Cale de navigare

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Organe jurisdicţionale ale UE


Sistemul instanțelor judecătorești ale Uniunii Europene (UE) este constituit pe trei planuri: Curtea de Justiție, Tribunalul și tribunalele specializate în domenii specifice. Aceste instanțe ale UE asigură respectarea interpretării și aplicării dreptului UE.


  • Linkul se deschide într-o fereastră nouăCurtea de Justiție a Uniunii Europene (denumită uneori și Curtea Europeană de Justiție) reprezintă cea mai înaltă autoritate judiciară a UE. Ea asigură, în cooperare cu instanțele judecătorești ale statelor membre, aplicarea și interpretarea unitară a dreptului Uniunii Europene. Curtea de Justiție se compune din câte un judecător din fiecare stat membru.
  • Linkul se deschide într-o fereastră nouăTribunalul judecă în prima instanță cauzele care nu sunt atribuite tribunalelor specializate sau direct Curții de Justiție. Tribunalul judecă, de asemenea, căile de atac împotriva deciziilor (pronunțate în primă instanță) de tribunalele specializate. Tribunalul se compune din cel puțin câte un judecător din fiecare stat membru.
  • Tribunalele specializate pot fi înființate în domenii specifice. Acestea pot judeca și se pot pronunța în primă instanță asupra cauzelor, cu posibilitatea ca deciziile acestora să facă obiectul unei căi de atac la Tribunal.

Instanțele judecătorești ale UE își au sediul în Luxemburg și sunt instituții multilingve. Limba de procedură a unei cauze în fața instanței poate fi oricare din limbile oficiale ale UE. Instanțele judecătorești ale UE trebuie să respecte principiul multilingvismului, din cauza necesității de a comunica cu părțile în limba de procedură și de a asigura diseminarea jurisprudenței lor în toate statele membre.

Trebuie reținut faptul că aplicarea dreptului UE nu este doar o atribuție a instanțelor UE: instanțele judecătorești ale statelor membre trebuie, de asemenea, să aplice dreptul UE. Cu alte cuvinte, instanțele judecătorești ale UE și ale statelor membre lucrează împreună pentru o aplicare și interpretare corectă și uniformă.

Pentru soluționarea litigiilor dintre UE și funcționarii săi (care au ca obiect, de exemplu, recrutarea, cariera sau securitatea socială a acestora), a fost înființat Linkul se deschide într-o fereastră nouăTribunalul Funcției Publice.

Curtea de Justiție și Tribunalul sunt asistate de avocați generali, care prezintă o opinie imparțială cu privire la anumite cauze, înainte de soluționarea acestora.

Curtea de Justiție a UE nu trebuie confundată cu Linkul se deschide într-o fereastră nouăCurtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). CEDO nu este o instanță a UE, ci a fost creată în cadrul Linkul se deschide într-o fereastră nouăConsiliului Europei prin Linkul se deschide într-o fereastră nouăConvenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, pentru a asigura respectarea drepturilor și libertăților garantate în această convenție. Cu toate acestea, jurisprudența dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate avea o influență importantă asupra dreptului UE, întrucât drepturile fundamentale garantate în Convenția Europeană reprezintă, de asemenea, principii generale ale dreptului UE.


Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.

Ultima actualizare: 26/04/2016