menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Jurisdicţie - România

CUPRINS

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

În România, pe lângă instanţele de drept comun există fie secţii, fie complete de judecată specializate, pentru soluţionarea litigiilor din anumite materii.

În conformitate cu dispoziţiile Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii – Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă, Secţia penală, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Completul de 9 judecători şi Secţiile Unite, fiecare având competenţă proprie. În cadrul curţilor de apel, tribunalelor și, după caz, judecătoriilor funcţionează secţii sau complete specializate pentru cauze civile, penale, minori şi familie, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, societăţi, registrul comerţului, insolvenţă, concurenţă neloială, cauze maritime şi fluviale. În domeniile amintite se pot înfiinţa, după caz, şi tribunale specializate.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

Dispoziţiile Codului de procedură civilă constituie procedura de drept comun în materie civilă, iar prevederile sale se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare.

Codul de procedură civilă reglementează, la art. 94-97, competenţa materială a instanţelor judecătoreşti civile.

Judecătoriile judecă în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este (ne) evaluabil în bani:

  • cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie
  • înregistrările în registrele de stare civilă
  • administrarea clădirilor cu mai multe etaje/apartamente/spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite şi raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice/juridice
  • evacuare
  • ziduri şi şanţuri comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor, dreptul de trecere, servituţi, alte limitări ale dreptului de proprietate
  • strămutarea de hotare şi grăniţuire
  • cererile posesorii
  • obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani
  • împărţeală judiciară, indiferent de valoare
  • alte cereri evaluabile în bani sub 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor

Judecătoriile judecă căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate. Totodată, judecătoriile judecă şi orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.

Tribunalele judecă:

  • în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe
  • ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă
  • ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege
  • orice alte cereri date prin lege în competenţa lor

Curţile de apel judecă:

  • în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal
  • ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă
  • ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege
  • orice alte cereri date prin lege în competenţa lor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

  • recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege
  • recursurile în interesul legii
  • cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
  • orice alte cereri date prin lege în competenţa sa

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

În sistemul judiciar civil românesc există această distincţie între instanţele civile inferioare şi superioare, delimitarea competenţei materiale între instanţele de grade diferite realizându-se potrivit criteriului funcţional (felul atribuţiei), respectiv procesual (valoarea, obiectul sau natura litigiului).

Codul de procedură civilă a adus schimbări în materia competenţei, tribunalele devenind instanţe cu plenitudine de competenta pentru judecata în fond, de primă instanţă. În competenţa judecătoriilor intră soluţionarea cauzelor de valoare mică si/sau de complexitate redusă, dar de o mare frecvenţă în practică.

Curţile de Apel au competenta de a soluţiona, in principal, apelurile, iar Înalta Curte de Casaţie si Justiţie este instanţa de recurs de drept comun, pentru a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii la nivel naţional.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

În sistemul judiciar civil românesc, regulile privind competenţa teritorială sunt cuprinse la art. 107 şi urm. din  Codul de procedură civilă.

Potrivit regulii generale, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

2.2.2 Reglementări particulare

Există o serie de reglementări particulare în materia competenţei teritoriale, de exemplu

  • în cazul în care domiciliul/sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie se află reşedinţa/reprezentanţa acestuia, iar, dacă nu e cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/sediul/reşedinţa/reprezentanţa
  • cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică
  • cererea de chemare în judecată împotriva unei asociaţii, societăţi sau altei entităţi fără personalitate juridică se poate introduce la instanţa competentă pentru persoana căreia, potrivit înţelegerii dintre membri, i s-a încredinţat conducerea sau administrarea acesteia; în lipsă, cererea se va putea introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre membrii entităţii respective
  • cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul/sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului
2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

Codul de procedură civilă roman consacră o serie de reguli de competenţă alternativă (art. 113-115).  Astfel au competenţă teritorială şi instanţa

  • de la domiciliul reclamantului (cereri de stabilire a filiaţiei)
  • în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant (obligaţia de întreţinere)
  • de la locul prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei contractuale
  • de la locul unde se află imobilul (raport de locaţiune, prestaţie/justificare/rectificare tabulară)
  • de la locul de plecare/sosire (contract de transport)
  • de la locul de plată (cambie, cec, bilet la ordin sau alt titlu de valoare)
  • de la domiciliul consumatorului (repararea pagubelor produse consumatorilor pentru contractul încheiat cu un profesionist)
  • în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă

Când pârâtul exercită în mod statornic, în afara domiciliului său, o activitate profesională/activitate agricolă, comercială, industrială sau altele asemenea, cererea de chemare în judecată se poate introduce şi la instanţa în circumscripţia căreia se află locul activităţii, pentru obligaţiile patrimoniale născute sau care urmează să se execute în acel loc.

În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului; bunurile asigurate; locul unde s-a produs riscul asigurat.

Alegerea competenţei prin convenţie este considerată ca nescrisă dacă a fost făcută înainte de naşterea dreptului la despăgubire, iar în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terţul prejudiciat poate introduce acţiune directă şi la instanţa domiciliului/sediului său.

Competenţa teritorială în materia cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul/reşedinţa persoana ocrotită. În cazul cererilor privind autorizarea de către instanţa de tutelă şi de familie a încheierii unor acte juridice (care privesc un imobil) este competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie teritorială este situat imobilul. În acest caz, instanţa de tutelă şi de familie care a pronunţat hotărârea va comunica o copie a acesteia instanţei de tutelă şi de familie în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul/reşedinţa cel ocrotit.

Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. În lipsa acesteia sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află aceasta, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul. Când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul. Dacă reclamantul şi pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti (art. 914 din Codul de procedură civilă ).

Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul/locul de muncă reclamantul (art. 269 din Legea nr. 53/2003-Codul muncii ).

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Normele care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă sunt cuprinse la art.117-121 din Codul de procedură civilă. Astfel:

  • cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul. Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului/reşedinţei pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripţii, iar, în caz contrar, la oricare dintre instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul. Dispoziţiile se aplică şi acţiunilor posesorii, acţiunilor în grăniţuire, acţiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară şi celor de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune;
  • în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la:
    • validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare
    • moştenire, sarcinile acesteia şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia
    • cererile legatarilor/creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori/executorului testamentar
  • cererile în materie de societate, până la sfârşitul lichidării/radiere, sunt de competenţa exclusivă a instanţei în circumscripţia căreia societatea îşi are sediul principal;
  • cererile în materia insolvenţei/concordatului preventiv sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul;
  • cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului.
2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă. În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente numai după naşterea dreptului la despăgubire, orice convenţie contrară fiind considerată ca nescrisă (art. 126 din Codul de procedură civilă ).

Cererile accesorii, adiţionale şi incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor în materia insolvenţei sau concordatului preventiv. Aceste dispoziţii se aplică şi atunci când competenţa de soluţionare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secţii specializate sau a unui complet specializat. Dacă instanţa este exclusiv competentă pentru una dintre părţi, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părţile (art. 123 din Codul de procedură civilă).

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 124 din Codul de procedură civilă, instanţa competentă să judece cererea principală se va pronunţa şi asupra apărărilor şi excepţiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale şi care sunt de competenţa exclusivă a altei instanţe, iar incidentele procedurale sunt soluţionate de instanţa în faţa căreia se invocă.

Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii. Cea materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar cea de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu e obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. Dacă necompetenţa nu e de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei (art. 130 din noul Cod de procedură civilă).

În litigiile civile cu elemente de extraneitate, în cazul în care, în materii având ca obiect drepturi de care ele dispun liber conform legii române, părţile au convenit valabil competenţa instanţelor române de a judeca litigii actuale sau eventuale privind asemenea drepturi, instanţele române sunt singurele competente. Cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel, instanţa română în faţa căreia pârâtul este chemat rămâne competentă de a judeca cererea, dacă pârâtul se prezintă în faţa instanţei şi formulează apărări în fond, fără a invoca excepţia de necompetenţă, cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului în faţa primei instanţe. În cele două situaţii menţionate, instanţa română sesizată poate respinge cererea, când din ansamblul circumstanţelor rezultă că litigiul nu prezintă nicio legătură semnificativă cu România (art. 1066 din noul Cod de procedură civilă).

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

A se vedea răspunsurile de întrebările 1, 2, 2.1., 2.2., 2.2.2.1., 2.2.2.2.


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 23/03/2015