Închide

VERSIUNEA BETA A PORTALULUI ESTE ACUM DISPONIBILĂ!

Accesați versiunea BETA a portalului european e-justiție și spuneți-ne cum vi se pare!

 
 

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Insolvenţă - Estonia

CUPRINS

Legislația estonă prevede trei proceduri de insolvență diferite: procedura de faliment, procedura de reorganizare și procedura de ajustare a datoriei. Procedura de faliment este reglementată de Legea privind falimentul, normele referitoare la reorganizare sunt reunite în Legea privind reorganizarea, iar reglementările referitoare la ajustarea datoriei sunt prevăzute în Legea privind ajustarea datoriei și protecția creanțelor. Legile respective sunt disponibile în limba estonă și în limba engleză în ediția online a Monitorului Oficial din Estonia, Riigi Teataja.

Scopul procedurii de faliment este de a despăgubi creditorii utilizând patrimoniul debitorului, prin vânzarea bunurilor debitorului sau reorganizarea întreprinderii acestuia. Prin procedura de faliment, debitorul persoană fizică are posibilitatea de a se elibera de obligațiile sale. În cursul procedurii de faliment, sunt identificate cauzele insolvenței debitorului.

Obiectivul procedurii de reorganizare este de a ține seama de interesele întreprinderii, ale creditorului și ale terților și de a proteja drepturile acestora în cadrul procedurii de reorganizare a întreprinderii. Reorganizarea întreprinderii presupune aplicarea unui set de măsuri pentru depășirea dificultăților economice ale întreprinderii, restabilirea lichidității acesteia, îmbunătățirea rentabilității sale și garantarea unei gestionări durabile a acesteia.

Obiectivul procedurii de ajustare a datoriei este de a permite unei persoane fizice (debitorul) cu dificultăți de plată să își restructureze datoriile pentru a depăși aceste dificultăți și pentru a evita procedura de faliment. În cadrul procedurii de ajustare a datoriei, debitorul are posibilitatea să-și restructureze obligațiile bănești (datorii personale) prin prorogarea scadenței, eșalonarea sau reducerea obligațiilor sale.

Procedura de faliment se încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență. Procedura de faliment și procedura de ajustare a datoriei se încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (reformare).

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

În conformitate cu dreptul eston, o persoană fizică este o ființă umană, în timp ce o persoană juridică este o entitate juridică înființată în temeiul legii. O persoană juridică poate fi de drept privat sau de drept public. O persoană juridică de drept privat este o persoană juridică constituită în interes privat și în temeiul legii privind categoria de persoane juridice în cauză. Persoanele juridice de drept privat sunt societățile în nume colectiv, societățile în comandită simplă, societățile cu răspundere limitată, societățile pe acțiuni, societățile cooperative, fundațiile și asociațiile non-profit. Persoanele juridice de drept public sunt statul, colectivitățile teritoriale, precum și celelalte persoane juridice constituite în interes public și în temeiul legii referitoare la categoria de persoane juridice în cauză.

1. Procedura de faliment

Procedura de faliment se aplică atât în ceea ce privește persoanele juridice, cât și în ceea ce privește persoanele fizice, indiferent dacă persoana fizică este sau nu un întreprinzător. Nici statul, nici colectivitățile locale nu pot fi declarate în faliment.

2. Procedura de reorganizare

Procedura de reorganizare se aplică numai persoanelor juridice de drept privat.

3. Procedura de ajustare a datoriei

Procedura de ajustare a datoriei se aplică persoanelor fizice care prezintă dificultăți de plată, indiferent dacă persoana fizică este sau nu un întreprinzător. Ajustarea datoriei poate fi solicitată de către un debitor care are reședința în Estonia de o perioadă de cel puțin doi ani înainte de depunerea cererii de ajustare a datoriei.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

1. Procedura de faliment

Falimentul este insolvența debitorului dispusă printr-o hotărâre judecătorească. Prima condiție esențială pentru a deschide o procedură de faliment este, prin urmare, situația de insolvență a debitorului.

Debitorul este insolvabil în cazul în care nu reușește să despăgubească creditorii, iar această incapacitate, având în vedere situația economică a debitorului, nu este temporară. Un debitor persoană juridică este insolvabil, de asemenea, în cazul în care activele sale nu acoperă pasivul acestuia, iar această situație, având în vedere situația economică a debitorului, nu este temporară. În cazul în care cererea de declarare a falimentului este depusă de către debitor, instanța declară, de asemenea, falimentul în cazul în care o situație de insolvență este probabilă în viitor. În cazul în care cererea de declarare a falimentului este depusă de către debitor, se presupune că acesta este insolvabil.

O altă condiție esențială pentru a deschide o procedură de faliment este depunerea unei cereri de declarare a falimentului, de către debitor sau de către un creditor.

Dacă cererea de declarare a falimentului este depusă de debitor, acesta trebuie să-și motiveze în cerere insolvența. Dacă cererea de declarare a falimentului este depusă de un creditor, acesta trebuie să motiveze în cererea sa insolvența debitorului și să dovedească existența creanței.

Instanța poate obliga creditorul care a depus cererea de declarare a falimentului să plătească, cu titlu de depozit, o sumă stabilită de instanță pentru acoperirea onorariilor și a cheltuielilor administratorului provizoriu, în cazul în care se poate presupune că masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu va fi suficientă. În cazul în care creditorul nu constituie depozitul, procedura se încheie.

Instanța respinge cererea de declarare a falimentului depusă de un creditor dacă nu reiese din cererea respectivă că persoana care a depus-o deține o creanță asupra debitorului, dacă insolvența debitorului nu este motivată în cerere sau dacă cererea se bazează pe o creanță inclusă într-un plan de reorganizare sau de ajustare a datoriei. De asemenea, instanța respinge cererea de declarare a falimentului dacă există alte motive prevăzute de Codul de procedură civilă.

Instanța încheie procedura prin perimare fără declararea falimentului, indiferent de situația de insolvabilitate a debitorului, în cazul în care bunurile debitorului nu sunt suficiente pentru acoperirea costurilor și a cheltuielilor aferente procedurii de faliment și dacă nu este posibilă recuperarea sau revendicarea bunurilor, în special în cazul în care nu este posibil să se introducă o acțiune împotriva unui membru al unei structuri de conducere.

Falimentul este declarat de instanță prin intermediul unei ordonanțe (ordonanță privind falimentul). În cadru ordonanței privind falimentul, trebuie să se indice ora la care a fost declarat falimentul. Declararea falimentului deschide procedura de faliment.

După ce a declarat falimentul, instanța publică fără întârziere un aviz în acest sens (aviz privind falimentul) în publicația Ametlikud Teadaanded (anunțuri oficiale).

Ordonanța privind falimentul este executorie imediat. Executarea ordonanței privind falimentul nu poate fi nici suspendată, nici amânată, iar modalitățile și procedura de executare prevăzute de lege nu pot fi modificate. În cazul în care o instanță superioară anulează ordonanța privind falimentul, acest lucru nu afectează validitatea actelor juridice efectuate de către administrator sau în legătură cu acesta. Debitorul și creditorul care au depus cererea de declarare a falimentului pot formula o cale de atac împotriva ordonanței privind falimentul în termen de 15 zile de la data publicării avizului privind falimentul. Debitorul și persoana care a depus cererea de declarare a falimentului pot formula o cale de atac împotriva deciziei pronunțate în cadrul procedurii de apel de instanța districtuală (Ringkonnahohus) în fața Riigikohus (Curtea Supremă). Administratorul nu poate formula o cale de atac în numele debitorului și nu poate reprezenta debitorul în cursul examinării unei căi de atac.

În Estonia, durata procedurii de faliment este relativ lungă. Procedurile încheiate prin perimare fără declararea falimentului durează în medie 94 de zile în cazul persoanelor juridice și 85 de zile în cazul persoanelor fizice. S-a ajuns la o propunere de repartizare, care permite efectuarea de plăți către creditori, în medie după 462 de zile în cazul persoanelor juridice și după 455 de zile în cazul persoanelor fizice. Procedurile de faliment care se încheie printr-un concordat durează în medie 340 de zile în cazul persoanelor juridice și 352 de zile în cazul persoanelor fizice. Procedurile de faliment cele mai îndelungate sunt cele care expiră după declararea falimentului: în medie, 745 de zile în cazul persoanelor juridice și 709 zile în cazul persoanelor fizice. Întreaga procedură de faliment, de la depunerea cererii de declarare a falimentului până la încheierea acesteia, durează în medie între 270 și 280 de zile [1].

În cazul în care procedura de faliment prevede publicarea unui aviz sau a unui act de procedură, acesta trebuie să fie publicat în Ametlikud Teadaanded. Instanța poate să publice în Ametlikud Teadaanded un aviz privind data și locul examinării cererii de declarare a falimentului. Instanța publică, fără întârziere, un aviz cu privire la ordonanța privind falimentul prin care este declarat falimentul debitorului (aviz privind falimentul) în publicația oficială Ametlikud Teadaanded.

Înainte de declararea falimentului și de deschiderea procedurii de faliment, este desfășurată o procedură preliminară. În cazul în care instanța decide să deschidă o procedură ca urmare a cererii de declarare a falimentului, aceasta desemnează un administrator provizoriu. Având în vedere situația financiară a debitorului, instanța poate decide, de asemenea, să nu desemneze un administrator provizoriu și să declare falimentul debitorului. În cazul în care instanța nu desemnează un administrator provizoriu, procedura bazată pe cererea de declarare a falimentului nu este continuată și este încheiată. Administratorul provizoriu inventariază bunurile debitorului, inclusiv obligațiile acestuia și procedurile de executare privind bunurile sale, și verifică dacă patrimoniul debitorului acoperă costurile și cheltuielile procedurii de faliment. Administratorul provizoriu evaluează situația financiară și solvabilitatea debitorului, precum și perspectivele privind continuarea activității întreprinderii și reorganizarea debitorului în cazul unei persoane juridice, asigură conservarea activelor debitorului etc. Activitatea administratorului provizoriu trebuie să permită luarea unei decizii cu privire la faptul dacă trebuie să se accepte sau nu cererea de declarare a falimentului.

2. Procedura de reorganizare

Pentru a deschide o procedură de reorganizare, întreprinderea trebuie să depună o cerere în acest sens.

Instanța deschide o procedură de reorganizare în cazul în care cererea îndeplinește cerințele prevăzute în Codul de procedură civilă și în Legea privind reorganizarea, iar întreprinderea dovedește că:

  1. se va afla probabil într-o situație de insolvabilitate în viitor;
  2. întreprinderea are nevoie de o reorganizare;
  3. ulterior reorganizării, ar fi posibilă gestionarea durabilă a întreprinderii.

Procedura de reorganizare nu este deschisă:

  1. dacă a fost deschisă o procedură de faliment împotriva întreprinderii;
  2. dacă a fost pronunțată o hotărâre judecătorească cu privire la lichidarea forțată a întreprinderii sau dacă o lichidare suplimentară este în curs de desfășurare;
  3. dacă au trecut mai puțin de doi ani de la finalizarea unei proceduri de reorganizare a întreprinderii.

Dacă o întreprindere solicită reorganizarea sa, instanța poate, de asemenea, să respingă cererea dacă întreprinderea nu a justificat faptul că are nevoie de o reorganizare și că, ulterior reorganizării, ar fi posibilă gestionarea sa durabilă.

Eficacitatea procedurii de reorganizare poate fi evaluată pe baza aprobării unui plan de reorganizare, care durează în medie șase luni de la data depunerii cererii de reorganizare [2]. La această perioadă trebuie să se adauge perioada de punere în aplicare a unui plan care să permită obținerea unui rezultat real, care variază în funcție de procedurile de reorganizare.

Dacă instanța a decis să deschidă o procedură de reorganizare și a emis o ordonanță de reorganizare, consilierul în materie de reorganizare transmite creditorilor, fără întârziere, un aviz de reorganizare prin care îi informează cu privire la deschiderea procedurii de reorganizare și la valoarea creanțelor pe care aceștia le dețin asupra întreprinderii în conformitate cu tabelul de creanțe.

În cadrul procedurii de reorganizare, se poate considera că procedura preliminară cuprinde procedura de la depunerea cererii de reorganizare până la aprobarea planului de reorganizare sau încheierea procedurii de reorganizare. În această perioadă, instanța suspendă procedurile de executare în curs asupra activelor întreprinderii până la aprobarea planului de reorganizare sau încheierea procedurii de reorganizare, cu excepția procedurilor de executare în curs prin care se urmărește satisfacerea creanțelor rezultate dintr-un raport de muncă sau a creanțelor de întreținere; calculul dobânzilor penalizatoare sau al penalităților contractuale care cresc de-a lungul timpului se suspendă în ceea ce privește creanțele asupra întreprinderii până la aprobarea planului de reorganizare; instanța sesizată poate să suspende, până la aprobarea planului de reorganizare sau încheierea procedurii de reorganizare, la cererea întreprinderii vizate de către consilierul în materie de reorganizare, o procedură judiciară cu privire la o creanță pecuniară asupra întreprinderii, cu excepția creanțelor rezultate dintr-un raport de muncă sau a creanțelor de întreținere cu privire la care nu a fost încă luată o decizie; instanța amână pronunțarea hotărârii sale cu privire la deschiderea unei proceduri de faliment ca urmare a unei cereri de declarare a falimentului depusă de către un creditor până la aprobarea planului de reorganizare sau încheierea procedurii de reorganizare. Instanța numește un consilier în materie de reorganizare până la sfârșitul procedurii de reorganizare.

3. Procedura de ajustare a datoriei

În cadrul procedurii de ajustare a datoriei, debitorul are posibilitatea să-și restructureze obligațiile bănești. Se consideră că debitorul are dificultăți în efectuarea plăților în cazul în care acesta nu reușește sau este probabil ca nu va reuși să-și îndeplinească obligațiile atunci când acestea vor deveni exigibile.

Pentru a deschide o procedură de ajustare a datoriei, debitorul adresează instanței o cerere în acest sens, la care anexează, în principal, un plan de ajustare a datoriei în care indică obligațiile care fac obiectul cererii și modalitatea prevăzută de realizare a ajustării, precum și termenul-limită pentru punerea în aplicare a planului de ajustare. Înainte să sesizeze instanța, debitorul are obligația să ia măsurile necesare pentru a obține o ajustare extrajudiciară a datoriei sale.

Instanța deschide o procedură de ajustare a datoriei în cazul în care cererea îndeplinește cerințele prevăzute în Codul de procedură civilă și în Legea privind ajustarea datoriei și protecția creanțelor. Ordonanța privind deschiderea procedurii este transmisă debitorului, precum și tuturor creditorilor cărora debitorul le solicită ajustarea creanțelor. Ordonanța se publică, de asemenea, în publicația Ametlikud Teadaanded.

Instanța respinge cererea de ajustare a datoriei:

  1. dacă a fost declarat falimentul debitorului;
  2. dacă instanța a acceptat, în cei zece ani anteriori depunerii cererii, o cerere a debitorului prin care acesta solicita ajustarea datoriei sale sau eliberarea de datorie în cadrul unei proceduri de faliment;
  3. dacă debitorul nu are dificultăți de plată sau dacă acestea pot fi depășite în mod evident fără ajustarea datoriei, printre altele, prin valorificarea activelor debitorului în vederea acoperirii datoriilor sale în limitele a ceea ce i se poate solicita în mod rezonabil;
  4. dacă cererea sau anexele la aceasta nu îndeplinesc cerințele prevăzute de lege.

Instanța poate respinge cererea de ajustare a datoriei:

  1. dacă aprobarea sau executarea planului de ajustare a datoriei propus de debitor este puțin probabilă având în vedere, în special, solvabilitatea acestuia în ultimii trei ani anteriori depunerii cererii de ajustare a datoriei, precum și capacitatea acestuia de a desfășura o activitate profitabilă în mod rezonabil în cursul perioadei de valabilitate a planului de ajustare a datoriei, având în vedere vârsta acestuia, profesia și formarea sa profesională;
  2. dacă debitorul nu a luat toate măsurile necesare pentru a obține ajustarea extrajudiciară a datoriei sale înainte de depunerea cererii de ajustare a datoriei în instanță;
  3. dacă debitorul a prezentat în mod deliberat sau din neglijență gravă date eronate sau incomplete privind activele și veniturile sale, creditorii săi sau obligațiile sale;
  4. dacă debitorul refuză să ateste sub jurământ exactitatea datelor prezentate sau să prezinte datele suplimentare solicitate de instanță;
  5. dacă debitorul a fost condamnat pentru o infracțiune referitoare la o procedură de faliment sau de executare, pentru o infracțiune fiscală sau pentru anumite infracțiuni legate de societăți și dacă mențiunile nu au fost șterse din cazierul judiciar;
  6. dacă debitorul, în ultimii trei ani anteriori depunerii cererii sau după depunerea cererii respective, a furnizat în mod deliberat sau din neglijență gravă date eronate sau incomplete cu privire la situația sa financiară în vederea obținerii de ajutoare sau de alte avantaje din partea statului, a unei colectivități teritoriale sau a unei fundații sau pentru a eluda plata impozitelor;
  7. dacă debitorul a efectuat în mod vădit deliberat tranzacții prejudiciabile pentru creditori.

Dacă, atunci când se pronunță cu privire la cererea debitorului, instanța hotărăște că este necesar să deschidă o procedură de ajustare a datoriei, aceasta transmite ordonanța de deschidere a procedurii debitorului, precum și tuturor creditorilor cărora debitorul le solicită ajustarea creanțelor. Ordonanța se publică, de asemenea, în publicația Ametlikud Teadaanded.

În cadrul procedurii de ajustare a datoriei, se poate considera că procedura preliminară include perioada cuprinsă între depunerea cererii de ajustare a datoriei și aprobarea planului de ajustare a datoriei. În cazul deschiderii procedurii, calculul dobânzilor penalizatoare sau al penalităților contractuale care cresc de-a lungul timpului este suspendat în ceea ce privește creanțele asupra debitorului până la aprobarea planului de ajustare a datoriei sau finalizarea procedurii. Această dispoziție nu se aplică în cazul creanțelor pentru care debitorul nu solicită ajustarea. În cazul deschiderii procedurii, un creditor nu poate nici să rezilieze contractul încheiat cu debitorul din care rezultă creanțele pentru care debitorul solicită ajustarea, invocând o încălcare a obligațiilor bănești anterioară depunerii cererii, și nici să refuze să-și îndeplinească obligațiile din acest motiv. Orice acord conform căruia creditorul poate rezilia contractul ca urmare a depunerii unei cereri de ajustare a datoriei sau a aprobării unui plan de ajustare a datoriei este nul. În cazul deschiderii unei proceduri, instanța suspendă procedurile de executare (sau executarea silită) în curs vizând bunurile debitorului în vederea recuperării, până la aprobarea planului de ajustare a datoriei sau finalizarea procedurii. De asemenea, instanța poate să suspende o procedură judiciară privind o creanță pecuniară asupra debitorului pentru care nu a fost încă luată o decizie, să anuleze măsurile provizorii, inclusiv poprirea asigurătorie a conturilor bancare, să interzică creditorilor să-și exercite drepturile care decurg din garanțiile furnizate de debitor, în special să vândă un obiect gajat sau să solicite vânzarea acestuia.


[1] Anchetă privind eficacitatea procedurilor de insolvență (19.03.2013), realizată de AS Pricewaterhouse Coopers Advisors, comandată de Cabinetul Prim-Ministrului, tarkade otsuste fond (Fundația deciziilor înțelepte), în parteneriat cu Ministerul Justiției, p. 7.

[2] Ibid, p. 8.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

În urma declarării falimentului, bunurile debitorului devin masa bunurilor care face obiectul insolvenței, iar dreptul debitorului de a o administra și de a dispune de aceasta este transferat administratorului judiciar.

În temeiul ordonanței privind falimentul, bunurile debitorului devin masa bunurilor care face obiectul insolvenței și sunt utilizate drept active-țintă pentru despăgubirea creditorilor și desfășurarea procedurii de faliment. Masa bunurilor care face obiectul insolvenței cuprinde bunurile pe care debitorul le deținea la data declarării falimentului, precum și bunurile care sunt revendicate, recuperate sau dobândite de către debitor pe durata procedurii de faliment. Masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu include bunurile debitorului care, conform legii, nu pot face obiectul unui sechestru.

Bunurile care, conform legii, nu pot face obiectul unui sechestru sunt reglementate de Codul procedurilor de executare. Legea prevede o listă neexhaustivă a obiectelor care nu pot fi puse sub sechestru. Principalul obiectiv al listei respective este de a asigura debitorului o protecție socială minimală. Interdicția de a valorifica obiectele care nu pot fi puse sub sechestru decurge, de asemenea, din necesitatea de a proteja și alte drepturi fundamentale: dreptul de a alege în mod liber domeniul de activitate, profesia și locul de muncă, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la educație, libertatea religioasă, protejarea vieții private și de familie etc. În plus, punerea sub sechestru a anumitor obiecte este contrară bunelor moravuri.

Legislația estonă prevede, de asemenea, restricții în ceea ce privește poprirea veniturilor al căror principal obiectiv este de a garanta debitorului, în cadrul unei proceduri în curs în ceea ce-l privește, resursele minime necesare pentru acesta și pentru persoanele aflate în întreținerea sa. Există două tipuri de restricții: partea care trebuie să rămână la dispoziția debitorului și care nu poate fi poprită și prestațiile sociale: primul tip de restricții garantează debitorului menținerea unui venit minim pentru subzistență, în timp ce al doilea tip constă într-o listă a sumelor alocate pentru garantarea anumitor drepturi, care nu trebuie să fie utilizate pentru îndeplinirea altor obligații. Cu toate acestea, în anumite condiții, este posibilă poprirea unei părți din prestațiile sociale.

Orice act de dispoziție cu privire la un obiect care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței efectuat de debitor după declararea falimentului este nul. Ceea ce a fost transferat în temeiul actului de dispoziție va fi restituit celeilalte părți în cazul în care obiectul transferului face încă parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau va face obiectul unei compensații în cazul în care transferul a condus la o creștere a masei bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care debitorul, înainte de declararea falimentului, a transferat creanțe care urmau să apară, declararea falimentului invalidează transferul creanțelor apărute după declararea falimentului. Un debitor persoană fizică poate să dispună de masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu acordul administratorului. Orice act de dispoziție efectuat fără acordul administratorului este nul.

Numai administratorul poate să accepte, după declararea falimentului, executarea împotriva debitorului a unei obligații care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care a fost executată o obligație împotriva debitorului, aceasta se consideră executată numai în cazul în care obiectul transferului face încă parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau în cazul în care transferul a condus la o creștere a masei bunurilor care face obiectul insolvenței . În cazul în care a fost executată o obligație împotriva debitorului înainte de publicarea avizului privind falimentul, aceasta se consideră executată în cazul în care persoana care a executat obligația nu avea cunoștință și nu era de așteptat ca aceasta să aibă cunoștință de declararea falimentului la momentul executării.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

După declararea falimentului, debitorul persoană fizică nu mai are dreptul să efectueze tranzacții legate de masa bunurilor care face obiectul insolvenței, iar debitorul persoană juridică nu mai are dreptul să efectueze nicio tranzacție.

Debitorul este obligat să furnizeze instanței, administratorului și comitetului creditorilor informațiile de care aceștia au nevoie în ceea ce privește procedura de faliment, în special cu privire la patrimoniul acestuia, inclusiv obligațiile, precum și la activitatea economică sau profesională. Debitorul este obligat să prezinte administratorului bilanțului corespunzător situației la data declarării falimentului, precum și situația patrimoniului său, inclusiv obligațiile acestuia.

Instanța poate obliga debitorul să declare sub jurământ în fața sa că informațiile furnizate privind bunurile, datoriile și activitatea economică sau profesională sunt, după cunoștințele sale, corecte.

Debitorul este obligat să sprijine administratorul provizoriu și administratorul în îndeplinirea sarcinilor acestora.

După declararea falimentului și înainte de declarația sub jurământ, debitorul nu are dreptul să părăsească Estonia fără permisiunea instanței.

În cazul în care o hotărâre judecătorească nu a fost respectată sau pentru a garanta îndeplinirea unei obligații prevăzute de lege, instanța poate să impună o amendă debitorului sau să dispună înfățișarea imediată a acestuia sub reținerea acestuia.

Debitorul are dreptul să ia cunoștință de dosarul administratorului și de dosarul judiciar al cauzei privind falimentul. Din motive justificate, administratorul poate refuza să prezinte debitorului un document din dosarul său în cazul în care prezentarea acestuia ar pune în pericol desfășurarea procedurii de faliment.

Administratorul judiciar

  • Administratorul judiciar efectuează tranzacții legate de masa bunurilor care face obiectul insolvenței și alte operațiuni. Titularul drepturilor și obligațiilor care decurg din activitatea administratorului este debitorul. În conformitate cu misiunea sa, administratorul înlocuiește debitorul în instanță în litigiile legate de masa bunurilor care face obiectul insolvenței.
  • După declararea falimentului, dreptul debitorului de a administra masa bunurilor care face obiectul insolvenței și de a dispune de aceasta este transferat administratorului judiciar. În cazul în care procedura de faliment vizează un debitor persoană juridică, administratorul poate efectua orice tranzacție și orice act juridic legat de masa bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care procedura de faliment vizează o persoană fizică, administratorul nu poate efectua decât tranzacțiile și actele juridice legate de masa bunurilor care face obiectul insolvenței care sunt necesare în vederea atingerii obiectivului procedurii de faliment și îndeplinirii misiunii administratorului.
  • Administratorul apără drepturile și interesele tuturor creditorilor și ale debitorului și garantează o procedură de faliment legală, rapidă și adecvată din punct de vedere economic. Administratorul are obligația să-și îndeplinească misiunea cu grija cuvenită așteptată din partea unui administrator diligent și onest și să ia în considerare interesele tuturor creditorilor și ale debitorului.
  • Administratorul inventariază creanțele deținute de creditori, administrează masa bunurilor care face obiectul insolvenței, organizează stabilirea și vânzarea acesteia, precum și despăgubirea creditorilor utilizând masa bunurilor care face obiectul insolvenței; acesta stabilește motivele și perioada de apariție a insolvenței debitorului; organizează, dacă este cazul, continuarea activității economice a debitorului; dacă este cazul, procedează la lichidarea debitorului persoană juridică; furnizează, în condițiile prevăzute de lege, informații creditorilor și debitorului; întocmește un raport cu privire la misiunea sa și prezintă informații cu privire la procedura de faliment instanței, responsabilului pentru monitorizare și comitetului creditorilor; îndeplinește alte obligații prevăzute de lege. În cazul în care insolvența debitorului este cauzată de o eroare gravă de gestionare, administratorul este obligat să depună o cerere de despăgubire împotriva persoanei responsabile de respectiva eroare, în cazul în care motivele care stau la baza cererii sunt suficiente. Pe lângă drepturile prevăzute de lege, administratorul beneficiază, de asemenea, de drepturile prevăzute pentru administratorul provizoriu.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

În Estonia, compensarea este permisă în cadrul procedurii de faliment. Pentru a efectua compensarea creanțelor în cadrul unei proceduri de faliment, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

1)   creanțele care urmează să fie compensate trebuie să constituie obligații bănești sau obligații de același tip;

2)   creditorul trebuie să aibă dreptul să-și execute obligația, iar obligația debitorului trebuie să fi devenit exigibilă;

3)   creditorul trebuie să înainteze debitorului cererea sa de compensare înainte ca propunerea finală de repartizare să fie prezentată instanței, iar cererea nu trebuie să fie condiționată sau legată de o scadență;

4)   dreptul creditorului de a efectua o compensare a creanței sale cu o creanță a debitorului trebuie să fie anterior declarării falimentului.

În cazul în care, în momentul declarării falimentului, creanța debitorului era legată de o condiție suspensivă, în cazul în care aceasta nu era încă exigibilă sau în cazul în care aceasta nu se referă la obligații de aceeași natură, creanța nu poate face obiectul unei compensări decât atunci când este îndeplinită condiția suspensivă, creanța debitorului a devenit exigibilă sau obligațiile au fost modificate și au devenit obligații de aceeași natură. Compensarea nu este permisă în cazul în care condiția suspensivă a creanței debitorului este îndeplinită sau creanța devine exigibilă înainte ca respectivul creditor să poată proceda la compensarea creanței sale.

În cazul în care creanța debitorului este prescrisă, acesta poate totuși să solicite compensarea creanței în cazul în care dreptul la compensare a apărut înainte de prescrierea creanței. Creditorul poate, de asemenea, să procedeze la compensarea unei creanțe care decurge din nerespectarea unui contract de către debitor în cazul în care nerespectarea respectivă este cauzată de faptul că administratorul a încetat să execute obligația debitorului după declararea falimentului. În cazul în care obiectul obligației contractuale este divizibil, iar creditorul și-a executat parțial obligația în momentul declarării falimentului, acesta poate solicita compensarea părții din obligația bănească a debitorului care corespunde părții executate din propria obligație. În cazul în care debitorul este un locator, iar locatarul a plătit debitorului, înainte de declararea falimentului, o plată în avans pentru închirierea unui bun imobil sau a unui spațiu, este vorba despre o creanță pentru îmbogățire fără justă cauză împotriva debitorului pe care locatarul o poate compensa printr-o creanță a debitorului în ceea ce-l privește, la fel cum locatarul poate proceda la compensarea creanței legate de despăgubirea pentru prejudiciul rezultat în urma rezilierii anticipate sau a încetării contractului.

O creanță primită prin cesiune poate face obiectul unei compensări în cadrul unei proceduri de faliment numai în cazul în care cesiunea creanței și notificarea scrisă a acesteia către debitor au loc cel târziu cu trei luni înainte de declararea falimentului. O creanță primită prin cesiune nu poate face obiectul unei compensări în cazul în care creanța asupra debitorului a fost cedată în cursul ultimilor trei ani anteriori desemnării administratorului provizoriu, atunci când debitorul era insolvabil, iar cesionarul avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de acest fapt.

Compensarea nu poate viza: o creanță de întreținere, o creanță privind despăgubirea unui prejudiciu cauzat de o vătămare corporală sau un deces, o creanță care rezultă dintr-un prejudiciu cauzat în mod ilegal și cu intenție, pe care cealaltă parte o deține asupra părții care dorește compensarea; o creanță care, conform legii, nu poate face obiectul punerii sub sechestru; o creanță care a făcut obiectul unui sechestru, în cazul în care partea care dorește compensarea a dobândit creanța ulterior punerii sub sechestru sau în cazul în care creanța sa a devenit exigibilă ulterior punerii sub sechestru și mai târziu decât creanța pusă sub sechestru; o creanță pe care cealaltă parte o poate contesta sau o creanță a celeilalte părți pentru care compensarea nu este autorizată în temeiul altor dispoziții legislative.

În cadrul procedurii de reorganizare și al procedurii de ajustare a datoriei, nu există reglementări specifice privind compensarea, prin urmare, se aplică normele generale în temeiul legislației privind dreptul obligațiilor.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Procedura de faliment

Administratorul are dreptul să execute obligațiile neexecutate care decurg dintr-un contract încheiat de debitor și să solicite cocontractantului să își respecte obligațiile sau să înceteze să mai execute obligațiile contractuale ale debitorului, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. Administratorul nu poate înceta să execute obligațiile contractuale ale debitorului în cazul în care a fost înscrisă o mențiune în cartea funciară pentru a garanta executarea obligației. În cazul în care administratorul continuă să execute obligațiile debitorului sau declară că intenționează să facă acest lucru, cealaltă parte contractantă este obligat să continue să-și îndeplinească obligațiile. În acest caz, administratorul își pierde dreptul de a refuza să execute obligațiile debitorului. În cazul în care administratorul solicită celeilalte părți contractante să execute contractul, acesta din urmă poate solicita administratorului să garanteze respectarea obligațiilor debitorului. Atât timp cât administratorul nu garantează respectarea obligațiilor debitorului, cealaltă parte contractantă poate refuza să-și execute obligațiile sau poate să înceteze ori să rezilieze contractul. Creanța celeilalte părți contractante asupra debitorului, care a apărut ca urmare a executării obligațiilor după ce administratorul a solicitat celei dintâi să-și respecte obligațiile, constituie o obligație consolidată. În cazul în care administratorul, după declararea falimentului, a încetat să mai execute obligațiile debitorului, cealaltă parte contractantă poate să-și prezinte creanța legată de nerespectarea contractului în calitate de creditor în urma falimentului. În cazul în care obiectul obligației contractuale este divizibil, iar cealaltă parte contractantă și-a executat parțial obligația în momentul declarării falimentului, acesta poate solicita respectarea obligației bănești a debitorului corespunzătoare părții pe care a executat-o numai în calitate de creditor în urma falimentului.

Legea prevede, de asemenea, dispoziții specifice pentru anumite tipuri de contracte:

1)    în cazul în care debitorul, înainte de declararea falimentului, a vândut un bun mobil cu o rezervă a dreptului de proprietate și a transferat cumpărătorului posesia bunului, acesta din urmă are dreptul să solicite respectarea contractului de vânzare. Într-un astfel de caz, administratorul nu poate să renunțe la executarea obligațiilor contractuale ale debitorului;

2)    falimentul locatorului nu constituie un motiv de reziliere a contractului de închiriere sau al contractului de locație, cu excepția cazului în care contractul prevede altfel. În cazul în care contractul de închiriere sau contractul de locație prevede că falimentul constituie un motiv de reziliere, administratorul poate să rezilieze contractul cu un preaviz de reziliere de o lună sau perioada de timp mai scurtă prevăzută în contract. Falimentul locatorului unei locuințe nu constituie un motiv de reziliere a contractului de închiriere. În cazul în care a fost plătit debitorului un avans pentru închirierea unui bun imobil sau a unui spațiu înainte de declararea falimentului, locatarul poate proceda la compensarea acestei creanțe pentru îmbogățire fără justă cauză cu o creanță a debitorului asupra sa;

3)    în cazul falimentului locatarului, locatorul poate să rezilieze contractul de închiriere sau contractul de locație numai în conformitate cu normele generale, iar contractul de închiriere sau de locație nu poate fi reziliat din cauza unei întârzieri a plății chiriei în cazul în care această întârziere se referă la plata unei chirii datorate înainte de depunerea cererii de declarare a falimentului. Administratorul are dreptul să rezilieze contractul de închiriere sau contractul de locație încheiat de către debitor cu un preaviz de reziliere de o lună sau perioada de timp mai scurtă prevăzută în contract. În cazul în care bunul imobil sau locuința nu a fost pus la dispoziția debitorului în momentul declarării falimentului, atât administratorul, cât și cealaltă parte contractantă au dreptul de denunțare unilaterală a contractului. În caz de denunțare sau de reziliere a contractului, cealaltă parte contractantă poate să solicite despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de rezilierea anticipată a contractului, în calitate de creditor în urma falimentului sau prin compensare;

4)    normele prevăzute pentru contractul de închiriere și contractul de locație se aplică, de asemenea, contractelor de leasing încheiate de debitor.

Decizia referitoare la continuarea sau rezilierea contractului aparține administratorului, însă, în cazul în care cealaltă parte contractantă solicită administratorului să opteze pentru una dintre cele două variante, acesta din urmă este obligat să anunțe fără întârziere și cel târziu în termen de șapte zile dacă execută obligația debitorului sau dacă renunță la aceasta. La cererea administratorului, instanța poate prelungi acest termen. În cazul în care administratorul nu indică în termenul prevăzut dacă execută obligația debitorului sau dacă renunță la aceasta, acesta nu are dreptul să solicite celeilalte părți contractante să execute contractul atât timp cât el însuși nu a executat obligațiile debitorului.

Anumite contracte încheiate de către debitor pot fi, de asemenea, revocate. Instanța invalidează, în special, contractele încheiate între momentul în care a fost desemnat administratorul provizoriu și declararea falimentului. În plus față de condiția temporală, revocarea presupune ca interesele creditorilor să fie lezate. În cazul în care interesele creditorilor nu sunt lezate, iar revocarea nu permite creșterea masei bunurilor care face obiectul insolvenței, nu se impune revocarea.

Ca regulă generală, nici debitorul aflat în faliment, nici administratorul acestuia nu au dreptul să modifice contractele; cu toate acestea, contractele pot fi modificate în cazul în care este încheiat un concordat ulterior declarării falimentului. În acest caz și în urma unui acord între debitor și creditori, este posibil să se reducă datoriile sau să se prelungească termenul de plată a acestora. De asemenea, este posibil să se ajungă la același rezultat prin procedura de reorganizare sau prin procedura de ajustare a datoriei. Nici Legea privind falimentul, nici Legea privind reorganizarea sau Legea privind ajustarea datoriilor nu conțin dispoziții distincte privind cesiunea de creanțe sau reluarea obligațiilor, astfel încât trebuie să se aplice normele generale prevăzute de legislația privind dreptul obligațiilor.

Procedura de reorganizare și procedura de ajustare a datoriei

În cadrul procedurii de reorganizare, este permisă modificarea contractelor. Orice acord conform căruia creditorul poate rezilia contractul în momentul deschiderii procedurii de reorganizare sau al aprobării planului de reorganizare este nul. Planul de reorganizare nu permite modificarea unei creanțe apărute în temeiul unui contract de muncă sau al unei tranzacții cu instrumente financiare derivate.

În cazul deschiderii unei proceduri de ajustare a datoriei, creditorul nu poate să rezilieze un contract încheiat cu debitorul din care decurg creanțele a căror ajustare este solicitată de către debitor invocând o încălcare a obligațiilor bănești anterioară depunerii cererii de ajustare a datoriei, nici să refuze să-și îndeplinească obligațiile din acest motiv. Orice acord conform căruia creditorul poate să rezilieze un contract ca urmare a depunerii unei cereri de ajustare a datoriei sau a aprobării unui plan de ajustare a datoriei este nul. Procedura de ajustare a datoriei permite modificarea obligațiilor care rezultă dintr-un contract cu executare succesivă care apar sau care devin exigibile ulterior depunerii cererii de ajustare a datoriei. Există posibilitatea să se prevadă în planul de ajustare a datoriei încetarea, în momentul aprobării planului de ajustare a datoriei, a contractelor de credit sau a celorlalte contracte cu executare succesivă încheiate înainte de depunerea cererii de ajustare a datoriei, în temeiul cărora obligațiile bănești ale debitorului devin exigibile ulterior depunerii cererii de ajustare a datoriei. Încetarea contractului are aceleași efecte precum rezilierea excepțională a contractului ca urmare a unui fapt imputabil debitorului. Obligațiile debitorului care decurg din încetarea contractului pot fi modificate în prealabil prin planul de ajustare a datoriei. În cazul în care obligațiile care decurg dintr-un contract de leasing fac obiectul unui proiect de ajustare, locatorul creditor poate să rezilieze contractul în mod excepțional în termen de o săptămână de la aprobarea planului de ajustare.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

După declararea falimentului, creditorii în urma falimentului își pot prezenta creanțele asupra debitorului numai în cadrul procedurii de faliment. Administratorul trebuie să fie informat cu privire la toate creanțele asupra debitorului apărute înaintea declarării falimentului, indiferent de temeiul și de scadența acestora. Procedurile de executare deschise împotriva debitorului se încheie cu declarația de faliment, iar creditorii trebuie să-și prezinte creanțele administratorului judiciar.

În cadrul unei proceduri de reorganizare sau de ajustare a datoriei, numai creditorii ale căror creanțe sunt incluse în planul de reorganizare sau de ajustare a datoriei nu pot iniția noi proceduri în cursul perioadei de valabilitate a planului. În cazul reorganizării, procedurile de executare sunt suspendate, cu excepția procedurilor prin care se urmărește satisfacerea unei creanțe rezultate dintr-un raport de muncă sau a unei creanțe de întreținere. În cadrul unei proceduri de ajustare a datoriei, instanța poate să suspende procedurile de executare ca o măsură de protecție provizorie, inclusiv înaintea depunerii unei cereri sau a deciziei privind cererea. În cazul deschiderii procedurii, instanța suspendă procedurile de executare (sau executarea silită) în curs care vizează bunurile debitorului în vederea recuperării până la aprobarea planului de ajustare a datoriei sau finalizarea procedurii.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Procedura de faliment

În litigiile cu privire la masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau la bunuri care pot fi incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței, dreptul de a fi parte la o procedură judiciară în locul debitorului este transferat administratorului. În cazul în care o procedură judiciară deschisă înainte de declararea falimentului are ca obiect o acțiune introdusă de debitor împotriva unei alte persoane sau o altă cerere legată de masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau în cazul în care debitorul participă la o procedură judiciară în calitate de parte terță, administratorul poate, în conformitate cu misiunea care i-a fost încredințată, să intervină în cadrul procedurii în locul debitorului. În cazul în care administratorul are cunoștință de procedură însă nu intervine în cadrul acesteia, debitorul își poate continua acțiunea în calitate de solicitant sau de terț.

În cazul în care o procedură judiciară deschisă înainte de declararea falimentului se referă la o creanță asupra debitorului și nu s-a pronunțat încă o decizie, instanța nu examinează creanța în cadrul acestei proceduri. Instanța reia procedura respectivă, la cererea părții solicitante, în cazul în care o instanță superioară a anulat ordonanța privind falimentul și dacă ordonanța prin care cererea de declarare a falimentului a fost respinsă a dobândit autoritate de lucru judecat, precum și în cazul în care procedura de faliment a fost încheiată prin perimare după declararea falimentului.

În cazul în care, în cadrul unei proceduri judiciare deschise înainte de declararea falimentului, este formulată o cerere împotriva debitorului în vederea excluderii unui obiect din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, instanța examinează această cerere. În acest caz, administratorul judiciar poate interveni în procedură în locul debitorului. Administratorul exercită drepturile și îndatoririle debitorului în calitate de pârât. În cazul în care administratorul nu intervine, procedura poate fi continuată la cererea reclamantului.

În cazul în care o procedură judiciară se referă la o creanță asupra debitorului și este posibil să se introducă o cale de atac împotriva deciziei pronunțate, administratorul poate face acest lucru în numele debitorului după declararea falimentului. Cu acordul administratorului, debitorul poate introduce el însuși calea de atac.

În cazul în care un act administrativ împotriva debitorului este contestat în instanță, termenul de introducere a unei căi de atac împotriva actului respectiv se suspendă.

Procedura de reorganizare și procedura de ajustare a datoriei

După depunerea unei cereri de reorganizare, instanța sesizată poate să suspende, la cererea întreprinderii vizate de consilierul în materie de reorganizare, până la aprobarea planului de reorganizare sau finalizarea procedurii de reorganizare, o procedură judiciară referitoare la o creanță pecuniară asupra întreprinderii, cu excepția creanțelor legate de un raport de muncă sau a creanțelor de întreținere cu privire la care nu s-a luat încă o decizie. În cazul deschiderii unei proceduri de ajustare a datoriei, instanța suspendă procedurile judiciare referitoare la creanțe pecuniare asupra debitorului cu privire la care nu s-a luat încă o decizie, până la aprobarea planului de reorganizare sau finalizarea procedurii.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Participarea creditorilor la procedura de faliment

Creditorul își reprezintă creanța în cadrul procedurii de faliment. Creditorii sunt obligați să informeze administratorul, în termen de două luni de la publicarea avizului privind falimentul în publicația Ametlikud Teadaanded, cu privire la toate creanțele anterioare declarării falimentului pe care aceștia le dețin asupra debitorului, indiferent de temeiul și de scadența acestora. În acest scop, administratorul trebuie să primească o declarație scrisă (declarație de creanță). Creditorii sunt obligați să-și apere creanțele în cadrul adunării generale a creditorilor (adunarea pentru apărarea creanțelor). Garanțiile reale care garantează creanța sunt apărate concomitent cu aceasta. Creanța, rangul acesteia și garanția reală care o garantează se consideră admise în cazul în care nici administratorul, nici un alt creditor nu le contestă în cadrul adunării pentru apărarea creanțelor; o creanță admisă în cadrul adunării pentru apărarea creanțelor, precum și rangul acesteia nu pot fi contestate ulterior.

În plus față de reprezentarea și de apărarea propriilor creanțe, creditorii participă, de asemenea, la procedura de faliment, prin intermediul adunării generale a creditorilor. Adunarea generală a creditorilor este competentă să numească administratorul și să aleagă comitetul creditorilor, să decidă continuarea activității întreprinderii debitorului sau să pună capăt acesteia, să decidă dizolvarea debitorului în cazul în care acesta este o persoană juridică, să întocmească un concordat, să ia decizii cu privire la vânzarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței în limitele prevăzute de lege, să apere creanțele, să ia decizii cu privire la plângerile legate de activitatea administratorului, să decidă cu privire la remunerarea membrilor comitetului creditorilor și la alte aspecte care țin, conform legii, de competența adunării generale a creditorilor. În cazul în care adunarea generală a creditorilor decide să aleagă un comitet al creditorilor, aceasta din urmă este însărcinat, în principal, să apere interesele tuturor creditorilor în cadrul procedurii de faliment.

Participarea creditorilor la procedura de reorganizare

Consilierul în materie de reorganizare informează creditorii, fără întârziere, cu privire la deschiderea unei proceduri de reorganizare și la valoarea creanțelor pe care aceștia le dețin asupra întreprinderii conform listei datoriilor. În acest scop, acesta le transmite avizul de reorganizare. În cazul în care un creditor a cărui creanță face obiectul unui proiect de ajustare conform planului de reorganizare nu este de acord cu datele care figurează în avizul de reorganizare, acesta prezintă consilierului în materie de reorganizare, în termenul indicat în avizul respectiv, o declarație scrisă în care precizează punctele din avizul de reorganizare pe care nu le acceptă și prezintă documente justificative în acest sens. În cazul în care un creditor nu depune nicio declarație în termenul prevăzut, se consideră că acesta a aprobat valoarea creanței. În cazul în care consilierul în materie de reorganizare nu este de acord cu o afirmație prezentată în declarația creditorului, acesta transmite instanței, fără întârziere, declarația respectivă însoțită de documente justificative și explică motivele pentru care nu este de acord cu conținutul acesteia. Consilierul în materie de reorganizare își justifică afirmațiile. Pe baza afirmațiilor și a probelor prezentate, instanța ia o decizie cu privire la valoarea creanței principale și a creanței accesorii ale creditorului, precum și la existența și valoarea garanțiilor reale.

Participarea creditorilor la procedura de ajustare a datoriei

Procedura de ajustare a datoriei vizează creditorii ale căror creanțe asupra debitorului au devenit exigibile în momentul depunerii cererii de ajustare a datoriei. Decizia privind deschiderea unei proceduri de ajustare a datoriei este luată de către instanță care poate, dacă este cazul, să audieze în prealabil creditorul și să solicite informații sau documente suplimentare. Ordonanța de deschidere a procedurii se trimite debitorului, precum și tuturor creditorilor cărora debitorul le solicită ajustarea creanțelor. În cazul deschiderii procedurii, creditorul nu poate nici să rezilieze un contract încheiat cu debitorul din care decurg creanțele pentru care debitorul solicită ajustarea, invocând o încălcare a obligațiilor bănești anterioară depunerii cererii de ajustare a datoriei, și nici să refuze să își îndeplinească obligațiile din acest motiv. În momentul notificării creditorului cu privire la planul de ajustare a datoriei, instanța îi acordă un termen de cel puțin două săptămâni, dar nu mai mult de patru săptămâni de la data primirii planului de ajustare a datoriei, pentru a prezenta instanței sau consilierului un aviz referitor la acesta. Creditorul menționează dacă este de acord cu datele furnizate de debitor cu privire la creanța și garanțiile sale reale, calculul datoriei de către debitor și ajustarea datoriei în modul solicitat de acesta. În cazul în care creditorul nu este de acord cu ajustarea datoriei în modul solicitat de debitor, acesta este obligat să indice dacă ar accepta ajustarea datoriei într-un alt mod. În cazul în care creditorul a cărui creanță face obiectul unui proiect de ajustare nu este de acord cu datele furnizate de către debitor în lista datoriilor, acesta informează instanța sau, dacă instanța dispune astfel, consilierul, în termenul stabilit de instanță, cu privire la punctele pe care nu le acceptă și prezintă documente justificative în acest sens. În cazul în care un creditor nu depune nicio declarație în termenul prevăzut, se consideră că acesta a aprobat valoarea creanței. În cazul în care debitorul sau consilierul nu este de acord cu o afirmație prezentată în declarația creditorului, acesta transmite instanței, fără întârziere, declarația însoțită de documente justificative și explică motivele pentru care nu acceptă conținutul acesteia. Pe baza afirmațiilor și a probelor prezentate, instanța ia o decizie cu privire la valoarea creanței principale și a creanței accesorii, precum și cu privire la existența garanțiilor reale.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

În temeiul ordonanței privind falimentul, bunurile debitorului devin masa bunurilor care face obiectul insolvenței și sunt utilizate drept active-țintă pentru despăgubirea creditorilor și desfășurarea procedurii de faliment. Masa bunurilor care face obiectul insolvenței cuprinde bunurile pe care debitorul le deținea la data declarării falimentului, precum și bunurile care sunt revendicate, recuperate sau dobândite de către debitor pe durata procedurii de faliment. Masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu include bunurile debitorului care, conform legii, nu pot face obiectul unui sechestru.

După declararea falimentului, dreptul debitorului de a administra masa bunurilor care face obiectul insolvenței și de a dispune de aceasta este transferat administratorului judiciar. Orice act de dispoziție cu privire la un obiect care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței efectuat de debitor după declararea falimentului este nul. Înainte de declararea falimentului, instanța poate interzice debitorului să dispună integral sau parțial de bunuri fără acordul administratorului provizoriu.

Ulterior ordonanței privind falimentul, administratorul este obligat să intre în posesia bunurilor debitorului și să înceapă să administreze masa bunurilor care face obiectul insolvenței, fără întârziere. Administratorul este obligat să revendice bunurile debitorului care se află în posesia unor terți pentru a le include în masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. Administrarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței implică executarea operațiunilor necesare pentru conservarea masei bunurilor care fac obiectul insolvenței și pentru desfășurarea procedurii de faliment, precum și orientarea activităților debitorului în cazul în care acesta este o persoană juridică sau organizarea activității economice a întreprinzătorului, în cazul în care acesta este o persoană fizică. În cadrul unei proceduri de faliment împotriva unui debitor persoană juridică, administratorul exercită drepturile și obligațiile consiliului de administrație al persoanei juridice sau ale structurii care îl înlocuiește, care nu sunt în contradicție cu obiectivul procedurii de faliment. Responsabilitatea administratorului este cea a unui membru al unei structuri de conducere.

Administratorul poate efectua o operațiune în numerar legată de masa bunurilor care face obiectul insolvenței numai cu autorizarea instanței. Administratorul nu face plăți în numerar către creditori pe bază de repartizare. O tranzacție deosebit de importantă pentru procedura de faliment poate fi efectuată de către administrator numai cu acordul comitetului creditorilor. Tranzacții deosebit de importante sunt considerate, în primul rând, recurgerea la un credit și, în cazul în care o întreprindere face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, toate tranzacțiile care nu intră sub incidența activității economice obișnuite a întreprinderii. Administratorul nu poate să efectueze, în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau în numele său, o tranzacție cu el însuși sau cu o persoană cu care prezintă legături sau alte tranzacții de aceeași natură sau care implică un conflict de interese și nici să solicite rambursarea costurilor legate de o astfel de tranzacție.

Administratorul poate să inițieze vânzarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței după prima adunare generală a creditorilor, cu excepția cazului în care creditorii decid altfel în cadrul adunării respective. În cazul în care debitorul a introdus o acțiune împotriva ordonanței privind falimentul, vânzarea bunurilor nu este permisă fără acordul debitorului înainte de examinarea acțiunii introduse în fața instanței districtuale. Aceste restricții nu se aplică în cazul vânzării de bunuri perisabile sau a unor bunuri a căror valoare scade rapid sau a căror conservare sau stocare este excesiv de costisitoare. În cazul în care activitatea întreprinderii debitorului este continuată, bunurile nu pot fi vândute în cazul în care acest lucru împiedică continuarea activității. În cazul în care se propune un concordat, bunurile nu pot fi vândute înainte de încheierea concordatului, cu excepția cazului în care adunarea generală a creditorilor decide că bunurile pot fi vândute, în pofida propunerii de concordat. Vânzarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței se realizează prin licitație, în conformitate cu normele prevăzute de Codul procedurilor de executare.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Creanțele care urmează să fie prezentate în pasivul debitorului

Creanțele care urmează să fie prezentate în pasivul debitorului sunt toate creanțele apărute asupra debitorului înainte de declararea falimentului, indiferent de temeiul și de scadența acestora. După declararea falimentului, se consideră că toate creanțele asupra debitorului devin exigibile, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. În cazul în care creditorul a inițiat o acțiune în justiție, însă nu a fost pronunțată încă o decizie, instanța suspendă procedura, iar creditorul este obligat să prezinte creanța administratorului judiciar. În cazul în care creditorul a inițiat o acțiune în justiție, iar hotărârea judecătorească a dobândit autoritate de lucru judecat, creditorul este obligat, de asemenea, să-și prezinte creanța administratorului judiciar, însă această creanță este considerată protejată. În cazul în care debitorul are posibilitatea să introducă o cale de atac, acest drept poate fi exercitat de către administratorul judiciar.

Examinarea creanțelor apărute după deschiderea procedurii de faliment

După declararea falimentului, creditorii în urma falimentului pot să-și prezinte creanțele asupra debitorului numai în conformitate cu normele prevăzute de Legea privind falimentul. Prezentarea creanțelor este posibilă numai la administratorul judiciar și exclusiv pentru creanțele apărute înainte de declararea falimentului. Creanțele apărute după declararea falimentului nu pot fi prezentate înainte de finalizarea procedurii de faliment. În cazul persoanelor juridice, trebuie să se țină seama de faptul că, în general, procedura de faliment se încheie cu lichidarea persoanei juridice și că, prin urmare, după finalizarea procedurii, nu mai există nicio persoană împotriva căreia să se poată prezenta creanțe. Astfel, este necesar să se procedeze cu atenție atunci când se efectuează tranzacții cu persoane juridice aflate în stare de faliment și să se ia în considerare acest risc. În cazul unei persoane fizice, creanțele apărute în cursul procedurii de faliment pot fi prezentate ulterior procedurii, în conformitate cu normele generale. Obligațiile de despăgubire a daunelor cauzate în mod ilegal de către debitorul persoană juridică în cursul procedurii de faliment fac parte din obligațiile consolidate, astfel încât se poate solicita debitorului să le execute în cursul procedurii de faliment, în conformitate cu normele generale, sau se poate efectua în acest scop o procedură de executare asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

Ulterior declarării falimentului, este posibil ca debitorul să efectueze un act de dispoziție cu privire la un obiect care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. Un astfel de act de dispoziție este nul având în vedere că, după declararea falimentului, dreptul de a administra și de a dispune de active a fost transferat administratorului judiciar. În situația în care debitorul ar efectua, cu toate acestea, un act de dispoziție, ceea ce a fost transferat în temeiul respectivului act va fi restituit celeilalte părți în cazul în care obiectul transferului face încă parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, sau va face obiectul unei compensații în cazul în care transferul a condus la o creștere a masei bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care debitorul a efectuat un act de dispoziție cu privire la un obiect în ziua declarării falimentului, se presupune că actul respectiv a fost efectuat ulterior declarării falimentului. În cazul în care debitorul, înainte de declararea falimentului, a transferat creanțe care urmau să apară, declararea falimentului invalidează transferul creanțelor apărute după declararea falimentului. Un debitor persoană fizică poate să dispună de masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu acordul administratorului. Orice act de dispoziție efectuat fără acordul administratorului este nul.

Tratarea creanțelor apărute după deschiderea unei proceduri de reorganizare sau de ajustare a datoriei

În cursul perioadei de valabilitate a planului de reorganizare, nu este posibil să se introducă o acțiune referitoare la o creanță inclusă în planul de reorganizare; în ceea ce privește celelalte creanțe, acțiunile sunt posibile în continuare. În cursul perioadei de valabilitate a planului de ajustare a datoriei, nu este posibil să se introducă o acțiune sau să se solicite deschiderea unei proceduri necontencioase cu privire la o creanță inclusă în planul de ajustare a datoriei; în ceea ce privește celelalte creanțe, acțiunile sunt posibile în continuare. Aprobarea planului de ajustare a datoriei nu aduce atingere dreptului creditorului de a contesta, în cadrul unei proceduri judiciare, creanțele care nu sunt admise în planul de ajustare a datoriei. De asemenea, creditorul poate să conteste, în cadrul unei proceduri judiciare, valoarea unei creanțe în ceea ce privește partea care nu a fost admisă din creanță.

Depunerea unei cereri de reorganizare sau de ajustare a datoriei de către debitor suspendă termenul de prescripție a creanțelor asupra debitorului. După depunerea unei cereri de reorganizare, instanța sesizată poate să suspende, la cererea întreprinderii vizate de consilierul în materie de reorganizare, până la aprobarea planului de reorganizare sau finalizarea procedurii de reorganizare, o procedură judiciară referitoare la o creanță pecuniară asupra întreprinderii, cu excepția creanțelor legate de un raport de muncă sau a creanțelor de întreținere cu privire la care nu s-a luat încă o decizie. În cazul deschiderii unei proceduri de ajustare a datoriei, instanța suspendă procedurile judiciare referitoare la creanțe pecuniare asupra debitorului cu privire la care nu s-a luat încă o decizie, până la aprobarea planului de reorganizare sau finalizarea procedurii.

Planul de reorganizare nu exonerează o persoană care este răspunzătoare în solidar pentru obligația întreprinderii de a respecta această obligație. Aprobarea unui plan de ajustare a datoriei nu exonerează o persoană care este răspunzătoare în solidar pentru obligația debitorului de a respecta această obligație.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Normele care reglementează prezentarea, verificarea și admiterea creanțelor în cadrul unei proceduri de faliment

Creditorii sunt obligați să informeze administratorul, în termen de două luni de la publicarea avizului privind falimentul în publicația Ametlikud Teadaanded, cu privire la toate creanțele anterioare declarării falimentului pe care aceștia le dețin asupra debitorului, indiferent de temeiul și de scadența acestora. După declararea falimentului, se consideră că toate creanțele asupra debitorului devin eligibile. În acest scop, administratorul trebuie să primească o declarație scrisă (declarație de creanță). În declarația de creanță trebuie indicate conținutul, motivele și valoarea creanței, precum și posibila existență a unei garanții reale. Documentele care atestă elementele menționate în declarația de creanță trebuie să fie anexate la declarația respectivă. Administratorul are obligația să verifice caracterul întemeiat al creanțelor prezentate, precum și existența garanțiilor reale. Înainte de adunarea pentru apărarea creanțelor, creditorii și debitorul pot să conteste în scris la administrator creanțele sau garanțiile reale.

Creanțele sunt apărate în cadrul adunării generale a creditorilor (adunarea pentru apărarea creanțelor). Garanțiile reale care garantează creanța sunt apărate concomitent cu aceasta. În cadrul adunării pentru apărarea creanțelor, acestea sunt examinate în ordinea în care au fost prezentate. Creanța, rangul acesteia, precum și garanția reală care o garantează se consideră admise în cazul în care nici administratorul, nici un alt creditor nu le contestă în cadrul adunării pentru apărarea creanțelor, precum și în cazul în care creditorul sau administratorul care a contestat creanța își retrage contestația în cadrul adunării pentru apărarea creanțelor. Dacă este cazul, administratorul este obligat să conteste creanța sau garanția reală în cadrul adunării pentru apărarea creanțelor. O creanță se consideră admisă fără dezbatere în cadrul adunării pentru apărarea creanțelor în cazul în care aceasta a fost acceptată printr-o hotărâre judecătorească sau de arbitraj care a dobândit autoritate de lucru judecat, precum și o garanție reală în cazul în care aceasta a fost admisă printr-o hotărâre judecătorească sau de arbitraj care a dobândit autoritate de lucru judecat sau în cazul în care aceasta este înscrisă în cartea funciară, registrul garanțiilor comerciale sau registrul central al valorilor mobiliare din Estonia. Se întocmește o listă a creanțelor admise.

În procesul-verbal al adunării pentru apărarea creanțelor, pentru fiecare creanță examinată se menționează dacă respectiva creanță și garanția care o garantează au fost sau nu admise și cine a contestat creanța, rangul acesteia sau garanția care o garantează. De asemenea, procesul-verbal indică cine a retras contestația depusă anterior. În cazul în care creanța unui creditor nu a fost admisă, iar acesta nu a depus o cerere pentru a obține admiterea acesteia sau instanța a respins cererea sa, contestația creditorului respectiv referitoare la creanța unui alt creditor nu este luată în considerare. În cazul în care nu a fost depusă nicio altă contestație cu privire la creanța creditorului în cauză, creanța acestuia se consideră admisă. O creanță admisă în cadrul adunării pentru apărarea creanțelor, precum și rangul acesteia nu vor putea fi contestate ulterior.

Normele care reglementează prezentarea, verificarea și admiterea creanțelor în cadrul unei proceduri de reorganizare sau de ajustare a datoriei

În cadrul unei proceduri de reorganizare, debitorul trebuie să prezinte o listă a datoriilor care reia toate creanțele deținute asupra acestuia, precum și creditorii corespunzători. Prin urmare, creditorii nu își prezintă creanțele. Un creditor a cărui creanță face obiectul unui proiect de ajustare în conformitate cu planul de reorganizare și care nu este de acord cu valoarea creanței sale indicată în cadrul procedurii de reorganizare poate prezenta consilierului în materie de reorganizare o declarație scrisă în care să indice punctele din avizul de reorganizare pe care nu le acceptă și prezintă documente justificative în acest sens. În cazul în care un creditor nu depune nicio declarație în termenul prevăzut, se consideră că acesta a aprobat valoarea creanței. Debitorul poate contesta avizul creditorului, însă are obligația să prezinte motivele care stau la baza contestației sale. Pe baza afirmațiilor și a probelor prezentate, instanța ia o decizie cu privire la valoarea creanței principale și a creanței accesorii, precum și cu privire la existența și valoarea garanțiilor reale.

În cadrul procedurii de ajustare a datoriei, debitorul prezintă un plan de ajustare a datoriei în care precizează obligațiile care fac obiectul cererii sale de ajustare și modalitățile de realizare a acestui lucru. La fel precum în cadrul procedurii de reorganizare, creditorii nu își prezintă creanțele. În cazul în care creditorul a cărui creanță face obiectul unui proiect de ajustare nu este de acord cu datele furnizate de către debitor în lista datoriilor, acesta informează instanța sau, dacă instanța dispune astfel, consilierul, în termenul stabilit de instanță, cu privire la punctele pe care nu le acceptă și prezintă documente justificative în acest sens. În cazul în care creditorul nu depune o declarație în termenul prevăzut, se consideră că acesta a acceptat valoarea creanței. În cazul în care debitorul sau consilierul nu este de acord cu o afirmație prezentată în declarația creditorului, acesta transmite instanței, fără întârziere, declarația însoțită de documente justificative și explică motivele pentru care nu acceptă conținutul acesteia. Pe baza afirmațiilor și a probelor prezentate, instanța ia o decizie cu privire la valoarea creanței principale și a creanței accesorii, precum și cu privire la existența unor garanții reale.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

În principiu, toți creditorii sunt tratați în mod egal. Cu toate acestea, există unele excepții care acordă prioritate anumitor creditori.

Înainte de efectuarea plăților pe bază de repartizare, sunt efectuate următoarele plăți legate de procedura de faliment utilizând masa bunurilor care face obiectul insolvenței, în următoarea ordine:

1) creanțele legate de consecințele excluderii și recuperării bunurilor;

2) indemnizațiile de întreținere în beneficiul debitorului și al persoanelor aflate în întreținerea sa;

3) obligațiile consolidate;

4) costurile și cheltuielile aferente procedurii de faliment.

După ce au fost efectuate aceste plăți, sunt despăgubiți creditorii în următoarea ordine a creanțelor:

1) creanțele admise și garantate printr-o garanție reală;

2) celelalte creanțe admise și prezentate în termenul prevăzut;

3) celelalte creanțe admise, dar care nu au fost prezentate în termenul prevăzut.

În cazul unor codebitori în solidar, un terț poate fi considerat răspunzător pentru obligația debitorului; în acest caz, codebitorul este responsabil în ceea ce privește creditorul, indiferent de insolvabilitatea debitorului. În cazul în care codebitorul plătește o parte din creanța pe care creditorul a prezentat-o, de asemenea, împotriva debitorului, partea plătită este dedusă din creanță.

De asemenea, este posibil ca obligația debitorului să fie transferată către un terț în temeiul legii. În cazul în care angajatorul a devenit insolvabil, și anume în cazul în care a fost declarat falimentul angajatorului sau în cazul în care procedura a fost încheiată prin perimare, remunerația care nu a fost primită înainte de declarația de insolvență a angajatorului, indemnizația de concediu care nu a fost primită înainte de declarația de insolvență a angajatorului și indemnizațiile care nu au fost primite în momentul rezilierii contractului de muncă înainte sau după declarația de insolvență a angajatorului fac obiectul unei indemnizații plătite angajatului. În cadrul unei proceduri de faliment, în cazul insolvenței angajatorului, creditorul contribuțiilor la asigurările de șomaj care nu au fost plătite la data scadenței este statul.

În cadrul unei proceduri de reorganizare sau de ajustare a datoriei, nu se poate vorbi despre o masă a bunurilor care face obiectul insolvenței; despăgubirea creditorilor se realizează în conformitate cu planul de reorganizare sau de ajustare a datoriei; Planul de reorganizare nu exonerează o persoană care este responsabilă în solidar pentru o obligație a întreprinderii de a-și respecta obligația. În cazul în care persoana care este responsabilă în solidar pentru o obligație a întreprinderii a executat respectiva obligație, aceasta are un drept de restituire împotriva întreprinderii numai în măsura în care întreprinderea este responsabilă pentru executarea obligației în conformitate cu planul de reorganizare. Aprobarea unui plan de ajustare a datoriei nu exonerează persoana care este responsabilă în solidar pentru o obligație a debitorului de a-și respecta obligația. În cazul în care persoana care este responsabilă în solidar pentru o obligație a debitorului a executat respectiva obligație, aceasta are un drept de restituire împotriva debitorului numai în măsura în care debitorul este responsabil pentru executarea obligației în conformitate cu planul de ajustare a datoriei.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Încheierea și efectele încheierii procedurii de faliment

Procedura de faliment se încheie prin respingerea cererii de declarare a falimentului, perimarea procedurii de faliment, dispariția cauzei falimentului, acordul creditorilor, aprobarea raportului final, aprobarea unui concordat sau un al motiv prevăzut de lege.

Instanța adoptă o ordonanță pentru încheierea procedurii prin perimare, fără să declare falimentul, indiferent de insolvența debitorului, în cazul în care bunurile debitorului nu permit acoperirea costurilor și a cheltuielilor aferente procedurii de faliment și dacă nu este posibilă recuperarea sau revendicarea bunurilor, în special dacă nu este posibilă introducerea unei acțiuni împotriva unui membru al unei structuri de conducere. De asemenea, instanța poate să încheie procedura prin perimare, fără să declare falimentul, indiferent de insolvența debitorului, în cazul în care patrimoniul debitorului este alcătuit, în principal, din creanțe de restituire și creanțe față de terți, iar satisfacerea acestor creanțe este puțin probabilă. Instanța nu încheie o procedură prin perimare în cazul în care debitorul, un creditor sau un terț plătește, în contul prevăzut în acest scop, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță pentru acoperirea costurilor și a cheltuielilor aferente procedurii de faliment. În cazul în care procedura de faliment referitoare la un debitor persoană juridică se încheie prin perimare, administratorul provizoriu lichidează persoana juridică în termen de două luni de la intrarea în vigoare a ordonanței de încheiere, fără o procedură de lichidare. În cazul în care debitorul deține bunuri în momentul perimării procedurii de faliment, bunurile respective sunt utilizate, în principal, pentru achitarea onorariilor administratorului provizoriu și a costurilor și cheltuielilor necesare.

La solicitarea debitorului, instanța încheie procedura de faliment ca urmare a dispariției motivului invocat în cadrul procedurii dacă debitorul dovedește că nu este insolvabil sau amenințat de insolvență, atunci când a fost declarat falimentul pentru că era probabilă insolvența viitoare a debitorului. Atunci când procedura de faliment este încheiată ca urmare a dispariției motivului procedurii, persoana juridică nu este dizolvată.

Instanța judecătorească încheie procedura de faliment, la cererea debitorului, în cazul în care toți creditorii care au prezentat creanțe în termenul stabilit sunt de acord cu încheierea. În cazul în care un debitor persoană juridică este în permanență în stare de insolvență, instanța decide, prin ordonanță, să încheie procedura de lichidare a respectivului debitor.

Procedura de faliment se încheie prin aprobarea raportului final atunci când administratorul înaintează un raport final comitetului creditorilor și instanței. În raportul final, administratorul furnizează informații cu privire la masa bunurilor care face obiectul insolvenței și la veniturile obținute din vânzarea acesteia, plățile efectuate, creanțele admise, cererile prezentate sau în așteptare etc. Creditorii pot contesta raportul final în instanță. Instanța aprobă raportul final și încheie procedura de faliment. Instanța nu aprobă raportul final și îl retrimite sub formă de ordonanță administratorului, în vederea continuării procedurii de faliment, în cazul în care reiese din raportul final că drepturile debitorului sau ale creditorilor au fost încălcate în cursul procedurii de faliment.

Procedura de faliment poate fi încheiată, de asemenea, prin publicarea unui concordat. Concordatul este un acord între debitor și creditori cu privire la plata datoriilor; acesta implică reducerea datoriilor sau prelungirea termenului de plată a acestora. Concordatul se întocmește pe baza unei propuneri a debitorului sau a administratorului în cursul procedurii de faliment, după declararea falimentului. Adunarea generală a creditorilor ia o decizie cu privire la concordat. Instanța aprobă concordatul. Instanța judecătorească încheie procedura de faliment printr-o ordonanță prin care se aprobă concordatul.

În cazul în care procedura de faliment nu a fost încheiată în termen de doi ani de la declararea falimentului, administratorul prezintă comitetului creditorilor și instanței, la fiecare șase luni, până la încheierea procedurii, un raport în care indică motivele pentru care procedura nu a fost încheiată, datele privind bunurile vândute și cele care nu au fost vândute din masa bunurilor care face obiectul insolvenței și informații privind administrarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței. La încheierea procedurii de faliment, instanța dispune încetarea misiunii administratorului, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. În cazul în care, la încheierea procedurii de faliment, bunurile care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu au fost vândute în totalitate sau dacă mai sunt așteptate intrări ale unor sume de bani, precum și în cazul în care acțiunile introduse de administrator nu au fost încă examinate sau dacă administratorul are intenția sau este obligat să introducă o acțiune, instanța nu poate să dispună încetarea misiunii administratorului. În acest caz, administratorul continuă să-și exercite atribuțiile inclusiv după încheierea procedurii de faliment. În cazul în care, după încheierea procedurii de faliment și dispunerea încetării misiunii administratorului, intră sume de bani în masa bunurilor care face obiectul insolvenței, în cazul în care se eliberează sume rezervate în momentul repartizării sau în cazul în care se constată că masa bunurilor care face obiectul insolvenței include obiecte care nu au fost luate în considerare în momentul stabilirii propunerii de repartizare, instanța, din proprie inițiativă sau la cererea administratorului ori a unui creditor, dispune o repartizare suplimentară.

Încheierea și efectele încheierii procedurii de reorganizare

Procedura de reorganizare încetează prin încheiere anticipată, anularea planului de reorganizare, finalizarea anticipată a planului de reorganizare sau la data finalizării planului de reorganizare indicată în respectivul plan. Procedura de reorganizare se încheie ca urmare a finalizării anticipate a planului de reorganizare în cazul în care întreprinderea și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute în planul de reorganizare înainte de data de finalizare a respectivului plan.

Încheierea anticipată a procedurii de reorganizare este posibilă numai înaintea aprobării planului de reorganizare. Instanța inițiază încheierea anticipată a procedurii de reorganizare în cazul în care întreprinderea nu-și respectă obligația de a coopera, dacă aceasta nu plătește, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță pentru acoperirea onorariilor și a cheltuielilor consilierului în materie de reorganizare sau ale expertului, dacă planul de reorganizare nu a fost aprobat, dacă întreprinderea depune o cerere în acest sens, în cazul în care condițiile pentru deschiderea unei proceduri de reorganizare nu mai sunt îndeplinite, dacă bunurile întreprinderii sunt delapidate sau se aduce atingere intereselor creditorilor, dacă planul de reorganizare nu este prezentat în termenul stabilit sau în cazul în care cererea nu este clară. Atunci când instanța inițiază încheierea anticipată a procedurii de reorganizare, toate efectele legate de deschiderea procedurii de reorganizare încetează cu efect retroactiv.

La data finalizării planului de reorganizare, procedura de reorganizare se încheie.

De asemenea, procedura de reorganizare poate fi încheiată prin anularea planului de reorganizare. Planul de reorganizare se anulează în cazul în care întreprinderea, după aprobarea planului, este condamnată pentru o infracțiune comisă în cadrul unei proceduri de faliment sau de executare, în cazul în care aceasta nu-și îndeplinește, în mod semnificativ, obligațiile prevăzute în planul de reorganizare, dacă este evident, după mai bine de jumătate din perioada de valabilitate a planului, că întreprinderea nu va reuși să-și îndeplinească obligațiile pe care și le-a asumat în temeiul planului, la cererea consilierului în materie de reorganizare în cazul în care costurile de monitorizare nu au fost plătite sau dacă întreprinderea nu colaborează cu consilierul în materie de reorganizare pentru a respecta obligația de monitorizare sau nu îi furnizează acestuia informațiile necesare pentru efectuarea monitorizării, în cazul în care întreprinderea depune o cerere de anulare a planului de reorganizare sau dacă a fost declarat falimentul întreprinderii. În caz de anulare a planului de reorganizare, efectele legate de deschiderea procedurii de reorganizare încetează cu efect retroactiv.

Încheierea și efectele încheierii procedurii de ajustare a datoriei

Procedura de ajustare a datoriei se încheie în cazul în care cererea de ajustare a datoriei este respinsă sau nu este examinată, în cazul în care planul de ajustare a datoriei este anulat, ca urmare a încheierii procedurii sau la data de finalizare indicată în plan. Procedura se încheie ca urmare a finalizării anticipate a planului de ajustare a datoriei în cazul în care debitorul și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute în planul de ajustare a datoriei înainte de data de finalizare a planului.

Instanța anulează planul de ajustare a datoriei la cererea debitorului sau ca urmare a declarării falimentului debitorului. Instanța poate să anuleze planul de ajustare a datoriei în cazul în care debitorul nu își îndeplinește, în mod semnificativ, obligațiile prevăzute în plan, în cazul în care este evident, după mai bine de jumătate din perioada de valabilitate a planului, că debitorul nu va reuși să își îndeplinească obligațiile pe care și le-a asumat în temeiul planului, în cazul în care debitorul nu prezintă dificultăți de plată sau dacă acesta le-a depășit, în cazul în care debitorul a prezentat în mod deliberat sau din neglijență gravă date eronate sau incomplete cu privire la patrimoniul și veniturile sale, creditorii sau obligațiile sale, în cazul în care debitorul a efectuat plăți către creditori care nu sunt menționate în planul de ajustare a datoriei, afectând astfel în mod semnificativ interesele celorlalți creditori, în cazul în care debitorul nu cooperează cu instanța sau cu consilierul pentru a respecta obligația de monitorizare sau dacă acesta nu furnizează informațiile necesare pentru efectuarea monitorizării, în cazul în care debitorul nu plătește, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță pentru acoperirea onorariilor și a cheltuielilor consilierului sau ale expertului. În caz de anulare a planului de ajustare a datoriei, efectele legate de deschiderea procedurii de ajustare a datoriei încetează cu efect retroactiv.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Drepturile creditorilor după încheierea procedurii de faliment

După finalizarea procedurii de faliment, creditorii pot să prezinte, conform normelor generale, creanțele pe care aceștia le dețin asupra debitorului care ar fi putut fi prezentate, dar nu au fost, în cadrul procedurii de faliment, precum și creanțele care au fost prezentate, dar care nu au fost satisfăcute sau pe care debitorul le-a contestat. În acest caz, dobânzile și penalitățile de întârziere nu sunt calculate pentru perioada procedurii de faliment.

În cazul în care un debitor persoană fizică este eliberat de obligațiile pe care nu le-a îndeplinit în cursul procedurii de faliment, creanțele creditorilor în urma falimentului asupra debitorului sunt perimate, inclusiv creanțele care nu au fost prezentate în cadrul procedurii de faliment, cu excepția compensației pentru un prejudiciu cauzat în mod intenționat și ilegal, precum și a creanțelor de întreținere față de un copil sau un părinte.

După finalizarea procedurii de faliment, creditorii pot, de asemenea, să prezinte creanțele asupra debitorului care au apărut din obligații consolidate și care nu au fost satisfăcute în cadrul procedurii de faliment. De asemenea, este posibil să se prezinte, în conformitate cu normele generale, creanțe asupra debitorului care au apărut în cursul procedurii de faliment și care nu au putut fi prezentate în cadrul procedurii. În acest caz, termenul de prescripție al creanțelor respective începe să curgă din momentul încheierii procedurii de faliment. În măsura în care o creanță admisă nu a fost satisfăcută în cadrul procedurii de faliment, ordonanța constituie titlu executoriu în cazul în care debitorul nu a contestat creanța sau în cazul în care instanța a recunoscut creanța.

Drepturile creditorilor după încheierea procedurii de reorganizare

În cazul în care procedura de reorganizare este încheiată la data finalizării planului de reorganizare, un creditor nu poate, după această dată, să solicite respectarea unei creanțe care a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului de reorganizare decât în măsura convenită în planul de reorganizare, însă neexecutată.

În caz de anulare a planului de reorganizare sau de încheiere anticipată, efectele legate de deschiderea procedurii de reorganizare încetează cu efect retroactiv. Creditorul a cărui creanță a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului de reorganizare își recapătă dreptul de a introduce o acțiune împotriva întreprinderii pentru suma inițială. Cu toate acestea, ar trebui să se țină seama de ceea ce creditorul a obținut deja în cadrul punerii în aplicare a planului de reorganizare.

Drepturile creditorilor după încheierea procedurii de ajustare a datoriei

În cazul în care cererea nu a fost examinată sau a fost respinsă sau în cazul în care procedura este încheiată, toate efectele legate de deschiderea procedurii încetează cu efect retroactiv. Creditorul a cărui creanță a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului de ajustare a datoriei își recapătă dreptul de a introduce o acțiune împotriva debitorului pentru suma inițială. Cu toate acestea, ar trebui să se țină seama de ceea ce creditorul a obținut deja în cadrul punerii în aplicare a planului de ajustare a datoriei.

După data finalizării planului de ajustare a datoriei, un creditor nu poate solicita respectarea unei creanțe care a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului decât în măsura convenită în planul de ajustare a datoriei, însă neexecutată.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Procedura de faliment

În cazul în care cererea de declarare a falimentului este acceptată, precum și în cazul în care procedura de faliment se încheie cu un concordat, costurile și cheltuielile aferente procedurii de faliment se achită din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care instanța respinge sau nu examinează cererea de declarare a falimentului depusă de un creditor, precum și în cazul în care procedura se încheie deoarece creditorul își retrage cererea, costurile și cheltuielile aferente procedurii de faliment sunt suportate de creditor. În cazul perimării procedurii de faliment, instanța stabilește repartizarea costurilor și a cheltuielilor aferente procedurii de faliment în funcție de circumstanțe.

În cazul în care o procedură care a fost deschisă la cererea debitorului se încheie prin perimare fără a se declara falimentul și dacă bunurile debitorului nu sunt suficiente pentru a efectua plățile necesare, instanța obligă debitorul să plătească onorariile și cheltuielile rambursabile ale administratorului provizoriu, însă poate dispune rambursarea acestora din fonduri publice. Limita de rambursare a onorariilor și a cheltuielilor administratorului provizoriu din fonduri publice este de 397 EUR (inclusiv taxele prevăzute de lege, cu excepția TVA). Instanța nu dispune rambursarea onorariilor și a cheltuielilor administratorului provizoriu din fonduri publice în cazul în care debitorul, un creditor sau un terț a plătit în contul prevăzut în acest scop, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță pentru acoperirea onorariilor și a cheltuielilor rambursabile ale administratorului provizoriu.

Procedura de reorganizare

În momentul deschiderii unei proceduri de reorganizare, instanța stabilește termenul în care întreprinderea trebuie să plătească în contul prevăzut în acest scop, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță pentru acoperirea onorariilor și a cheltuielilor inițiale ale consilierului în materie de reorganizare. În cazul în care întreprinderea nu plătește suma respectivă, instanța încheie procedura de reorganizare. Instanța stabilește valoarea rambursată a onorariilor și a cheltuielilor consilierului în materie de reorganizare în momentul în care dispune încetarea misiunii acestuia sau în momentul în care aprobă planul de reorganizare, pe baza raportului privind activitățile și costurile consilierului în cauză.

În cazul în care instanța face apel la experți în cadrul procedurii de reorganizare, aceștia au dreptul de a li se rambursa costurile justificate și necesare pentru executarea obligațiilor lor pe care le-au îndeplinit, precum și de a fi remunerați pentru munca lor. Instanța stabilește valoarea rambursată a onorariilor și a cheltuielilor unui expert în momentul în care dispune încetarea misiunii acestuia, pe baza raportului privind activitățile și costurile expertului, prezentat în termenul stabilit de instanță. De asemenea, instanța poate să audieze întreprinderea înainte de a stabili onorariile expertului.

Procedura de ajustare a datoriei

Costurile și cheltuielile aferente procedurii de ajustare a datoriei sunt suportate de către debitor. Cheltuielile judiciare ale creditorilor sunt suportate de aceștia. Instanța poate dispune plata cheltuielilor judiciare ale creditorilor de către debitor în cazul în care acesta a depus o cerere de ajustare a datoriei nejustificată sau în cazul în care acesta a cauzat creditorilor cheltuieli judiciare în alt mod prezentând în mod deliberat informații eronate sau o cerere ori o contestație despre care acesta avea cunoștință că nu este justificată. Debitorul nu poate obține de la stat asistență judiciară pentru acoperirea cheltuielilor judiciare pentru a achita taxa către stat. În cazul în care planul de ajustare a datoriei a fost executat, debitorul nu este obligat să ramburseze cheltuielile plătite cu ajutorul asistenței judiciare din partea statului. În cazul în care este numit un consilier sau un expert, instanța stabilește suma pe care debitorul trebuie să o plătească în contul prevăzut în acest scop, cu titlu de depozit, pentru acoperirea onorariilor și a cheltuielilor consilierului sau ale expertului.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Procedura de faliment

Ulterior declarării falimentului, dreptul debitorului de a administra masa bunurilor care face obiectul insolvenței și de a dispune de aceasta este transferat administratorului judiciar. Orice act de dispoziție cu privire la un obiect care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței efectuat de debitor după declararea falimentului este nul. Un debitor persoană fizică poate să dispună de masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu acordul administratorului. Orice act de dispoziție efectuat fără acordul administratorului este nul.

Instanța invalidează, în conformitate cu procedura de revocare, orice tranzacție sau operațiune a debitorului care a fost efectuată înainte de declararea falimentului și care aduce atingere intereselor creditorilor. În cazul în care tranzacția sau operațiunea care trebuie revocată a fost efectuată după numirea administratorului provizoriu, însă înainte de declararea falimentului, se presupune că respectiva tranzacție sau operațiune a adus atingere intereselor creditorilor.

Debitorul, un creditor sau administratorul pot solicita instanței să invalideze o decizie a adunării generale a creditorilor care nu respectă legea sau care a fost luată fără respectarea normelor prevăzute de lege, precum și o decizie pentru care dreptul de a introduce o cale de atac este prevăzut în mod direct de lege. De asemenea, este posibil să se solicite invalidarea unei decizii a adunării generale a creditorilor în cazul în care această decizie aduce atingere intereselor comune ale creditorilor.

În cazul în care a fost deschisă o procedură pentru eliberarea unui debitor persoană fizică de obligațiile sale, instanța poate, la cererea unui creditor și în termen de un an de la adoptarea ordonanței de eliberare a debitorului de obligațiile neexecutate în cadrul procedurii de faliment, să anuleze ordonanța respectivă în cazul în care se constată că debitorul și-a încălcat în mod intenționat obligațiile în cadrul procedurii de eliberare a acestuia de obligațiile care îi revin compromițând astfel în mod substanțial posibilitatea de despăgubire a creditorilor în urma falimentului.

În cazul în care debitorul și creditorii convin, după declararea falimentului, să ajungă la un concordat, instanța poate să anuleze concordatul în cazul în care debitorul nu-și îndeplinește obligațiile prevăzute în concordatul respectiv, în cazul în care acesta a fost condamnat pentru o infracțiune legată de o procedură de faliment sau de executare sau în cazul în care este evident, după mai bine de jumătate din perioada de valabilitate a concordatului, că debitorul nu va reuși să îndeplinească condițiile prevăzute în acesta. Anularea concordatului are efecte asupra tuturor creditorilor care au participat la concordat și, prin urmare, protejează toți creditorii.

Procedura de reorganizare

Instanța anulează planul de reorganizare în cazul în care întreprinderea, după aprobarea planului respectiv, este condamnată pentru o infracțiune legată de o procedură de faliment sau de executare, în cazul în care aceasta nu-și îndeplinește, în mod semnificativ, obligațiile prevăzute în planul de reorganizare, dacă este evident, după mai bine de jumătate din perioada de valabilitate a planului, că întreprinderea nu va reuși să îndeplinească obligațiile pe care și le-a asumat în temeiul planului, la cererea consilierului în materie de reorganizare în cazul în care costurile de monitorizare nu sunt plătite sau dacă întreprinderea nu colaborează cu consilierul în materie de reorganizare în vederea respectării obligației de monitorizare sau nu îi furnizează informațiile necesare pentru efectuarea monitorizării, precum și în cazul în care întreprinderea depune o cerere în acest sens sau dacă a fost declarat falimentul întreprinderii. Creditorul a cărui creanță a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului de reorganizare își recapătă dreptul de a introduce o acțiune împotriva debitorului pentru suma inițială, ținând seama de ceea ce creditorul a obținut deja prin punerea în aplicare a planului de reorganizare.

Procedura de ajustare a datoriei

Instanța poate să anuleze planul de ajustare a datoriei la cererea debitorului sau în urma declarării falimentului debitorului, precum și în cazul în care debitorul nu își îndeplinește, în mod semnificativ, obligațiile prevăzute în plan, în cazul în care este evident, după mai bine de jumătate din perioada de valabilitate a planului, că debitorul nu va reuși să își îndeplinească obligațiile pe care și le-a asumat în temeiul planului, în cazul în care debitorul nu prezintă dificultăți de plată sau dacă acesta le-a depășit și dacă ajustarea creanțelor nu ar mai fi echitabilă față de creditori ca urmare a unei modificări semnificative a circumstanțelor, în cazul în care debitorul a prezentat în mod deliberat sau din neglijență gravă date eronate sau incomplete cu privire la patrimoniul și veniturile sale, creditorii sau obligațiile sale, în cazul în care debitorul a efectuat plăți către creditori care nu sunt menționate în planul de ajustare a datoriei afectând astfel, în mod semnificativ, interesele celorlalți creditori, în cazul în care debitorul nu colaborează cu instanța sau cu consilierul în vederea respectării obligației de monitorizare sau în cazul în care acesta nu furnizează informațiile necesare pentru efectuarea monitorizării sau în cazul în care debitorul nu plătește, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță. Creditorul a cărui creanță a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului de ajustare a datoriei își recapătă dreptul de a introduce o acțiune împotriva debitorului pentru suma inițială, ținând seama de ceea ce creditorul a obținut deja prin punerea în aplicare a planului de ajustare a datoriei.


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 12/02/2018