Cale de navigare

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Medierea familială transfrontalieră

Medierea poate fi deosebit de utilă în litigii transfrontaliere de dreptul familiei și în cazurile de răpire a copiilor de către unul dintre părinți. Termenul „dreptul familiei” acoperă o gamă largă de aspecte, de la litigiile de natură pur privată la cele care implică autorități publice.


Ce este medierea familială transfrontalieră?

Medierea familială transfrontalieră este un proces derulat în prezența unui mediator (sau a mai multor mediatori), care sunt persoane terțe calificate și imparțiale. Mediatorul nu are competența de a decide, ci are rolul de a ajuta părțile să reia dialogul și să își rezolve problema singuri.

Acordul la care se ajunge reprezintă o soluție personalizată pentru litigiul lor, care garantează că deciziile parentale țin cont de interesul superior al copilului, în cazul în care este vorba de un copil.

Chestiunile legate de dreptul familiei includ: răspunderea părintească și dreptul de vizită, răpirea copiilor de către unul dintre părinți, măsuri de protecție a copilului, obligațiile de întreținere a copiilor sau a foștilor parteneri și alte consecințe ale divorțului sau ale separării.

Partenerii sunt încurajați să își asume răspunderea pentru deciziile legate de viața de familie și să încerce mai întâi să își rezolve conflictele fără a apela la sistemul judiciar.

Prin urmare, medierea poate să creeze un climat constructiv pentru discuții și să asigure înțelegeri echitabile între părinți, care să țină seama, de asemenea, de interesul superior al copilului.

Vă rugăm să consultați următoarele pagini pentru a obține mai multe detalii cu privire la:

- principiile fundamentale și etapele medierii

- particularitățile medierii transfrontaliere

- costurile pe care le presupune medierea transfrontalieră

- cadrul juridic al medierii transfrontaliere

Pentru a obține informații detaliate cu privire la cum puteți găsi un mediator (de exemplu, cum puteți avea acces la servicii de mediere, ce taxele se percep și indicații privind mediatorii) vă rugăm să selectați unul din steagurile care figurează în partea dreaptă a paginii.

Cum funcționează?

Ca parte într-un litigiu, puteți solicita recurgerea la mediere în toate statele membre. În unele state membre, judecătorul poate invita părțile la un litigiu să recurgă la mediere.

În cazul în care toate părțile acceptă să recurgă la mediere, mediatorul ales stabilește calendarul procesului de mediere. Modul în care este ales mediatorul depinde de la o țară la alta - puteți găsi aceste informații pe pagina națională respectivă disponibilă în partea dreaptă a paginii.

Reprezentanții legali pot juca un rol important prin furnizarea informațiilor juridice de care părțile au nevoie pentru a lua decizii în cunoștință de cauză.

Acordurile rezultate în urma medierii pot deveni executorii dacă ambele părți solicită acest lucru. Aceasta se poate realiza, de exemplu, prin aprobarea de către o instanță sau prin autentificarea de către un notar public.

Reprezentanții legali pot verifica acordul de mediere pentru a se asigura că acest acord produce efecte juridice în toate sistemele juridice vizate.

Care sunt motivele pentru care ar trebui să recurg la mediere?

  • Aveți posibilitatea de a controla rezultatul litigiului în care sunteți implicat.
  • Medierea este un mediu ușor de folosit în care părțile sunt cele care decid cum să își soluționeze conflictele.
  • Medierea vă permite să vă revizuiți și să vă adaptați sfera conflictului.
  • Dumneavoastră sunteți cei care luați deciziile și ajungeți la un acord, fără ca acest lucru să fie însă obligatoriu.
  • Prin recurgerea la mediere, nu renunțați la dreptul de a sesiza o instanță sau de a continua o acțiune judiciară.
  • Medierea este o soluție avantajoasă pentru fiecare parte care participă la mediere.
  • Mediatorul este o persoană imparțială și calificată care vă poate ajuta în încercarea de a găsi soluții la problemele pe care le aveți.
  • În comparație cu un proces, medierea este relativ necostisitoare.
  • Procesul de mediere este relativ rapid, se poate conveni ușor o dată reciproc convenabilă pentru părți și poate avea loc în diferite locuri.
  • Medierea permite adoptarea de soluții flexibile (personalizate) și ajută la menținerea sau consolidarea unor relații constructive și a contactelor viitoare între părți.
  • Se poate beneficia de sprijin și consiliere din partea unui reprezentant legal în cadrul medierii.
  • Medierea poate reduce numărul de cazuri viitoare cu care sunt sesizate instanțele.

Acest link vă va conduce la pagina Cum puteți găsi un mediator.

Limitele procesului de mediere

În cazul în care există indicii în sensul că respectivul caz nu este adecvat pentru mediere sau că o parte (sau ambele părți) nu este dispusă să încerce medierea, este necesară intervenția autorităților judiciare. În ceea ce privește caracterul adecvat al cazului de a fi supus medierii, trebuie să se acorde o atenție deosebită identificării unor posibile riscuri, cum ar fi existența și gravitatea violenței domestice, abuzul de droguri sau de alcool, maltratarea copiilor, etc. Trebuie să se decidă pentru fiecare caz în parte dacă recurgerea la mediere este adecvată și ce standarde trebuie să aplice mediatorul și organizația de mediere.


Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.

Ultima actualizare: 30/11/2016