menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Divorţul - Polonia

CUPRINS

1 Care sunt condiţiile pentru obţinerea divorţului?

Pentru a obține divorțul, acțiunea de divorț trebuie depusă la instanța regională competentă din raza ultimului domiciliu comun al soților. Curtea pronunță o hotărâre după ce are loc o audiere. Divorțul nu este condiționat de o decizie privind separarea. Trebuie constatat că mariajul s-a destrămat în mod complet și iremediabil.

2 Care sunt motivele de divorţ?

Motivul divorțului este faptul că o căsătorie s-a destrămat în mod definitiv și iremediabil. Ambele condiții trebuie să fie îndeplinite [articolul 56 alineatul (1) din Codul familiei și al tutelei].

Cu toate acestea, divorțul nu poate fi pronunțat – chiar dacă căsătoria s-a descompus complet și iremediabil – dacă acest lucru ar dăuna interesului copiilor minori născuți în cadrul acelei căsătorii sau dacă ar fi incompatibil cu regulile de conviețuire socială din alte motive. De asemenea, nu este permis divorțul nici atunci când acțiunea este introdusă de un soț care este singurul responsabil pentru destrămarea căsătoriei, cu excepția cazului în care celălalt soț este de acord cu divorțul sau refuzul său de a consimți la divorț, în situația respectivă, este incompatibil cu regulile de conviețuire socială.

3 Care sunt efectele juridice ale unui divorţ în ceea ce priveşte:

3.1 relaţiile personale dintre soţi (de exemplu numele de familie)

În termen de trei luni de la data la care hotărârea de divorț rămâne definitivă, soțul/soția divorțat(ă) care și-a schimbat numele de familie după căsătorie poate reveni la numele purtat înainte de căsătorie. În acest scop, trebuie prezentată o declarație directorului oficiului de stare civilă sau consulului. În plus, o persoană divorțată este liberă să se recăsătorească.

3.2 împărţirea bunurilor soţilor

După căsătorie, se instituie prin lege proprietatea comună a soților (regimul legal al comunității de bunuri), care include bunurile dobândite de aceștia sau de unul dintre ei pe toată durata regimului legal al comunității de bunuri (proprietate comună). Bunurile care nu sunt incluse în regimul legal al comunității de bunuri constituie proprietatea personală a soțului/soției. La cererea oricăruia dintre soți, instanța poate împărți bunurile comune în hotărârea de divorț, atât timp cât împărțirea proprietății nu duce la întârzieri excesive în procedură. Ambii soți dețin cote egale în proprietatea comună. Cu toate acestea, din motive importante, oricare dintre soți poate solicita instanței să împartă bunurile comune în funcție de măsura în care fiecare soț a contribuit la dobândirea bunului respectiv.

În cazul în care soții împart aceeași locuință, în hotărârea de divorț instanța stabilește modul în care trebuie să fie utilizată locuința atât timp cât soții divorțați continuă să locuiască împreună. În situația extraordinară în care unul dintre soți face imposibilă conviețuirea prin comportamentul său extrem de reprobabil, instanța poate dispune evacuarea acestuia la cererea celuilalt soț. Dacă ambele părți solicită acest lucru, instanța poate decide, de asemenea, în hotărârea de divorț, să împartă locuința comună sau ca aceasta să revină unuia dintre soți, dacă celălalt este de acord să părăsească locul respectiv fără să i se ofere un alt spațiu de cazare și facilități înlocuitoare, în măsura în care este posibil să se împartă locuința în acest mod sau să-i revină unuia dintre soți. Atunci când decide cu privire la locuința comună, instanța are în vedere, în primul rând, nevoile copiilor și ale soțului căruia îi este încredințată răspunderea părintească.

3.3 copiii minori ai soţilor

În hotărârea de divorț, instanța se pronunță cu privire la răspunderea părintească pentru copiii minori comuni ai soților și la dreptul de vizită. De asemenea, stabilește suma care urmează să fie plătită de fiecare dintre soți pentru a acoperi costurile întreținerii și educării copiilor. Instanța ia în considerare un acord scris între soți cu privire la modul în care trebuie exercitată răspunderea părintească și la păstrarea legăturii cu copilul după divorț, atât timp cât acordul este în interesul superior al copilului. Frații trebuie să fie crescuți împreună, cu excepția cazului în care altul este interesul superior al copilului.

În lipsa unui acord între soți, instanța, ținând cont de dreptul copilului de a fi crescut de ambii părinți, decide modul în care trebuie exercitată răspunderea părintească și stabilește modalitățile de păstrare a legăturii după divorț. Instanța poate încredința exercitarea răspunderii părintești unuia dintre părinți, limitând răspunderea părintească a celuilalt părinte la anumite obligații și drepturi cu privire la copil (copii), dacă acest lucru este în interesul superior al copilului.

Dacă ambii soți solicită acest lucru, instanța poate să nu decidă cu privire la modul de păstrare a legăturii cu copilul.

3.4 obligaţia de a plăti pensie de întreţinere celuilalt soţ?

Soțul/soția divorțat(ă), în cazul în care s-a constatat că nu a fost singurul (singura) în culpă pentru destrămarea căsniciei și dacă se află în dificultate financiară, poate solicita o indemnizație de întreținere de la celălalt fost soț, în funcție de nevoile sale rezonabile și de capacitatea financiară a celuilalt soț.

Dacă s-a constatat că unul dintre soți este singurul responsabil pentru destrămarea căsniciei iar divorțul are drept consecință o deteriorare substanțială a situației financiare a soțului/soției care nu este responsabil(ă), instanța poate dispune, în urma unei solicitări a soțului/soției care nu este responsabil(ă), ca soțul/soția care a fost considerat(ă) singurul (singura) în culpă pentru destrămarea căsătoriei să fie obligat(ă) să ofere sprijin financiar pentru satisfacerea nevoilor soției/soțului care nu este în culpă, chiar dacă acesta/aceasta din urmă nu se află în dificultate financiară.

Obligația de întreținere încetează în cazul în care soțul/soția care beneficiază de întreținere se recăsătorește. Cu toate acestea, în cazul în care un soț divorțat care nu s-a dovedit în culpă pentru destrămarea căsniciei este obligat să plătească întreținere, obligația de întreținere expiră la 5 ani după hotărârea de divorț, cu excepția cazului în care instanța prelungește această perioadă de cinci ani, la solicitarea persoanei îndreptățite la întreținere, din cauza unor circumstanțe excepționale.

4 Ce înseamnă, în termeni practici, termenul legal de „separare legală”?

Aceasta este o procedură oficială de separare, adică este hotărâtă de instanță în conformitate cu articolele 611 - 616 din Codul familiei și al tutelei.

5 Care sunt condiţiile pentru separarea legală?

Condiția pentru pronunțarea separării este constatarea faptului că raporturile dintre soți s-au deteriorat definitiv. Cu toate acestea, divorțul nu poate fi pronunțat – chiar dacă o căsătorie s-a destrămat în totalitate – dacă acest lucru ar dăuna interesului copiilor minori născuți în cadrul acelei căsătorii sau dacă ar fi incompatibil cu regulile de conviețuire socială din alte motive. Dacă soții nu au copii minori comuni, instanța poate emite o hotărâre de separare dacă ambele părți solicită acest lucru.

6 Care sunt efectele juridice ale separării legale?

Consecințele legale ale separării sunt, de regulă, aceleași cu cele ale unui divorț, însă un soț separat nu se poate recăsători.

7 Ce înseamnă, în practică, termenul „anularea căsătoriei”?

„Anularea căsătoriei” înseamnă anularea tuturor efectelor unei căsătorii cu efect retroactiv. Căsătoria este tratată ca și cum nu ar fi existat niciodată. Singura excepție este aceea că copiii dintr-o căsătorie anulată își păstrează statutul de copii născuți în cadrul căsătoriei.

8 Care sunt condiţiile pentru anularea căsătoriei?

Motivele de anulare a unei căsătorii sunt enumerate în Codul familiei și al tutelei: Printre acestea se numără:

  • unul dintre soți are vârsta mai mică decât vârsta legală pentru căsătorie (articolul 10 din Codul familiei și al tutelei);
  • unul dintre soți se află în incapacitate juridică deplină (articolul 11 din Codul familiei și al tutelei);
  • unul dintre soți suferă de o boală psihică sau are un handicap psihic (articolul 12 din Codul familiei și al tutelei);
  • unul dintre soți este deja căsătorit cu o altă persoană (articolul 13 din Codul familiei și al tutelei);
  • soții sunt rude în linie ascendentă, descendentă sau colaterală (frați și surori, inclusiv frați și surori vitregi și frați și surori născuți în afara căsătoriei) sau rude prin alianță în linie ascendentă ori descendentă (articolul 14 din Codul familiei și al tutelei); Cu toate acestea, din motive importante, instanța poate permite încheierea căsătoriei în ciuda rudeniei prin alianță.
  • soții sunt înrudiți prin adopție (articolul 15 din Codul familiei și al tutelei),
  • a fost prezentată o declarație conform căreia, la încheierea căsătoriei, soțul/soția, indiferent de motiv, a fost incapabil(ă) să își exprime în mod conștient voința, s-a înșelat cu privire la identitatea celeilalte părți sau s-a aflat sub o amenințare ilegală (articolul 151 din Codul familiei și al tutelei).
  • dacă o căsătorie s-a încheiat prin reprezentare, partea care a autorizat-o poate solicita anularea căsătoriei dacă nu a fost emisă o hotărâre judecătorească care să permită încheierea căsătoriei prin reprezentare sau dacă procura a fost nulă sau revocată efectiv. Cu toate acestea, în cazul în care soții au locuit împreună, este imposibil de invocat acest motiv de anulare.

Oricare dintre motivele menționate anterior trebuie să fi existat la încheierea căsătoriei. În plus, dacă motivele de anulare au încetat să fie aplicabile, o căsătorie încheiată nu poate fi anulată indiferent de existența anterioară a acestor motive.

9 Care sunt efectele juridice ale anulării căsătoriei?

O hotărâre de anulare a unei căsătorii este constitutivă și produce efecte pentru terți (erga omnes). Există două tipuri de efecte:

  • ex tunc, adică efecte care se aplică retroactiv de la data la care a fost încheiată căsătoria, de exemplu, soții revin la starea civilă pe care au avut-o înainte de căsătorie, precum și la numele de familie anterioare, soțul/soția și familia celuilalt soț nu mai sunt înrudiți prin alianță și moștenirea legală este imposibilă;
  • ex nunc, adică efecte care apar numai după ce hotărârea de anulare a căsătoriei devine definitivă, de exemplu, în ceea ce privește raporturile patrimoniale.

Efectele anulării căsătoriei asupra relației dintre soți, asupra copiilor rezultați din căsătorie și asupra raporturilor patrimoniale dintre soți sunt reglementate de normele relevante în materie de divorț. Este important să se precizeze că soțul/soția care a încheiat căsătoria cu rea-credință este considerat a fi în culpă pentru destrămarea căsătoriei.

10 Există mijloace alternative extrajudiciare pentru rezolvarea chestiunilor legate de divorţ, fără recurgerea la instanţă?

În Polonia, soții pot face apel la medierea familială. Obiectivele primare ale acesteia sunt rezolvarea conflictelor dintre soți, astfel încât să se evite divorțul sau separarea. Însă dacă acest lucru este imposibil, medierea este concepută pentru a pune la punct condițiile unui divorț (aspectele legate de proprietate, îngrijirea copiilor). Serviciile de mediere sunt oferite, în principal, de organizații neguvernamentale, de fundații și de asociații. Soții pot beneficia, de asemenea, de diverse forme de terapie familială, asistență din partea unor psihologi, psihoterapeuți, grupuri de sprijin etc. Medierea este posibilă și pe parcursul procedurilor judiciare.

11 Cui ar trebui să adresez cererea mea (petiţia mea) de divorţ/separare legală/anulare a căsătoriei? Ce formalităţi trebuie respectate şi ce acte ar trebui să ataşez la cererea mea?

Cererile de divorț, de separare sau de anulare a căsătoriei trebuie să fie prezentate instanței provinciale (sąd okręgowy) în a cărei rază teritorială se află ultimul domiciliu comun al soților. Pentru a obține divorțul, acțiunea de divorț trebuie depusă la instanța provincială competentă din raza ultimului domiciliu comun al soților.

Pentru astfel de cereri se percepe o taxă judiciară.

La cerere se anexează următoarele documente: copii după actele de stare civilă (certificatul de căsătorie, certificatele de naștere ale copiilor), un document prin care se împuternicește un avocat pentru a reprezenta o parte (în cazul în care persoana respectivă dorește să își aleagă propriul avocat) și orice alte certificate care pot fi relevante pentru cauza respectivă (adeverințe medicale), certificate emise de organisme publice, decizii administrative etc.

12 Pot obţine asistenţă judiciară în vederea acoperirii cheltuielilor de judecată?

Da. O parte a cărei situație financiară nu îi permite să plătească taxa necesară poate solicita instanței o scutire integrală sau parțială de la plata cheltuielilor de judecată și poate solicita instanței să numească un avocat din oficiu în cazul său.

O persoană care solicită scutirea totală sau parțială de la plata cheltuielilor de judecată sau numirea din oficiu a unui avocat trebuie să anexeze la cerere o declarație privind situația sa financiară (utilizând formularul corespunzător, pus la dispoziție de instanță), o dovadă privind câștigurile (venitul) și alte informații despre proprietate și situația familială.

13 Este posibil să atac o hotărâre de divorţ/separare legală/anulare a căsătoriei?

Da, în toate aceste cazuri este posibilă introducerea unei căi de atac în fața unei instanțe de al doilea grad de jurisdicție. Soții pot ataca hotărârile pronunțate de instanțele provinciale la curțile de apel.

14 Ce ar trebui să fac pentru ca o hotărâre de divorţ/separare legală/anulare a căsătoriei emisă de o instanţă în alt stat membru să fie recunoscută în acest stat membru?

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), acest tip de hotărâri sunt recunoscute în mod automat în Polonia, fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură de recunoaștere (articolul 21 din Regulamentul Bruxelles IIa).

15 Cărei instanţe ar trebui să mă adresez pentru a ataca recunoaşterea unei hotărâri de divorţ/separare legală/anulare a căsătoriei emisă de o instanţă într-un alt stat membru? Ce procedură se aplică în aceste cazuri?

Orice parte interesată poate solicita unei instanțe să se pronunțe cu privire recunoașterea unei hotărâri [articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul Bruxelles IIa]. În Polonia, astfel de cereri sunt depuse la instanțele provinciale. Competența teritorială se stabilește în funcție de locul în care se află reședința obișnuită a persoanei împotriva căreia s-a depus o cerere de adoptare a unei decizii privind recunoașterea sau refuzul de a recunoaște hotărârea. În cazul în care niciunul dintre locurile menționate mai sus nu este situat în Polonia, competența teritorială se stabilește în funcție de locul în care se va executa hotărârea [articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul Bruxelles IIa].

16 Care este legislaţia în materie de divorţ pe care instanţa o aplică într-o acţiune de divorţ între soţi care nu locuiesc în acest stat membru sau care sunt de naţionalităţi diferite?

Polonia este parte la numeroase acorduri internaționale care reglementează acest aspect. Aceste acorduri prevalează asupra dreptului internațional privat al Poloniei. Astfel, diferite norme pot fi aplicabile în cazul în care soții au cetățenii diferite. În lipsa unui acord internațional, se aplică Legea privind dreptul internațional privat din 14 februarie 2011. În conformitate cu articolul 54 din legea menționată, o căsătorie se desface conform dispozițiilor legislației naționale comune a soților, aflată în vigoare la momentul depunerii cererii de desfacere a căsătoriei. În absența unei legislații naționale comune a soților, legislația aplicabilă este cea a țării în care ambii soți își au reședința în momentul în care s-a depus cererea de desfacere a căsătoriei. În cazul în care soții nu au un domiciliu comun în momentul depunerii unei astfel de cereri, legislația aplicabilă este cea a țării în care ambii soți și-au avut ultima reședință obișnuită, cu condiția ca unul dintre soți să își aibă încă reședința obișnuită în țara respectivă. În alte cazuri, căsătoriile se desfac în temeiul legislației poloneze.


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Ultima actualizare: 08/09/2020