Închide

VERSIUNEA BETA A PORTALULUI ESTE ACUM DISPONIBILĂ!

Accesați versiunea BETA a portalului european e-justiție și spuneți-ne cum vi se pare!

 
 

Cale de navigare

  • Prima pagină
  • ...
  • ...
  • Dacă cererea mea (din altă țară a UE) urmează să fie soluționată în această țară

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Dacă cererea mea (din altă țară a UE) urmează să fie soluționată în această țară - Austria


Ce autoritate soluționează cererile pentru acordarea de despăgubiri în cazurile transfrontaliere?

Oficiul Federal pentru Afaceri Sociale și Persoane cu Handicap, Ministerul Afacerilor Sociale (Bundesamt für Soziales und Behindertenwesen – Sozialministeriumservice).
Babenbergerstraße 5, A-1010 Viena

Tel.: 0043 158831
Fax: 0043(0)1599882266

e-mail: Linkul se deschide într-o fereastră nouăpost.wien@sozialministeriumservice.at

Pot să trimit cererea direct autorității competente din această țară chiar și în cazurile transfrontaliere (fără a trebui să mă adresez autorității responsabile cu asistența din țara mea de origine)?

Da.

În ce limbă (limbi) autoritățile responsabile cu acordarea de despăgubiri acceptă cererea și documentele justificative?

În general, în limba germană și în limba engleză, în cazul în care sunt prezentate de o autoritate responsabilă cu asistența sau de victimă.

(Dacă victima nu este în măsură să depună la autoritate documentele în limba germană sau în limba engleză, cererile prezentate în alte limbi vor fi, de asemenea, acceptate și apoi vor fi traduse).

Dacă autoritatea responsabilă cu acordarea de despăgubiri traduce cererea/documentele justificative dintr-o altă țară a UE, cine suportă costurile?

Autoritatea.

Există taxe administrative sau de alt tip care trebuie plătite în această țară pentru prelucrarea cererii mele (primită dintr-o altă țară a UE)? Dacă da, cum pot să le plătesc?

Nu există astfel de costuri.

Dacă trebuie să fiu prezent în timpul procedurii și/sau atunci când se pronunță o decizie referitoare la cererea mea, mi se pot rambursa cheltuielile de deplasare? Cum pot să solicit rambursarea cheltuielilor de deplasare? Pe cine trebuie să contactez?

În general, nu trebuie să fiți prezent.

În cazul în care sunteți citat, cheltuielile vor fi plătite de autoritate, cu condiția să depuneți o cerere în care să solicitați acest lucru. Oficiul Federal pentru Afaceri Sociale și Persoane cu Handicap este responsabil cu rambursarea cheltuielilor de deplasare.

În cazul în care trebuie să fiu prezent personal, voi beneficia de servicii de interpretariat?

Da, în cazul în care acest lucru este necesar.

Certificatele medicale eliberate de medicii din țara mea de reședință vor fi acceptate sau recunoscute sau este necesar ca starea mea de sănătate/vătămările mele corporale să fie examinată(e) de către experții dumneavoastră medicali?

În majoritatea cazurilor, la evaluare va participa un expert austriac numit de autoritate. Pentru finalizarea evaluării, acesta va analiza certificatele medicale eliberate în țara dumneavoastră de reședință.

Mi se vor rambursa cheltuielile de deplasare dacă trebuie să fiu supus unui examen medical în această țară?

Da.

Cât durează, cu aproximație, soluționarea de către autoritatea competentă/organismul competent a unei cereri pentru acordarea de despăgubiri?

Durata procedurii depinde de tipul de asistență solicitat. În majoritatea cazurilor, procesul decizional durează cel mult șase luni.

În ce limbă voi primi decizia cu privire la cererea mea?

În limba germană.

Dacă nu sunt mulțumit de decizie, cum o pot contesta?

Puteți introduce o acțiune împotriva deciziei Ministerului Afacerilor Sociale la Tribunalul Administrativ Federal (Bundesverwaltungsgericht) [acțiunile pot fi introduse atât la Curtea Constituțională (Verfassungsgerichtshof), cât și la Curtea Administrativă Supremă (Verwaltungsgerichtshof)].

Pot beneficia de asistență juridică (asistență din partea unui avocat) în conformitate cu normele celeilalte țări?

Da. Cu toate acestea, cheltuielile de judecată nu sunt rambursate de Ministerul Afacerilor Sociale sau de Tribunalul Administrativ Federal.

Există organizații de sprijinire a victimelor în această țară care mă pot ajuta să formulez o cerere pentru acordarea de despăgubiri într-un caz transfrontalier?

Trebuie să luați legătura cu organizațiile de sprijinire a victimelor (de exemplu, Weisser Ring) pentru a verifica dacă este disponibil un astfel de serviciu.


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 21/02/2019