Drepturi fundamentale - Irlanda de Nord

Restaurare Salvează ca PDF

Instanțe naționale

Instituții naționale de apărare a drepturilor omului

Ombudsmanul

Organisme specializate în domeniul drepturilor omului

Altele

Instanțe naționale

1. Serviciul instanțe judecătorești al Majestății Sale (Her Majesty’s Courts & Tribunals Service)

Serviciul instanțe judecătorești al Majestății Sale (Her Majesty’s Courts & Tribunals Service) este responsabil cu administrarea instanțelor competente în spețe de drept penal, de drept civil și de dreptul familiei din Anglia și Țara Galilor, precum și a instanțelor care nu sunt administrate la nivel regional din Scoția și Irlanda de Nord. Acest serviciu asigură o justiție echitabilă, eficientă și eficace, administrată de un corp judiciar independent.

Serviciul instanțe judecătorești al Majestății Sale are ca obiectiv asigurarea faptului că toți cetățenii beneficiază la timp de acces la justiție, în funcție de diferitele lor nevoi, fie că sunt victime sau martori ai unei infracțiuni, inculpați acuzați de săvârșirea unor infracțiuni, consumatori datornici, copii aflați în situații de risc, întreprinderi implicate în litigii comerciale sau persoane fizice care revendică respectarea drepturilor pe care le au în calitate de lucrători ori care contestă în instanță deciziile unor organisme guvernamentale.

Pentru informații privind datele de contact ale curților, consultați următorul site web: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.justice.gov.uk/global/contacts/hmcts/courts/index.htm

Pentru informații privind datele de contact ale tribunalelor, consultați următorul site web: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.justice.gov.uk/global/contacts/hmcts/tribunals/index.htm

2. Serviciul instanțe judecătorești din Irlanda de Nord (Northern Ireland Courts and Tribunals Service - NICTS)

Serviciul instanțe judecătorești din Irlanda de Nord (Northern Ireland Courts and Tribunals Service - NICTS) este o agenție a Ministerului Justiției pentru Irlanda de Nord. Acesta oferă sprijin administrativ curților din Irlanda de Nord, și anume Curtea de Apel (Court of Appeal), Înalta Curte (High Court), Curtea Coroanei (Crown Court), curțile regionale (County Courts), Curtea Magistraților (Magistrates' Court) și Curțile Coronerilor (Coroner’s courts). De asemenea, acest serviciu oferă sprijin administrativ tribunalelor și pune în aplicare hotărârile judecătorești în materie civilă prin intermediul Oficiului de executare a hotărârilor (Enforcement of Judgments Office).

Site web: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://www.justice-ni.gov.uk/topics/courts-and-tribunals

Date de contact: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.courtsni.gov.uk/en-GB/ContactDetails/

Informații suplimentare

Proceduri civile

Procedurile din Irlanda de Nord sunt similare celor din Anglia și Țara Galilor. Procedurile în fața Înaltei Curți (High Court) sunt inițiate printr-un act judiciar (writ), iar procedurile în fața instanțelor judecătorești regionale sunt inițiate printr-o cerere în materie civilă (civil bill) sau printr-o cerere cu valoare redusă (small claims application). Acestea trebuie să fie comunicate sau notificate pârâtului, care va avea dreptul să se apere împotriva acțiunii. Hotărârile instanțelor civile sunt puse în executare în cadrul unei proceduri centralizate administrate de Oficiul de executare a hotărârilor (Enforcement of Judgments Office).

Asistența judiciară

  1. În toate cele trei jurisdicții ale Regatului Unit există un sistem cuprinzător care permite unei persoane care are nevoie de asistență judiciară sau de reprezentare în instanță să beneficieze de ajutor financiar din fonduri publice. Aceste programe sunt denumite asistență judiciară (Legal Aid) și sunt esențiale pentru exercitarea drepturilor oricărei persoane. Asistența judiciară este destinată celor cu venituri reduse sau modeste și poate fi acordată gratuit sau cu condiția unei contribuții financiare din partea beneficiarului. Dacă se acordă asistență judiciară, cauza urmează procedura obișnuită, cu excepția faptului că nu au loc schimburi de bani între beneficiar și avocatul acestuia, toate plățile efectuându-se prin intermediul fondului de asistență judiciară.
  2. În Irlanda de Nord, furnizarea de asistență judiciară este responsabilitatea Comisiei pentru servicii juridice din Irlanda de Nord (Northern Ireland Legal Services Commission). Eligibilitatea pentru asistență judiciară în majoritatea tipurilor de cauze civile sau penale este stabilită pe baza unui test privind mijloacele financiare și temeiul cererii (means and merits test).
  3. Dacă o persoană consideră că i-au fost încălcate drepturile pe care le are în temeiul Convenției europene a drepturilor omului și intenționează să depună o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, există o serie de programe în cadrul cărora poate beneficia de consiliere și de asistență judiciară. În cadrul programului de asistență judiciară, reclamantul poate fi asistat, în etapele preliminare ale procedurii, de un avocat sau de un consilier juridic cu experiență. În cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Strasbourg declară plângerea ca fiind admisibilă, reclamantul poate obține ajutor financiar direct de la Strasbourg. Decizia de a acorda sau de a nu acorda ajutor financiar se bazează pe evaluarea eligibilității reclamantului pentru a beneficia de asistență judiciară la nivel național.
  4. În mai multe zone urbane, centrele juridice (law centres) oferă servicii de consiliere juridică și de reprezentare în instanță care pot fi gratuite, în funcție de resursele financiare. Centrele juridice, care sunt finanțate din diverse surse, inclusiv, adeseori, de autoritățile administrației locale, angajează, de regulă, avocați salariați cu normă întreagă, dar multe dintre aceste centre pot avea și lucrători comunitari. O mare parte a activității centrelor juridice vizează rezolvarea problemelor legate de locuințe, locuri de muncă, asigurări sociale și imigrație. Consultanță gratuită se acordă și în cadrul birourilor de consiliere pentru cetățeni (Citizens Advice Bureaux), al centrelor de consiliere pentru consumatori și în materie de locuințe, precum și al centrelor de consiliere specializată, administrate de diverse organizații pe bază de voluntariat. Centrul juridic pentru refugiați (Refugee Legal Centre) și Serviciul de consiliere în materie de imigrație (Immigration Advisory Service), ambele beneficiind de finanțare publică, oferă gratuit consiliere și asistență pentru solicitanții de azil, iar Serviciul de consiliere în materie de imigrație oferă, de asemenea, consultanță și asistență gratuite persoanelor care au dreptul de a exercita o cale de atac în domeniul imigrației.

Victimele infracțiunilor

  1. Instanțele pot hotărî ca infractorul condamnat să plătească victimei despăgubiri pentru vătămări personale, pierderi sau prejudicii rezultate în urma infracțiunii. În Anglia și Țara Galilor, instanțele au obligația de a lua în considerare plata unor despăgubiri în fiecare cauză relevantă și de a motiva neacordarea acestora. Despăgubirile pentru victimă trebuie să aibă întâietate față de o amendă în cazul în care instanța ia în considerare ambele variante, iar recuperarea sumelor acordate cu titlu de despăgubire trebuie să aibă întâietate față de recuperarea amenzilor.
  2. În cazul în care Parchetul Coroanei (Crown Prosecution Service) decide neînceperea urmăririi penale, în Anglia și Țara Galilor victimele pot angaja urmărirea penală cu titlu personal, dar o astfel de situație este rareori întâlnită în practică. Victimele pot introduce și o acțiune în despăgubire la instanțele civile. Procedura în instanță a fost simplificată, astfel încât persoanele fără cunoștințe juridice să poată depune cereri cu valoare redusă privind pagube sau prejudicii.
  3. Victimele de orice cetățenie care au suferit vătămări corporale ca urmare a unei infracțiuni săvârșite cu violență în Anglia, în Țara Galilor sau în Scoția pot solicita despăgubiri din fonduri publice în cadrul Programului de despăgubire pentru victimele infracțiunilor de vătămare corporală (Criminal Injuries Compensation Scheme). Despăgubirile se acordă pe baza unui barem tarifar, plățile având o valoare cuprinsă între 1 000 GBP și 500 000 GBP, în cazul unei persoane care a suferit vătămările cele mai grave.
  4. Un sistem distinct există în Irlanda de Nord, unde, în anumite circumstanțe, se pot plăti despăgubiri din fonduri publice pentru victimele infracțiunilor de vătămare corporală și pentru distrugerea cu intenție a bunurilor, inclusiv pentru pierderea de profit rezultată.
  5. În Regatul Unit există trei organizații care oferă sprijin cu un caracter general pentru victimele infracțiunilor: Victim Support (Anglia și Țara Galilor), Victim Support Scotland (Scoția) și Victim Support Northern Ireland (Irlanda de Nord). Aceste organizații beneficiază de finanțare publică.
  6. În iunie 1996, guvernul a publicat o nouă Cartă a victimelor (Victim’s Charter), care a dobândit ulterior caracter obligatoriu prin intermediul Codului de practici pentru victime (Victims Code of Practice), din aprilie 2006. În prezent, victimele au dreptul legal de a beneficia de servicii de înaltă calitate din partea organismelor de justiție penală. Codul explică, de asemenea, victimelor cum pot depune o plângere dacă nu beneficiază de un serviciu de înaltă calitate. Introducerea Cartei martorului (Witness Charter) a oferit martorilor un set similar, însă nu obligatoriu, de standarde privind serviciile. În Irlanda de Nord a fost publicat un document distinct, Codul de practici pentru victimele infracțiunilor (Code of Practice for victims of crime), care stabilește standardele în ceea ce privește serviciile de care ar trebui să beneficieze victimele pe durata contactelor lor cu sistemul de justiție penală din Irlanda de Nord și care explică procedura de depunere a unei plângeri. Toate victimele infracțiunilor declarate la poliție primesc o broșură intitulată „Victimele infracțiunilor” (Victims of crime), care conține sfaturi practice cu privire la acțiunile care trebuie întreprinse într-o astfel de situație. Broșura respectivă explică pe înțelesul publicului larg procedurile urmate de poliție și procedurile în instanță, modul în care se pot solicita despăgubiri și tipurile de asistență suplimentară disponibilă.

Instituții naționale de apărare a drepturilor omului

Comisia pentru drepturile omului din Irlanda de Nord (Northern Ireland Human Rights Commission)

Comisia pentru drepturile omului din Irlanda de Nord (Northern Ireland Human Rights Commission - NIHRC) este o instituție națională de apărare a drepturilor omului care are o acreditare de nivel A din partea Organizației Națiunilor Unite (ONU). NIHRC este finanțată de guvernul Regatului Unit, dar este un organism public independent care își desfășoară activitatea în deplină conformitate cu Principiile de la Paris ale ONU.

Misiunea sa este de a se asigura că guvernul și alte organisme publice protejează drepturile omului pentru toți cei care trăiesc în Irlanda de Nord. De asemenea, NIHRC ajută publicul să înțeleagă în ce constau drepturile omului și ce pot face dacă le sunt refuzate sau încălcate drepturile.

Date de contact:

Temple Court
39 North Street
Belfast
Northern Ireland
BT1 1NA
Tel: +44 (0)28 9024 3987
E-mail: Linkul se deschide într-o fereastră nouăinformation@nihrc.org
Site web: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.nihrc.org/

Ombudsmanul

Ombudsmanul parlamentar și al Serviciului de Sănătate (Parliamentary and Health Service Ombudsman)

Această instituție a fost înființată de Parlament pentru a fi în serviciul publicului.

Rolul său este să cerceteze plângerile depuse de persoane care semnalează că au fost tratate în mod incorect sau că li s-au furnizat servicii de proastă calitate de către ministere, alte organisme publice și serviciul public de sănătate (National Health Service) din Anglia. Competențele sale sunt stabilite prin lege și serviciile sale sunt gratuite pentru toți.

Date de contact

The Parliamentary and Health Service Ombudsman
Millbank Tower
Millbank
Londra
SW1P 4QP
Site web: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://www.ombudsman.org.uk/

Organisme specializate în domeniul apărării drepturilor omului

Ombudsmanul pentru drepturile copilului (Ombudsperson for rights of the child)

Comisarul pentru copii și tineri din Irlanda de Nord (Northern Ireland Commissioner for Children and Young People)

Este un organism public neministerial, care a fost înființat în octombrie 2003.

În prezent, funcția de comisar este ocupată de Koulla Yiasouma și rolul său este de a apăra și de a promova în Irlanda de Nord drepturile și interesele superioare ale copiilor și tinerilor. Comisarul trebuie să respecte, de asemenea, toate dispozițiile relevante ale Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului.

Comisarul pentru copii și tineri din Irlanda de Nord este finanțat de Ministerul Comunităților.

Date de contact:

NICCY
Equality House
7-9 Shaftesbury Square
Belfast
Northern Ireland BT2 7DP
Tel: 028 9031 1616
E-mail: Linkul se deschide într-o fereastră nouăinfo@niccy.org
Site web: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.niccy.org/

Comisarul pentru persoanele vârstnice (Commissioner for Older People)

Este un organism public neministerial, care a fost înființat în noiembrie 2011. În prezent, funcția de comisar este ocupată de Eddie Lynch și rolul său este de a apăra și de a promova în Irlanda de Nord drepturile și interesele superioare ale persoanelor vârstnice.

Date de contact:

COPNI
Equality House
7-9 Shaftesbury Square
Belfast
Northern Ireland BT2 7DP
Tel: 028 9089 0892
E-mail: Linkul se deschide într-o fereastră nouăinfo@copni.org
Site web: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.copni.org/

Organismul de promovare a egalității

Comisia pentru egalitate din Irlanda de Nord (Equality Commission for Northern Ireland)

Date de contact:

Equality House
7-9 Shaftesbury Square
Belfast
Northern Ireland BT 2 7DP
Tel: 028 90 500 600
E-mail: Linkul se deschide într-o fereastră nouăinformation@equalityni.org
Site web:Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.equalityni.org/

Este un organism public neministerial, instituit prin Legea din 1998 privind Irlanda de Nord (Northern Ireland Act). Competențele și sarcinile sale decurg dintr-o serie de legi care au fost adoptate în ultimele decenii, care oferă protecție împotriva discriminării pe motive de vârstă, handicap, rasă, religie și opinii politice, sex și orientare sexuală. De asemenea, Comisia pentru egalitate din Irlanda de Nord are responsabilități care decurg din Legea din 1998 privind Irlanda de Nord în domeniul obligațiilor legale în materie de egalitate și bune relații care revin autorităților publice.

Este finanțată de Biroul executiv.

Organismul pentru protecția datelor

1. Comisarul pentru informații (The Information Commissioner)

Biroul comisarului pentru informații (Information Commissioner’s Office) este autoritatea independentă din Regatul Unit instituită pentru a garanta respectarea drepturilor de informare în interesul public, promovând transparența organismelor publice și confidențialitatea datelor cu caracter personal.

Date de contact

Information Commissioner's Office
Wycliffe House
Water Lane
Wilmslow
Cheshire SK9 5AF
Tel: 0303 123 1113 (sau 01625 545745, dacă preferați să nu apelați un număr de tipul „03”, sau +44 1625 545745, dacă sunați din străinătate)
Site web: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://ico.org.uk/

2. Comisarul pentru informații – Biroul regional (Information Commissioner - Regional office)

Irlanda de Nord

Information Commissioner's Office – Northern Ireland
3rd floor, 14 Cromac Place
Belfast,
Northern Ireland BT7 2JB
Tel: 028 9026 9380
E-mail: Linkul se deschide într-o fereastră nouăni@ico.org.uk

Altele

1. SITE-UL WEB - Directgov

Site-ul web oficial al guvernului Regatului Unit pentru cetățenii Regatului Unit.

Site web: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.gov.uk/

2. Serviciul de consiliere pentru cetățeni (Citizens Advice Service)

Acest serviciu acordă ajutor pentru soluționarea problemelor juridice, financiare și de alt tip, prin furnizarea de consiliere gratuită, independentă și confidențială și prin influențarea factorilor de decizie.

Site web: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.citizensadvice.org.uk/

3. Comisia pentru servicii juridice din Irlanda de Nord (Northern Ireland Legal Services Commission)

Comisia pentru servicii juridice din Irlanda de Nord („Comisia”) este un organism public neministerial al Ministerului de Justiție, instituit prin ordinul din 2003 privind accesul la Justiție (Irlanda de Nord) [Access to Justice (Northern Ireland) Order]. Ministrul Justiției, David Ford, și-a exprimat intenția de a transfera, în toamna anului 2014, responsabilitățile Comisiei către o agenție executivă din cadrul ministerului. Noua organizație se va numi Agenția Serviciilor Juridice din Irlanda de Nord (Legal Services Agency Northern Ireland). Acest transfer nu va afecta în mod fundamental furnizarea globală a serviciilor, dar va aduce o serie de îmbunătățiri importante în ceea ce privește guvernanța și economii în materie de eficiență.

Rolul Comisiei este de a gestiona furnizarea serviciilor juridice finanțate din fonduri publice, în conformitate cu schemele de asistență judiciară prevăzute de lege. Comisia stabilește pe baza unor teste prevăzute de lege dacă o persoană ar trebui să beneficieze de asistență judiciară în materie civilă și, dacă această persoană este eligibilă, achită onorariile avocaților consultanți (solicitors) și ale avocaților pledanți (barristers) pentru serviciile juridice furnizate. Deși sistemul judiciar este responsabil cu acordarea de asistență judiciară în materie penală, onorariile pentru serviciile juridice conexe furnizate sunt plătite tot de către Comisie. Pe lângă gestionarea schemei de asistență judiciară, Comisia contribuie, de asemenea, la sprijinirea Ministerului Justiției în ceea ce privește programul de lucru al acestuia care vizează reformarea sistemului de asistență judiciară.

Date de contact:

Northern Ireland Legal Services Commission
2nd Floor,
Waterfront Plaza,
8 Laganbank Road,
Mays Meadow,
Belfast,
Northern Ireland BT1 3BN
Tel: +44 (0)28 9040 8888
Site web:Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.nilsc.org.uk/

Misiunea sa este de a promova un acces echitabil și egal la justiție în Irlanda de Nord, furnizând servicii juridice finanțate din fonduri publice.

Obiectivul său este de a furniza servicii de înaltă calitate, direcționate către beneficiari, care vizează persoanele care au cea mai mare nevoie de ajutor și care se caracterizează printr-un raport optim calitate-preț.

Comisia îi remunerează pe avocați și pe alți furnizori de servicii de consiliere:

  • pentru a-i ajuta pe cei care sunt eligibili pentru asistență judiciară să-și protejeze drepturile în materie civilă;
  • pentru a-i ajuta pe cei care sunt anchetați sau cărora li se aduc acuzații de natură penală.

4. Comisarul pentru victime (The Victims’ Commissioner)

Baroness Newlove of Warrington,
Victims' Commissioner for England & Wales
The Tower, 9th Floor,
102 Petty France,
London, SW1H 9AJ
E-mail: Linkul se deschide într-o fereastră nouăvictims.commissioner@victimscommissioner.gsi.gov.uk
Site web: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://victimscommissioner.org.uk/

Rolul comisarului pentru victime este de a promova interesele victimelor și ale martorilor, de a încuraja bunele practici în tratamentul aplicat acestora și de a revizui în mod regulat Codul de practici pentru victime, care stabilește serviciile de care pot beneficia acestea.

Comisarul are sarcina de a ascultă opiniile victimelor și ale martorilor, de a înțelege sistemul de justiție penală din punctul de vedere al acestora și de a încerca să contribuie la îmbunătățirea serviciilor și a sprijinului disponibile.

Vă atragem atenția asupra faptului că, din punct de vedere juridic, comisarul nu are dreptul de a interveni în dosare individuale, dar vă poate îndruma către entitatea cea mai în măsură să vă acorde consiliere și sprijin.

5. Organizația de sprijinire a victimelor din Irlanda de Nord (Victim Support Northern Ireland)

Date de contact:

Central Office
Victim Support NI
Annsgate House
3rd Floor
70/74 Ann Street
Belfast
Northern Ireland BT 1 4EH
Tel: 028 9024 3133
E-mail: Linkul se deschide într-o fereastră nouăbelfast@victimsupportni.org.uk

Victim Support Northern Ireland este o organizație caritabilă care acordă asistență victimelor oricărui tip de infracțiuni. Aceasta oferă sprijin emoțional, informații și ajutor practic pentru victime, martori și alte persoane afectate de infracționalitate.

Victim Support Northern Ireland este principala organizație caritabilă care ajută persoanele afectate de infracționalitate. Aceasta oferă servicii gratuite și confidențiale, indiferent dacă infracțiunea a fost raportată sau nu. Organizația este independentă, neaparținând de poliție, de instanțe sau de orice alt organism de justiție penală.

În fiecare an, Victim Support Northern Ireland ajută aproximativ 30 000 de persoane care au fost afectate de infracționalitate.

6. Ombudsmanul pentru deținuți din Irlanda de Nord (The Prisoner Ombudsman for Northern Ireland)

Unitatea 2
Walled Garden
Stormont Estate
Belfast
Northern Ireland BT4 3SH
Tel: 028 90 44 3982
Linie telefonică gratuită: 0800 7836317
E-mail: Linkul se deschide într-o fereastră nouăpa@prisonerombudsman.x.gsi.gov.uk
Site web: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.niprisonerombudsman.gov.uk/

Ombudsmanul pentru deținuți este numit de către ministrul justiției pentru Irlanda de Nord și este complet independent de Serviciul Penitenciar din Irlanda de Nord (Northern Ireland Prison Service - NIPS).

Ombudsmanul pentru deținuți investighează:

  • plângerile din partea deținuților încarcerați în Irlanda de Nord;
  • plângerile din partea persoanelor care îi vizitează pe deținuții încarcerați în Irlanda de Nord;
  • decesele survenite în unitățile Serviciului Penitenciar din Irlanda de Nord.

În prezent, funcția de ombudsman pentru deținuți este deținută de Tom McGonigle, care este sprijinit de o echipă de investigatori și de alți membri ai personalului.

7. Biroul comisarului pentru servicii de imigrație (The Office of the Immigration Services Commissioner)

Date de contact:

5th Floor
21 Bloomsbury Street
London
WC1B 3HF
Tel: 020 7211 1500

Acest birou este un organism public independent, neaflat în subordinea niciunui minister, instituit în temeiul Legii din 1999 privind imigrația și azilul (Immigration and Asylum Act).

Legea din 1999 privind imigrația și azilul, precum și Legea din 2002 privind naționalitatea, imigrația și azilul (Nationality, Immigration and Asylum Act) îi conferă comisarului pentru servicii de imigrație diverse competențe, printre care se numără și următoarele:

  • refuzarea înscrierii unui consilier în cadrul regimului de reglementare a activității (regulatory scheme);
  • retragerea statutului unui consilier de membru al regimului de reglementare a activității;
  • limitarea sau modificarea tipurilor de activități pe care le pot efectua consilierii;
  • aplicarea unei sancțiuni disciplinare împotriva unui consilier care este membru al regimului de reglementare a activității;
  • solicitarea emiterii unui ordin de restricție sau a unei interdicții;
  • urmărirea penală a persoanelor care oferă ilegal consiliere și/sau servicii în materie de imigrație;
  • urmărirea penală a persoanelor care promovează ilegal oferirea de consiliere și/sau servicii în materie de imigrație;
  • pătrunderea în sediul în care își desfășoară activitatea un consilier;
  • confiscarea dosarelor unui consilier.

Pentru informații suplimentare, consultați următorul site web: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.oisc.gov.uk/

8. Comisia pentru victime și supraviețuitori (Commission for Victims and Survivors)

Date de contact:

Commission for Victims and Survivors
Equality House
7-9 Shaftesbury Square
Belfast
BT2 7DP
Tel: 028 9031 1000
Fax: 028 9060 7424

Comisia pentru victime și supraviețuitori pentru Irlanda de Nord crede cu fermitate în misiunea sa și este convinsă că toate victimele și toți supraviețuitorii au dreptul de a fi ascultați și respectați și trebuie să aibă acces la cele mai bune servicii disponibile. Obiectivul Comisiei pentru victime și supraviețuitori este de a îmbunătăți viața victimelor și a supraviețuitorilor unui conflict.

Menirea sa este de a răspunde nevoilor tuturor victimelor și supraviețuitorilor prin asigurarea furnizării unor servicii excelente, prin recunoașterea moștenirii trecutului și prin construirea unui viitor mai bun. Activitatea sa se întemeiază pe o serie de valori fundamentale, pe care le folosește în munca sa de zi cu zi. Comisia vizează obținerea de rezultate pe baza concretizării acestor valori, și anume:

  • o abordare orientată către victime - victimele și supraviețuitorii se află în centrul tuturor activităților Comisiei, care încurajează și valorizează participarea acestora;
  • deschidere și transparență - întreaga activitate a Comisiei este deschisă, onestă, responsabilă și receptivă;
  • egalitate și diversitate - Comisia aplică tuturor un tratament echitabil și combate inegalitatea cu imparțialitate, independență și integritate;
  • respect - Comisia dă dovadă de respect și are o atitudine profesională față de orice persoană care i se adresează;
  • imparțialitate - Comisia își apără independența și păstrează distanța necesară față de guvern și autoritățile competente;
  • oferirea unor servicii de calitate - Comisia depune eforturi pentru ca toate programele sale să obțină rezultate de înaltă calitate.

Pentru informații suplimentare, consultați următorul site web: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.cvsni.org/


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 10/04/2018