Cale de navigare

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Sisteme judiciare în statele membre - Letonia

Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi: letonă.

Această secțiune vă oferă o imagine de ansamblu asupra instanțelor judecătorești din Letonia.


Organizarea justiției – sistemele judiciare

Alături de puterea legislativă și de puterea executivă, Letonia are un sistem de justiție independent, cu instanțe repartizate în trei grade de jurisdicție. Astfel cum prevede Constituția, puterea judecătorească este administrată de instanțele districtuale și municipale, instanțele regionale, Curtea Supremă și Curtea Constituțională, iar, în caz de război sau în situații de urgență, de asemenea de instanțele militare.

Administrarea instanțelor

În conformitate cu Linkul se deschide într-o fereastră nouăLegea privind puterea judecătorească, Ministerul Justiției este principala autoritate publică responsabilă de administrarea instanțelor.

Ministerul Justiției:

  1. poate emite regulamente interne privind modul de organizare a activității administrative a instanțelor districtuale și municipale, a instanțelor regionale și a oficiilor registrului funciar;
  2. poate solicita instanțelor districtuale și municipale, instanțelor regionale și oficiilor registrului funciar să îi furnizeze informațiile necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile care îi revin în temeiul legilor și regulamentelor;
  3. este responsabil de guvernanța instituțională a instanțelor districtuale și municipale, a instanțelor regionale și a oficiilor registrului funciar;
  4. efectuează inspecții în cadrul instanțelor districtuale și municipale, al instanțelor regionale și al oficiilor registrului funciar.

Oficiul Judiciar (Tiesu administrācija) organizează și asigură desfășurarea activității administrative a instanțelor districtuale și municipale, a instanțelor regionale și a oficiilor registrului funciar. Acesta este subordonat Ministrului Justiției, care acționează prin intermediul Ministerului Justiției.

Curtea Supremă (Augstākā tiesa) nu are legături, din punct de vedere administrativ, cu instanțele districtuale, municipale sau regionale. Președintele Curții Supreme organizează activitatea Curții Supreme. În cadrul Curții Supreme există un departament separat pentru realizarea sarcinilor administrative – Administrația Curții Supreme (Augstākās tiesas Administrācija).

Consiliul Judiciar (Tieslietu padome) este un organism colegial implicat în formularea de politici și strategii referitoare la sistemul judiciar și în îmbunătățirea modului de organizare a activității sistemului judiciar.

Tipuri de instanțe: scurtă descriere și ierarhizare

Instanțe de drept comun: instanțe de prim grad de jurisdicție și instanțe de al doilea grad de jurisdicție

Instanțele districtuale și municipale [rajonu (pilsētu) tiesas] judecă în primă instanță cauzele civile, penale și administrative. O instanță districtuală sau municipală poate fi alcătuită din mai multe unități structurale, și anume tribunale situate în diferite locații din raza teritorială de competență a districtului sau municipiului relevant. Instanțele districtuale sau municipale pot deține un oficiu al registrului funciar. Acesta administrează registrele funciare (în care se înregistrează bunurile imobile și drepturile asociate acestora) și soluționează litigiile privind executarea necontestată, ordinele de recuperare a creanțelor și aprobarea declarațiilor de licitație.

Instanțele regionale (apgabaltiesa), în calitate de instanțe de al doilea grad de jurisdicție, soluționează cauze civile, penale și administrative în complete de judecată alcătuite din trei judecători. O instanță regională poate avea unități structurale, și anume săli de judecată situate în diferite locuri aflate în jurisdicția teritorială a instanței regionale respective.

În conformitate cu Linkul se deschide într-o fereastră nouăLegea privind puterea judecătorească, instanțele militare își pot desfășura activitatea în caz de război sau în situații de urgență. Conform Linkul se deschide într-o fereastră nouăLegii privind instanțele militare, acestea sunt înființate prin ordin al Ministrului Justiției. În acest caz, devin operative una sau mai multe instanțe militare de prim grad de jurisdicție și o instanță militară de al doilea grad de jurisdicție.

Curtea Supremă

Curtea Supremă (Augstākā tiesa) cuprinde un Senat alcătuit din trei departamente (departamenti) (pentru cauze civile, cauze penale și cauze administrative) și două camere (palātas) (pentru cauze civile și cauze penale). Curtea Supremă este instanța de al doilea grad de jurisdicție pe probleme de drept (kasācijas instance), cu excepția cazului în care legea prevede altfel. Curtea Supremă a fost alcătuită din două camere (pentru cauze civile și pentru cauze penale) până la 31 decembrie 2014, dar începând cu 1 ianuarie 2015 până la 31 decembrie 2016 are doar o cameră pentru cauze civile.

Plenul (plēnums) este adunarea generală a judecătorilor Curții Supreme, care dezbate chestiunile urgente privind interpretarea dispozițiilor legislative. De asemenea, acesta alege membrii Tribunalului disciplinar (Disciplinārtiesa). Tribunalul Disciplinar este alcătuit din șase judecători ai departamentelor Curții Supreme. Tribunalul Disciplinar este convocat pentru a analiza legalitatea deciziilor Comitetului disciplinar judiciar (Tiesnešu disciplinārkolēģija). Aspectele urgente legate de interpretarea dispozițiilor legislative pot fi analizate, de asemenea, cu scopul de a asigura aplicarea uniformă a legii, nu numai de către plenul Curții Supreme, ci și de către plenul camerei relevante sau plenul departamentului relevant.

Curtea Constituțională (Satversmes tiesa) este un organ judiciar independent care se pronunță cu privire la constituționalitatea legilor și a altor acte juridice, în limita competențelor care îi sunt atribuite prin Constituție și prin Legea privind Curtea Constituțională. Aceasta judecă, de asemenea, alte cauze care intră în competența sa, în temeiul Legii privind Curtea Constituțională.

Baze de date juridice

În Letonia sunt disponibile următoarele baze de date juridice:

  1. Site-ul web al Ministerului Justiției, care conține informații privind sistemul judiciar, persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul acestui sistem (notarii autorizați și executorii judecătorești autorizați) și link-uri către alte site-uri internet referitoare la sistemul judiciar.
  2. Portalul național al Letoniei Linkul se deschide într-o fereastră nouăLatvija.lv

Portalul „Latvija.lv” trimite către resursele electronice ale instituțiilor administrațiilor publice centrale și locale. Informațiile existente pe portal sunt organizate în funcție de tematică.

Secțiunea de „servicii electronice” a portalului (E-pakalpojumi) oferă acces la servicii electronice furnizate în general cu ajutorul unei infrastructuri centralizate specializate. Această secțiune a portalului include un spațiu de lucru virtual unde utilizatorii pot solicita și beneficia de serviciile electronice ale administrației publice centrale sau locale, pot urmări evoluția procesului de furnizare a serviciilor respective și pot primi informații privind rezultatele obținute.

Secțiunea dedicată căutării serviciilor („Catalogul serviciilor”, Pakalpojumu katalogs) este concepută ca un punct de acces centralizat la serviciile administrației publice centrale și locale. „Catalogul serviciilor” poate fi utilizat pentru a obține informații esențiale privind serviciile oferite de administrațiile publice centrale și locale, modul prin care se pot solicita serviciile respective și prin care se poate beneficia de acestea și privind costul și descrierea serviciilor. Descrierea serviciilor electronice conține un link către resursa relevantă (informații, site internet, link direct sau serviciu electronic). Utilizatorii pot accesa informațiile fie din catalog, care este împărțit în secțiuni corespunzătoare diverselor situații reale posibile, fie folosind funcțiile de căutare ale portalului. Conținutul catalogului centralizat este gestionat de organismele guvernamentale care oferă serviciile în cauză.

Obiectivul Portalului național al Letoniei, Linkul se deschide într-o fereastră nouăLatvija.lv, este de a furniza cetățenilor letoni și rezidenților străini acces la resursele de pe internet ale organelor administrației publice letone și un punct de acces centralizat la serviciile electronice furnizate de o serie de instituții.

Portalul poate fi consultat în mod gratuit.

Linkuri

Linkul se deschide într-o fereastră nouăPortalul instanțelor naționale Linkul se deschide într-o fereastră nouăCurtea Supremă, Linkul se deschide într-o fereastră nouăCurtea ConstituționalăLinkul se deschide într-o fereastră nouăOficiul Judiciar, Ministerul Justiției


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 04/01/2016