Proceduri privind „ordinul de plată” - Franţa

Restaurare Salvează ca PDF

1 Existenţa unei proceduri de somaţie de plată

Articolele 1405-1425 din Codul de procedură civilă prevăd o procedură simplificată denumită procedură de somație de plată.

1.1 Domeniul de aplicare al procedurii

1.1.1 Ce tipuri de creanţe pot face obiectul acestei proceduri (de exemplu doar creanţele pecuniare, doar creanţele legate de contracte etc.)?

Această procedură se aplică pentru recuperarea creanțelor care decurg din obligații contractuale sau legale și care au o valoare determinată.

1.1.2 Există o limită superioară cu privire la valoarea creanţei?

Această procedură se aplică pentru recuperarea creanțelor care decurg din obligații contractuale sau legale și care au o valoare determinată.

1.1.3 Folosirea acestei proceduri este opţională sau obligatorie?

Această procedură este facultativă.

1.1.4 Această procedură este disponibilă dacă pârâtul locuieşte într-un alt stat membru sau într-o ţară terţă?

Această procedură se introduce numai la instanța competentă de la domiciliul debitorului sau al unuia dintre debitori, prin urmare recurgerea la această procedură este exclusă în cazul în care unicul debitor este situat în străinătate.

1.2 Instanţa competentă

Cererea se depune la instanța districtuală (tribunal d’instance), la instanța locală (juridiction de proximité), la președintele Tribunalului Comercial și, începând cu 1 ianuarie 2013, la președinte instanței regionale (tribunal de grande instance), în limitele competențelor acestor instanțe.

Este competentă numai instanța de la domiciliul debitorului sau al unuia dintre debitorii împotriva cărora se începe procedura. Această normă este imperativă, iar instanța trebuie să invoce din oficiu necompetența.

1.3 Condiţii de formă

1.3.1 Este obligatorie folosirea unui formular standardizat? (dacă da, de unde se poate obţine formularul?)

Condițiile de formă vizează dispozițiile și informațiile care trebuie furnizate în cerere:

  • numele, prenumele, profesia și domiciliul debitorului și creditorului, sau, în cazul persoanelor juridice, denumirea și sediul social
  • indicarea precisă a sumei pretinse, cu o defalcare a diferitelor elemente ale creanței și cu justificarea acesteia.

Chiar dacă formularul nu este obligatoriu, se recomandă insistent folosirea acestuia. Formularul CERFA este disponibil pe site-ul administrației franceze (a se vedea site-ul Ministerului Justiției) și la toate grefele instanțelor competente.

1.3.2 Este necesar să fiu reprezentat de un avocat?

Cererea se depune de creditor sau de un reprezentant al acestuia.

1.3.3 Cât de detaliat trebuie să descriu motivul introducerii cererii?

Justificarea creanței nu trebuie să fie făcută în detaliu, ci sumar (a se vedea răspunsul la punctul 1.3.1 de mai sus).

1.3.4 Este necesar să prezint dovezi scrise în sprijinul cauzei vizate? Dacă da, care documente sunt admisibile ca probe?

Cererea trebuie să fie însoțită de documente care să justifice temeinicia creanței (facturi, contracte de închiriere, de vânzare, de credit, facturi de regularizare, etc.). Se aplică normele de procedură civilă de drept comun.

1.4 Respingerea cererii

Judecătorul trebuie să examineze temeinicia cererii înainte de a emite o somație de plată, putând să respingă cererea, în întregime sau în parte, în cazul în care aceasta nu este întemeiată.

1.5 Căi de atac

În cazul în care cererea este respinsă, creditorul nu are la dispoziție nicio cale de atac, însă poate apela la dreptul comun, și anume, poate sesiza instanța competentă în cadrul unei proceduri ordinare.

1.6 Declaraţia de opoziţie

Debitorul dispune de un termen de o lună pentru a formula o opoziție printr-o declarație la grefa instanței care a emis somația în cauză, sau printr-o scrisoare recomandată la aceeași grefă. Opoziția nu face obiectul niciunei alte cerințe de formă.

1.7 Efectul declaraţiei de opoziţie

Instanța este sesizată prin formularea opoziției. Grefa instanței sesizate citează părțile implicate (chiar și cele care nu au făcut opoziție) pentru a se prezenta la un anumit termen de judecată. Instanța se pronunță, în limitele competenței sale, în legătură cu cererea inițială și cu eventualele cereri accesorii, precum și în ceea ce privește mijloacele de apărare pe fond.

1.8 Efectul absenţei unei declaraţii de opoziţie

1.8.1 Ce trebuie făcut pentru obţinerea unei hotărâri executorii?

Creditorul, după expirarea termenului de o lună de la notificare, solicită grefei instanței care a emis somația să o învestească cu formulă executorie. Pentru această solicitare nu există condiții speciale de formă, ea se poate face printr-o declarație sau scrisoare simplă. Învestirea cu formulă executorie conferă somației de plată efectele unei hotărâri pronunțate în cadrul unei proceduri contradictorii.

1.8.2 Această hotărâre este definitivă sau există posibilitatea ca pârâtul să facă recurs împotriva acestei hotărâri?

Această decizie nu se poate ataca cu apel sau recurs. Se pot contesta, prin recurs, condițiile de învestire cu formulă executorie de către grefă.

Linkuri conexe

Linkul se deschide într-o fereastră nouăSite du Ministère de la Justice

Linkul se deschide într-o fereastră nouăSite Legifrance


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 26/07/2018