menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Mijloace de probă


Această secțiune oferă o imagine generală asupra dreptului Uniunii Europene (UE) cu privire la obținerea de probe în materie penală dintr-un stat membru în altul.


Context

Eliminarea controalelor la frontieră pe teritoriul UE a facilitat în mod considerabil libera circulație a cetățenilor, dar, de asemenea, a permis infractorilor să acționeze mai ușor la nivel transfrontalier.

În consecință, este necesar ca țările membre ale UE să colaboreze în mod eficace cu privire la obținerea de probe în materie penală.

Dreptul UE

Situația actuală

Normele existente cu privire la obținerea de probe în materie penală în UE se bazează pe tratatele de asistență reciprocă.

În special:

Începând din 2017

Începând din data de 22 mai 2017, obținerea de probe în UE va fi reglementă de Directiva privind ordinul european de anchetă.

Noua directivă se bazează pe recunoașterea reciprocă și înlocuiește măsurile corespunzătoare prevăzute în convențiile de mai sus.

Directiva se va aplica statelor membre ale UE care își asumă obligații în temeiul său.

După adoptarea directivei, Linkul se deschide într-o fereastră nouăDecizia-cadru privind mandatul european de obținere a probelor din 2008 (care a avut un domeniu de aplicare mai limitat) a fost abrogată prin Regulamentul 2016/95 din 20 ianuarie 2016.

Convenția privind asistența judiciară reciprocă în materie penală din 2000

Convenția este instrumentul folosit cel mai frecvent pentru obținerea de probe.

Aceasta acoperă asistența mutuală în domenii cum ar fi:

  • luarea de declarații suspecților și martorilor;
  • utilizarea videoconferinței;
  • utilizarea perchiziției și a sechestrului pentru obținerea de probe;
  • telecomunicațiile.

Protocolul la aceasta prevede norme privind obținerea de informații referitoare la conturi și tranzacții bancare.

Solicitarea asistenței reciproce

Autoritatea solicitantă poate contacta în mod direct autoritatea emitentă.

Cu excepția cazului în care autoritatea de executare are temeiuri să refuze cererea, aceasta ar trebui executată cât mai repede posibil și în termenul cerut de autoritatea solicitantă, dacă este fezabil.

În vederea asigurării faptului că probele obținute sunt admisibile, autoritățile din țara de executare trebuie să respecte procedurile specificate de autoritățile din țara solicitantă, cu condiția ca acestea să nu încalce principiile fundamentale ale dreptului în țara de executare.

Directiva privind ordinul european de anchetă

Ordinul european de anchetă este o hotărâre judiciară pronunțată sau validată de autoritatea judiciară într-o țară membră a UE pentru ca într-o altă țară membră a UE să se efectueze măsurile de investigare necesare pentru colectarea de probe în materie penală.

Directiva privind ordinul european de anchetă a fost adoptată la 3 aprilie 2014. Danemarca și Irlanda au optat să nu participe la această directivă.

Obiectul vizat de directivă este introducerea principiului recunoașterii reciproce, în același timp:

  • menținându-se flexibilitatea în materie de asistență judiciară reciprocă și
  • protejându-se drepturile fundamentale.

Această directivă acoperă toate măsurile de investigare (cu excepția constituirii unei echipe comune de anchetă).

Ordinul european de anchetă poate fi emis în cadrul unor proceduri în materie penală, administrativă sau civilă dacă hotărârea ar putea conduce la proceduri în fața unei instanțe competente în materie penală.

Autoritățile emitente pot utiliza un ordin european de anchetă doar dacă măsura de investigare este:

  • necesară;
  • proporțională și
  • autorizată în cauze naționale similare.

În temeiul directivei, măsurile de investigare trebuie întreprinse de țara membră a UE de executare la fel de repede și cu același nivel de prioritate ca în cazul unor cauze naționale similare.

Măsurile de investigare trebuie, de asemenea, să fie executate „de îndată ce este posibil”. Directiva stabilește termene (maximum 30 de zile pentru decizia privind recunoașterea și executarea cererii și 90 de zile pentru executarea efectivă a cererii).

Țările membre ale UE pot refuza o cerere din anumite temeiuri. Următoarele temeiuri generale de refuz se aplică tuturor măsurilor:

  1. existența unei imunități sau a unui privilegiu ori a unor norme care limitează răspunderea penală în ceea ce privește libertatea presei;
  2. lezarea unor interese fundamentale în materie de siguranță națională;
  3. proceduri care nu sunt de natură penală;
  4. principiul ne bis in idem;
  5. extrateritorialitatea corelată cu dubla incriminare;
  6. incompatibilitatea cu obligațiile în domeniul drepturilor fundamentale.

Există temeiuri suplimentare pentru refuzul anumitor măsuri:

  1. lipsa dublei incriminări (cu excepția unei liste de infracțiuni grave);
  2. imposibilitatea executării măsurii (măsura de investigare nu există sau nu este valabilă în cauze naționale similare ori nu există o alternativă).

 


Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.

Ultima actualizare: 28/02/2017