Cale de navigare

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Aviz juridic



1. Declinarea responsabilității

2. Declarație de confidențialitate

3. Protecția datelor cu caracter personal

4. Aviz privind drepturile de autor


1. Declinarea responsabilității

1.1 Considerente de ordin general

Pozițiile exprimate pe acest site web aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar opiniile Comisiei Europene. Deși site-ul este administrat de Comisia Europeană, responsabilitatea pentru conținutul acestuia este partajată între Comisie și fiecare stat membru.

Comisia Europeană întreține acest site pentru a îmbunătăți accesul la justiția transfrontalieră și pentru a facilita accesul publicului la informații legate de inițiativele sale și de politicile Uniunii Europene în general. Depunem toate eforturile pentru a prezenta informații actualizate și corecte. Dacă ni se aduce la cunoștință prezența unor erori, vom încerca să le corectăm.

Toate serviciile interactive (electronice) sunt furnizate „ca atare”, pe baza principiului „facem tot posibilul”. Comisia Europeană și furnizorii de date/servicii participanți își declină orice responsabilitate, explicită sau implicită. În special, nu putem garanta actualitatea sau corectitudinea datelor și nu putem asigura disponibilitatea fără întreruperi a serviciului sau disponibilitatea linkurilor către site-urile externe.

Pentru unele dintre funcționalitățile sale, portalul european e-justiție utilizează date din baza de date Linkul se deschide într-o fereastră nouăGeoNames, utilizând o Linkul se deschide într-o fereastră nouălicență CC BY 3.0. Datele respective nu sunt modificate.

Comisia nu își asumă nicio răspundere cu privire la daunele suferite din cauza unor date corupte, a unor date pierdute sau a oricărui alt tip de efecte adverse cauzate de exploatarea intenționată sau neintenționată a sistemului. Această declinare a responsabilității nu are ca scop limitarea răspunderii Comisiei într-un mod care să contravină cerințelor prevăzute de legislația națională aplicabilă și nici excluderea răspunderii sale în cazuri care nu pot fi excluse în temeiul legislației respective. Legislația aplicabilă este legislația belgiană, iar instanțele belgiene sunt instanțele competente în caz de litigii.

Comisia Europeană poate revizui în orice moment textul declinării responsabilității, precum și condițiile generale indicate mai jos, fără notificare prealabilă. Prin urmare, ar trebui să consultați întotdeauna versiunea actuală a textului, astfel cum este publicat pe site-ul web.

1.2 Aspecte legate de paginile de conținut

Paginile de conținut sunt fie de tip „european”, fie aparțin statelor membre, fiecare stat membru al UE (prin diferitele sale autorități) fiind responsabil pentru conținutul și linkurile de pe paginile proprii. Aceste informații:

- au doar un caracter general și nu vizează circumstanțele specifice ale vreunei persoane sau entități;

- nu sunt în mod necesar exhaustive, complete, exacte sau actualizate;

- trimit uneori către site-uri externe asupra cărora serviciile Comisiei nu exercită niciun control și pentru care Comisia nu își asumă nicio responsabilitate;

- nu constituie o consiliere profesională sau juridică (dacă aveți nevoie de consiliere într-un anumit domeniu, ar trebui întotdeauna să consultați o persoană cu calificări corespunzătoare).

În paginile de conținut, orice referire la o persoană de sex masculin se consideră, totodată, ca referire la o persoană de sex feminin și invers, cu excepția cazului în care contextul indică în mod clar altfel.

Unele dintre paginile de conținut au fost traduse printr-un proces automat. Vă atragem atenția asupra faptului că traducerile automate sunt furnizate temporar și numai pentru înțelegerea contextului. Proprietarii acestor pagini nu acceptă nicio formă de responsabilitate sau răspundere juridică cu privire la calitatea textelor traduse printr-un proces automat.

Vă rugăm să aveți în vedere că nu se poate garanta faptul că un document disponibil online reproduce exact un text adoptat în mod oficial. Are valoare juridică numai legislația Uniunii Europene publicată în ediția tipărită a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene înainte de 1 iulie 2013 și în versiunile electronice ale acestuia publicate după 1 iulie 2013. Scopul nostru este reducerea la minim a perturbărilor cauzate de incidentele tehnice. Cu toate acestea, este posibil ca unele date sau informații de pe site-ul nostru să fi fost create sau structurate în fișiere sau formate care pot prezenta erori; prin urmare, nu putem garanta că serviciile noastre nu sunt întrerupte sau afectate de asemenea probleme.

1.3 Aspecte legate de serviciile interactive

Pentru toate serviciile interactive se aplică condițiile generale prezentate în continuare.

Prin utilizarea acestor servicii, sunteți de acord să le utilizați exclusiv în scopul pentru care au fost create. Este interzisă utilizarea, într-un alt scop decât cel prevăzut, a acestor servicii sau a oricăror date cu caracter personal obținute prin intermediul acestor servicii și, în special, este interzisă utilizarea acestor date în scopul desfășurării de activități comerciale, de marketing sau publicitare.

Este interzisă copierea automatizată în bloc („harvest”) și/sau transmiterea, prin orice mijloace, a datelor obținute prin intermediul serviciilor furnizate.

Este permisă includerea unui link către portalul european e-justiție și paginile acestuia.

Aspecte legate de servicii:

1.3.1 Interconectarea registrelor de insolvență

Acest serviciu vă permite să găsiți informații cu privire la procedurile de insolvență în registrele naționale ale statelor membre participante. Nu există un registru de insolvență centralizat la nivelul UE. Cererea dumneavoastră este trimisă registrelor naționale și primiți răspunsul în câteva secunde. Pentru moment, serviciul este furnizat pe baza principiului „facem tot posibilul”.

1.3.2 Găsiți un avocat

„Găsiți un avocat” este un serviciu oferit publicului larg de către Comisia Europeană și uniunile naționale ale barourilor și alte organizații de acest tip care participă la acest proiect.

1.3.3 Găsiți un notar

„Găsiți un notar” este un serviciu oferit publicului larg de către Comisia Europeană, Consiliul notariatelor din Uniunea Europeană (CNUE), precum și de alte camere naționale ale notarilor care participă la acest proiect.

1.3.4 ECLI

Interfața de căutare ECLI este un serviciu oferit publicului larg de către Comisia Europeană în cooperare cu furnizorii de jurisprudență care participă la acest proiect. Comisia Europeană a pus la dispoziție acest serviciu pentru a facilita accesul la justiție într-un context transfrontalier, permițându-le cetățenilor și practicienilor în domeniul dreptului din UE să identifice ușor jurisprudența care conține un identificator ECLI.

1.3.5 Căutarea instanței/autorității competente

Interfața de căutare a instanței/autorității competente este un serviciu oferit publicului larg de către Comisia Europeană în cooperare cu autoritățile judiciare naționale sau alte organisme competente care participă la acest proiect. Comisia Europeană a pus la dispoziție acest serviciu pentru a facilita accesul la justiție într-un context transfrontalier, permițându-le cetățenilor și practicienilor în domeniul dreptului din UE să identifice ușor instanța națională competentă. Vă atragem atenția că, deși s-au depus toate eforturile pentru a asigura acuratețea rezultatelor, pot exista cazuri excepționale privind stabilirea competenței care nu sunt neapărat incluse în rezultatele căutării.

1.3.6 Transmiterea electronică a cererilor (e-CODEX)

Grație interconectării unui număr mare de sisteme informatice operate de Comisia Europeană și de administrațiile naționale, în cazul procedurii europene de somație de plată și a procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, puteți depune o cerere utilizând tehnologia e-CODEX. Este posibil, în mod excepțional, ca cererea dumneavoastră să nu ajungă la instanța desemnată. Veți primi o dovadă a transmiterii (sau a netransmiterii), în măsura în care acest lucru este posibil, însă vă atragem atenția că, în unele state membre, această dovadă nu atestă decât transmiterea cererii dumneavoastră către sistemul informatic național central înființat în acest scop. Nu este întotdeauna posibil să se furnizeze dovada transmiterii către instanța preconizată.

Toate notificările privind dovada transmiterii sau primirea răspunsurilor din partea instanței vor fi trimise la adresa de e-mail aferentă contului EU Login (serviciul Comisiei Europene de autentificare a utilizatorului) cu care v-ați conectat.

Nu se poate antrena răspunderea juridică a Comisiei Europene în cazul în care cererea dumneavoastră nu este transmisă sau dacă nu primiți dovada transmiterii acesteia (ori a netransmiterii cererii). De asemenea, nu se poate antrena răspunderea juridică a Comisiei dacă nu primiți de la instanță o comunicare privind cererea dumneavoastră sau dacă instanța nu vă notifică că a primit o astfel de comunicare.

Cu excepția cazului în care solicitați ștergerea acesteia, comunicarea pe care o transmiteți instanței și cea primită de la aceasta, cu excepția cazurilor de forță majoră, rămân disponibile spre consultare pe portalul european e-justiție pentru o perioadă de cel puțin un an. Vă sfătuim să salvați o copie a tuturor comunicărilor pe care doriți să le accesați după acest termen. Nu se poate antrena răspunderea juridică a Comisiei Europene pentru niciun eventual prejudiciu suferit din cauza indisponibilității temporare sau permanente a comunicării dintre dumneavoastră și instanță sau pentru faptul că nu vi s-a notificat în prealabil faptul că această comunicare va fi ștearsă.

1.3.7 Semnătura electronică

Cererile transmise pe cale electronică (e-CODEX) trebuie semnate electronic înainte ca acestea să fie transmise prin intermediul portalului european e-justiție. Portalul oferă un instrument pentru a vă sprijini în acest proces, dar nu vă impune să îl utilizați: aveți posibilitatea de a semna electronic cererea utilizând propriile dumneavoastră mijloace și de a o încărca pe portal. Nu se poate antrena răspunderea juridică a Comisiei Europene pentru niciun eventual prejudiciu suferit dacă instanța sau orice altă parte refuză semnătura electronică creată cu instrumentul furnizat de portalul european e-justiție.

1.3.8 Găsiți o societate/ Interconectarea registrelor comerțului

Acest serviciu vă permite să căutați și să obțineți informații despre societățile comerciale înregistrate în registrele comerțului din UE, Islanda, Liechtenstein sau Norvegia. Serviciul face parte din sistemul de interconectare a registrelor comerțului (Business Registers Interconnection System - BRIS), instituit în conformitate cu legislația UE. Acest sistem conectează registrele naționale ale comerțului, care pun la dispoziție informațiile privind societățile comerciale.

Începutul paginii

2. Declarație de confidențialitate

2.1. Obiectivul portalului european e-justiție

Portalul european e-justiție este conceput ca un „ghișeu (electronic) unic” pentru informații privind justiția europeană și accesul la procedurile judiciare europene. Portalul este destinat cetățenilor, mediului de afaceri, juriștilor și sistemului judiciar. Prin intermediul portalului, cetățenii au acces la justiție în alte state membre în aceleași condiții ca în propria țară. Portalul european e-justiție contribuie în mod practic la eliminarea barierelor, prin faptul că oferă informații în 23 de limbi și o serie de linkuri spre site-uri web și documente relevante.

Chiar dacă responsabilitatea pentru conținutul și gestionarea portalului este partajată între Comisia Europeană și fiecare stat membru al Uniunii Europene, operatorul pentru portalul european e-justiție este Comisia Europeană.

2.2. Care este legislația aplicabilă?

Toate operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal având legătură cu organizarea și gestionarea portalului european e-justiție, pentru care Comisia Europeană este responsabilă, se efectuează în baza Regulamentului nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date și a Deciziei 2014/333/UE a Comisiei privind protecția datelor cu caracter personal în cadrul portalului european e-justiție.

2.3. Ce date sunt prelucrate de Comisie în cadrul portalului european e-justiție?

Portalul prelucrează numele și adresele de e-mail ale proprietarilor paginilor și ai linkurilor web. În plus, unele informații furnizate de statele membre instanțelor/entităților competente pot conține date cu caracter personal (nume, adresă de e-mail, număr de telefon) în cazul în care persoane fizice au fost indicate drept puncte de contact. Toate aceste informații sunt stocate într-o bază de date găzduită de Centrul de date al Comisiei Europene, aflat în Luxembourg.

Utilizăm un mecanism tranzitoriu care extrage (dar nu stochează) datele cu caracter personal din EU Login, serviciul de autentificare al Comisiei Europene. În vederea înregistrării, datele cu caracter personal precum numele, prenumele și adresa de e-mail sunt colectate și prelucrate de EU Login. O declarație de confidențialitate detaliată separată explică natura prelucrării datelor cu caracter personal de către EU Login. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să consultați https://webgate.ec.europa.eu/cas/privacyStatement.html.

Datele cu caracter personal sunt prelucrate și în portalul european e-justiție pentru a oferi acces la bazele de date naționale interconectate, cum ar fi „Găsiți un avocat”, „Găsiți un notar”, Interconectarea registrelor de insolvență (IRI), motorul de căutare ECLI (identificatorul european de jurisprudență), formularele dinamice și transmiterea electronică a cererilor (e-CODEX). În acest sens:

  • informațiile privind avocații provin din registrele de date ale uniunilor barourilor și ale altor organizații de acest tip participante;
  • informațiile privind notarii provin din registrele camerelor naționale ale notarilor participante, astfel cum sunt furnizate de CNUE și de alte organisme competente;
  • datele din IRI provin din registrele naționale de insolvență sau din registrele comerciale;
  • datele cu caracter personal din cadrul hotărârilor judecătorești prelucrate în contextul ECLI sunt furnizate de către autoritățile judiciare și alte organisme competente;
  • formularele dinamice prelucrează datele cu caracter personal furnizate de utilizatorii finali (de exemplu, nume, adresă, număr de telefon, cont bancar etc.);
  • datele prelucrate în contextul e-CODEX provin din comunicările utilizatorilor cu instanțele naționale. În plus, există date tehnice utilizate pentru a-i identifica pe participanții la sistem, care, în unele cazuri, pot conține informații personale, cum ar fi adresa de e-mail sau ID-ul EU Login (sistemul Comisiei Europene de autentificare a utilizatorului).

2.4. În ce scop sunt prelucrate datele?

Portalul colectează datele cu caracter personal în vederea contactării proprietarilor paginilor web și ai linkurilor. Scopul acestei prelucrări este de a permite notificarea prin e-mail și organizarea autorilor paginilor și ai linkurilor în cadrul sistemului back-office al portalului. De asemenea, portalul extrage date cu caracter personal (prin intermediul EU Login) în scopul transmiterii de notificări prin e-mail utilizatorilor care s-au abonat la anumite subiecte sau pentru a le furniza acestora informații actualizate. Aceste date sunt prelucrate și pentru a se permite gestionarea rolurilor și a drepturilor, precum și gestionarea conținutului.

Pentru funcționalitățile „Găsiți un avocat”, „Găsiți un notar”, IRI și ECLI, Comisia prelucrează datele cu caracter personal în cadrul portalului numai pentru a asigura accesul la bazele de date naționale interconectate care dețin date cu caracter personal. În acest context, Comisia este responsabilă numai pentru asigurarea infrastructurii informatice necesare pentru funcționalitățile menționate mai sus ale portalului și nu are nicio responsabilitate în ceea ce privește conținutul bazelor de date naționale interconectate puse la dispoziție prin intermediul portalului.

De asemenea, Comisia prelucrează date cu caracter personal în cadrul portalului atunci când acest lucru este necesar pentru a furniza servicii interactive care le permit utilizatorilor să comunice direct cu autoritățile competente dintr-un alt stat membru.

2.5. Cine are acces la aceste date?

Datele cu caracter personal referitoare la proprietarii paginilor web și ai linkurilor pot fi accesate de personalul Comisiei Europene (Direcția Generală Justiție și Consumatori, Unitatea B2) și de personalul autorizat responsabil cu administrarea sistemului și asistența tehnică. În plus, datele cu caracter personal referitoare la paginile statelor membre pot fi accesate și de către funcționarii statului membru în cauză responsabili de gestionarea paginilor respective.

De asemenea, Comisia efectuează evaluări de securitate continue și adecvate pe toată durata desfășurării operațiunilor legate de interconectarea bazelor naționale. Numai informațiile publice disponibile în bazele de date naționale interconectate pot fi accesate prin intermediul portalului. Nu este posibilă combinarea, prin intermediul portalului, a informațiilor provenind din baze de date naționale interconectate diferite, pentru scopuri diferite.

2.6. Cât timp sunt păstrate datele dumneavoastră?

Datele cu caracter personal referitoare la proprietarii paginilor web și ai linkurilor vor fi stocate într-o bază de date locală atâta timp cât acestea au relevanță pentru portal și nu vor fi păstrate mai mult timp decât este necesar. Evaluarea necesității de a continua stocarea datelor cu caracter personal se face în cadrul unui proces de revalidare care este efectuat o dată pe an, în contextul actualizărilor anuale ale întregului conținut al portalului. În consecință, perioada de arhivare efectivă este de un an, sub rezerva verificării manuale și a prelungirii automate. În cazul utilizatorilor înregistrați, sunt stocate numai adresele personale de e-mail. Nu sunt păstrate nume sau alte date cu caracter personal. Datele privind utilizatorii înregistrați vor fi șterse la cererea acestora.

Hotărârile judecătorești furnizate în cadrul ECLI pot conține date cu caracter personal care sunt reglementate de legislația națională privind protecția datelor și fac obiectul unor perioade de reținere relevante. Furnizorii naționali de date au responsabilitatea de a șterge hotărârile atunci când acestea nu ar mai trebui să fie accesibile prin intermediul sistemului.

Datele cu caracter personal din comunicarea dintre utilizator și instanță, în contextul transmiterii electronice a cererilor (e-CODEX), sunt stocate în formă criptată de o bază de date separată a Comisiei, atât timp cât aceste date sunt relevante. Utilizatorul poate solicita în orice moment ștergerea acestora.

Niciun alt tip de date cu caracter personal nu sunt stocate în baza de date a portalului.

2.7. Ce măsuri de securitate există împotriva accesului neautorizat?

Datele sunt colectate, prelucrate și stocate în mod securizat. Portalul european e-justiție este protejat printr-o serie de măsuri tehnice. Gestionarea strictă a rolurilor și a drepturilor garantează faptul că utilizatorii autentificați beneficiază doar de nivelul de acces și de autorizațiile care sunt necesare. Toate schimburile de date au loc prin intermediul unor conexiuni criptate. Accesul de la distanță și fizic la baza de date a portalului este securizat prin segmentarea rețelei, prin dispozitive de tip firewall și prin alte mecanisme suplimentare, puse la dispoziție de Centrul de date al Comisiei. În afara accesului prevăzut în limita caracteristicilor preconizate, accesul la datele cu caracter personal în cadrul portalului european e-justiție este permis doar unui grup restrâns de utilizatori, astfel cum s-a specificat anterior la punctul 2.5 „Cine are acces la aceste date?”.

Datele cu caracter personal incluse în comunicarea dintre utilizator și instanță sunt stocate în formă criptată într-o bază de date separată a Comisiei.

2.8. Accesul la datele dumneavoastră cu caracter personal

Dacă doriți să verificați ce date cu caracter personal sunt păstrate în numele dumneavoastră de operatorul responsabil sau dacă doriți să le modificați, să le corectați sau să le ștergeți, vă rugăm să transmiteți un e-mail la adresa funcțională de e-mail menționată la rubrica de mai jos, „Date de contact”, explicând clar solicitarea dumneavoastră. Astfel de cereri vor fi soluționate în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii de către operator.

2.9. Date de contact

Portalul european e-justiție este administrat de Comisia Europeană, prin Direcția Generală Justiție și Consumatori, Parchetul European și dreptul penal, Unitatea B.2. Persoana responsabilă (operatorul) este Marc JORNA, șef de unitate.

Adresa de contact pentru portalul european e-justiție este:

Commission européenne
Direction générale de la justice et des consommateurs
Unité B4 Formation judiciaire et e-justice
B-1049 Bruxelles
Belgique

Linkul se deschide într-o fereastră nouăJUST-E-JUSTICE@ec.europa.eu

Dacă doriți să înaintați o plângere privind o acțiune de prelucrare a datelor executată sub responsabilitatea Comisiei, puteți contacta Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor:

Contrôleur européen de la protection des données (CEPD)
60 Rue Wiertz (MO 63)
B-1047 Bruxelles
Belgique

telefon: +32 2 283 19 00
fax: +32 2 283 19 50

Începutul paginii

3. Protecția datelor cu caracter personal

Uniunea Europeană se angajează să respecte viața privată a utilizatorilor. Politica privind „protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare” se bazează pe Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000.

Această politică generală acoperă totalitatea site-urilor instituționale ale Uniunii Europene din cadrul domeniului „.eu”.

Deși puteți naviga pe majoritatea acestor site-uri fără a furniza vreo informație personală, în unele cazuri aceste informații vă sunt cerute pentru furnizarea serviciilor electronice solicitate.

Site-urile care solicită astfel de informații le prelucrează în conformitate cu politica definită de regulamentul menționat anterior și oferă informații despre modul în care datele dumneavoastră sunt utilizate în declarațiile lor specifice de confidențialitate.

În acest sens:

  • pentru fiecare serviciu electronic specific, un operator stabilește scopul și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal și asigură respectarea, de către serviciul electronic respectiv, a politicii privind viața privată;
  • în cadrul fiecărei instituții, un responsabil cu protecția datelor asigură aplicarea dispozițiilor regulamentului și oferă consiliere operatorilor cu privire la îndeplinirea obligațiilor ce le revin (a se vedea articolul 24 din regulament);
  • pentru toate instituțiile, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor va acționa în calitate de autoritate de control independentă (a se vedea articolele 41-45 din regulament).
  • Totalitatea site-urilor instituționale ale Uniuni Europene din cadrul domeniului „.eu” furnizează linkuri către site-uri terțe. Întrucât nu avem control asupra lor, vă sugerăm să verificați politica acestora în materie de respectare a vieții private.

Ce este un serviciu electronic?

Un serviciu electronic pe site-ul EUROPA este un serviciu sau o resursă pusă la dispoziție pe internet menită să amelioreze comunicarea dintre cetățeni și întreprinderi, pe de o parte, și instituțiile europene, pe de altă parte.

EUROPA oferă sau va oferi trei tipuri de servicii electronice:

  1. servicii de informare care furnizează cetățenilor, mass-mediei, întreprinderilor, administrațiilor și altor factori decizionali un acces ușor și eficient la informații, îmbunătățind astfel gradul de transparență și înțelegere al politicilor și activităților UE;
  2. servicii de comunicare interactive care permit un contact mai bun cu cetățenii, întreprinderile, societatea civilă și actorii din sectorul public, facilitând astfel procesul de consultare în materie de politici și mecanismele de feedback, în vederea participării la elaborarea politicilor, la activitățile și la serviciile UE;
  3. servicii aferente unor operațiuni care permit accesul la toate tipurile principale de operațiuni cu UE, de exemplu achiziții publice, operațiuni financiare, recrutare, înscriere la evenimente, obținere sau cumpărare de documente etc.

Informații incluse într-o declarație de confidențialitate specifică

O declarație de confidențialitate specifică conține următoarele informații privind utilizarea datelor dumneavoastră cu caracter personal:

  • tipul informațiilor colectate, scopul și mijloacele tehnice folosite. UE colectează informații cu caracter personal exclusiv în măsura necesară îndeplinirii unui scop specific. Informațiile nu vor fi reutilizate în scopuri incompatibile;
  • cui se divulgă informațiile dumneavoastră. UE divulgă informații terților doar în cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea scopului (scopurilor) identificat(e) mai sus și doar destinatarilor (categoriilor de destinatari) menționați. UE nu divulgă datele dumneavoastră cu caracter personal pentru a fi utilizate în marketingul direct;
  • cum puteți avea acces la propriile informații, cum le puteți verifica exactitatea și, dacă este necesar, cum le puteți corecta. În calitate de persoană vizată, aveți, de asemenea, dreptul de a vă opune prelucrării datelor dumneavoastră cu caracter personal din motive imperioase și legitime, cu excepția cazurilor în care datele sunt colectate pentru a respecta o obligație legală, atunci când acest lucru este necesar pentru executarea unui contract la care sunteți parte sau atunci când datele vor fi folosite într-un scop pentru care v-ați dat acordul în mod neechivoc;
  • cât timp sunt păstrate datele dumneavoastră. UE păstrează datele doar pentru perioada de timp necesară îndeplinirii scopului pentru care acestea au fost colectate sau pentru o prelucrare ulterioară;
  • ce măsuri de securitate se iau pentru a vi se proteja informațiile împotriva unei eventuale utilizări neadecvate sau a unui acces neautorizat;
  • pe cine puteți contacta dacă aveți întrebări sau reclamații.

Europa Analytics

Europa Analytics este un serviciu care monitorizează și evaluează eficacitatea și eficiența site-urilor Comisiei Europene de pe portalul Europa.

În mod implicit, utilizatorii site-urilor sunt monitorizați cu ajutorul cookie-urilor originale persistente de pe portalul Europa. Aveți opțiunea de a respinge monitorizarea Piwik (regim de opt-out). Dacă vă răzgândiți, puteți opta pentru reluarea monitorizării Piwik (regim de opt-in).

Pentru a verifica care este statutul dvs. actual și pentru a alege una dintre opțiuni, bifați căsuța corespunzătoare din textul de mai jos.

Dacă alegeți să nu puteți fi monitorizat de Piwik, acest lucru nu are niciun impact asupra navigării pe site-urile Europa.

Linkul se deschide într-o fereastră nouăMai multe despre Europa Analytics

Cum sunt tratate e-mail-urile dumneavoastră?

Toate paginile web conțin cu link pentru furnizarea de feedback, care vă permite să vă trimiteți observațiile la o căsuță electronică funcțională specifică. Atunci când trimiteți un astfel de mesaj, datele dumneavoastră cu caracter personal sunt colectate de către destinatar numai în măsura necesară pentru furnizarea unui răspuns. Dacă echipa care administrează căsuța electronică nu vă poate răspunde la întrebare, va transmite e-mailul dumneavoastră altui serviciu. Veți fi înștiințat, prin e-mail, cu privire la serviciul către care a fost direcționată întrebarea dumneavoastră. Site-ul web nu păstrează nicio înregistrare a schimburilor de e-mailuri efectuate prin folosirea acestei funcționalități.

Dacă aveți întrebări privind prelucrarea e-mailului și a datelor dumneavoastră cu caracter personal aferente, nu ezitați să le includeți în mesajul dumneavoastră.

Începutul paginii

4. Aviz privind drepturile de autor

© Uniunea Europeană (2017)

Reutilizarea documentelor deținute de Comisie sau în numele acesteia de Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene (Oficiul pentru Publicații) este supusă condițiilor prevăzute în Decizia 2006/291/CE, Euratom a Comisiei din 7 aprilie 2006 privind reutilizarea informațiilor Comisiei. Reutilizarea documentelor este gratuită.

Reproducerea este autorizată cu condiția menționării sursei, exceptând cazurile în care se prevede altfel. În cazul în care trebuie obținut acordul prealabil pentru reproducerea sau utilizarea informațiilor text sau multimedia (sunet, imagini, programe informatice etc.), acest acord anulează autorizarea generală menționată mai sus și indică în mod clar toate restricțiile impuse utilizării.

© Regatul Belgiei (2017)

Reutilizarea informațiilor care figurează în paginile naționale belgiene ale acestui site face obiectul legislației belgiene în vigoare, în special Legea privind drepturile de autor și drepturile conexe din 30 iunie 1994. În conformitate cu această lege și în cazul în care nu există indicații contrare în acest sens, reutilizarea acestor informații este condiționată de obținerea unei autorizări prealabile din partea titularilor drepturilor de autor. În conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din legea menționată, documentele oficiale ale unei autorități publice nu sunt protejate de drepturi de autor. Documentele oficiale ale unei autorități publice sunt actele care produc efecte juridice (legi, lucrări parlamentare, hotărâri ale instanțelor etc.). Articolul 21 alineatul (1) prevede că „citatele extrase dintr-o operă publicată legal, utilizate în scopul criticii, polemicii, recenziei, în învățământ sau în cadrul lucrărilor științifice, în conformitate cu exercitarea corectă a profesiei și în măsura justificată de scopul urmărit, nu aduc atingere drepturilor de autor. Citatele prevăzute la alineatul anterior trebuie să fie însoțite de trimiteri la sursă și la numele autorului, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește a fi imposibil”.

Paginile internet la care fac trimitere paginile naționale belgiene ale portalului e-justiție fac obiectul propriilor clauze de drepturi de autor. Instanțele belgiene sunt competente să soluționeze orice acțiune privind drepturile de autor referitoare la datele care figurează în paginile naționale belgiene.

© Republica Bulgaria (2017)

Informațiile furnizate de guvernul Republicii Bulgaria sunt publice. Informațiile publicate în paginile bulgare ale portalului european e-justiție sunt disponibile gratuit și pot fi descărcate/reproduse/traduse/adaptate în toate edițiile, formele și în mass-media, în scopuri necomerciale, cu excepția materialelor în cazul cărora se prevăd clauze explicite de protecție a drepturilor de autor sau pentru care este necesar acordul prealabil al titularului drepturilor de autor.

© Republica Cehă (2017)

Reutilizarea documentelor care figurează pe acest site, deținute de guvernul ceh sau de entități terțe în numele său, face obiectul normelor naționale privind drepturile de autor, în cazul în care nu există indicații contrare în acest sens. Reproducerea conținutului paginilor cehe este autorizată cu condiția menționării sursei, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare. Conținutul poate fi reprodus numai în scopuri necomerciale.

În cazul în care trebuie obținut acordul prealabil pentru reproducerea sau utilizarea informațiilor text sau multimedia (sunet, imagini, programe informatice etc.), acest acord anulează autorizarea generală menționată mai sus și indică în mod clar toate restricțiile impuse utilizării.

© Regatul Danemarcei (2017)

Informațiile care apar pe portalul european e-justiție, furnizate de guvernul danez, nu fac obiectul condițiilor privind drepturile de autor.

© Republica Federală Germania (2017)

Reutilizarea de către terți a documentelor care figurează pe acest site web, deținute de Republica Federală Germania, este protejată de normele privind drepturile de autor stabilite de legislația germană, Uniunea Europeană și convențiile internaționale. Ne declinăm orice răspundere pentru exhaustivitatea informațiilor, pentru erorile editoriale și tehnice, pentru omisiunile sau exactitatea informațiilor de pe acest site web.

În special, nu oferim, în mod explicit sau implicit, nicio garanție cu privire la exhaustivitatea sau exactitatea informațiilor obținute prin intermediul unor linkuri către site-uri web externe.

Operatorii site-urilor web sunt responsabili de conținutul pe care îl pun la dispoziție pe propriile site-uri, sub rezerva dispozițiilor legislației generale. Trebuie făcută distincția între propriul conținut și linkurile către conținutul furnizat de operatorii unor site-uri web externe.

Hiperlinkurile către conținutul unor site-uri externe sunt furnizate numai în scop informativ.

Responsabilitatea pentru conținutul site-urilor externe aparține exclusiv furnizorului conținutului respectiv. Înainte de publicarea unui link pe paginile noastre, analizăm și verificăm cu atenție site-urile externe, în măsura informațiilor de care dispunem. Cu toate acestea, nu oferim, în mod explicit sau implicit, nicio garanție cu privire la exhaustivitatea sau exactitatea informațiilor obținute prin intermediul hiperlinkurilor către site-uri externe. Conținutul site-urilor web externe poate fi oricând modificat fără ca guvernul german să fie la curent cu acest lucru.

În ceea ce privește toate linkurile furnizate pe acest site web, declarăm în mod explicit că nu dispunem de niciun control privind conceperea și conținutul site-urilor externe care pot fi accesate prin intermediul linkurilor de pe acest site; în plus, prezența acestor linkuri nu implică faptul că aprobăm site-urile respective sau conținutul acestora. Prezenta declarație se aplică tuturor paginilor de pe acest site web și tuturor linkurilor care figurează pe acest site.

În cazul în care considerați că există îndoieli cu privire la conținutul unui site web al cărui link figurează în paginile noastre, vă rugăm să informați punctul de contact german la adresa Linkul se deschide într-o fereastră nouăredaktion@justiz.de.

Echipa editorială responsabilă cu paginile naționale germane își rezervă dreptul de a modifica, completa sau suprima informațiile care apar pe acest site web, fără preaviz.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați următorul Linkul se deschide într-o fereastră nouălink.

© Republica Estonia (2017)

Informațiile furnizate de guvernul Republicii Estonia fac obiectul condițiilor privind drepturile de autor. Cu toate acestea, informațiile publicate de Republica Estonia în paginile portalului european e-justiție sunt disponibile gratuit și pot fi descărcate/reproduse/traduse/adaptate în toate edițiile, formele și în mass-media, cu scopuri comerciale sau necomerciale, cu condiția menționării sursei materialelor și precizarea situației lor în ceea ce privește drepturile de autor. Conținutul extras din paginile Republicii Estonia de pe portalul european e-justiție trebuie reprodus cu exactitate și nu poate fi utilizat într-un context care ar putea induce în eroare.

© Republica Irlanda (2017)

Materialul furnizat de Irlanda care apare pe acest site face obiectul drepturilor de autor deținute de guvernul Irlandei, în conformitate cu Legea privind drepturile de autor și drepturile conexe din 2000 („Copyright and Related Rights Acts 2000”). Materialul poate fi descărcat ca fișier sau poate fi imprimat numai pentru uz personal. În cazul în care materialul este transmis către terți, trebuie indicată sursa și precizată situația sa în ceea ce privește drepturile de autor.

Permisiunea de a reproduce materiale care fac obiectul drepturilor de autor deținute de guvernul Irlandei nu se extinde la toate materialele de pe acest site, care pot fi proprietatea unor părți terțe. Autorizarea de a reproduce astfel de materiale trebuie obținută de la titularii drepturilor de autor respectivi.

© Republica Elenă (2017)

Informațiile care apar pe portalul european e-justiție, furnizate de guvernul Greciei, nu fac obiectul condițiilor privind drepturile de autor. Cu toate acestea, anumite linkuri pot face obiectul legislației privind drepturile de autor. În cazul în care trebuie obținut acordul prealabil pentru reproducerea sau utilizarea informațiilor text sau multimedia (sunet, imagini, programe informatice etc.), acest acord anulează autorizarea generală menționată mai sus și indică în mod clar toate restricțiile impuse utilizării.

© Ministerul Justiției din Spania (2017)

Accesul și utilizarea conținutului furnizat de Spania și publicat pe portalul e-justiție, informațiile conținute, precum și linkurile și serviciile aferente aparțin Ministerului Justiției sau entităților care colaborează cu acesta și sunt protejate de drepturile corespunzătoare de proprietate intelectuală sau industrială. Utilizarea, reproducerea, distribuția, comunicarea publică sau transformarea acestui conținut, precum și orice altă activitate similară sunt strict interzise fără autorizația expresă a Ministerului Justiției. Dreptul utilizatorilor de a utiliza orice conținut din acest portal se limitează la descărcarea și utilizarea privată de către utilizator a conținutului respectiv, cu condiția ca acesta să rămână intact.

© Republica Franceză (2017)

DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Conținutul acestui site web este proprietatea exclusivă a Ministerului Justiției și Libertăților și/sau a autorilor și titularilor de drepturi și este protejat de normele de drept francez și internațional aplicabile în materie de drepturi de proprietate intelectuală și, în special, de dispozițiile Codului francez al proprietății intelectuale.

Acest lucru se aplică, printre altele, elementelor redacționale care apar pe site, prezentării paginilor și programelor informatice necesare pentru utilizarea site-ului, logourilor, imaginilor, fotografiilor și graficii de orice tip.

Ministerul Justiției și Libertăților permite utilizatorilor doar vizualizarea conținutului, ceea ce exclude, în special, reutilizarea unei părți sau a întregului conținut al site-ului în orice scop.

Reproducerea este autorizată doar sub formă digitală, pe calculatorul utilizat pentru accesarea site-ului, în scopul vizualizării paginilor consultate de programul de navigare al utilizatorului.

Orice reproducere totală sau parțială a site-ului de către orice societate care nu are autorizare explicită din partea Ministerului Justiției și Libertăților este interzisă și constituie o contrafacere în sensul articolelor L.335-2 și următoarele din Codul francez al proprietății intelectuale.

Aici puteți accesa linkul către Linkul se deschide într-o fereastră nouăCodul francez al proprietății intelectuale.

Capitolul din cod privind sancțiunile penale poate fi accesat Linkul se deschide într-o fereastră nouăaici.

© Republica Italiană (2017)

Reutilizarea documentelor care figurează pe acest site, deținute de Ministerul Justiției din Italia și de alte instituții publice sau de entități terțe în numele lor, face obiectul normelor naționale privind drepturile de autor, în cazul în care nu există indicații contrare în acest sens.

Reproducerea conținutului paginilor Ministerului Justiției din Italia și ale altor instituții publice este autorizată cu condiția menționării sursei, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare.

În cazul în care trebuie obținut acordul prealabil pentru reproducerea sau utilizarea informațiilor text sau multimedia (sunet, imagini, programe informatice etc.), acest acord anulează autorizarea generală menționată mai sus și indică în mod clar toate restricțiile impuse utilizării.

© Republica Cipru (2017)

Reutilizarea documentelor care figurează pe acest site, deținute de Cipru sau de entități terțe în numele său, face obiectul normelor naționale privind drepturile de autor, în cazul în care nu există indicații contrare în acest sens. Reproducerea conținutului paginilor cipriote este autorizată cu condiția menționării sursei, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare. În cazul în care trebuie obținut acordul prealabil pentru reproducerea sau utilizarea informațiilor text sau multimedia (sunet, imagini, programe informatice etc.), acest acord înlocuiește autorizarea generală menționată mai sus și indică în mod clar toate restricțiile impuse utilizării.

© Republica Letonia (2017)

Informațiile furnizate de guvernul Letoniei sunt publice și nu fac obiectul condițiilor privind drepturile de autor. În acest sens, informațiile publicate pe paginile letone ale portalului european e-justiție sunt disponibile gratuit și pot fi descărcate/reproduse/traduse/adaptate în toate edițiile, formele și în mass-media, în scopuri comerciale sau necomerciale.

© Ministerul Justiției din Republica Lituania (2017)

Informațiile furnizate de Republica Lituania sunt protejate de legislația lituaniană privind drepturile de autor și drepturile conexe și sunt disponibile gratuit, cu condiția menționării sursei.

© Marele Ducat al Luxemburgului (2017)

Reproducerea conținutului și a informațiilor care figurează pe paginile luxemburgheze, întreținute de statul luxemburghez sau de entități terțe, face obiectul legislației luxemburgheze, în cazul în care nu există indicații contrare în acest sens.

Reproducerea informațiilor care apar în paginile luxemburgheze este autorizată pentru scopuri necomerciale, cu condiția menționării exprese a sursei, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare.

În cazul în care trebuie obținută o autorizare prealabilă pentru reproducerea sau utilizarea informațiilor text sau multimedia (sunet, imagini, programe informatice etc.), această dispoziție anulează autorizarea generală și indică în mod clar, după caz, toate restricțiile impuse utilizării.

Statul luxemburghez își declină orice răspundere pentru utilizarea informațiilor care apar în paginile luxemburgheze. Trebuie subliniat că informațiile publicate în aceste pagini nu sunt neapărat complete, exhaustive, exacte sau actualizate. În cazul în care textele publicate în aceste pagini diferă de documentele originale, sunt aplicabile textele originale, astfel cum au fost publicate în Linkul se deschide într-o fereastră nouăMémorial.

Paginile statului luxemburghez trimit uneori la pagini deținute de alte părți, asupra cărora statul luxemburghez nu are niciun control și pentru care își declină orice răspundere.

Statul luxemburghez nu își asumă nicio răspundere pentru o eventuală deteriorare a instalației informatice a utilizatorului cauzată de utilizarea paginilor întreținute de statul luxemburghez sau de entități terțe.

Statul luxemburghez își declină orice răspundere în cazul întreruperii, chiar și temporare, a funcționării acestor pagini.

Scopul prezentei declinări a responsabilității nu este eludarea cerințelor legislației aplicabile, nici excluderea răspunderii în cazurile în care aceasta nu poate fi exclusă în temeiul legislației aplicabile.

© Republica Ungară (2017)

Reutilizarea documentelor care figurează pe acest site, deținute de Ungaria sau de entități terțe în numele său, face obiectul legislației maghiare privind drepturile de autor, în cazul în care nu există indicații contrare în acest sens. Reproducerea privată sau oficială a conținutului paginilor maghiare este autorizată, cu condiția ca sursa să fie indicată, în cazul în care nu există indicații contrare în acest sens. Orice alt tip de utilizare necesită autorizarea prealabilă din partea titularului drepturilor.

© Republica Malta (2017)

Drepturi de autor/Autorizare de reproducere

Guvernul Maltei, împreună cu ministerele și departamentele sale, precum și autoritățile și autorii site-ului web depun eforturi pentru a menține fiabilitatea informațiilor care apar pe acest site, însă nu pot garanta că informațiile publicate pe unele dintre site-urile lor sau pe linkurile externe sunt complete, actualizate și corecte și, prin urmare, subliniază faptul că informațiile respective nu ar trebui considerate corecte și complete în legătură cu orice subiect. Nu se poate garanta calitatea, accesibilitatea continuă sau faptul că nu vor exista întreruperi cauzate de probleme tehnice. Prin urmare, entitățile menționate anterior nu își pot asuma răspunderea pentru niciun prejudiciu, pierdere sau deteriorare care ar putea rezulta din utilizarea informațiilor, deoarece informațiile disponibile sunt furnizate doar în scop orientativ. Guvernul Maltei își rezervă dreptul de a modifica, completa sau suprima provizoriu pagini întregi sau părți ale acestora, fără a da un preaviz specific.

Guvernul Maltei, împreună cu ministerele și departamentele sale, precum și autoritățile și autorii site-urilor web nu asigură controlul calității linkurilor externe. Faptul că în paginile respective apare denumirea unei societăți sau a unui comerciant nu trebuie înțeles ca o recomandare de a produselor și/sau a serviciilor oferite de societatea sau comerciantul în cauză.

Aceste pagini nu au ca scop furnizarea de consiliere juridică, acest tip de serviciu fiind de competența exclusivă a profesiunii juridice.

Dacă găsiți pe acest site o informație care vi se pare incorectă sau care induce în eroare, trimiteți un Linkul se deschide într-o fereastră nouăe-mail administratorului site-ului sau completați formularul de feedback.

Materialul publicat pe acest site face obiectul dispozițiilor Legii privind drepturile de autor, al legislației malteze, al politicilor și reglementărilor și al tuturor acordurilor internaționale semnate de guvernul Maltei. Informațiile de pe acest site web sunt disponibile pentru uz personal și public, însă nu în scop comercial. Având în vedere aceste două obiective, materialul poate fi reprodus gratuit și fără a fi nevoie de vreo autorizare din partea guvernului Maltei, cu condiția ca materialul reprodus să fie o copie conformă cu originalul și să se indice că sursa este guvernul Maltei. Materialul reprodus nu poate fi în niciun caz prezentat ca fiind versiunea originală, nici măcar atunci când este elaborat împreună cu guvernul Maltei sau cu acordul acestuia.

© Regatul Țărilor de Jos (2017)

Informațiile puse la dispoziția publicului, furnizate de guvernul Țărilor de Jos, nu fac obiectul condițiilor privind drepturile de autor, decât dacă acest lucru este precizat. În acest sens, informațiile publicate în paginile neerlandeze ale portalului european e-justiție sunt disponibile gratuit și pot fi descărcate/reproduse/traduse/adaptate în toate edițiile, formele și în mass-media, în scopuri comerciale sau necomerciale, cu excepția cazului în care în informațiile (sau în anumite părți din informațiile) respective se include o clauză privind drepturile de autor.

© Republica Austria (2017)

Toate articolele publicate pe acest site web sunt protejate prin legea drepturilor de autor, toate drepturile fiind rezervate.

Informațiile prezentate în paginile austriece ale portalului european e-justiție sunt considerate informații publice, care pot fi distribuite sau copiate, cu condiția ca acestea să nu fie folosite în scopuri comerciale și ca sursa să fie indicată.

Cu toate că Ministerul Federal al Justiției (BMJ) depune toate eforturile pentru a furniza informații corecte și actualizate în paginile austriece ale portalului european e-justiție, acesta își declină orice răspundere în ceea ce privește exactitatea, actualitatea și exhaustivitatea informațiilor respective sau a informațiilor de pe alte site-uri web către care a furnizat linkuri. În cazul în care se descoperă greșeli și erori, acestea vor fi rectificate cât mai curând posibil.

Informațiile furnizate în paginile austriece ale portalului european e-justiție au un caracter general și, prin urmare, nu pot fi adaptate unor nevoi individuale specifice ale unor persoane, entități sau organizații; informațiile nu sunt neapărat exacte, complete sau actualizate și cuprind parțial linkuri la alte site-uri web care nu sunt sub influența BMJ și nici nu fac parte din responsabilitatea acestuia. Informațiile în cauză nu sunt menite să înlocuiască un serviciu de consiliere (juridică) profesionistă. În cazul în care aveți nevoie de consiliere personală, vă rugăm să contactați întotdeauna mai întâi un expert în domeniul respectiv. În cazul în care aveți întrebări referitoare la procedurile judiciare, vă rugăm să contactați instanța competentă. În ceea ce privește orice acțiune sau cerere pentru care trebuie să se respecte un termen, în orice situație trebuie să vă adresați în primul rând instanței sau autorității competente.

Nu garantăm că un document care poate fi accesat în paginile austriece ale portalului european e-justiție corespunde întocmai textului oficial adoptat. Numai actele Republicii Austria care sunt publicate conform dispozițiilor legale în „Jurnalul Oficial Federal al Republicii Austria” (Bundesgesetzblatt der Republik Österreich) au forță juridică obligatorie.

Unele documente care pot fi accesate de pe paginile austriece ale portalului european e-justiție fac trimitere la informații furnizate de alte organizații. BMF nu oferă însă niciun tip de garanție privind exactitatea, actualitatea sau corectitudinea datelor furnizate în documentele respective.

© Ministerul Justiției din Polonia (2017)

Conținutul site-ului web are scop de informare generală și nu furnizează consiliere. Ministerul Justiției nu oferă nicio garanție în ceea ce privește exactitatea, actualitatea sau aplicabilitatea niciunei informații publicate pe site.

Ministerul Justiției își declină orice responsabilitate și orice răspundere pentru informațiile publicate pe acest site web. În plus, se pot aplica declinări specifice ale responsabilității sau declarații specifice privind drepturile de autor în legătură cu anumite informații sau cu părți ale site-ului. Informațiile publicate pe paginile poloneze care nu fac obiectul unor declinări specifice ale responsabilității sau unor declarații specifice privind drepturile de autor sunt disponibile gratuit și pot fi descărcate/reproduse/traduse/adaptate în toate edițiile, formele și în mass-media, în scopuri comerciale sau necomerciale.

Ministerul Justiției își declină orice responsabilitate în ceea ce privește consultarea acestui site web, utilizarea informațiilor sau descărcarea de materiale de pe site, inclusiv orice răspundere pentru erorile, inexactitățile, omisiunile sau afirmațiile care pot induce în eroare sau defăimătoare, fără a se limita la acestea. Informațiile de pe acest site web pot cuprinde opinii sau puncte de vedere care, în cazul în care nu există indicații contrare în acest sens, nu aparțin în mod necesar Ministerului Justiției.

Acest site web conține linkuri către pagini externe, asupra cărora serviciile Ministerului Justiției nu dispun de niciun control și pentru care își declină orice răspundere.

© Republica Portugalia (2017)

Reutilizarea de către terți a documentelor care figurează pe acest portal, deținute de Portugalia, este protejată prin drepturile de autor și drepturile conexe, precum și prin drepturile de proprietate industrială în temeiul legislației portugheze, al legislației UE și al acordurilor internaționale aplicabile. Informațiile cuprinse pe acest portal sunt publice și pot fi reproduse și reutilizate cu condiția menționării sursei, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare. În cazul în care trebuie obținută o autorizare prealabilă pentru reproducerea sau utilizarea informațiilor text sau multimedia (sunet, imagini, programe informatice etc.), autorizarea generală menționată mai sus nu se aplică. La cerere, se poate acorda o autorizare specifică pentru reproducerea și reutilizarea documentelor cu informații care, în condițiile stabilite, nu pot fi reutilizate în mod liber. O autorizare specifică indică în mod clar restricțiile impuse utilizării documentelor la care se referă.

© România (2017)

Reutilizarea documentelor care figurează pe acest site, deținute de România sau de entități terțe în numele său, face obiectul normelor naționale privind drepturile de autor, în cazul în care nu există indicații contrare în acest sens. Reproducerea conținutului paginilor române este autorizată cu condiția menționării sursei, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare. În cazul în care trebuie obținut acordul prealabil pentru reproducerea sau utilizarea informațiilor text sau multimedia (sunet, imagini, programe informatice etc.), acest acord anulează autorizarea generală menționată mai sus și indică în mod clar toate restricțiile impuse utilizării.

© Republica Slovenia (2017)

Reutilizarea documentelor care figurează pe acest site, deținute de guvernul sloven sau de entități terțe în numele său, face obiectul normelor naționale privind drepturile de autor, în cazul în care nu există indicații contrare în acest sens. Reproducerea conținutului paginilor slovene este autorizată cu condiția menționării sursei, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare. Conținutul poate fi reprodus numai în scopuri necomerciale.

În cazul în care trebuie obținut acordul prealabil pentru reproducerea sau utilizarea informațiilor text sau multimedia (sunet, imagini, programe informatice etc.), acest acord anulează autorizarea generală menționată mai sus și indică în mod clar toate restricțiile impuse utilizării.

© Republica Slovacă (2017)

Reutilizarea documentelor care figurează pe acest site, deținute de Republica Slovacă sau de entități terțe în numele său, face obiectul normelor slovace privind drepturile de autor, în cazul în care nu există indicații contrare în acest sens. Restricțiile privind drepturile de autor și drepturile conexe, precum și privind drepturile sui generis asupra bazelor de date sunt autorizate numai în anumite cazuri speciale, prevăzute în Legea privind drepturile de autor nr. 618/2003, astfel cum a fost modificată. Utilizarea informațiilor sau dreptul de a dispune de acestea în temeiul Legii privind drepturile de autor nu trebuie să contrazică utilizarea normală preconizată a acestor informații și nu trebuie să aducă atingere în mod nejustificat intereselor legitime ale titularilor drepturilor. În alte cazuri, trebuie obținut acordul prealabil (licența) pentru utilizarea informațiilor.

Pentru informații suplimentare referitoare la Legea slovacă privind drepturile de autor, vă rugăm să accesați următoarele linkuri:

Linkul se deschide într-o fereastră nouăîn engleză

Linkul se deschide într-o fereastră nouăîn slovacă

© Republica Finlanda (2017)

Informațiile furnizate de guvernul finlandez care apar pe portalul european e-justiție sunt publice și nu fac obiectul condițiilor privind drepturile de autor.

© Regatul Suediei (2017)

Materialul publicat în paginile suedeze ale portalului european e-justiție poate fi reprodus gratuit. Sursa trebuie menționată în cazul în care acest lucru este cerut în mod special.

© Drepturile de autor ale Coroanei (2017)

Informațiile furnizate de Guvernul Regatului Unit sunt protejate prin drepturile de autor ale Coroanei. Conținutul integral este disponibil la adresa Linkul se deschide într-o fereastră nouăOpen Government Licence v3.0, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare.

 


Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.

Ultima actualizare: 12/06/2017