Jurisprudenţă

Termenul „jurisprudență” se referă la norme și principii dezvoltate în hotărâri și avize judiciare ale instanțelor. Atunci când judecă o cauză, instanțele interpretează legea, ceea ce contribuie la crearea jurisprudenței. Jurisprudența este publicată sub diferite forme (repertorii și publicații juridice, site-uri ale instanțelor, baze de date juridice).

Hotărârile și avizele instanțelor interpretează legea. Aceste interpretări pot fi ulterior citate de către alte instanțe sau autorități drept „precedente” și/sau jurisprudență. Influența jurisprudenței poate fi în mod special importantă în domenii care nu sunt reglementate sau care sunt doar parțial reglementate de așa-numitele legi statutare, respectiv norme juridice scrise stabilite de puterea legislativă (cum ar fi Parlamentul). Aceasta înseamnă că, în anumite circumstanțe, și instanțele pot crea norme juridice.

În unele țări, jurisprudența este o sursă majoră de drept și hotărârile instanțelor superioare de apel sunt considerate drept normative - stabilesc norme care ar trebui, sau care în unele cazuri trebuie, să fie aplicate pentru a soluționa litigii similare (numite „precedente obligatorii”, în special în țările al căror sistem juridic se bazează pe dreptul comun). În multe alte țări (în special cele care urmează tradiția civilistă derivată din dreptul roman), instanțele nu sunt obligate să aplice normele și principiile jurisprudenței.

O mare parte a:

este accesibilă prin intermediul unui număr însemnat de baze de date. Fără a se dori exhaustiv, portalul e-Justiție vă pune la dispoziție un punct de intrare central către aceste baze de date. Majoritatea sunt gratuite, dar unele pot fi accesate doar contra cost.

Ultima actualizare: 28/01/2021

Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.