Închide

VERSIUNEA BETA A PORTALULUI ESTE ACUM DISPONIBILĂ!

Accesați versiunea BETA a portalului european e-justiție și spuneți-ne cum vi se pare!

 
 

Cale de navigare

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Procesul de mediere în statele membre - Danemarca

În Danemarca există posibilitatea de a apela, cu titlu privat, la serviciile unui mediator. Medierea ca activitate privată nu este reglementată prin lege, iar costurile aferente trebuie suportate de părți. Legea prevede, între altele, posibilitatea soluționării pe cale amiabilă (mægling) a cauzelor civile aflate pe rolul instanțelor teritoriale (byretterne), al instanțelor regionale (landsretterne), sau al Tribunalului maritim și comercial (Sø‑ og Handelsretten) și posibilitatea recurgerii la mediere în cadrul comitetului de mediere (konfliktråd) în cauzele penale (a se vedea mai jos).


Medierea în cauzele civile

Capitolul 27 din codul de procedură civilă (retsplejeloven) conține dispozițiile referitoare la soluționarea pe cale amiabilă a cauzelor civile aflate pe rolul instanțelor teritoriale, al instanțelor regionale și al Tribunalului maritim și comercial.

La cererea părților, instanța poate desemna un mediator care să ajute părțile să ajungă ele însele la un acord privind soluționarea amiabilă a litigiului (soluționare pe cale amiabilă – retsmægling).

Obiectivul acestui procedeu este  acela de a da părților într-o cauză aflată pe rolul unei instanțe posibilitatea de a soluționa litigiul într-un alt mod decât prin tradiționala tranzacție judiciară în fața judecătorului, care se întemeiază pe normele de drept aplicabile sau pe o hotărâre judecătorească. Soluționarea pe cale amiabilă oferă posibilitatea de a ajunge, prin negociere, la o soluție a litigiului considerată ca fiind cea mai convenabilă pentru părți. Soluționarea pe cale amiabilă conferă părților o influență mai mare asupra procedurii și ține cont de interesele și de nevoile subiacente ale acestora, precum și de evoluțiile viitoare.

Pot fi desemnați ca mediatori: un judecător sau un judecător supleant al instanței respective ori un avocat agreat de către Direcția daneză a serviciilor judiciare (Domstolstyrelsen) cu titlu de mediator în cadrul circumscripției teritoriale a instanței respective.

Mediatorul stabilește derularea procedurii, de comun acord cu părțile. În cazul în care acestea sunt de acord, mediatorul se poate întâlni separat cu fiecare dintre părți.

Fiecare parte își suportă propriile costuri aferente medierii, cu excepția cazului în care părțile dispun altfel.

În cazul în care soluționarea pe cale amiabilă se încheie cu un acord negociat, acesta poate fi înscris în registru și cauza poate fi declarată închisă.

Conform articolului 478 punctul 1.2 din Codul de procedură civilă, punerea în executare a acordului încheiat în fața unei instanțe sau a unei alte autorități, poate avea loc în aceleași condiții în care legea prevede punerea în executare a hotărârilor judecătorești.  

Articolul 478 alineatul (1) punctul (4) prevede, de asemenea, că punerea în executare a acordurilor scrise extrajudiciare, care au ca obiect datorii neachitate, poate avea loc în cazul în care acordurile prevăd în mod expres că pot fi considerate titluri executorii.

Codul de procedură civilă poate fi consultat pe site-ul internet Linkul se deschide într-o fereastră nouăInformații privind sistemul legislativ.

Medierea în cauzele penale

Legea nr. 467 din 12 iunie 2009 privind medierea în cauzele penale, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2010, instituie un regim permanent la nivel național al medierii în cauzele penale.

În fiecare circumscripție teritorială, comisarul șef al poliției instituie un comitet de mediere în cadrul căruia, în cazul săvârșirii unei fapte penale, victima și autorul faptei pot să se reunească în prezența unui mediator neutru.

Medierea în cadrul comitetului de mediere nu poate avea loc decât în baza consimțământului părților. Copiii și tinerii cu vârsta sub 18 ani pot participa la această procedură doar cu acordul reprezentantului lor legal. Medierea poate avea loc doar dacă autorul a recunoscut săvârșirea faptei penale.

Mediatorul stabilește desfășurarea procedurii în cadrul comitetului de mediere, cu acordul părților. Pe durata desfășurării procedurilor în cadrul comitetului de mediere, mediatorul asistă la descrierea de către părți a împrejurărilor în care s-a petrecut fapta penală și le poate ajuta să formuleze orice acord pe care acestea ar dori să îl încheie.

Medierea în cadrul comitetului de mediere nu reprezintă un substitut al pedepsei sau al altor consecințe juridice ale faptei penale.

Legea privind comitetul de mediere în cauzele penale poate fi consultată pe site-ul internet Linkul se deschide într-o fereastră nouăInformații privind sistemul legislativ.

Pe cine puteți contacta?

Pentru cauzele civile, cererile pot fi adresate instanței pe rolul căreia se află cauza.

Informațiile privind datele de contact ale instanței competente figurează pe site-ul Linkul se deschide într-o fereastră nouăDirecției serviciilor judiciare.

Pentru cauzele penale, cererile pot fi adresate secției de poliție competente din punct de vedere teritorial să investigheze cauza. Informațiile privind datele de contact ale secției de poliție competente figurează pe site-ul Linkul se deschide într-o fereastră nouăPoliției naționale daneze.

În ce domenii este posibilă recurgerea la mediere și/sau în ce domenii este întâlnită cel mai frecvent?

A se vedea cele de mai sus.

Trebuie urmate proceduri specifice?

A se vedea cele de mai sus.

Informații și formare

A se vedea cele de mai sus.

Care sunt costurile medierii?

A se vedea cele de mai sus.

Este posibilă obținerea executării unui acord care rezultă din procesul de mediere?

A se vedea cele de mai sus.


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 10/09/2013