Închide

VERSIUNEA BETA A PORTALULUI ESTE ACUM DISPONIBILĂ!

Accesați versiunea BETA a portalului european e-justiție și spuneți-ne cum vi se pare!

 
 

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Profesii juridice - Belgia

Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi: francezăolandeză.


Profesii juridice

Profesiile juridice – Introducere

În această secțiune puteți consulta o serie de informații privind profesiile juridice, și anume:

  • ministerul public;
  • judecătorii;
  • avocații;
  • notarii și
  • executorii judecătorești.



Ministerul public

Organizare

Ministerul public este alcătuit din magistrați care aparțin unui parchet sau unui minister public specific (auditorat) și care, în exercitarea acestei funcții, își îndeplinesc atribuțiile în domeniul de jurisdicție al instanței în care își desfășoară activitatea.

La nivel de district judiciar (arrondissement judiciaire), procurorul regelui (procureur du Roi), prim-locțiitorii și locțiitorii săi acționează în calitate de minister public pe lângă tribunalul de primă instanță, în special pe lângă tribunalul pentru minori (tribunal de la jeunesse), care este o secție a tribunalului de primă instanță, precum și pe lângă tribunalul sau tribunalele de poliție (tribunaux de police) și tribunalul comercial (tribunal de commerce) din jurisdicția lor.

Pe lângă tribunalele specializate în dreptul muncii (tribunaux du travail), această funcție este exercitată de către procurorul specializat în dreptul muncii (auditeur du travail), asistat de locțiitori și, dacă este cazul, de prim-locțiitori. Aceștia își desfășoară activitatea în această calitate și pe lângă tribunalul corecțional, care este o secție a tribunalului de primă instanță, precum și pe lângă tribunalul sau tribunalele de poliție în cauzele penale care se încadrează în sfera lor de competență.

La nivelul curților de apel și al curților specializate în dreptul muncii, rolul de minister public este exercitat de procurorul general, care conduce și supraveghează magistrații din cadrul parchetului general și al ministerului public specializat în dreptul muncii de pe lângă curțile de apel (auditorat général du travail). În ceea ce privește parchetul general, procurorul general este asistat de un prim-avocat general, de avocați generali și de locțiitorii procurorului general. În ceea ce privește ministerul public specializat în dreptul muncii de pe lângă curțile de apel (auditorat général), acesta include un prim-avocat general (premier avocat général), avocați generali (avocats généraux) și locțiitori generali (substituts généraux).

În cadrul Curții de Casație, rolul de minister public este exercitat de către procurorul general de pe lângă această instanță, asistat de un prim-avocat general și de avocați generali. Deși terminologia este aceeași, rolul ministerului public este cu totul altul în acest caz. În fapt, Curtea de Casație nu se pronunță cu privire la fondul unei cauze, ci verifică legalitatea și regularitatea procedurii urmate.

Ministerul public este independent în desfășurarea cercetărilor și urmăririlor individuale, fără a aduce atingere dreptului ministrului competent de a dispune urmăriri și de a emite directive constrângătoare de politică penală, inclusiv în materie de politică de cercetare și urmărire.

Rol și atribuții

Ministerul Public are o serie de sarcini și misiuni. Acestea se referă la instrumentarea atât a cauzelor penale, cât și a cauzelor civile, și la asigurarea măsurilor de urmărire a acestora.

  • În materie penală, magistrații din cadrul ministerului public veghează (în interesul societății) la desfășurarea normală și la reglementarea procedurii penale. Aceștia își desfășoară activitatea atât la nivelul analizei fondului cauzei, cât și pe parcursul procedurii anterioare de informare și investigare [pentru instanțele cu competențe de investigare: camera consiliului (chambre du conseil) și camera de punere sub acuzare (chambre des mises en accusation)]. În cadrul ședinței de judecată, aceștia solicită aplicarea legislației penale; în același timp, aceștia asigură faptul că se iau măsurile necesare pentru executarea adecvată a pedepselor pronunțate. În fața curții cu jurați (cour d'assisses), rolul de minister public este exercitat de procurorul general de pe lângă curtea de apel, care are însă și posibilitatea de a delega în acest sens un membru al parchetului.
  • În materie civilă, ministerul public intervine din oficiu în situațiile prevăzute prin lege și de fiecare dată când ordinea publică impune intervenția sa. În astfel de cauze, ministerul public emite un aviz (scris sau verbal) în speță. În ceea ce privește cauzele referitoare la domenii specifice, enumerate la articolul 764 alineatul (1) din Codul judiciar (Code judiciaire), ministerului public trebuie să i se solicite în mod obligatoriu să emită un aviz. De asemenea, atunci când consideră necesar, ministerul public poate solicita să fie informat în vederea emiterii unui aviz cu privire la toate celelalte cauze, iar instanța poate, de asemenea, să dispună din oficiu acest lucru [articolul 764 alineatul (2) din Codul judiciar].

Pe lângă aceste misiuni principale, ministerul public are, de asemenea, competența de a monitoriza și de a executa în mod corespunzător hotărârile și directivele referitoare la politica penală.

Directivele privind politica penală sunt emise de ministrul justiției, după consultarea colegiului procurorilor generali (collège des procureurs généraux) care este alcătuit din cei cinci procurori generali de pe lângă curțile de apel.

Colegiul funcționează sub autoritatea ministrului justiției și emite hotărâri care vizează o elaborare și o coordonare cât se poate de coerente ale politicii și o bună funcționare generală a ministerului public.

Sfera de competență a colegiului acoperă întreg teritoriul regatului, iar hotărârile sale au caracter obligatoriu pentru procurorii generali de pe lângă curțile de apel și pentru toți membrii ministerului public aflați sub autoritatea și conducerea acestora.

Mai multe informații pot fi consultate pe site-ul internet al Linkul se deschide într-o fereastră nouăServiciului Public Federal de Justiție (Ministerul Justiției, rubrica Ordre judiciaire - Parquet).

Judecătorii

Organizare

Se disting două categorii: judecătorii din cadrul tribunalelor și consilierii din cadrul curților - magistrature assise - și procurorii din cadrul ministerului public sau al parchetului - magistrature debout (a se vedea mai sus).

În general, magistrații din cadrul tribunalelor sunt numiți „judecători”, iar cei din cadrul curților sunt numiți „consilieri”.

Judecătorii din categoria magistrature assise au rolul de a aplica legea în litigiul/cauza care le este înaintat(ă) în materie civilă, precum și în cazul persoanelor care au săvârșit o infracțiune.

În anumite tribunale, există atât judecători de profesie, cât și judecători consultanți (juges non-professionnels). Judecătorii consultanți își desfășoară activitatea în cadrul următoarelor instanțe:

  • Tribunalul comercial: judecători de profesie și judecători consultanți (denumiți în acest caz juges consulaires).
  • Tribunalul de dreptul muncii: judecători de profesie și judecători sociali (juges sociaux)
  • Tribunalul de aplicare a pedepselor: judecători de profesie și asesori pentru aplicarea pedepselor (assesseurs en application des peines).

Autoritatea responsabilă

Linkul se deschide într-o fereastră nouăÎnaltul Consiliu de Justiție (Conseil supérieur de la justice) are o triplă misiune:

  • joacă un rol determinant în politica de numire a magistraților pe criterii obiective și apolitice;
  • exercită un control extern asupra funcționării sistemului judiciar, inclusiv asupra soluționării plângerilor;
  • emite avize în atenția factorilor politici de decizie, cu scopul de a îmbunătăți funcționarea magistraturii.

Mai multe informații pot fi consultate pe site-ul internet al Linkul se deschide într-o fereastră nouăÎnaltului Consiliu de Justiție.

Avocații

Rol și atribuții

Avocatul este un practician în domeniul dreptului și al justiției. Acesta se supune unor norme deontologice care îi garantează independența totală. De asemenea, avocatul trebuie să respecte secretul profesional.

Avocatul este format pentru a acționa în diverse domenii de drept care, adesea, se întrepătrund (dreptul societăților, dreptul administrativ, dreptul urbanismului, dreptul fiscal, dreptul familiei etc.). Pe parcursul carierei, avocatul se poate specializa în unul sau mai multe dintre aceste domenii, în care a dobândit expertiză specifică.

Rolul avocatului constă în asistarea clienților săi nu doar în fața tribunalelor, ci și în orice situație în care aceștia ar putea avea nevoie de asistență juridică, de un purtător de cuvânt, de o persoană care să redacteze documente și chiar de susținere morală.

În general, misiunea sa este, prin urmare, triplă:

  • avocatul consiliază,
  • avocatul conciliază,
  • avocatul apără.

Avocatul poate pleda și își poate reprezenta clienții în fața tuturor instanțelor regatului [tribunalul de poliție, judecătoria de pace (Justice de Paix), tribunalul de primă instanță, tribunalul comercial, tribunalul de dreptul muncii, curtea de apel, curtea de dreptul muncii, curtea cu jurați, consiliul de stat (conseil d'Etat)], precum și în celelalte țări ale Uniunii Europene.

Acesta vă oferă, de asemenea, asistență în procedurile de arbitraj sau de mediere, în cadrul oricărei metode alternative de soluționare a litigiilor (méthode alternative de résolution des conflits - M.A.R.C.) sau în cadrul oricărei adunări sau reuniuni.

Avocatul nu intervine doar în cadrul litigiilor. Prin consilierea pe care o oferă sau prin contractele pe care le redactează ori le adaptează, acesta permite adesea evitarea unui proces.

Avocatul vă poate sprijini, de asemenea, dacă doriți să închiriați sau să cumpărați un imobil ori dacă doriți să înființați o societate, dacă nu mai puteți face față datoriilor, dacă doriți să încheiați un contract cu noul angajator, dacă ați fost victima unui accident sau a unei agresiuni, dacă sunteți citat în fața unui tribunal, dacă vă separați de partenerul dumneavoastră de viață etc.

Un avocat pentru fiecare:

Pentru persoanele cu resurse reduse, legea prevede un serviciu de asistență juridică (numit în trecut pro deo) și o asistență judiciară:

Asistența juridică permite persoanelor să beneficieze de gratuitatea parțială sau totală a serviciilor prestate de un avocat. Aceasta este organizată pe două niveluri:

  • - asistența juridică „primară” (aide juridique de 1ère ligne) este accesibilă tuturor, indiferent de venituri. Este vorba despre programe de permanență pentru consultanță juridică, în cadrul cărora avocații vă stau la dispoziție pentru consultări sumare: o primă consiliere juridică, o cerere de informații etc.
    Pentru asistența juridică „primară” sunt competente comisiile de asistență juridică (Commissions d’Aide Juridique - C.A.J.).
  • - asistența juridică „secundară” (aide juridique de 2ème ligne) este accesibilă persoanelor care îndeplinesc anumite criterii financiare sau care se găsesc în anumite situații. Acest tip de asistență, integral sau parțial gratuită, în funcție de fiecare caz în parte, permite să se obțină desemnarea unui avocat care să vă asiste în cadrul unei proceduri judiciare sau administrative, în scopul unei consilieri mai aprofundate, sau chiar în cadrul unei medieri.
    Pentru asistența juridică „secundară” sunt competente birourile de asistență juridică (Bureaux d’Aide Juridique - B.A.J.) .

Asistența judiciară oferă acces la gratuitate parțială sau integrală în materie de cheltuieli judiciare (taxa de grefă, de înregistrare, cheltuieli cu executorul judecătoresc, cu notarul, cu experții etc.). Pentru a beneficia de acest tip de asistență, clientul apelează, el însuși sau prin intermediul avocatului său, la biroul de asistență judiciară.

Autorități responsabile

Orice avocat aparține unui barou. În prezent, în Belgia există 28 de barouri.

Ordinul barourilor de limbă franceză și de limbă germană (Ordre des Barreaux Francophones et Germanophone - AVOCATS.BE) este organizația care reunește toate barourile comunității francofone și ale comunității germanofone din Belgia (și anume 13 barouri de limbă franceză și 1 barou de limbă germană).

Orde van Vlaamse Balies (O.V.B.) este organizația care reunește toate barourile comunității flamande din Belgia (14 barouri).

Pentru a obține informații cu privire la profesia de avocat, puteți consulta următoarele site-uri internet:

Accesul la această bază de date este gratuit.

Notarii

Notarii sunt ofițeri publici, numiți de către rege, a căror misiune principală este de a autentifica actele care le sunt prezentate. Anumite acte necesită prin lege intervenția unui notar, pentru a constata un acord încheiat între părți (acte autentice). Astfel, de exemplu, pentru a vinde un imobil, este necesar să se apeleze la un notar. Pe lângă întocmirea de acte autentice, se poate apela la notar și pentru executarea unei succesiuni, redactarea unui act sub semnătură privată, obținerea unei opinii etc.

Sfera de competență a notarilor acoperă în principal trei domenii importante:

  • dreptul imobiliar (vânzarea unui imobil, împrumuturile etc.);
  • dreptul familiei (contractul de căsătorie, succesiunea, divorțul etc.) și
  • dreptul afacerilor (înființarea unei societăți etc.).

Există o Cameră Națională a Notarilor (Chambre nationale des notaires). Principalele misiuni ale acesteia sunt următoarele:

  • să reprezinte notarii din Belgia în relațiile cu autoritățile și instituțiile, în limitele competențelor sale;
  • să stabilească normele deontologice;
  • să adreseze camerelor notarilor recomandări utile în domeniu.

Există, de asemenea, camere ale notarilor la nivel de provincie, care îndeplinesc rolul de organe disciplinare ale acestei profesii și ale căror misiuni principale sunt asigurarea respectării normelor deontologice și soluționarea conflictele de ordin profesional (de exemplu, soluționarea plângerilor).

În sfârșit, notarii sunt reuniți, de asemenea, în cadrul Federației Regale a Notarilor Belgieni (Fédération Royale du Notariat Belge - FRNB). FRNB este asociația profesională a notarilor care susține birourile notariale în funcționarea zilnică, punându-le la dispoziție servicii personalizate, și care reprezintă profesia în raporturile sale externe în numeroase dosare.

Puteți găsi mai multe informații pe Linkul se deschide într-o fereastră nouă site-ul internet al Federației Regale a Notarilor din Belgia.

Alte profesii juridice

Executorii judecătorești

Executorul judecătoresc (huissier de justice) este un funcționar ministerial și public care își desfășoară activitatea pe baza unui statut de profesie liberală. Mai precis, acesta are o dublă identitate profesională: pe de o parte, este funcționar public; pe de altă parte, își exercită activitatea în mod independent.

Executorul judecătoresc este funcționar ministerial și public tocmai pentru că statul i-a delegat o parte din autoritatea publică. Din acest motiv, executorul judecătoresc nu poate refuza să răspundă la o cerere de intervenție, în afara cazului în care există motive deontologice sau legale pentru refuz, de exemplu, în caz de conflict de interese sau de ilegalitate a cererii. Prin urmare, executorul judecătoresc nu acționează niciodată din proprie inițiativă, ci întotdeauna la cererea unei persoane care îi încredințează o misiune oficială. La fiecare intervenție a sa, acesta trebuie să respecte diferite obligații legale. Executorul judecătoresc poate, de asemenea, solicita o anumită sumă în schimbul intervenției sale, pentru a-și acoperi integral sau parțial cheltuielile.

Având în vedere că practică o profesie liberală, executorul judecătoresc acționează în mod independent și imparțial. În plus, acesta își pune experiența profesională la dispoziția tuturor. Prin urmare, nu primește nici salariu, nici indemnizație și niciun alt fel de retribuție din partea autorităților, trebuind astfel să își suporte singur toate cheltuielile.

Domeniile de intervenție a executorului judecătoresc pot fi clasificate în două mari categorii: intervențiile „extrajudiciare” (interventions « extrajudiciaires ») (recuperarea amiabilă a creanțelor, constatarea) și cele „judiciare” (interventions « judiciaires ») (notificarea, executarea unei hotărâri). Cu ocazia unor astfel de intervenții, intră în atribuțiile executorului să vă ofere informații cu privire la modalitatea în care puteți să vă exercitați drepturile și să vă răspundă la întrebări referitoare la misiunea sa, indiferent dacă dumneavoastră sunteți cel care a făcut apel la serviciile sale sau dacă faceți obiectul misiunii sale.

În fiecare district judiciar (arrondissement judiciaire), există o cameră compusă din toți executorii judecătorești din districtul respectiv. Principalele misiuni ale acesteia sunt de a asigura faptul că executorii judecătorești din districtul respectiv respectă normele de disciplină, legile și regulamentele care li se aplică, precum și de a soluționa conflictele care pot apărea între executori.

Există, de asemenea, o Cameră Națională a Executorilor Judecătorești din Belgia (Chambre nationale des huissiers de justice de Belgique), ale cărei principale misiuni sunt:

  • asigurarea uniformității disciplinei și a normelor deontologice în rândul executorilor judecătorești;
  • apărarea intereselor membrilor săi și
  • reprezentarea acestora.

Pentru mai multe informații, puteți consulta site-ul internet al Linkul se deschide într-o fereastră nouăCamerei Naționale a Executorilor Judecătorești din Belgia.

Altele

Judecătorii și magistrații din cadrul parchetului sunt asistați de diferiți colaboratori în domeniul administrativ și juridic: grefieri, asistenți judiciari (référendaires), juriști de parchet (juristes de parquet), secretari de parchet (secrétaires de parquet) și personal administrativ.

La fiecare ședință, judecătorul este asistat de un grefier. Grefierul contribuie la îndeplinirea sarcinilor judecătorului, de exemplu alcătuind dosarul pentru ședință. În timpul ședinței, acesta consemnează derularea ședinței și declarațiile și urmărește ca toate documentele să fie redactate în mod corect. În plus, grefierul asigură și coordonează sarcinile administrative și contabile ale grefei. Fiecare tribunal are o grefă, aflată sub conducerea unui grefier-șef. Din grefă fac parte unul sau mai mulți grefieri, în funcție de dimensiunea tribunalului. La rândul lor, grefierii sunt asistați de personalul administrativ.

Asistenții judiciari sunt juriști care îi asistă pe judecătorii din cadrul instanțelor să își pregătească hotărârile. Aceștia colaborează la examinarea dosarelor judiciare, sub responsabilitatea și conform instrucțiunilor unuia sau mai multor magistrați. Asistenții judiciari studiază dosarele, analizează aspectele juridice și pregătesc din punct de vedere juridic proiectele de hotărâre.

Magistrații din ministerul public pot face apel la juriști pentru pregătirea juridică a dosarelor. În cadrul ministerului public, aceștia sunt numiți „juriști de parchet”. Juriștii de parchet efectuează în principal cercetări juridice, gestionează informațiile sau pregătesc rechizitoriile și citările pe plan juridic, sub responsabilitatea și conform instrucțiunilor unuia sau mai multor magistrați de parchet.

Fiecare parchet are un secretariat de parchet condus de un secretar-șef. Secretarii de parchet asistă magistrații de parchet, în principal în munca de documentare și de cercetare și în constituirea dosarelor. Aceștia actualizează documentele și registrele parchetului, păstrează arhivele etc. Numărul secretarilor de parchet depinde de dimensiunea parchetului. La rândul lor, secretarii de parchet sunt asistați de personalul administrativ.

În grefele și secretariatele din cadrul parchetului lucrează un număr mare de colaboratori în domeniul administrativ. Personalul administrativ asigură gestiunea administrativă a dosarelor atribuite și introducerea datelor în fișierele de date. Colaboratorii în domeniul administrativ se ocupă cu corespondența și cu îndosarierea și asigură servicii de recepție în grefă sau în parchet.

Mai multe informații despre aceste profesii pot fi consultate în acest documentPDF(376 Kb)en.

Organizațiile care oferă consiliere juridică gratuită

Fiecare cetățean poate beneficia de o primă consiliere juridică gratuită, oferită de juriști de profesie. Este vorba despre asistența juridică primară (aide juridique de première ligne):

  • informații practice;
  • informații juridice;
  • un prim aviz juridic sau
  • îndrumare către o organizație specializată.

Cauza nu este soluționată pe loc, însă sunt oferite primele informații orientative. Sunt organizate programe de permanență pentru consultanță juridică în palatele de justiție, judecătoriile de pace, centrele juridice comunitare (maisons de justice), unele administrații comunale, majoritatea CPAS (centre publice de asistență socială) și în cadrul diferitelor asociații fără scop lucrativ (ASBL) care dispun de un serviciu juridic.

Pentru mai multe informații, puteți consulta broșura disponibilă online: Linkul se deschide într-o fereastră nouăAsistența juridică: un acces mai bun la justiție.

Baze de date juridice

Informații suplimentare sunt disponibile pe Linkul se deschide într-o fereastră nouăsite-ul Serviciului Public Federal de Justiție (Ministerul Justiției din Belgia).

Portalul Serviciului Public Federal de Justiție

Categorii

Informații

  • Justiția de la A la Z
  • Funcționarul însărcinat cu informarea (fonctionnaire d’information)
  • Publicații
  • Plângeri
  • Adrese judiciare
  • Comunicate de presă
  • Statistici

Sistemul judiciar

  • Curți și tribunale
  • Parchete
  • Competența teritorială
  • Consiliul Consultativ al Magistraturii
  • Comisia de modernizare a sistemului judiciar

Reorganizarea peisajului judiciar

Linkuri utile

Linkul se deschide într-o fereastră nouăServiciul Public Federal de Justiție


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 17/11/2016