Cale de navigare

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Sisteme judiciare în statele membre

Informații generale cu privire la diverse sisteme judiciare din țările UE.


Instanțe

În majoritatea statelor membre există diferite categorii de instanțe. În general, trei tipuri principale de instanțe pot fi identificate:

De obicei, instanțele judecătorești de drept comun se ocupă de litigii în materie civilă (și anume litigii între cetățeni și/sau societăți) și/sau în materie penală. În plus, numeroase state membre au înființat instanțe care au competențe specifice, cum ar fi litigiile între autorități publice și cetățeni sau societăți (litigii de natură administrativă etc.).

De asemenea, în diferite state membre există o instituție sau o instanță care asigură respectarea Constituției acestora. Multora dintre aceste instanțe sau instituții li se poate solicita să verifice dacă o anumită lege sau legislație este conformă cerințelor constituționale. Unele dintre acestea pot să judece cauze individuale, dar, de obicei, doar ca instanță de ultim grad de jurisdicție.

În afara informațiilor furnizate în paginile dedicate fiecărei țări (a se vedea lista drapelelor din partea dreaptă), puteți găsi informații utile pe următoarele site-uri europene (este posibil ca lista de mai jos să nu fie exhaustivă):

Găsirea instanței competente

În cazul în care sunteți implicat(ă) într-o procedură judiciară sau în cazul în care preconizați că veți fi implicat(ă), va trebui să identificați instanța care este competentă să judece cauza dumneavoastră, sau, cu alte cuvinte, care are jurisdicție. Dacă vă adresați unei instanțe nepotrivite sau dacă există un conflict de competență, riscați întârzierea considerabilă a procedurilor sau chiar respingerea cauzei dumneavoastră din cauza lipsei de competență.

În cazul în care o cauză are un caracter transfrontalier și implică, de exemplu, părți care locuiesc în state membre diferite, mai întâi va trebui să identificați statul membru în care ar trebui să aibă loc procedura. Secțiunea portalului „Prezentarea în fața unei instanțe” vă poate ghida pe parcursul acestui proces.

Alte autorități și instituții judiciare

În majoritatea statelor membre, din sistemul judiciar fac parte nu doar instanțele, ci și alte autorități și instituții judiciare care exercită autoritatea publică, cum ar fi procurorii sau, în anumite cazuri, avocații statului, notarii publici sau executorii judecătorești. În ceea ce privește avocații privați, notarii și profesiile conexe cu funcții importante în sistemul judiciar, vă rugăm să consultați pagina privind profesiile juridice.

Parchetul sau ministerul public, care este considerat drept parte a sistemului judiciar în multe state membre, are un rol esențial în procedurile penale. Responsabilitățile și statutul procurorilor diferă în mod considerabil de la un stat membru la altul. Informații conexe pot fi găsite prin selectarea drapelului unui stat membru relevant din secțiunea privind instanțele judecătorești de drept comun, și, de asemenea, pe următoarele site-uri:

 


Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.

Ultima actualizare: 16/11/2017