Închide

VERSIUNEA BETA A PORTALULUI ESTE ACUM DISPONIBILĂ!

Accesați versiunea BETA a portalului european e-justiție și spuneți-ne cum vi se pare!

 
 

Cale de navigare

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Legislaţia aplicabilă divorţului şi separării de drept - Ungaria


Articolul 7 alineatele (2) și (4) – Condițiile formale pe care trebuie să le îndeplinească acordurile privind desemnarea legii aplicabile

Articolul 5 alineatul (3) - Posibilitatea de a desemna legea aplicabilă pe parcursul procedurii

Articolul 7 alineatele (2) și (4) – Condițiile formale pe care trebuie să le îndeplinească acordurile privind desemnarea legii aplicabile

Pentru acordurile privind alegerea legea aplicabilă, nu se aplică alte cerințe formale decât cele prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1259/2010.

Articolul 5 alineatul (3) - Posibilitatea de a desemna legea aplicabilă pe parcursul procedurii

Cei doi soți pot alege legea aplicabilă cel târziu în termenul stabilit de instanță în etapa de pregătire a procesului.


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 04/01/2019