Închide

VERSIUNEA BETA A PORTALULUI ESTE ACUM DISPONIBILĂ!

Accesați versiunea BETA a portalului european e-justiție și spuneți-ne cum vi se pare!

 
 

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Procedura de urmat? - Slovenia

CUPRINS

1 Este necesar să mă adresez unei instanţe judecătoreşti sau există o altă alternativă?

Se recomandă soluționarea litigiului prin intermediul unor proceduri alternative de soluționare a litigiilor. Metodele de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) permit soluționarea acestora fără intervenția unei instanțe, sau cel puțin fără o hotărâre judecătorească cu privire la fondul cauzei. Principalele tipuri de SAL practicate în Slovenia includ arbitrajul, medierea și acțiunea în instanță într-un sens mai larg, menite să încurajeze tranzacția judiciară. Legea privind metodele de soluționare alternativă a litigiilor (Zakon o alternativnem reševanju sodnih sporov) obligă instanțele de prima și de a doua jurisdicție să permită părților utilizarea tehnicilor SAL pentru adoptarea și executarea unui program SAL, în litigiile care provin din relații comerciale, de muncă, familiale și din alte raporturi de drept civil. În cadrul unui astfel de program, instanțele sunt obligate să permită părților utilizarea medierii, precum și, eventual, a altor tipuri de SAL.

Medierea reprezintă soluționarea unui litigiu cu ajutorul unei părți terțe neutre, care nu poate pronunța o hotărâre obligatorie. Părțile pot ajunge la un acord de soluționare a litigiului sub forma unei înregistrări notariale cu executare directă, a unei tranzacții judiciare sau a unei decizii de arbitraj bazată pe o tranzacție judiciară.

Părțile pot ajunge, în orice moment pe parcursul procedurilor într-o instanță civilă, la o înțelegere privind litigiul (tranzacție judiciară). Acordul de încheiere a unei tranzacții judiciare constituie titlu executoriu.

Informații suplimentare pe această temă se pot găsi la rubrica „Soluționarea alternativă a litigiilor”.

2 Există termene pentru introducerea unei acţiuni în justiţie?

Termenul de depunere a unei acțiuni în instanță depinde de natura cauzei. Un consilier juridic sau un serviciu de asistență judiciară poate clarifica întrebările legate de termene și de termenele de prescripție. Informații suplimentare pe această temă se pot găsi la rubrica „Termene procedurale”.

3 Trebuie să mă adresez unei instanţe din acest stat membru?

Informații suplimentare pe această temă se pot găsi la rubrica „Jurisdicția tribunalelor”.

4 Dacă da, cărei instanţe din acest stat membru ar trebui să mă adresez, având în vedere domiciliul meu, al celeilalte părţi sau alte aspecte ale cauzei mele?

Informații suplimentare pe această temă se pot găsi la rubrica „Jurisdicția tribunalelor”.

5 Cărei instanţe ar trebui să mă adresez în acest stat membru, având în vedere natura cazului meu şi suma în joc?

Informații suplimentare pe această temă se pot găsi la rubrica „Jurisdicția tribunalelor”.

6 Pot să introduc o acţiune în justiţie în mod individual sau trebuie să recurg la un intermediar, de exemplu un avocat?

În Slovenia, părțile se pot reprezenta singure în fața instanței, exceptând procedurile care implică căi de atac extraordinare, în care părțile pot acționa legal numai prin intermediul unui reprezentant care este avocat, cu excepția cazului în care una dintre părți sau reprezentantul legal al acesteia a promovat examenul de intrare în barou. În cazul în care o parte dorește să fie reprezentată de un avocat, reprezentantul poate fi, în cadrul procedurilor desfășurate în fața unei instanțe locale, orice persoană care are capacitate juridică deplină, însă în cadrul procedurilor desfășurate în fața instanțelor districtuale, a instanțelor superioare sau în fața Curții Supreme, poate acționa în calitate de avocat doar un avocat sau o altă persoană care a promovat examenul național de intrare în barou.

7 Pentru introducerea acţiunii, mai exact, cui trebuie să mă adresez: biroului de recepţie, biroului grefierului instanţei sau în altă parte?

O acțiune poate fi transmisă instanței competente prin poștă sau prin livrare directă la biroul de recepție. A se vedea, de asemenea, răspunsul de la întrebarea 8.

8 În ce limbă pot să-mi formulez cererea? Pot să formulez cererea oral sau trebuie să existe o cerere scrisă? Pot să trimit cererea prin fax sau prin e-mail?

Limba oficială utilizată în instanțele din Slovenia este limba slovenă. Totuși, în zonele în care există o minoritate etnică maghiară sau italiană, limbile maghiară și italiană funcționează, de asemenea, alături de limba slovenă, ca limbă oficială. Acțiunea trebuie redactată în limba slovenă și semnată de către reclamant.

Semnătura olografă a solicitantului înseamnă atât semnătura de mână, cât și semnătura electronică.

Prin urmare, atât cererea, cât și acțiunea, trebuie să fie completate în scris. O cerere scrisă este fie o cerere scrisă de sau tipărită semnată de mână (cerere în formă fizică), fie o cerere electronică care poartă o semnătură electronică echivalentă cu o semnătură de mână (cerere în format electronic). Cererea în formă fizică se trimite prin poștă sau utilizându-se tehnologiile de comunicare, se depune direct la instanța judecătorească sau se transmite prin intermediul unei persoane a cărei activitate este să asigure o astfel de transmitere. O acțiune poate fi introdusă și prin fax.

De asemenea, legea prevede și depunerea de cereri pe cale electronică, de exemplu, cereri în format electronic care poartă cu o semnătură electronică, care este echivalentă unei semnături de mână. Cererile de acest tip se introduc în sistemul de informații judiciare, care îi confirmă automat solicitantului faptul că cererea a fost primită.

În pofida dispozițiilor legale existente (acte și regulamente de punere în aplicare) privind toate procedurile civile și comerciale, în prezent numai procedurile incluse pe portalul e-Sodstvo pot fi transmise prin internet sau prin mijloace electronice: anumite tipuri de proceduri de executare, depunerea cererilor și pronunțarea deciziilor în cadrul procedurilor de insolvență și depunerea de propuneri privind registrul funciar.

În acest scop, în Slovenia, există portalul e-Sodstvo, care permite transmiterea documentelor scrise în format electronic: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://evlozisce.sodisce.si/esodstvo/index.html

9 Există formulare speciale pentru intentarea de acţiuni sau, în caz contrar, cum trebuie să depun cererea de chemare în judecată? Există anumite elemente specifice care trebuie depuse la dosar?

În Slovenia nu există un formular special pentru introducerea unei o acțiuni; totuși, fiecare tip de cerere trebuie să conțină anumite elemente definite prin lege, care se adăugă la cerere. Prin urmare, cererea trebuie să includă următoarele elemente: numele instanței, numele și adresa corespunzătoare reședinței permanente sau temporare a părților, numele eventualilor reprezentanți sau agenți legali, obiectul litigiului și conținutul declarației. În plus, în cerere trebuie inclus numărul de identificare personal (EMŠO) al părții dacă partea respectivă este o persoană fizică înscrisă în registrul central al populației, numărul de identificare fiscală dacă partea nu este înscrisă în registrul central al populației, ci în registrul fiscal, sau data nașterii dacă partea nu este înregistrată nici în registrul central al populației, nici în registrul fiscal (aceste informații se obțin ex officio de către instanță). În cazul în care partea este persoană juridică stabilită în Republica Slovenia, trebuie indicate denumirea, sediul social și adresa profesională, precum și codul de înregistrare sau codul fiscal. În cazul în care partea este stabilită în Republica Slovenia și este antreprenor (care exercită o activitate independentă cu scop lucrativ într-o întreprindere organizată) sau o persoană care desfășoară o activitate independentă (medic, notar, avocat, agricultor sau o persoană fizică care nu este antreprenor, dar care exercită o anumită activitate ca profesie), ar trebui să se indice numele de familie, denumirea comercială, sediul social și adresa profesională, precum și codul de înregistrare sau codul fiscal. Cererea trebuie să includă, de asemenea, cererea principală și cererile accesorii, elementele de fapt în susținerea acțiunii, probele care susțin aceste elemente și semnătura solicitantului. În cazul în care competența instanței depinde de valoarea obiectului litigiului, iar creanța reclamantului nu este o sumă de bani, reclamantul trebuie să indice în cerere și valoarea obiectului în cauză. Cererile care trebuie transmise părții adverse trebuie prezentate instanței în numărul de copii solicitat de către instanță și de către partea adversă, într-un format care să permită depunerea acestora. La fel se procedează și în cazul documentelor anexate.

10 Va trebui să plătesc cheltuieli de judecată? Dacă da, când? Va trebui să plătesc un avocat chiar din momentul depunerii cererii?

Taxele judiciare trebuie achitate în momentul introducerii în instanță a unei acțiuni, a unei acțiuni reconvenționale, a unei propuneri de anulare pe cale amiabilă, a unei acțiuni care conține o propunere de emitere a unui ordin de plată, a unei propuneri de rejudecare, a unei propuneri de asigurare a dovezilor înaintea procedurilor civile, a unei propuneri de tranzacție judiciară, a unei cereri care anunță un recurs, a unei cereri care să permită o revizuire, precum și a unei revizuiri. Aceste taxe trebuie achitate în termenul-limită stabilit de instanță în ordinul de plată aferent.
În cazul în care taxa judiciară pentru o cerere nu este achitată în termenul stabilit și nu există condiții care să permită scutirea sau amânarea plății sau plata în rate, se consideră că cererea a fost retrasă.

Costurile procedurilor judiciare sunt acoperite de către partea perdantă a unei cauze. Onorariile de avocat plătite reprezentanților care au calitatea de avocat în cadrul unei proceduri judiciare se calculează în funcție de grila profesională a avocaților. Onorariile avocaților corespund costului total al serviciilor de avocat și cheltuielilor de executare a lucrărilor, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată în cazul în care avocatul este o persoană impozabilă în Republica Slovenia. Avocatul este obligat, în conformitate cu reglementările, să îi prezinte părții contractante sau beneficiarului o factură detaliată pentru serviciile juridice prestate sau pentru avansul plătit, cel târziu în opt zile de la data prestării serviciilor sau de la plata avansului. Serviciile avocatului sunt considerate executate cel târziu atunci când avocatul îndeplinește toate obligațiile care îi revin în temeiul mandatului sau al deciziei autorității competente. Avocatul îi poate solicita clientului înainte de finalizarea procedurilor, plata unui avans corespunzător remunerației datorate și cheltuielilor suportate.

11 Pot să solicit asistenţă judiciară?

Părțile pot solicita asistență juridică gratuită, care le este acordată dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în Legea privind asistența judiciară gratuită (Zakon o brezplačni pravni pomoči, ZBPP). Informații suplimentare pe această temă se pot găsi la rubrica „Asistență juridică”.

12 Din ce moment se consideră că acţiunea mea este introdusă în mod oficial? Voi primi informaţii din partea autorităţilor cu privire la introducerea corectă a acţiunii?

O acțiune este considerată a fi introdusă în momentul în care a fost primită de către instanța competentă. În cazul în care aceasta este transmisă prin scrisoare recomandată sau prin telegramă, data poștei este considerată ca fiind data transmiterii la instanța de judecată căreia i se adresează. Solicitantul nu primește în mod automat o confirmare că acțiunea a fost introdusă. În cazul în care cererea este depusă în cutia poștală a instanței de judecată, momentul în care aceasta a fost depusă în cutia poștală este considerat ca fiind momentul transmiterii acesteia către instanța de judecată căreia i se adresează.

Legea privind cererile electronice (Zakon za vloge v elektronski obliki) prevede ca cererile electronice să fie transmise către sistemul de informații judiciare prin mijloace electronice. În acest caz, momentul în care cererea a fost primită de către sistemul de informații judiciare este considerat ca fiind momentul transmiterii acesteia către instanța de judecată căreia i se adresează. Sistemul de informații confirmă automat solicitantului faptul că cererea a fost primită.

Trebuie subliniat faptul că, în ciuda dispozițiilor legale în vigoare, în prezent nu este posibil ca o acțiune să fie depusă prin mijloace electronice pentru cauzele civile și comerciale, cu excepția procedurilor care implică registrul funciar, procedurile de insolvență și de executare.

13 Voi obţine informaţii detaliate referitor la succesiunea evenimentelor ulterioare (cum ar fi intervalul de timp permis pentru înfăţişare)?

În cazul în care acțiunile sunt legate de termenele de excludere, instanța avertizează în scris partea și atașează un aviz juridic, explicând consecințele în cazul în care partea nu reușește să urmeze instrucțiunile instanței.

Linkuri utile

Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.dz-rs.si/wps/portal/Home/deloDZ/zakonodaja/preciscenaBesedilaZakonov

Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.sodisce.si/

Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://www.uradni-list.si/glasilo-uradni-list-rs

Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.pisrs.si/Pis.web/


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Ultima actualizare: 03/03/2020