mediu, cum ar fi acordarea sau neacordarea unei autorizații de mediu (de exemplu autorizația IPPC) și adoptarea unor planuri de urbanism local, legea prevede o procedură care implică participarea publicului pe baza unui proiect de decizie a autorității publice. În cazul în care o decizie a fost redactată, aceasta va fi făcută publică, iar proiectul de decizie și documentele pe care se bazează vor fi disponibile pentru oricine dorește să le consulte timp de 6 săptămâni. În această perioadă, oricine putea participa la procesul decizional prin transmiterea de opinii către autoritatea competentă. Autoritatea competentă va trebui să reacționeze la aceste opinii înainte de formularea și publicarea deciziei finale. Această decizie finală trebuie adoptată în termen de 6 luni de la data depunerii cererii privind autorizația de mediu. Această procedură administrativă este prevăzută la secțiunea 3.4 (procedura extinsă de pregătire publică) din Legea privind dreptul administrativ general (Algemene wet bestuursrecht) și la secțiunea 3.3 a Legii generale privind autorizațiile de mediu (Wet algemene bepalingen omgevingsrecht). Această procedură se aplică atunci când este prescrisă prin lege sau atunci când autoritatea administrativă decide să pregătească decizia utilizând această procedură. Orice decizie care a fost pregătită printr-o procedură extinsă este supusă direct controlului de către o instanță. Pregătirea oricărei alte decizii va fi mai puțin extinsă și (în majoritatea cazurilor) nu va implica participarea publicului. În aceste cazuri, luarea unei decizii finale va dura, de obicei, 8 săptămâni. Această procedură administrativă este prevăzută la secțiunea 4.1 din Legea privind dreptul administrativ general (Algemene wet bestuursrecht) și la secțiunea 3.2 a Legii generale privind autorizațiile de mediu (Wet algemene bepalingen omgevingsrecht). În cazurile în care procedura extinsă pentru pregătirea deciziei, orice parte interesată poate recurge la o cale de atac (a se vedea articolul 1: 2 din Legea privind dreptul administrativ general), care a prezentat, de asemenea, opinii cu privire la proiectul de decizie (a se vedea articolele 8: 1 și 6: 13 din Legea privind dreptul administrativ general). O parte interesată este orice persoană ale cărei interese sunt afectate în mod direct de o decizie administrativă. Jurisprudența prevede că ar trebui să existe un interes personal, determinat în mod obiectiv, al persoanei care introduce calea de atac. În ceea ce privește autoritățile administrative, interesele care le sunt încredințate sunt considerate a fi interesele lor. În ceea ce privește persoanele juridice, interesele lor se consideră că includ interesele generale și colective pe care acestea le reprezintă, în conformitate cu obiectele lor de activitate și astfel cum reiese din activitățile lor efective. Un exemplu de interes general ar putea fi protecția mediului într-un anumit domeniu. În cazul în care procedura extinsă nu a fost aplicată, articolele 8: 1 și 7: 1 din Legea privind dreptul administrativ general (Algemene wet bestuursrecht) prevăd că orice parte interesată care dorește să introducă o acțiune în justiție, are mai întâi să depună o obiecție (bezwaarschrift) către autoritatea care a luat decizia. Rezultatul acestei proceduri de obiecție va fi o nouă decizie luată de către aceeași autoritate publică și numai această decizie poate fi atacată în justiție. În orice caz, doar părțile din decizie care au fost contestate în faza administrativă pot fi atacate în instanță (articolul 6: 13 din Legea privind dreptul administrativ general).

Majoritatea cazurilor sunt depuse pe lângă instanțele districtuale, cu excepția cazului în care un anumit act prevede o altă procedură (de exemplu, recursuri în prima și singura instanță depuse la Secția de contencios administrativ a Consiliului de Stat). Pentru cazurile privind autorizațiile de mediu, instanțele competente sunt instanțele districtuale și, ulterior, Secția de contencios administrativ a Consiliului de stat. Cazurile privind planurile de urbanism merg direct la Secția de contencios administrativ a Consiliului de stat. De exemplu: un plan de zonare va fi adoptat în conformitate cu procedura extinsă, care trebuie aplicată de către autoritatea competentă în pregătirea deciziei. Controlul jurisdicțional al unui plan de zonare ține de responsabilitatea Secției de contencios administrativ a Consiliului de Stat (Afdeling bestuursrechtspraak van de Raad van State) în primă și ultimă instanță. O cerere de licență IPPC [în conformitate cu articolul 2.1 alineatul (1) litera (e) din Legea generală privind autorizațiile de mediu] va fi, de asemenea, abordată în cadrul procedurii administrative extinse, dar va fi supusă unui control jurisdicțional de către instanța districtuală în primul rând și de exercitare a unei căi de atac de către Secția de contencios administrativ a Consiliului de stat. În cazul unei licențe IPPC instanțele vor acorda autorității publice o mică marjă de apreciere atunci când stabilesc care sunt cele mai bune tehnici disponibile pentru o anumită instalație în cauză. În toate procedurile de control jurisdicțional solicitantul poate cere măsuri provizorii sau intermediare în conformitate cu prevederile generale privind acțiunea în încetare în cadrul procedurilor administrative (articolele 8: 81-8: 86 din Legea privind dreptul administrativ general).

În unele cazuri, este posibil ca legislația de mediu să prevadă că un raport de evaluare a impactului asupra mediului (EIM) trebuie să fie întocmit de către solicitant înainte ca autoritatea publică să decidă cu privire la o cerere (capitolul 7 din Legea privind gestionarea mediului). Orice decizie de verificare a necesității EIM, de definire a domeniului de aplicare a EIM sau de acceptare a unui raport privind EIM de către autoritatea publică poate fi contestată în instanță prin depunerea unei acțiuni introduse împotriva deciziei prin care se autorizează sau se respinge cererea. Nu există reguli speciale privind calitatea procesuală, jurisdicția, audierile, dovezile sau domeniul de aplicare al controlului de către instanță. Evaluarea impactului asupra mediului este considerată un instrument important pentru a pregăti anumite decizii care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului. Aceasta asigură persoanele implicate că autoritatea competentă este în măsură să respecte obligația de a pregăti atent decizia. În majoritatea cazurilor, proiectul de decizie se publică împreună cu raportul de EIM și orice persoană este autorizată să își prezinte opiniile înainte ca o decizie finală să fie luată. Instanțele administrative vor examina atât aspectele de legalitate procedurală, cât și legalitatea pe fond a deciziilor administrative, în măsura în care părțile interesate au inclus acea parte specifică a deciziei în cadrul litigiului [a se vedea articolul 8: 69 alineatul (1) Legea privind dreptul administrativ general). În cazul în care unei autorități publice i s-a acordat o marjă de apreciere de către legiuitor în ceea ce privește punerea în balanță a diferitelor interese implicate în luarea unei decizii specifice, instanța va permite această marjă, prin aplicarea unui control marginal și respectarea oricăror decizii pe care le consideră rezonabile [articolul 3: 4 alineatul (2) nu Legea privind dreptul administrativ general). În general, instanțele controlează decizia administrativă și verifică dacă autoritatea competentă poate să își întemeieze decizia în mod justificat pe constatările materiale și tehnice și pe calculele care au fost utilizate. Nu există reguli scrise privind elementele de probă, în afara regulilor oficiale care trebuie să fie aplicate la stabilirea faptelor. Instanța este, de exemplu, competentă să numească un expert independent, precum Fundația pentru consilierea instanțelor de contencios administrativ în cazurile de mediu și de zonare (Stichting Advisering Bestuursrechtspraak sau StAB). În cazul în care instanța concluzionează că decizia este ilegală, va proceda la anularea deciziei contestate. Cu toate acestea, articolul 6: 22 din Legea privind dreptul administrativ general (Algemene Wet Bestuursrecht) prevede că orice viciu de procedură care nu prejudiciază interesele uneia dintre părțile interesate poate fi trecut cu vederea de către instanță. În viitorul apropiat, totuși, această dispoziție va oferi aceeași posibilitate pentru orice eroare de fond. De asemenea, în viitorul apropiat se va introduce o nouă dispoziție privind dreptul procedural administrativ general, care va prevedea că o decizie administrativă nu va fi anulată de instanță în cazul în care încalcă o normă care nu a fost scrisă pentru a proteja interesele părții care a introdus cazul. Cazul va fi tratat în conformitate cu dispozițiile generale privind procedura administrativă care sunt prevăzute în capitolul 8 din Legea privind dreptul administrativ general (Algemene wet bestuursrecht). În majoritatea cazurilor, instanța va permite accesul publicului în sala de judecată (articolele 8: 56-8: 65 Legea administrativă generală), dar, uneori, se aplică o procedură simplificată (articolul 8: 54 Legea privind dreptul administrativ general). Nu există norme scrise privind elementele de probă, cu excepția cerințelor oficiale privind solicitarea de informații, numirea unui expert etc. (articolele 8: 27-8: 29 și 8: 42-8: 51 din Legea administrativă generală). Desigur, jurisprudența prevede metoda empirică în ceea ce privește normele de fond privind elementele de probă. De exemplu: de exemplu, atunci când decizia contestată limitează un cetățean în drepturile sale sau este de natură punitivă, sarcina probei revine autorității publice. O altă dispoziție importantă generală este stabilirea părții care a avut inițiativa pentru decizia administrativă. În cazul în care procesul de luare a deciziilor administrative a început cu o cerere formulată de cetățeanul implicat, sarcina probei revine în primul rând solicitantului. Documentele de politică și normele generale obligatorii nu pot fi supuse controlului direct în fața unei instanțe administrative.

V. Accesul la justiție în caz de acțiuni sau omisiuni

În cazul în care persoane fizice sau entități juridice acționează încălcând legislația din domeniul mediului, legislația olandeză prevede posibilitatea de depunere a unei plângeri în fața instanței în mod direct. Totuși, aceste proceduri nu sunt specifice problemelor de mediu, ci sunt introduse în instanțe (civile, ordinare) pe baza legii delictuale, reglementată în articolul 6: 162 din Codul civil al Țărilor de Jos (Burgerlijk Wetboek). Un reclamant poate cere despăgubiri sau poate solicita ca instanța de judecată să dispună persoanei fizice sau entității juridice să își oprească acțiunile. Același lucru este valabil pentru plângerile împotriva organismelor de stat. Instanțele administrative din Țările de Jos care se ocupă de cazurile privind autorizațiile de mediu și de punerea în aplicare a legii privind protecția mediului nu au competența de a trata cazurile împotriva persoanelor fizice sau entităților juridice. Desigur, instanțele administrative sunt competente atunci când este vorba despre cazurile în care a fost luată o decizie privind acordarea unei autorizații de mediu, privind impunerea unor măsuri de executare, precum și o decizie de autorizare sau de respingere în ceea ce privește alte aspecte legate de mediu. Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător (2004/35/CE) a fost pusă în aplicare de Țările de Jos și se regăsește în titlul 17.2 din Legea privind gestionarea mediului (Wet Milieubeheer). Autoritatea competentă pentru daunele provocate mediului este fie autoritatea competentă să emită autorizația pentru instalație (inrichting) în temeiul Legii generale privind autorizațiile de mediu (Wet algemene bepalingen omgevingsrecht), fie, pentru instalațiile reglementate de normele generale obligatorii privind protecția mediului, în majoritatea cazurilor în Decretul privind regulile generale pentru activități (Activiteitenbesluit), autoritatea care este competentă să aplice normele generale. În cazul în care daunele sunt cauzate în afara unei instalații, autoritatea competentă este desemnată pe baza naturii prejudiciului în conformitate cu articolul 17.9 alineatele (1) — (4) din Legea privind gestionarea mediului. Orice parte interesată, astfel cum este definită la articolul 1: 2 din Legea privind dreptul administrativ general (Legea privind dreptul administrativ general; Algemene wet bestuursrecht), sau orice organism public poate solicita autorității competente să decidă cu privire la măsurile de prevenire sau de remediere. În cazul în care o parte interesată introduce o cale de atac, orice decizie privind răspunderea pentru mediul înconjurător, luată de către o autoritate publică în conformitate cu reglementările de punere în aplicare a Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător, este supusă controlului jurisdicțional. Orice cale de atac va fi tratată în conformitate cu Regulamentul general privind soluționarea administrativă care este specificată în Legea privind dreptul administrativ general, precum și cu normele procedurale specifice în materie de protecție a mediului din Legea privind gestionarea mediului. Atunci când o instanță administrativă nu este competentă să instrumenteze litigiul prezentat în fața instanței, instanța civilă va fi competentă să instrumenteze cazul.

VI. Altor modalități de acces la justiție

Ministerul public (openbaar ministerie) este responsabil pentru urmărirea penală a infracțiunilor împotriva mediului, care sunt stabilite în Codul penal al Țărilor de Jos (Wetboek van Strafrecht). Pentru problemele de mediu există o secție specifică a Parchetului pentru urmărirea în justiție a acestor tipuri de acțiuni. Acuzarea privată nu este admisă în cazul procedurilor penale în materie de mediu. Urmărirea penală la inițiativa unei persoane de drept privat nu este posibilă în problemele de mediu. Există însă posibilitatea ca o parte interesată să solicite instanței penale să dispună ministerului public să inițieze urmărirea penală a unei infracțiuni — articolul 12 din Codul de procedură penală (Wetboek van Strafvordering).

Existența unui ombudsman național este garantată de articolul 78a din Constituția Țărilor de Jos (Grondwet). Țările de Jos au o lege specială, Legea Națională a ombudsmanului (Wet Nationale ombudsman). În plus, activitatea ombudsmanului național este reglementată de Legea privind dreptul administrativ general al Țărilor de Jos (Algemene wet bestuursrecht). Ombudsmanul investighează plângerile aduse de către cetățeni. De asemenea, acesta poate iniția investigații din proprie inițiativă. Nu există un ombudsman special pentru probleme de mediu. La plângerea oricărei persoane, ombudsmanul Țărilor de Jos are competența de a investiga comportamentul guvernului. Ombudsmanul (http://www.nationaleombudsman.nl/) îi ajută pe cetățenii care se confruntă cu probleme în legătură cu administrațiile publice și explică autorităților administrative modul în care acestea pot acționa mai bine.Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.nationaleombudsman.nl/ Dacă este cazul, ombudsmanul național răspunde problemelor sau reclamațiilor prin lansarea de investigații. Prin lege, toate părțile interesate trebuie să coopereze cu acestea. Ombudsmanul național reprezintă o alternativă în ultimă instanță. Dacă aveți o plângere în legătură cu administrațiile publice, primul pas este să depuneți o reclamație la autoritatea administrativă în sine. Ombudsmanul național poate trata o plângere doar în cazul în care aceasta a fost întâi depusă la autoritatea administrativă, care nu i-a acordat o atenție suficientă.

VII. Calitate procesuală

Calitate procesuală

Procedură administrativă (participarea publicului)

Procedura judiciară

Persoane fizice

În procedura administrativă, regula principală este aceea că o parte interesată, o persoană a cărei interese sunt afectate în mod direct de o decizie [articolul 1: 2 alineatul (1) Legea privind dreptul administrativ general], are posibilitatea de a participa la procedura care va conduce la o decizie. Acest lucru este valabil atât în procedura care este prevăzută pentru decizii individuale, cât și în procedura de pregătire extinsă prevăzută în secțiunea 3.4 din Legea privind dreptul administrativ general. În problemele privind mediul, există totuși dispoziții specifice care să permită nu doar unei părți interesate, ci oricărei persoane să își expună punctul de vedere cu privire la un proiect de decizie, de exemplu, articolul 3.12 alineatul (5) din Legea generală privind autorizațiile de mediu (Wabo).

Articolul 8: 1 din Legea privind dreptul administrativ general (Algemene Wet Bestuursrecht) prevede că numai o parte interesată (belanghebbende) are dreptul de a introduce o cale de atac împotriva unei decizii adoptate de o autoritate publică. O parte interesată este o persoană ale cărei interese sunt afectate în mod direct de o decizie [articolul 1: 2 alineatul (1) Legea privind dreptul administrativ general). Înainte de introducerea unei căi de atac, o procedură de opoziție este obligatorie în conformitate cu articolul 7: 1 din Legea privind dreptul administrativ general, cu excepția cazului în care decizia a fost pregătită în conformitate cu o procedură de pregătire extinsă descrisă în secțiunea 3.4 din Legea administrativă generală.

ONG-uri

Articolul 1: 2 alineatul (1) Legea privind dreptul administrativ general prevede că o parte interesată este o persoană (sau o entitate juridică) ale cărei interese sunt afectate în mod direct de o decizie. Articolul 1: 2 alineatul (3) Din Legea privind dreptul administrativ general stipulează că, în ceea ce privește persoanele juridice, interesele lor se consideră că includ interesele generale și colective pe care acestea le reprezintă, în conformitate cu obiectele lor de activitate și astfel cum reiese din activităților lor efective. În ceea ce privește problemele de mediu, există totuși dispoziții specifice care să permită nu doar unei părți interesate, ci oricărei persoane să își expune punctul de vedere cu privire la un proiect de decizie.

Articolul 8: 1 din Legea privind dreptul administrativ general stipulează că numai o parte interesată (belanghebbende) are dreptul de a introduce o cale de atac împotriva unei decizii adoptate de o autoritate publică. Articolul 1: 2 alineatul (1) Din Legea privind dreptul administrativ general prevede că o parte interesată este o persoană (sau o entitate juridică) ale cărei interese sunt afectate în mod direct de o decizie. Articolul 1: 2 alineatul (3) Din Legea privind dreptul administrativ general stipulează că, în ceea ce privește persoanele juridice, interesele lor se consideră că includ interesele generale și colective pe care acestea le reprezintă, în conformitate cu obiectele lor de activitate și astfel cum reiese din activităților lor efective.

Alte entități juridice

A se vedea persoane fizice și/sau ONG-uri

A se vedea persoane fizice și/sau ONG-uri

Grupurile ad-hoc

Vor trebui să îndeplinească fie cerințele aplicabile persoanelor fizice, fie pe cele aplicabile ONG-urilor

Vor trebui să îndeplinească fie cerințele aplicabile persoanelor fizice, fie pe cele aplicabile ONG-urilor, înainte de încheierea termenului de exercitare a căilor de atac

ONG-urile străine

A se vedea persoane fizice și/sau ONG-uri

A se vedea persoane fizice și/sau ONG-uri

Altele

A se vedea persoane fizice și/sau ONG-uri

A se vedea persoane fizice și/sau ONG-uri

Regula care prevede că numai o parte interesată are dreptul de a introduce o cale de atac împotriva unei decizii a unei autorități publice (articolul 8: 1 și 1: 2 din Legea privind dreptul administrativ general) se aplică pentru toate procedurile instanțelor administrative. Începând din luna octombrie 2005, dreptul procedural administrativ al Țărilor de Jos nu mai recunoaște existența unei acțiuni în interes public (actio popularis). Legislația sectorială privind mediul nu se abate de la această regulă generală privind calitatea procesuală și se aplică, astfel, în cazurile privind evaluarea impactului asupra mediului (EIM) și prevenirea și controlul integrat al poluării. Cu toate acestea, legislația sectorială, în probleme de mediu, precizează că nu doar o parte interesată, ci orice persoană are dreptul să își expună punctul de vedere cu privire la un proiect de decizie. Calitatea procesuală pentru organismele guvernamentale este prevăzută în articolul 1: 2 alineatele (1) și (2) din Legea privind dreptul administrativ general, care prevede că o autoritate administrativă poate fi o parte interesată, deoarece interesele care îi sunt încredințate de către organul legislativ se consideră a fi propriile interese. Obligațiile publice atribuite acestora și competențele pe care le au sunt decisive în evaluarea intereselor care le sunt încredințate. În conformitate cu articolul 1: 1 din Legea privind dreptul administrativ general, ombudsmanul național nu este considerat o asemenea autoritate administrativă. În plus, nu există niciun element care să ateste că a fost lansată vreo procedură în fața unei instanțe administrative la inițiativa ministerului public.

VIII. Reprezentare legală

Avocații joacă un rol important în procedurile judiciare privind problemele de mediu, având în vedere complexitatea din ce în ce mai mare a dreptului mediului. Dacă un caz este câștigat în instanță administrativă, autoritatea publică ar putea rambursa cheltuielile de consiliere juridică dacă instanța dispune acest lucru. Suma care poate fi atribuită este plafonată și este, de obicei, mult mai mică decât costurile reale (articolul 8: 75 din Legea privind dreptul administrativ general). Cu toate acestea, în cadrul procedurilor administrative consilierea juridică nu este obligatorie. Același lucru este valabil pentru toate instanțele administrative. Consilierea juridică nu este, prin urmare, obligatorie în procedurile judiciare administrative. Cu alte cuvinte, Legea privind dreptul administrativ general (Algemene wet bestuursrecht) nu prevede consiliere juridică pentru formularea unei căi de atac, nici pentru reprezentarea juridică în instanță. În acțiunile în instanță civilă reprezentarea legală este obligatorie, cu toate că există o excepție importantă pentru cazurile în care interesele financiare aferente litigiului nu depășesc 25,000 EUR. Același lucru este valabil pentru procedurile în instanțe penale. Toți avocații sunt membrii ai baroului (Orde van Advocaten, http://www.advocatenorde.nl/).Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.advocatenorde.nl/ Pe site-ul lor de internet puteți găsi avocați prin intermediul unor cuvinte cheie, cum ar fi domeniile de specializare, de exemplu dreptul mediului (milieurecht). În unele cazuri, ONG-uri precum Greenpeace (http://www.greenpeace.nl/), Stichting Natuur en Milieu (www2.natuurenmilieu.nl) sau Milieudefensie (http://www.milieudefensie.nl/) pot oferi cetățenilor asistență pentru a introduce o cale de atac.Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.greenpeace.nl/Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.milieudefensie.nl/

IX. Dovezi

Țările de Jos nu au norme specifice pentru elementele de probe care să se aplice doar pentru problemele de mediu. În procedurile instanțelor civile și penale, există norme specifice privind modul în care se furnizează elementele de probă și cine va suporta sarcina probei. În procedurile civile, părțile trebuie să propună instanței, cât mai rapid posibil, toate elementele de probă pentru declarațiile lor. Procurorul de stat anchetează și trebuie să furnizeze toate elementele de probă în cadrul procedurilor penale privind problemele de mediu. În normele procedurilor judiciare administrative există unele norme privind furnizarea de probe, dar niciuna nu stabilește care dintre părți va avea sarcina probei. Furnizarea de noi elemente de probă în instanță pentru prima dată este, de obicei, permisă, cu excepția cazului în care principiul unui proces echitabil este prejudiciat. Deși legiuitorul a explicat o dată că instanțele administrative trebuie să urmărească adevărul material și că instanțele au competența de a solicita dovezi din proprie inițiativă (ex officio), procedura actuală în fața instanțelor administrative este similară, în multe privințe, cu procedura în instanțele civile în cadrul căreia părțile trebuie să prezinte elemente de probă. Părțile pot să prezinte opiniile experților, por avea un expert care să fie audiat ca martor și pot solicita instanței să numească un expert care să efectueze o anchetă (a se vedea secțiunea 8.2.2 din Legea privind dreptul administrativ general referitoare la ancheta preliminară). Instanța va evalua toate probele prezentate și va hotărî care dintre acestea este cel mai probabil să reflecte realitatea. Atunci când este prezentată opinia unui expert, aceasta nu are caracter obligatoriu pentru un judecător administrativ, cu toate că judecătorii sunt susceptibili să urmeze opinia expertului pe care l-au numit. Opinia unui expert nu este obligatorie nici în cazurile în care instanța nu a numit expertul respectiv, ci o parte a prezentat un raport. Instanțele sunt întotdeauna în măsură să evalueze calitatea și coerența raportului și să verifice dacă expertul a elaborat raportatul în conformitate cu principiul de diligență. În procedurile referitoare la deciziile administrative privind aspectele legate de mediu, există posibilitatea ca instanța să numească un expert independent, Fundația pentru consilierea instanțelor administrative în cazurile de mediu și de zonare (Stichting Advisering Bestuursrechtspraak sau StAB). Această fundație este finanțată de către guvern și are o expertiză specifică în domeniul mediului. Legea prevede că aceasta va redacta un raport cu privire la orice caz de mediu la cererea unei instanțe administrative. Datorită disponibilității acestei fundații, șansa ca instanța să numească un expert care să revizuiască o decizie specifică pare a fi mai mare pentru procedurile privind aspectele legate de mediu.

X. Măsurile sau acțiunile în încetare

În general, o decizie luată de către o autoritate administrativă va intra în vigoare atunci când a fost notificată în conformitate cu normele generale privind notificarea din Legea privind dreptul administrativ general. Cu toate acestea, majoritatea deciziilor importante privind mediul vor intra în vigoare doar atunci când perioada de exercitare a unei căi de atac împotriva acestor decizii s-a încheiat, deoarece legislația sectorială dispune astfel. În general, o cale de atac împotriva unei decizii guvernamentale în Țările de Jos nu are un efect suspensiv (a se vedea articolul 6: 16 din Legea privind dreptul administrativ general). Cu toate acestea, o legislație specifică sau sectorială se poate abate uneori de la această regulă generală. Prin urmare, în general, deciziile administrative pot fi executate imediat, indiferent dacă este vorba despre o cale de atac sau o acțiune în instanță. Orice executare a unei decizii care este ulterior anulată de instanță poate determina, însă, angajarea răspunderii.

În cazul în care o cale de atac împotriva unei hotărâri a fost înaintată instanței districtuale sau, înaintea unei eventuale căi de atac în fața instanței districtuale, a fost formulată o obiecție, președintele instanței districtuale care are sau poate avea competența în cadrul procedurii de fond poate, la cerere, să acorde o cale de atac provizorii atunci când rapiditatea este extrem de important datorită intereselor în cauză. Acest lucru cât mai curând o obiecție sau o cale de atac (pro forma), instanțele sunt competente să acorde o acțiune în încetare la cererea oricărei părți interesate care a introdus obiecția sau calea de atac și a dovedit necesitatea urgentă a unei acțiuni în încetare, din cauza intereselor existente (a se vedea articolul 8: 81 din Legea privind dreptul administrativ general).

Acțiunea în încetare poate consta în orice acțiune impusă de instanță, dar, în aproape toate cazurile, constă în atribuirea unui efect suspensiv sau în eliminarea efectului suspensiv al unei decizii care a fost adoptată de o autoritate administrativă. Nu există niciun recurs împotriva unui ordin al tribunalul administrativ.

XI. Costuri

Procedurile administrative sunt gratuite. Pentru ca o instanță administrativă să judece cauza introdusă de un reclamant, este necesar ca acesta să plătească o taxă. Taxa pentru procedurile judiciare în primă instanță este stipulată în articolul 8: 41 din Legea privind dreptul administrativ general (Algemene wet bestuursrecht). În general, taxa nu este considerată a fi foarte mare. Aceasta variază în funcție de statutul persoanei care inițiază procedura și tipul și dreptul material care se aplică în cazul respectiv. Articolul 8: 41 alineatul (3) Din Legea privind dreptul administrativ general menționează diferite taxe în mod explicit. În 2013, taxa era de 44 EUR pentru orice persoană fizică care introduce o cale de atac sau o acțiune în încetare împotriva unei decizii luate de o autoritate administrativă care se referă la securitatea socială și la legislația conexă [a se vedea articolul 8: 41 alineatul (3) Legea privind dreptul administrativ general.). Pentru orice alt tip de caz, taxa este de 160 EUR pentru o persoană fizică și 318 EUR pentru orice persoană juridică ce introduce o cale de atac sau o acțiune în încetare. Taxele pentru procedurile în fața unei curți de apel administrative sunt ușor mai ridicate și sunt stipulate în legislația aplicabilă procedurii desfășurate în fața curților de apel. Atunci când reclamantul câștigă recursul, aceste costuri vor trebui plătite, de obicei, de către autoritatea administrativă (articolul 8: 75 din Legea privind dreptul administrativ general). În cazuri foarte rare de utilizare abuzivă a dreptului la recurs, instanța poate decide că reclamantul trebuie să suporte costurile (fixe) ale autorității administrative. Principiul „cel care pierde plătește” nu se aplică, în majoritatea cazurilor. În acțiuni în instanță civilă costurile sunt puțin mai mari. Taxele pentru procedurile judiciare sunt diferențiate în instanța districtuală (în cele mai frecvente cazuri, în 2013, aceste taxe se ridicau la 274 EUR pentru o persoană fizică și 589 EUR pentru orice persoană juridică, dar pot fi mai mari atunci când interesele în cauză sunt mai mari). Atunci când sumele implicate într-un caz depășesc 25,000 EUR sau 100,000 EUR, taxele sunt proporțional mai ridicate. În circumstanțe specifice, o persoană poate fi considerată săracă sau defavorizată și i se aplică, în acest caz, o taxă specială, redusă. În materie civilă, prevalează principiul „cel care pierde plătește”. În toate cazurile pot exista și alte costuri, cum ar fi costurile de asistență judiciară profesională pentru procedurile judiciare. Aceste costuri variază în funcție de tipul de avocat (și de specializarea acestuia) pe care reclamantul l-a angajat. În cazul în care reclamantul sau solicitantul este considerat defavorizat sau sărac, acesta poate solicita asistență judiciară subvenționată, dar va trebui să plătească o contribuție personală.

XII. Mecanisme de asistență financiară

Instanțele nu pot prevedea scutiri de la taxele judiciare. Cu toate acestea, legislația Țărilor de Jos prevede asistență judiciară subvenționată și o reducere de taxe pentru solicitanții care ar putea fi considerați defavorizați sau săraci. De asemenea, există birouri speciale care oferă asistență judiciară, în mod informal, deși acest lucru presupune, în cele mai multe cazuri, costuri normale pentru asistența judiciară, pentru care subvenția a putut fi acordată în aceleași condiții care se aplică pentru taxele reduse. Pe lângă aceasta, firmele de avocatură ar putea fi convinse să ofere asistență judiciară pro bono și unele dintre acestea afirmă că fac acest lucru în mod regulat, dar cele mai multe cabinete de avocatură nu vor oferi asistență judiciară gratuită în cazuri relativ normale. În ceea ce privește problemele legate de mediu, nu există clinici juridice disponibile publicului larg. Cu toate acestea, în unele cazuri, ONG-uri precum Greenpeace vor organiza proteste împotriva deciziilor luate de o autoritate publică și vor oferi asistență pentru formularea căilor de atac.

XIII. Respectarea termenelor

În cazul în care o decizie este aplicată de autoritatea administrativă trebuie să emită o decizie fie în termenul prevăzut în legislația sectorială, fie — în cazul în care un astfel de termen este asigurat — într-o perioadă de timp rezonabilă, care este considerată a fi de opt săptămâni în conformitate cu articolul 4: 13 din Legea privind dreptul administrativ general. Termenul pentru depunerea unei cereri pentru o autorizație de mediu (complexă) este de șase luni și de opt săptămâni în cazuri mai puțin complexe, cum ar fi o autorizație de construcție. Ambele sunt stipulate în Legea generală privind autorizațiile de mediu (Wet algemene bepalingen omgevingsrecht). Există cel puțin două tipuri de sancțiuni atunci când o autoritate administrativă nu emite o decizie în timp util. Solicitantul trebuie să notifice autorității publice faptul că decizia nu a fost emisă în timp util și, la două săptămâni de la această scrisoare de punere în întârziere, există două consecințe. În primul rând, solicitantului i se acordă dreptul de exercitare a unei căi de atac în instanță în mod direct pentru faptul că nu a fost luată nicio decizi. Când instanța competentă decide că autoritatea publică și-a încălcat, într-adevăr, obligația de a emite o decizie în timp util, aceasta va obliga autoritatea publică să emită decizia și stabilește o penalitate financiară pentru fiecare zi de întârziere. A doua consecință a faptului că au trecut două săptămâni de la notificarea formulată de solicitant este că, de la data respectivă, solicitantului i se acordă o compensație financiară, cu o valoare maximă de 1 260 EUR, pentru fiecare zi în care autoritatea publică este în întârziere. În cazul în care se dorește contestarea unei decizii, o cale de atac trebuie depusă în termen de șase săptămâni de la data la care decizia a fost notificată. În majoritatea cazurilor, este autorizată înaintarea unui recurs pro forma, ceea ce înseamnă că un alt termen este acordat pentru a prezenta motivele de recurs. Deși instanțele au încercat recent să stabilească termene de judecată mai scurte, cauza va fi judecată, de obicei, după nouă luni. Aceasta permite părților să prezinte motivele recursului și nu afectează drepturile lor de a reacționa la documentele scrise introduse de cealaltă parte. Nu există nicio limită de timp impusă instanței pentru stabilirea unei date pentru judecarea cauzei. În cazul în care instanța a stabilit data, părțile au până la zece zile înainte de data judecării pentru a furniza noi informații sau un nou motiv de recurs, dar trebuie să fie conștiente de faptul că principiul unui proces echitabil poate limita libertatea de a prezenta noi informații sau motive. Legea privind dreptul administrativ general stabilește un termen limită pentru emiterea hotărârii după judecarea cauzei de către o instanță administrativă. Acest termen limită este de șase săptămâni și poate fi prelungit pentru o nouă perioadă de șase săptămâni. Cu toate acestea, nu există sancțiuni împotriva întârzierilor în pronunțarea hotărârilor judecătorești. De obicei, o instanță va avea nevoie de 9-12 luni să se pronunțe. Recent, a fost subliniat atât de către legiuitor, cât și de către sistemul judiciar faptul că procedurile judiciare ar trebui, pe cât posibil, să conducă la soluționarea definitivă a unui litigiu administrativ. Prin urmare, au fost implementate mai multe instrumente care să permită instanțelor să încerce să atingă acest scop; de exemplu, în cazul în care o instanță judecătorească a evaluat că decizia încalcă legea, acesteia i-a fost atribuită competența de a solicita ca autoritatea administrativă să încerce să repare nereguli (acest lucru este numită „bucla administrativă”; Articolul 8: 51a-8: 51 și articolul 8: 80a și 8: 80b din Legea privind dreptul administrativ general act.act).

XIV. Alte aspecte

Deciziile de mediu sunt, de obicei, contestate în cadrul procedurii administrative juridice prin transmiterea de opinii și prin atacarea unui proiect de decizie. În cazurile (complexe, ample) de mediu este o practică obișnuită să se discute despre proiectul în cauză cu publicul implicat înainte ca procedura administrativă să înceapă în mod oficial. În cele mai multe cazuri, punctele de vedere prezentate vor fi aduse la cunoștința autorității publice ca urmare a informațiilor care au fost adunate în timpul pregătirii proiectului de decizie. În general, informații privind impactul asupra mediului nu sunt prevăzute sistematic într-un mod structurat și ușor accesibil, dar solicitarea de informații va duce la decizia de a face publice informațiile, decizie ce poate fi contestată în instanță. Informații privind evaluările impactului asupra mediului sunt, într-o mare măsură, accesibile prin intermediul site-ului internet al Comisiei pentru evaluarea impactului asupra mediului (http://www.commissiemer.nl/).Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.commissiemer.nl/ În plus, informații privind aspecte juridice sunt furnizate de o agenție a guvernului (http://www.agentschapnl.nl/), care are mai multe site-uri cu informații privind mediul în Țările de Jos și legislația privind mediul (http://www.infomil.nl/).Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.agentschapnl.nl/Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.infomil.nl/ Organizațiile guvernamentale din Țările de Jos sunt din ce în ce mai convinse că mecanismele alternative de soluționare a litigiilor pot reprezenta o bună alternativă pentru procedurile judiciare. Acest lucru este de asemenea valabil în materie de mediu. În plus, unele instanțe administrative, inclusiv cea mai înaltă instanță administrativă în cazurile privind mediul, oferă părților posibilitatea de a face apel la un mediator și de a încerca să își soluționeze conflictul prin găsirea unui consens și fără să fie necesară pronunțarea unei hotărâri în instanță.

XV. În cazul străinilor

Discriminarea privind țara de origine și/sau limba este interzisă prin Constituția Țărilor de Jos (articolul 1). În general, legislația (procedurală) impune ca toate procesele, recursurile și alte scrieri să fie prezentate instanței în limba olandeză. Hotărârea judecătorească și alte documente scrise ale instanței vor fi, de asemenea, în olandeză. Cu toate acestea, există posibilitatea de a beneficia de traducerea documentelor relevante care sunt redactate în altă limbă. În plus, atunci când o persoană participă la o audiere în instanță și nu este în măsură să vorbească limba olandeză suficient de acesta are permisiunea de a utiliza propria sa limbă, iar instanța va asigura serviciile unui interpret, în mod gratuit (a se vedea articolul 8: 36 din Legea privind dreptul administrativ general).

XVI. Cazuri transfrontaliere

Nu există norme procedurale generale în legislația Țărilor de Jos în materie de probleme de mediu din altă țară. Majoritatea cazurilor transfrontaliere sunt tratate în conformitate cu normele procedurale obișnuite. Desigur, impactul asupra mediului al proiectelor din Țările de Jos în alte țări este relevant pentru deciziile care urmează să fie luate de autoritățile Țărilor de Jos, dar nu există reguli generale privind cazurile transfrontaliere. Persoanele (străine) afectate de decizia luată de către autoritatea publică pot fi considerate părți interesate (articolul 1: 2 din Legea privind dreptul administrativ general). Acestea vor avea, astfel, calitate procesuală în fața instanțelor administrative ale Țărilor de Jos și pot beneficia de toate tipurile de ajutor juridic și financiar menționate mai sus.

Linkuri utile

[1] Întreaga legislație olandeză menționată pe acest site poate fi găsită pe internet la adresa http://wetten.overheid.nl/zoeken/.Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://wetten.overheid.nl/zoeken/

[2] Informații privind sistemul judiciar al Țărilor de Jos sunt disponibile pe internet la adresa http://www.rechtspraak.nl/.Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.rechtspraak.nl/


Această pagină este o versiune realizată cu ajutorul instrumentului de traducere automată. Proprietarul acestei pagini nu își asumă nicio răspundere cu privire la calitatea traducerii.

Ultima actualizare: 14/09/2016