Dacă cererea mea urmează să fie soluționată în această țară - Luxemburg


Pentru ce tip de infracțiune pot obține despăgubiri?

Se pot obține despăgubiri pentru orice tip de infracțiune care a provocat o leziune fizică sau un prejudiciu moral ca urmare a unor fapte intenționate care constituie fie actus reus al unei infracțiuni, fie infracțiunea de atac la pudoare sau de viol prevăzută la articolele 372-376 din Codul penal.

Pentru ce tip de prejudiciu pot obține despăgubiri?

- leziune fizică/pierdere economică;

- prejudiciu moral.

Pot obține despăgubiri dacă sunt rudă sau persoană aflată în întreținerea unei victime care a decedat ca urmare a unei infracțiuni? Ce rude sau persoane aflate în întreținere pot obține despăgubiri?

O rudă sau o persoană care se afla în întreținerea unei persoane decedate ca urmare a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă prin această faptă i s-a afectat grav calitatea vieții (prin suferința psihică provocată de pierderea unei persoane apropiate), poate depune o cerere de despăgubire la ministrul justiției în cazul în care nu au fost obținute despăgubiri efective și adecvate. Membrii familiei, soții, partenerii necăsătoriți, partenerii civili sau persoanele care au relații deosebit de strânse cu victima pot obține despăgubiri, cu condiția ca acestea să fi suferit un prejudiciu reparabil. În principiu, gradul relației nu este relevant, deoarece se ia în considerare numai viața sentimentală și materială împărtășită cu victima directă. În practică, numai membrii familiei, în special familia nucleară, sunt considerați victime indirecte. Familia nucleară este o familie care cuprinde doi adulți, căsătoriți sau nu, cu sau fără copii.

Pot obține despăgubiri dacă sunt rudă sau persoană aflată în întreținerea unei victime care a supraviețuit? Ce rude sau persoane aflate în întreținere pot obține despăgubiri în acest caz?

O rudă sau o persoană aflată în întreținerea unei victime – care a supraviețuit unor fapte intenționate ce constituie o infracțiune și care i-au provocat acesteia leziuni fizice care au condus la un handicap permanent sau la o incapacitate totală de muncă pe o perioadă mai mare de o lună și afectează grav calitatea vieții sale – poate depune o cerere de despăgubire la ministrul justiției în cazul în care nu au fost obținute despăgubiri efective și adecvate.

Pot obține despăgubiri dacă nu sunt cetățean al unei țări UE?

Numai persoanele care își au reședința în mod legal în Luxemburg sau cetățenii unui stat membru al Uniunii Europene sau al Consiliului Europei și care, în momentul săvârșirii infracțiunii, se aflau în mod legal în Luxemburg sau victimele traficului de ființe umane pot solicita despăgubiri. În caz contrar, nu se poate acorda nicio despăgubire.

Pot solicita despăgubiri din partea acestei țări dacă locuiesc aici sau provin de aici (aceasta este țara mea de reședință sau de cetățenie) chiar dacă infracțiunea a fost săvârșită într-o altă țară a UE? Pot să fac acest lucru în loc să solicit despăgubiri în țara în care a avut loc infracțiunea? Dacă da, în ce condiții?

Orice persoană care își are reședința legală și obișnuită în Luxemburg, dar care a fost victima unei infracțiuni premeditate săvârșite cu violență într-un alt stat membru al Uniunii Europene, are dreptul să solicite despăgubiri din bugetul Luxemburgului în cazul în care aceasta nu are dreptul de a fi despăgubită de celălalt stat.

În conformitate cu Legea din 12 martie 1984 privind despăgubirile acordate anumitor victime ale leziunilor fizice, trebuie să îndepliniți următoarele condiții:

  • victima trebuie să își aibă reședința legală și obișnuită în Luxemburg sau să fie cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene sau al Consiliului Europei. De asemenea, în momentul săvârșirii infracțiunii, victima trebuie să se afle în mod legal în Luxemburg sau să fie victima infracțiunii prevăzute la articolul 382‑1 din Codul penal;
  • vătămarea suferită trebuie să fie rezultatul unor fapte intenționate care constituie o infracțiune;
  • trebuie să existe și o leziune fizică, nu numai un prejudiciu material (care exclude, de exemplu, despăgubirea pentru simplul furt);
  • vătămarea trebuie să vă afecteze grav calitatea vieții, din cauza pierderii sau reducerii de venituri, a majorării costurilor pe care trebuie să le suportați sau a apariției unor cheltuieli excepționale, a incapacității de muncă, a pierderii unui an școlar, a vătămării fizice sau psihice, a unui prejudiciu moral sau desfigurare, sau suferință fizică sau psihică. Dacă sunteți victima unei infracțiuni prevăzute la articolele 372-376 din Codul penal, nu este necesar să faceți dovada vătămărilor fizice sau psihice, deoarece se presupune acest lucru;
  • despăgubirile trebuie plătite de către stat numai dacă nu puteți obține despăgubiri efective și adecvate într-un alt mod.

Pentru a putea solicita despăgubiri, trebuie să fi denunțat infracțiunea mai întâi la poliție?

Nu, victima nu trebuie să fi denunțat infracțiunea la poliție pentru a putea solicita despăgubiri.

Trebuie să aștept rezultatul anchetelor poliției sau al procesului penal înainte de a putea solicita despăgubiri?

Nu, decizia privind acordarea de despăgubiri poate fi luată de ministrul justiției înainte de pronunțarea sentinței în cadrul procesului penal.

Trebuie să solicit mai întâi despăgubiri de la autorul infracțiunii – dacă acesta a fost identificat?

Dacă autorul infracțiunii a fost identificat și îl acționați în judecată pentru daune în calitate de parte civilă în cadrul procesului penal, trebuie să așteptați rezultatul acestei plângeri. Dacă autorul infracțiunii este insolvabil, puteți să depuneți o cerere de despăgubire la ministrul justiției.

Ministrul justiției poate dispune plata integrală sau parțială a despăgubirilor sau a avansului care v-a fost plătit ulterior cu titlu de despăgubiri efective sau daune-interese pentru prejudiciu.

Dacă autorul infracțiunii nu a fost identificat sau condamnat, mai pot primi despăgubiri? Dacă da, ce probe trebuie să prezint pentru a-mi susține cererea de despăgubire?

Autorul infracțiunii nu a fost identificat

În cazul în care autorul infracțiunii nu a fost identificat, puteți solicita despăgubiri trimițând cererea dumneavoastră la Ministerul Justiției. Această cerere trebuie să fie redactată în limba franceză, germană sau luxemburgheză și trebuie să indice data, locul și natura exactă a faptelor a căror victimă ați fost. Documentele justificative pentru faptele și prejudiciul pe care le-ați suferit trebuie să fie anexate la această scrisoare, în sprijinul cererii dumneavoastră. În plus, trebuie să îndepliniți condițiile prevăzute la articolul 1 din Legea din 12 martie 1984 privind despăgubirile acordate anumitor victime ale leziunilor fizice rezultate în urma infracțiunilor.

Autorul infracțiunii nu a fost condamnat

Pentru a avea dreptul la despăgubiri, autorul infracțiunii trebuie să fi fost găsit vinovat printr-o hotărâre judecătorească devenită definitivă. Ministrul justiției poate dispune, pe baza unui aviz emis de Comisia pentru victime (Commission victime), plata integrală sau parțială a despăgubirilor sau a avansului. Ministrul poate lua aceeași decizie în cazul în care a fost plătit un avans și rezultă, ulterior, că despăgubirea nu a fost justificată.

Există o limită de timp în care trebuie să solicit despăgubiri?

Cererea trebuie depusă în termen de doi ani de la data săvârșirii faptelor. Dacă autorul infracțiunii este urmărit penal, termenul este prelungit și expiră la doi ani de la pronunțarea hotărârii definitive a instanței învestite cu cauza penală. În cazul în care, după ce hotărârea penală a devenit definitivă, obțineți o hotărâre cu privire la acțiunea dumneavoastră civilă în despăgubiri, acest termen este prelungit și expiră la doi ani de la data la care hotărârea civilă devine definitivă. Cu toate acestea, dacă sunteți minor(ă), termenul de prescripție nu începe până la data la care atingeți vârsta majoratului dacă faptele sunt pasibile de sancțiuni penale sau prevăzute și pedepsite în temeiul articolelor 372, 373, 375, 382‑1 și 382‑2, 400, 401bis, 402, 403 sau 405 din Codul penal.

Ce pierderi și cheltuieli sunt acoperite de despăgubire?

De exemplu, despăgubirea acoperă:

a) pentru victima infracțiunii:

leziune fizică (non-psihologică):

  • costurile medicale care rezultă din vătămări (tratament medical – asistență medicală spitalicească și tratament în ambulatoriu, recuperare);
  • nevoi sau costuri suplimentare care rezultă din vătămări (și anume îngrijire și asistență, tratament temporar și permanent, fizioterapie prelungită, adaptarea domiciliului, echipamente speciale etc.);
  • vătămări permanente (de exemplu invaliditate și alt handicap permanent);
  • pierderea de venituri în timpul și după tratamentul medical (inclusiv pierderea de venituri și pierderea capacității de a-și câștiga existența sau reducerea beneficiilor etc.);
  • pierderea oportunităților profesionale;
  • cheltuielile rezultate din procedurile judiciare legate de evenimentul care a cauzat prejudiciul precum onorarii avocațiale și alte costuri;
  • despăgubiri pentru bunurile personale furate sau deteriorate;

prejudiciu psihologic (moral):

  • durerea și suferința victimei;

b) pentru persoanele aflate în întreținerea victimei sau pentru rudele victimei:

leziune fizică (non-psihologică):

  • costurile de înmormântare;
  • costurile medicale (de exemplu terapie pentru un membru de familie, asistență medicală spitalicească și tratament în ambulatoriu, reabilitare);
  • pierderea beneficiilor sau a oportunităților profesionale;

prejudiciu psihologic:

  • durerea și suferința rudelor sau a beneficiarilor/despăgubiri pentru supraviețuitori în cazul decesului victimei.

Despăgubirea este plătită printr-o plată unică sau în rate lunare?

Despăgubirea este plătită ca o sumă forfetară și nu sub forma unei rente. Cu toate acestea, dacă este necesar, în cazuri justificate în mod corespunzător, ministrul justiției poate acorda un avans solicitantului pe perioada analizării cererii. În plus, dacă victimei i-a fost plătită o despăgubire și leziunea se agravează în mod semnificativ, victima poate solicita despăgubiri suplimentare în termen de cinci ani de la plata despăgubirii principale.

În ce mod ar putea propriul meu comportament în legătură cu infracțiunea, cazierul meu judiciar sau lipsa de cooperare în cursul procedurii de despăgubire să îmi afecteze șansa de a primi despăgubiri și/sau suma pe care o primesc?

Despăgubirea poate fi refuzată sau redusă ca urmare a comportamentului victimei în momentul săvârșirii faptelor.

În ce mod ar putea situația mea financiară să îmi afecteze șansa de a primi despăgubiri și/sau suma pe care trebuie să o primesc?

Orice victimă care a suferit o vătămare și îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 1 din Legea din 12 martie 1984 privind despăgubirile acordate anumitor victime ale leziunilor fizice poate solicita despăgubiri din partea statului, indiferent de situația sa financiară, cu condiția să nu fi fost obținute daune-interese sau despăgubiri efective și adecvate.

Există alte criterii care mi-ar putea afecta șansa de a primi despăgubiri și/sau suma pe care trebuie să o primesc?

Despăgubirile pot fi refuzate sau reduse luând în considerare relația dumneavoastră cu autorul infracțiunii.

Cum va fi calculată despăgubirea?

Comisia pentru victime precizează, în avizul său, dacă cererea este justificată și valoarea despăgubirilor care ar trebui acordate, care se bazează în special pe cât de grav a fost afectată calitatea vieții solicitantului. Ministrul justiției decide în continuare dacă acordă sau nu despăgubiri și stabilește suma.

Există o sumă minimă/maximă care poate fi acordată?

Valoarea maximă a despăgubirilor care pot fi acordate de ministrul justiției nu poate depăși un plafon stabilit în fiecare an în Regulamentul Marelui Ducat. Acest plafon a fost fixat la 63 000 EUR pentru anul 2017.

Trebuie să specific suma în formularul de cerere? Dacă da, voi primi instrucțiuni referitoare la modul de calcul sau la alte aspecte?

Solicitanții de despăgubiri nu trebuie să completeze niciun formular special în Luxemburg. Trebuie doar să scrie o scrisoare în care să indice data, locul și natura exactă a faptelor și să anexeze documente în sprijinul cererii.

Va fi dedusă o eventuală despăgubire pe care o primesc pentru pierderea mea din alte surse (cum ar fi schema de asigurare a angajatorului sau cea privată) din despăgubirea plătită de autoritate/organism?

Despăgubirea trebuie plătită de către stat numai dacă victima nu poate obține despăgubiri efective și adecvate într-un alt mod, de exemplu de la autorul infracțiunii, prin sistemul de asigurări sociale sau asigurări personale. Comisia pentru victime poate lua în considerare orice despăgubire primită pentru pierderile dumneavoastră din alte surse.

Pot obține un avans din despăgubire? Dacă da, în ce condiții?

Dacă este necesar, în cazuri justificate în mod corespunzător, ministrul justiției poate acorda un avans pe perioada analizării cererii.

Pot obține o despăgubire complementară sau suplimentară (de exemplu, ca urmare a unei schimbări a circumstanțelor sau a unei înrăutățiri a stării de sănătate etc.) după pronunțarea deciziei principale?

Dacă a fost acordată o despăgubire și vătămarea se agravează ulterior în mod semnificativ, se poate solicita o despăgubire suplimentară. Această cerere trebuie depusă în termen de cinci ani de la data plății despăgubirii principale.

Această despăgubire suplimentară nu poate depăși suma maximă de 63 000 EUR minus valoarea despăgubirii acordate anterior.

Ce documente justificative trebuie să atașez în sprijinul cererii mele?

Orice documente justificative pentru faptele și prejudiciile pe care le-ați suferit trebuie să fie anexate la scrisoare, în sprijinul cererii dumneavoastră.

Listă neexhaustivă:

  • copia plângerii (procesului-verbal de constatare a infracțiunii) sau dovada cererii de despăgubire ca parte civilă în cadrul procesului penal;
  • copia hotărârii judecătorești din procesul penal;
  • decizia privind acțiunea civilă în despăgubiri;
  • dovada vătămării: certificate medicale care indică natura leziunilor suferite, durata incapacității de muncă și, după caz, natura efectelor pe termen lung și a handicapului permanent;
  • dovada costurilor medicale care rezultă din vătămări (tratament medical, asistență medicală spitalicească și tratament în ambulatoriu etc.);
  • dovada apartenenței la un organism de asigurări sociale;
  • dovada cuantumului oricăror despăgubiri primite prin sistemul de asigurări sociale;
  • copia poliței de asigurare;
  • dovada cuantumului oricăror despăgubiri primite prin intermediul societății de asigurări;
  • dovada pierderii de venituri în timpul și după tratamentul medical.

Există taxe administrative sau de altă natură care trebuie plătite atunci când cererea este primită și prelucrată?

Nu.

Ce autoritate decide cu privire la cererile de despăgubire (în cazurile naționale)?

Luxemburg Ministerul Justiției
13, rue Erasme
L-2934 Luxemburg

Tel.: (+352) 247 84527/(+352) 247 84517
Fax: (+352) 26 68 48 61 / (+352) 22 52 96

E-mail: Linkul se deschide într-o fereastră nouăinfo@mj.public.lu
Site internet: Linkul se va deschide într-o fereastră nouă.Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.mj.public.lu/

Către ce instituție trimit cererea (în cazurile naționale)?

Luxemburg Ministerul Justiției
13, rue Erasme
L-2934 Luxemburg

Tel.: (+352) 247 84527/(+352) 247 84517
Fax: (+352) 26 68 48 61 / (+352) 22 52 96

E-mail: Linkul se deschide într-o fereastră nouăinfo@mj.public.lu
Site internet: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.mj.public.lu/

Trebuie să fiu prezent(ă) în timpul procedurii și/sau atunci când se pronunță o decizie referitoare la cererea mea?

Comisia pentru victime trebuie să invite victima să participe la audiere. Dacă aceasta participă, Comisia va asculta explicațiile sale cu privire la fapte și vătămarea suferită. Această audiere nu este publică și puteți fi asistat(ă) de un avocat.

Cât durează (aproximativ) pentru a obține o decizie cu privire la o cerere de despăgubire din partea autorității?

Ministrul justiției va lua o decizie în termen de șase luni de la depunerea cererii dumneavoastră de despăgubire.

Dacă nu sunt mulțumit(ă) de decizia autorității, cum o pot contesta?

În cazul în care victima nu este mulțumită de decizia ministrului justiției în ceea ce privește principiul sau suma acordată, aceasta poate iniția o acțiune în justiție împotriva statului, reprezentat de ministrul justiției. Această acțiune trebuie să fie introdusă în fața instanței teritoriale (tribunal d'arrondissement) din Luxemburg sau Diekirch, la alegerea solicitantului.

Unde pot obține formularele necesare și alte informații referitoare la procedura de urmat pentru depunerea unei cereri?

Informații privind procedura de depunere a unei cereri pot fi obținute de la:

Ministerul Justiției
13, rue Erasme
L-2934 Luxemburg

Tel.: (+352) 247 84527/(+352) 247 84517
Fax: (+352) 26 68 48 61 / (+352) 22 52 96

E-mail: Linkul se deschide într-o fereastră nouăinfo@mj.public.lu
Site internet: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.mj.public.lu/

În plus, Serviciul juridic de primire și informare (Service d’Accueil et d’Information juridique) și Serviciul de sprijin pentru victime (Service d’aide aux victimes) din cadrul Serviciului central de asistență socială (Service central d’assistance sociale) oferă ajutor și consultanță la depunerea cererilor.

Există o linie telefonică de urgență sau un site web pe care îl pot utiliza?

Site internet:

Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.mj.public.lu/services_citoyens/indemnisation/index.html

Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://justice.public.lu/fr/aides-informations/assistance-sociale/scas-service-aide-victimes.html

Pot obține asistență juridică (ajutor din partea unui avocat) la întocmirea cererii?

Orice persoană care poate dovedi că nu dispune de venituri suficiente poate beneficia de asistență juridică gratuită, în condițiile prevăzute de lege. Un avocat poate fi numit pentru a vă oferi consultanță juridică sau pentru a vă reprezenta în instanță, costurile fiind acoperite de stat. Oricine poate consulta organismele care oferă informații juridice și consultanță sau mediere. Puteți accesa Serviciul juridic de primire și informare pentru a obține gratuit orice informații de natură juridică.

Există organizații de sprijinire a victimelor care mă pot ajuta să depun o cerere de despăgubire?

- Service d’aide aux victimes (Serviciul de sprijin pentru victime), Service central d’assistance sociale (Serviciul central de asistență socială)
Bâtiment Plaza Liberty, Entrée A
12-18, rue Joseph Junck
L-1839 Luxemburg

Tel.: (+352) 47 58 21-627/628
Mobil: (+352) 621 32 65 95

E-mail: Linkul se deschide într-o fereastră nouăscas-sav@justice.etat.lu

- Service d’Accueil et d’Information juridique (Serviciul juridic de primire și informare):

în Luxemburg,
Cité judiciaire – Bâtiment BC,
L-2080 Luxemburg

Tel.: (+352) 22 18 46

în Diekirch,
Justice de Paix,
L-9211 Diekirch

Tel.: (+352) 80 23 15

în Esch-sur-Alzette,
Justice de Paix,
L-4239 Esch-sur-Alzette

Tel.: (+352) 54 15 52


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 18/03/2019