Închide

VERSIUNEA BETA A PORTALULUI ESTE ACUM DISPONIBILĂ!

Accesați versiunea BETA a portalului european e-justiție și spuneți-ne cum vi se pare!

 
 

Cale de navigare

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Dreptul statului membru - Suedia

Această pagină vă oferă informații privind sistemul juridic din Suedia.


Izvoare de drept

În Suedia există patru izvoare principale de drept: legislația, materialele legislative pregătitoare, jurisprudența și doctrina.

Legislația reprezintă principalul izvor de drept. Legislația este tipărită și promulgată în Codul de Legi din Suedia. Legislația este alcătuită din acte, ordonanțe și regulamente. Actele sunt adoptate de Riksdag (Parlamentul Suediei), ordonanțele sunt adoptate de Guvern, iar regulamentele sunt emise de autorități.

Linkul se deschide într-o fereastră nouăRiksdag este singurul organ public care deține autoritatea de a adopta legi noi sau de a modifica legislația existentă. Legislația adoptată poate fi abrogată sau modificată numai în baza unei noi decizii a Riksdag.

Hotărârile instanțelor, jurisprudența, joacă un rol important în aplicarea legii. Acest lucru este valabil mai ales pentru hotărârile pronunțate de cele mai înalte instanțe, Curtea Supremă (Högsta domstolen) și Curtea Administrativă Supremă (Högsta förvaltningsdomstolen).

Materialele legislative pregătitoare, respectiv textele care sunt întocmite în cadrul procesului legislativ, sunt utilizate, de asemenea, în aplicarea legii.

Procesul de luare a deciziilor

Noile acte sau amendamentele aduse unor acte existente sunt în general propuse de Guvern. Înainte ca Guvernul să transmită Riksdag o propunere pentru un nou act legislativ, în general, Guvernul trebuie să analizeze cu atenție alternativele disponibile. O comisie de anchetă este numită special pentru a efectua respectiva analiză.

Înainte de luarea unei decizii de către Riksdag în ceea ce privește adoptarea unui proiect de lege sau a unui amendament, respectiva propunere trebuie dezbătută de membrii Riksdag în cadrul unei comisii parlamentare. Există cincisprezece astfel de comisii, având fiecare un domeniu de responsabilitate, ca de exemplu transportul sau educația.

După ce comisia în cauză și-a prezentat Camerei recomandările – sub forma unui raport al comisiei – privind decizia pe care Riksdag ar trebui să o adopte la propunerea Guvernului și a membrilor acestuia, toții membrii Riksdag dezbat proiectul de lege propusă și se adoptă o decizie finală.

Guvernului îi revine responsabilitatea de a pune în aplicare deciziile Riksdag și de a se asigura de faptul că acestea sunt aplicate în modul preconizat de Riksdag. Instituțiile guvernamentale, inclusiv toate ministerele și aproximativ 300 de agenții publice, asistă Guvernul în îndeplinirea acestei sarcini.

Toate legile și ordonanțele sunt publicate în Codul de Legi din Suedia (Svensk Författningssamling, SFS), disponibil atât în formă tipărită, cât și pe internet.

Baze de date juridice

Informațiile juridice privind administrația publică pot fi găsite pe portalul Linkul se deschide într-o fereastră nouăLagrummet. Linkurile pentru accesarea informațiilor juridice furnizate de Guvern, de Riksdag, de instanțele superioare și de agențiile guvernamentale sunt disponibile pe portalul respectiv.

Accesul la portal este gratuit.


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 22/10/2015