Închide

VERSIUNEA BETA A PORTALULUI ESTE ACUM DISPONIBILĂ!

Accesați versiunea BETA a portalului european e-justiție și spuneți-ne cum vi se pare!

 
 

Cale de navigare

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Condiții legale pentru deplasarea copiilor în străinătate - Franţa

1 În ce împrejurări poate un părinte să deplaseze în mod licit copilul în alt stat membru, fără consimţământul celuilalt părinte?

În cazul în care părinții exercită în comun autoritatea părintească, aceștia pot fiecare să călătorească cu copilul fără consimțământul expres al celuilalt părinte.

În cazul în care un părinte exercită singur autoritatea părintească, consimțământul, presupus sau expres, al celuilalt părinte nu este necesar.

2 În ce condiţii este necesar consimţământul celuilalt părinte pentru a deplasa copilul în alt stat membru?

Deplasări pe perioada vacanțelor:

Pentru a se opune deplasării copilului în străinătate de către celălalt părinte, un părinte poate să depună la prefectură o declarație de opoziție la ieșirea de pe teritoriu (opposition à sortie de territoire) care este valabilă pentru o perioadă de 15 zile și/sau să solicite judecătorului competent pentru cauze de dreptul familiei (juge aux affaires familiales) o interdicție de ieșire de pe teritoriu fără autorizația ambilor părinți (articolul 373-2-6 din Codul civil) valabilă până la majoratul copilului sau până la pronunțarea unei noi decizii. Măsura de interzicere a ieșirii de pe teritoriu fără autorizarea ambilor părinți împiedică copilul să părăsească teritoriul. Cu toate acestea, părinții pot, ocazional, să își dea acordul pentru o anumită călătorie a copilului, singur sau împreună cu unul dintre părinți, prin depunerea unei declarații în fața unui ofițer de poliție judiciară (officier de police judiciaire)(declarație întocmită, în principiu, cu 5 zile înainte de călătorie). În cazul în care un părinte refuză să întocmească declarația de autorizare, celălalt părinte poate sesiza instanța în vederea obținerii ridicării interdicției de ieșire de pe teritoriu sau a unei autorizații speciale pentru a acorda copilului posibilitatea să părăsească teritoriul.

Deplasarea în vederea schimbării reședinței:

Chiar dacă nu există nicio opoziție la ieșirea de pe teritoriu și nicio interdicție de ieșire de pe teritoriu, în cazul în care deplasarea copilului într-un alt stat vizează schimbarea reședinței copilului, este necesar consimțământul celuilalt părinte.

În cazul în care un părinte nu a respectat obligația obținerii consimțământului celuilalt părinte, este posibilă formularea unei cereri de înapoiere a copilului, bazate pe ilegalitatea deplasării.

Indiferent de natura deplasării și în afara cazurilor specifice de interdicție și de opoziție la ieșirea de pe teritoriu, trebuie remarcat faptul că nu i se solicită părintelui care părăsește teritoriul cu copilul să dovedească consimțământul expres al celuilalt părinte, acesta fiind presupus în raport cu terții.

3 Dacă celălalt părinte nu este de acord cu deplasarea copilului în alt stat, cu toate că acest lucru este necesar, cum poate fi copilul deplasat în mod legal în alt stat membru?

În cazul în care un părinte refuză să-și dea consimțământul pentru efectuarea deplasării, atunci când există o interdicție de ieșire de pe teritoriu fără permisiunea ambilor părinți, părintele care dorește să deplaseze copilul trebuie să sesizeze instanța, care poate permite copilului să părăsească teritoriul.

În mod similar, în cazul în care deplasarea copilului este, de fapt, o schimbare a reședinței, părintele care dorește să se mute împreună cu copilul trebuie, în cazul unui refuz al celuilalt părinte, să sesizeze judecătorul competent pentru cauze de dreptul familiei de la locul de reședință al copilului înaintea oricărei deplasări.

4 Se aplică aceleaşi norme pentru deplasarea temporară (de exemplu, asistenţă medicală, vacanţă etc.) şi pentru cea definitivă? Dacă există, vă rugăm să furnizaţi formularele de consimţământ relevante.

Nu există norme specifice în funcție de motivul sau de durata deplasării. Cu toate acestea, în cazul deplasării în vederea schimbării reședinței, lipsa consimțământului celuilalt părinte va avea drept consecință punerea în aplicare a procedurilor specifice de înapoiere a copilului.


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 20/06/2017