Închide

VERSIUNEA BETA A PORTALULUI ESTE ACUM DISPONIBILĂ!

Accesați versiunea BETA a portalului european e-justiție și spuneți-ne cum vi se pare!

 
 

Cale de navigare

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Taxele judiciare aferente procedurii europene privind cererile cu valoare redusă - Croaţia


Introducere

Ce taxe sunt aplicabile?

Cât trebuie să plătesc?

Ce se întâmplă dacă nu plătesc taxele judiciare la timp?

Cum pot să plătesc taxele judiciare?

Ce trebuie să fac după efectuarea plății?

Introducere

Taxele judiciare din Republica Croația sunt stabilite prin Legea nr. 118/18 privind taxele judiciare (Zakon o sudskim pristojbama) și prin Decretul cu privire la cuantumul taxelor judiciare (Uredba o tarifi sudskih pristojbi), adoptate de guvernul Republicii Croația.

În conformitate cu articolul 5 din Legea privind taxele judiciare, taxele prevăzute în Decretul cu privire la cuantumul taxelor judiciare se plătesc prin plată fără numerar, în numerar, în timbre fiscale emise de Republica Croația sau prin mijloace electronice.

În conformitate cu reglementările speciale, pentru petițiile depuse pe cale electronică prin intermediul sistemului informatic care este utilizat în activitatea judecătorească, se plătește o taxă la depunere. Suma plătită este jumătate din valoarea taxei stabilită în Decretul cu privire la cuantumul taxelor judiciare.

Pentru deciziile comunicate de către o instanță pe cale electronică, în conformitate cu reglementările speciale, prin intermediul sistemului informatic care este utilizat în activitatea judecătorească, se plătește jumătate din valoarea taxei stabilite în Decretul cu privire la cuantumul taxelor judiciare, dacă plata este efectuată în termen de trei zile de la data notificării electronice.

Ce taxe sunt aplicabile?

Taxele judiciare se plătesc în toate procedurile judiciare civile și comerciale. În conformitate cu articolul 11 din Legea privind taxele judiciare, următoarele categorii sunt scutite de la plata taxelor:

  1. Republica Croația și autoritățile administrației publice;
  2. persoanele și organismele care exercită autoritatea publică în procedurile care decurg din exercitarea acestor competențe;
  3. lucrătorii implicați în litigii și în alte proceduri legate de exercitarea drepturilor lor care decurg din contractul de muncă;
  4. funcționarii publici și angajații implicați în litigii de contencios administrativ legate de exercitarea drepturilor lor care rezultă din contractul de muncă;
  5. veteranii cu handicap ai Războiului de independență al Croației, pe baza documentelor justificative, precum și persoanele cu handicap, pe baza documentelor justificative emise de Departamentul de expertiză, reabilitare profesională și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap;
  6. soții/soțiile, copiii și părinții soldaților care au fost uciși, care au dispărut și care au fost încarcerați în Războiul de independență al Croației, pe baza documentelor corespunzătoare care dovedesc statutul lor;
  7. soții/soțiile, copiii și părinții persoanelor care au fost ucise, care au dispărut și care au fost încarcerate în Războiul de independență al Croației, pe baza documentelor corespunzătoare care dovedesc statutul lor;
  8. refugiații, persoanele strămutate și persoanele returnate, pe baza documentelor justificative;
  9. beneficiarii de ajutor social care primesc indemnizație de subzistență;
  10. organizațiile umanitare, organizațiile care se ocupă de protecția familiilor persoanelor care au fost ucise, care au dispărut și care au fost încarcerate în timpul desfășurării de activități umanitare și organizațiile persoanelor cu handicap;
  11. copiii care participă ca parte la procedurile privind obligația de întreținere sau la procedurile privind cereri care se bazează pe acest drept;
  12. părțile care inițiază proceduri pentru stabilirea maternității sau a paternității și proceduri pentru recuperarea cheltuielilor suportate în perioada sarcinii și pentru nașterea unui copil în afara căsătoriei;
  13. părțile care solicită restabilirea capacității juridice;
  14. minorii care solicită autorizare pentru a se căsători;
  15. părțile la o acțiune de încredințare a unui copil și de stabilire a modalităților de exercitare a relației personale cu un copil;
  16. părțile care inițiază proceduri privind drepturile care decurg din pensia obligatorie și din asigurarea generală de sănătate, privind drepturile șomerilor prevăzute în reglementările privind ocuparea forței de muncă și privind drepturile de protecție socială;
  17. părțile care inițiază proceduri pentru protecția drepturilor și libertăților omului garantate prin constituție împotriva actelor individuale finale;
  18. părțile implicate în litigii pentru compensarea prejudiciilor cauzate de poluarea mediului;
  19. sindicatele și asociațiile sindicale de nivel superior implicate în acțiuni civile privind aprobarea judiciară a înlocuirii și în litigii colective de muncă, precum și reprezentanții sindicali implicați în acțiuni civile în contextul exercitării competențelor comitetului de întreprindere;
  20. consumatorii care au calitatea de debitori în cadrul procedurii de faliment;
  21. alte persoane și organisme, astfel cum prevăd legile speciale.

Statele străine sunt scutite de la plata taxelor, dacă se prevede astfel prin tratate internaționale sau în condiții de reciprocitate.

În caz de incertitudine cu privire la condițiile de reciprocitate, instanța va solicita o explicație din partea Ministerului de Justiție.

Scutirea de la punctul 10 se aplică acelor organizații umanitare pentru care ministrul responsabil cu protecția socială emite o decizie în acest sens.

Scutirea de la plata taxelor judiciare nu se aplică organismelor municipalităților și orașelor cu excepția cazului în care, în conformitate cu o lege specială, acestora le-a fost delegată exercitarea autorității publice.

În cadrul procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă, se percep următoarele taxe:

  • pentru o cerere - plătește reclamantul;
  • pentru depunerea unei întâmpinări - plătește pârâtul;
  • pentru o hotărâre - plătește reclamantul;
  • pentru recurs - plătește partea care formulează recursul;
  • pentru răspunsul la un recurs - plătește persoana care depune răspunsul la dosar (răspunsul este opțional).

Cât trebuie să plătesc?

I. Pentru o cerere, o cerere reconvențională, o hotărâre și o opoziție la o ordonanță de plată, trebuie achitată o taxă judiciară proporțională cu valoarea litigiului (calculată exclusiv la valoarea cererii principale, fără dobândă și costuri), după cum urmează:

peste

până la valoarea de HRK

HRK

0,00

3 000,00

100,00

3 001,00

6 000,00

200,00

6 001,00

9 000,00

300,00

9 001,00

12 000,00

400,00

12 001,00

15 000,00

500,00

Se plătește o taxă de 500,00 HRK pentru sumele care depășesc 15 000,00 HRK, la care se adaugă 1 % pentru orice sumă care depășește 15 000,00 HRK, dar nu mai mult de 5 000,00 HRK.

II. Pentru depunerea unei întâmpinări și pentru răspunsul la un recurs se plătește jumătate din taxa menționată la punctul I.

III. Pentru recursul la o hotărâre se plătește dublul cuantumului taxelor judiciare menționate la punctul I.

IV. În cazul în care ajunge la o înțelegere judiciară în decursul procedurii judiciare, nu se plătește taxa judiciară.

Ce se întâmplă dacă nu plătesc taxele judiciare la timp?

Dacă una dintre părți nu achită taxa în termenul prevăzut sau nu informează instanța cu privire la aceasta, în termen de 15 zile, instanța va anexa un certificat de încuviințare a executării la decizia privind taxa sau la decizia adoptată cu privire la plângere și o va transmite către agenția financiară în vederea executării silite a debitului din fondurile părții în cauză, în conformitate cu dispozițiile legii care reglementează executarea hotărârilor judecătorești asupra activelor monetare.

În conformitate cu articolul 28 din Legea privind taxele judiciare, instanța trebuie mai întâi să notifice partea la acțiunea în instanță în legătură cu obligația sa de a achita taxa, iar în cazul în care partea nu se conformează imediat notificării, instanța trebuie să avertizeze partea să achite taxa în termen de trei zile. Dacă partea în cauză nu se conformează sau nu s-a prezentat la acțiunea în instanță pentru care se datorează taxa și nu a achitat taxa, instanța va adopta o decizie cu privire la taxă, la care se adaugă o taxă suplimentară de HRK 100, care trebuie achitată.

Cum pot să plătesc taxele judiciare?

Taxele judiciare se plătesc prin plată fără numerar, în numerar, în timbre fiscale emise de Republica Croația sau prin mijloace electronice de plată.

Taxa în numerar poate fi plătită și la serviciul de contabilitate al instanței, caz în care instanța este obligată să plătească acești bani la venitul bugetar provenit din taxele judiciare în termen de cinci zile de la data încasării.

Taxele pot fi plătite în timbre fiscale în cazul în care taxa este mai mică de 100 HRK.

Informațiile privind metoda de plată a taxelor trebuie să fie disponibile pe site-ul consiliului e-Bulletin, pe site-urile instanțelor și la grefa instanțelor.

Taxele judiciare pot fi plătite prin orice bancă sau oficiu poștal către bugetul de stat al Republicii Croația.

Pentru a plăti taxele judiciare din străinătate, trebuie să fie incluse următoarele informații:

SWIFT: NBHRHR2X

IBAN: HR1210010051863000160

Cont Giro (CC): 1001005-1863000160

Model: HR64

Număr referință: 5045-20735-PIN (sau alt număr personal de identificare pentru plătitor)

Beneficiar: Ministerul Finanțelor al Republicii Croația, în numele Tribunalului comercial din Zagreb

Descrierea plății ar trebui să includă taxa pentru cauza ________ (numărul dosarului și o descriere a plății, de exemplu taxă judiciară pentru o propunere de emitere a ordinului european de plată).

Ce trebuie să fac după efectuarea plății?

După efectuarea plății, dovada plății trebuie trimisă instanței care sesizate cu cauza pentru care se plătește taxa și va include o trimitere la numărul dosarului aflat în curs de soluționare (dacă se cunoaște numărul dosarului) sau, în cazul în care a fost depusă recent o cerere pentru emiterea unui ordin european de plată, atunci cererea trebuie însoțită de dovada plății prin virament bancar.

Părțile trebuie să transmită periodic documente către instanță prin poștă (prin scrisoare recomandată sau simplă) sau în format electronic, într-o formă corespunzătoare cu reglementările speciale, prin intermediul sistemului informatic care este utilizat în activitatea judecătorească.


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Ultima actualizare: 02/04/2020