Inculpați (proceduri penale)

Estonia

Procesul penal are două etape: procedura preliminară sau cercetarea și procesul. Procesul penal se poate încheia și fără judecarea cauzei în instanță (de exemplu, dacă, în timpul cercetărilor, se stabilește că nu a fost săvârșită o infracțiune). Numai în instanță puteți fi găsit vinovat de săvârșirea unei infracțiuni.

Content provided by:
Estonia

Care este scopul cercetării penale?

Cercetarea penală are scopul de a stabili dacă a fost săvârșită o infracțiune și în ce circumstanțe a fost comisă aceasta. Pe parcursul cercetării, se strâng probele referitoare la presupusa infracțiune, se stabilesc circumstanțele și se decide dacă probele sunt suficiente pentru a vă acuza de săvârșirea infracțiunii.

Care sunt etapele cercetării penale?

Punerea în mișcare a procesului penal

Procesul penal este pus în mișcare de către un organ de cercetare (poliția sau alt organ de stat competent în acest sens) sau de către parchet. Procedura penală începe în momentul în care poliția sau parchetul sunt informați cu privire la presupusa infracțiune.

Reținerea și arestarea

Dacă organul de cercetare are motive întemeiate să vă suspecteze de săvârșirea unei infracțiuni, puteți fi reținut ca suspect pentru o perioadă de până la 48 de ore. Dacă sunteți reținut, trebuie să fiți interogat imediat de către un organ de cercetare.

Dacă, pe parcursul cercetărilor, se dovedește că nu există motive să fiți reținut, trebuie să fiți eliberat fără întârziere. Dacă parchetul consideră că trebuie să fiți reținut pentru o perioadă mai lungă de timp pentru a nu vă sustrage cercetărilor sau a nu comite alte infracțiuni, acesta trebuie să solicite instanței un mandat de arestare pe numele dumneavoastră.

În situația din urmă, veți fi adus în fața judecătorului în termen de 48 de ore din momentul în care ați fost reținut. Judecătorul hotărăște dacă este necesară arestarea. Dacă acesta constată că nu există motive pentru a fi arestat, veți fi eliberat fără întârziere.

Interogatoriul și strângerea probelor

Cercetarea are ca scop strângerea probelor care dovedesc circumstanțele infracțiunii. În acest sens, sunt interogați suspectul, victima și martorii, se strâng probe, se efectuează analize criminalistice și se realizează acțiuni de supraveghere. Toate acțiunile întreprinse în vederea strângerii de probe trebuie să fie susținute prin documente justificative, conform dispozițiilor legale. Pentru punerea sub acuzare se pot folosi numai probele prevăzute de lege și obținute pe căi legale.

Obținerea accesului la dosarul penal, cererile de audiere și punerea sub acuzare

Se alcătuiește un dosar penal cuprinzând detalii cu privire la cercetarea penală și probe. După încheierea cercetării penale, parchetul furnizează un exemplar al dosarului penal avocatului apărării. Acesta vă va informa cu privire la probele strânse și la temeiul învinuirilor care vi se aduc.

Împreună cu avocatul care vă apără, aveți dreptul să înaintați cereri la parchet (de exemplu, pentru includerea unor probe suplimentare în dosar, pentru încetarea acțiunii penale etc.). Parchetul trebuie să vă soluționeze cererile. În cazul în care parchetul nu soluționează o cerere, puteți prezenta din nou aceeași cerere în instanță în timpul procesului.

În cazul în care, după ce vi s-a adus la cunoștință conținutul dosarului și după soluționarea eventualelor cereri, parchetul constată că există suficiente probe pentru începerea urmăririi penale împotriva dumneavoastră, acesta elaborează actul de acuzare.

Actul de acuzare este un document care prezintă faptele și probele pe care se întemeiază punerea sub acuzare. Parchetul prezintă actul de acuzare avocatului apărării și apoi îl trimite instanței. În temeiul actului de acuzare, judecătorul dispune începerea procesului.

Drepturile mele pe parcursul cercetării

Punerea în mișcare a procesului penal (1)

De ce a fost pus în mișcare procesul penal?

Procesul penal a fost pus în mișcare deoarece organul de cercetare a primit informații privind săvârșirea unei infracțiuni. Aceste informații pot proveni dintr-o plângere depusă de o persoană sau din descoperirea unui fapt care sugerează că a fost săvârșită o infracțiune.

Scopul procesului penal este de a stabili dacă a fost săvârșită o infracțiune și, în acest caz, dacă există suficiente probe pentru a învinui suspectul de comiterea acesteia.

Cine efectuează cercetarea penală?

Procedura penală este condusă de parchet, iar cercetarea penală este efectuată de un organ de cercetare, în conformitate cu instrucțiunile procurorului. În general, poliția efectuează cercetările. Acestea pot fi de asemenea întreprinse de către Direcția Poliției de Securitate, Direcția Impozite și Vămi, Inspectoratul de Mediu, Departamentul pentru penitenciare și Serviciul pentru penitenciare din Ministerul Justiției, Poliția Militară și Direcția pentru Concurență.

Organele de cercetare pot îndeplini anumite acte procedurale numai cu permisiunea parchetului sau a instanței.

Cum aflu că a început procesul penal?

Procesul penal începe odată cu primul act procedural. Dacă sunteți suspectat de săvârșirea unei infracțiuni, procesul penal va începe prin reținerea dumneavoastră ca suspect sau prin convocarea dumneavoastră la organul de cercetare pentru interogatoriu.

De ce pot fi suspectat de săvârșirea unei infracțiuni?

Puteți fi considerat suspect în cazul în care organul de cercetare are motive suficiente să creadă că ați săvârșit o infracțiune. Aceste motive pot fi, de exemplu:

  • ați fost surprins în cursul săvârșirii infracțiunii sau imediat după aceea;
  • un martor la infracțiune sau victima vă identifică drept autorul infracțiunii;
  • probele legate de infracțiune sau alte informații sugerează că dumneavoastră sunteți făptașul.

Care sunt drepturile mele, ca suspect?

Principalele dumneavoastră drepturi ca suspect sunt următoarele:

  • dreptul de a fi informat cu privire la infracțiunea de care sunteți suspectat, de a face declarații cu privire la suspiciune sau de a refuza să faceți astfel de declarații;
  • dreptul de a ști că declarația dată poate fi folosită ca probă împotriva dumneavoastră;
  • dreptul de a beneficia de serviciile unui interpret;
  • dreptul de a fi reprezentat de un avocat al apărării;
  • dreptul de purta discuții confidențiale cu avocatul apărării;
  • dreptul de a fi interogat în prezența avocatului care vă reprezintă;
  • dreptul de a participa la audierea în instanță privind solicitarea unui mandat de arestare pe numele dumneavoastră;
  • dreptul de a aduce probe;
  • dreptul de a înainta cereri și plângeri;
  • dreptul de a consulta procesul-verbal al unui act de procedură și de a face declarații privind condițiile, derularea, rezultatele actului de procedură, precum și dreptul ca procesul-verbal și declarațiile aferente să fie consemnate; dreptul de a accepta o procedură negociată, de a participa la negocieri în cadrul acesteia, de a face propuneri privind tipul și nivelul sancțiunilor și de a accepta sau nu rezultatul negocierilor.

Care sunt obligațiile mele?

Aveți obligația:

  • de a răspunde convocării organului de cercetare, a parchetului sau a instanței;
  • de a participa la actele procedurale și de a respecta dispozițiile organului de cercetare, ale parchetului și ale instanței.

Ce informații mi se vor furniza în legătură cu procedurile aflate în curs de desfășurare?

Dacă sunteți suspect, organul de cercetare trebuie să vă explice care sunt drepturile și obligațiile dumneavoastră. Vi se va cere să semnați procesul verbal al interogatoriului și, prin aceasta, confirmați că vi s-au explicat drepturile și obligațiile care vă revin.

După aceea, vi se va comunica infracțiunea de care sunteți suspectat. Mai precis, vi se va descrie pe scurt fapta pe care se bănuiește că ați comis-o. De asemenea, vi se vor furniza detalii privind legea care definește fapta respectivă ca infracțiune. Nici organul de cercetare, nici parchetul nu au obligația să vă ofere mai multe informații înainte de încheierea procedurii preliminare.

Când pot vorbi cu avocatul meu?

Din momentul în care deveniți suspect într-o procedură penală, aveți dreptul să vă întâlniți și să vorbiți cu avocatul dumneavoastră. Puteți să vă consultați cu avocatul dumneavoastră înainte de interogatoriul organului de cercetare.

Reținerea și arestarea (2)

În ce circumstanțe pot fi reținut?

Puteți fi reținut ca suspect:

  • dacă ați fost surprins în cursul săvârșirii infracțiunii sau imediat după aceea;
  • dacă un martor la infracțiune sau victima vă identifică drept autorul infracțiunii;
  • dacă probele referitoare la infracțiune sugerează că este posibil ca dumneavoastră să fiți făptașul.

De asemenea, puteți fi reținut dacă organul de cercetare deține alte informații care vă incriminează și:

  • dacă încercați să vă sustrageți;
  • dacă identitatea dumneavoastră nu a fost stabilită;
  • dacă organul de cercetare consideră că este posibil să săvârșiți alte infracțiuni, să vă sustrageți procesului penal sau să îl împiedicați în vreun fel.

Puteți fi reținut și arestat pentru a fi transferat sau extrădat într-o altă țară [consultați Interogatoriul și strângerea probelor (3)].

Cine mă poate reține?

Organul de cercetare are dreptul să vă rețină. Dacă ați fost surprins în cursul săvârșirii infracțiunii ori imediat după aceea sau dacă încercați să vă sustrageți, orice persoană vă poate duce la poliție pentru a fi reținut.

Cum aflu de ce am fost reținut și ce se întâmplă după aceea?

Atunci când sunteți reținut, un agent al organului de cercetare trebuie să vă comunice motivul reținerii și să vă explice care sunt drepturile și obligațiile dumneavoastră. Apoi, acesta redactează un document privind reținerea, care cuprinde temeiul legal al reținerii și circumstanțele infracțiunii de care sunteți suspectat. Aveți dreptul să formulați cereri și să solicitați ca acestea să fie înscrise în documentul privind reținerea.

Nu vorbesc limba locală, cum pot înțelege ce se petrece?

Organul de cercetare trebuie să vă comunice imediat, într-o limbă și într-un mod pe care le puteți înțelege, motivul pentru care ați fost reținut și drepturile de care beneficiați. Acesta trebuie să vă pună la dispoziție un interpret, dacă aveți nevoie. Se oferă numai servicii de interpretare (nu și de traducere scrisă).

Îmi pot informa apropiații în legătură cu reținerea?

Aveți dreptul să informați cel puțin o persoană aleasă de dumneavoastră. Comunicarea informațiilor se face prin intermediul organului de cercetare. Mai precis, aveți dreptul să solicitați transmiterea informației persoanei alese de dumneavoastră, acest lucru fiind realizat de organul de cercetare.

În cazul în care organul de cercetare consideră că informarea persoanei alese de dumneavoastră în legătură cu reținerea poate dăuna procesului penal, acesta poate refuza să comunice informația. Parchetul trebuie să autorizeze un astfel de refuz.

Cât timp pot fi reținut?

Puteți fi reținut maxim 48 de ore. Dacă instanța nu emite un mandat de arestare pe numele dumneavoastră în termen de 48 de ore din momentul reținerii, organul de cercetare trebuie să vă elibereze fără întârziere.

În ce situație pot fi arestat?

Puteți fi arestat la cererea parchetului dacă există motive întemeiate să se creadă că ați putea să vă sustrageți procedurilor penale sau să săvârșiți alte infracțiuni. Numai un judecător poate autoriza arestarea.

Cum se hotărăște arestarea mea?

Organul de cercetare vă aduce în fața judecătorului pentru emiterea unui mandat de arestare pe numele dumneavoastră. Procurorul și, la cererea dumneavoastră, avocatul care vă reprezintă sunt de asemenea chemați în fața judecătorului. Acesta citește dosarul cauzei și vă interoghează pentru a verifica motivele arestării. După audierea părților cauzei, instanța aprobă sau respinge arestarea. Dacă arestarea este respinsă, trebuie să fiți eliberat fără întârziere.

Cât timp pot rămâne în arest?

În cadrul procedurii preliminare, nu puteți fi reținut mai mult de 6 luni. În cazuri extraordinare, acest termen poate fi prelungit. După fiecare două luni, aveți dreptul să solicitați ca instanța să reanalizeze motivele pentru care ați fost arestat, iar aceasta trebuie să decidă în termen de 5 zile dacă prelungirea arestului este justificată sau nu. În cazul în care instanța constată că reținerea în arest nu mai este justificată, trebuie să fiți eliberat fără întârziere.

Pot fi eliberat pe cauțiune?

Aveți dreptul să solicitați stabilirea unei cauțiuni în locul arestării. Pentru aceasta, trebuie să înaintați o cerere în instanță. Veți fi adus în fața unui judecător care va soluționa cererea de stabilire a cauțiunii și care va audia declarația dumneavoastră și a avocatului dumneavoastră.

În cazul în care instanța aprobă cererea, sunteți scos de sub arest după ce suma corespunzătoare cauțiunii a fost virată în contul instanței.

Am dreptul să atac mandatul de arestare?

Aveți dreptul să atacați mandatul de arestare. În acest scop, împreună cu avocatul dumneavoastră, trebuie să introduceți o cale de atac în scris la instanța de al doilea grad de jurisdicție, prin intermediul instanței care a emis mandatul de arestare inițial. Trebuie să atacați mandatul de arestare în termen de 10 zile de la notificarea sa.

Interogatoriul și strângerea probelor (3)

Care este scopul interogatoriului și al strângerii de probe?

Interogatoriul și strângerea probelor au ca scop stabilirea circumstanțelor presupusei infracțiuni și consemnarea în scris a acestora, astfel încât să poată fi analizate de instanță. Organul de cercetare și parchetul au obligația să strângă atât informații care vă incriminează, cât și informații în favoarea dumneavoastră. Nu este necesar să vă probați nevinovăția.

Mi se vor cere informații?

Dacă sunteți suspect, organul de cercetare trebuie să vă interogheze fără întârziere.

Trebuie să furnizez informații organului de cercetare?

Nu aveți obligația să furnizați informații organului de cercetare sau să răspundeți la întrebările pe care vi le adresează. Aveți dreptul să păstrați tăcerea. Tăcerea nu poate fi interpretată în niciun caz ca recunoașterea vinovăției. Nu puteți fi obligat să depuneți mărturie împotriva dumneavoastră sau a persoanelor apropiate.

Cum se desfășoară interogatoriul?

La începutul interogatoriului, trebuie să vi se aducă la cunoștință faptul că aveți dreptul să refuzați să faceți declarații și că propria declarație poate fi folosită împotriva dumneavoastră. Mai întâi, veți fi întrebat dacă ați săvârșit infracțiunea de care sunteți suspectat.

Vi se va oferi posibilitatea să furnizați informațiile pe care le dețineți cu privire la infracțiunea cercetată. De asemenea, vi se vor adresa întrebări. Se redactează procesul-verbal al interogatoriului. Înainte de a-l semna, aveți dreptul să-l citiți integral și să solicitați includerea observațiilor dumneavoastră.

Ce se întâmplă dacă fac afirmații în defavoarea mea?

Declarația pe care o faceți poate fi folosită ca probă împotriva dumneavoastră.

Pot pleda „vinovat” pentru toate acuzațiile sau o parte dintre acestea înainte de proces?

În timpul interogatoriului, puteți pleda „vinovat” pentru toate acuzațiile sau o parte dintre acestea. De asemenea, puteți să faceți acest lucru oricând după interogatoriu, chiar dacă în cadrul interogatoriului ați declarat că sunteți nevinovat.

Procedura penală nu se încheie dacă vă recunoașteți vinovăția. Organul de cercetare trebuie, inclusiv în acest caz, să stabilească circumstanțele infracțiunii și să o probeze. Nu puteți fi condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni numai pe baza mărturisirii dumneavoastră.

Am dreptul să-mi retractez mărturisirea ulterior?

Dacă v-ați recunoscut vinovăția, aveți dreptul să vă retractați mărturisirea și să vă declarați nevinovat ulterior în cadrul procedurii penale sau chiar în fața instanței. Totuși, în acest caz, mărturia inițială poate fi prezentată în instanță și poate fi folosită ca probă împotriva dumneavoastră. Dacă există alte probe care vă dovedesc vinovăția, faptul că v-ați retractat mărturisirea nu va fi luat în considerare, deoarece nu prezintă încredere.

Pot obține informații despre martorii acuzării?

Pe parcursul cercetării penale, organul de cercetare nu are obligația să vă furnizeze informații cu privire la martorii care au depus mărturie împotriva dumneavoastră sau la declarațiile făcute de aceștia. Vi se vor oferi informații în legătură cu martorii și declarațiile lor atunci când vi se va permite accesul la dosarul penal, la sfârșitul cercetărilor [consultați Accesul la dosarul penal, cererile de audiere și punerea sub acuzare (4)].

Mi se vor pune întrebări despre antecedentele mele penale?

Vi se pot pune întrebări despre antecedentele dumneavoastră penale, însă aveți dreptul să refuzați să răspundeți. Organul de cercetare poate stabili dacă aveți antecedente penale prin consultarea diferitelor evidențe. Antecedentele penale sunt menționate în actul de acuzare.

Pot fi supus la percheziție corporală?

Organul de cercetare are dreptul să vă supună la o percheziție corporală pentru a identifica urmele infracțiunii, anumite caracteristici ale corpului dumneavoastră și alte informații importante pentru cercetarea penală.

Mi se poate cere să mă supun la prelevarea amprentelor, a mostrelor ADN (de exemplu, păr, salivă) sau a altor fluide corporale?

Organul de cercetare are dreptul să preleveze probe criminalistice și mostre de la dumneavoastră, inclusiv amprente și probe biologice pentru analiza ADN.

Dacă vă opuneți prelevării, organul de cercetare are dreptul să vă oblige să oferiți astfel de probe. Totuși, dacă refuzați să le oferiți sau dacă prelevarea probelor aduce atingere integrității dumneavoastră fizice, aceasta se poate face numai pe baza unei hotărâri emise de organul de cercetare. Aveți dreptul să citiți hotărârea.

Îmi pot fi percheziționate locuința, locul de muncă, mașina etc.?

Locuința dumneavoastră, locul de muncă sau mașina etc. pot fi supuse unei percheziții pentru a căuta probe ale infracțiunii sau alte elemente necesare soluționării cazului. Parchetul sau instanța trebuie să emită un mandat de percheziție. Dacă percheziția este necesară fără întârziere, aceasta poate fi efectuată de asemenea în baza unui mandat emis de organul de cercetare.

Persoanei care deține spațiul în care este realizată percheziția i se prezintă mandatul de percheziție și i se cere să predea obiectul specificat în mandat. Dacă nu li se predă obiectul respectiv, agenții organului de cercetare efectuează percheziția.

Pot depune o plângere dacă mi se încalcă drepturile?

Dacă vi se încalcă drepturile, puteți depune o plângere cu privire la acțiunile organului de cercetare la parchet. În cazul în care plângerea se referă la acțiunile parchetului, aceasta poate fi înaintată la Parchetul Național. Plângerea trebuie soluționată în termen de 30 de zile. Vi se va trimite un exemplar al deciziei. Dacă nu sunteți de acord cu hotărârea Parchetului Național, aveți dreptul să intentați acțiune în instanță în termen de 10 zile.

Accesul la dosarul penal, cererile de audiere și punerea sub acuzare (4)

În ce scop se obține accesul la dosarul penal?

Toate probele strânse pe parcursul cercetării penale și rezumatul procedurii preliminare, care prezintă circumstanțele infracțiunii, sunt incluse în dosarul penal. Accesul dumneavoastră, ca suspect, la dosarul penal este necesar pentru a cunoaște învinuirile care vi se aduc și temeiul acestora.

Când voi putea consulta dosarul penal?

Dacă sunteți suspect, veți obține accesul la dosarul penal după încheierea cercetării penale.

În ce constă accesul la dosarul penal?

Din momentul în care dosarul penal vă este pus la dispoziție , trebuie să fiți reprezentat de un avocat (consultați Fișa informativă 1). Parchetul furnizează avocatului dumneavoastră un exemplar al dosarului penal. Acesta vă informează cu privire la conținutul dosarului.

Cât timp am la dispoziție pentru analizarea dosarului penal?

Nu există un termen specific pentru analizarea dosarului. În cazul în care parchetul constată întârzieri în analizarea dosarului, acesta poate impune un astfel de termen. Termenul trebuie să fie suficient de lung pentru a asigura exercitarea efectivă a dreptului dumneavoastră la apărare.

În ce scop se depun cereri?

După analizarea dosarului penal, aveți dreptul, împreună cu avocatul dumneavoastră, să înaintați cereri la parchet în scopul de a vă asigura că cercetarea penală este efectuată cu minuțiozitate și în mod corect.

Aveți dreptul să solicitați următoarele:

  • efectuarea de cercetări suplimentare;
  • includerea în dosar a probelor noi, furnizate de dumneavoastră;
  • eliminarea din dosar a materialelor fără relevanță pentru cauză etc.

Aveți de asemenea dreptul de a solicita parchetului să înceteze urmărirea penală dacă, după părerea dumneavoastră, nu există temei pentru continuarea acesteia. În plus, puteți cere judecarea cauzei în cadrul unei proceduri simplificate prevăzute de lege (de exemplu, procedura de acord), fără desfășurarea întregului proces.

Cum se depun cererile?

Cererile se depun la parchet în scris în termen de 10 zile de la data analizării dosarului penal. În cazul în care cauza penală este extinsă și complexă, parchetul poate prelungi acest termen (articolul 225 din Codul de procedură penală intrat în vigoare la 1 septembrie 2011).

Cum se soluționează cererile?

Parchetul analizează cererile în termen de 10 zile. În cazul în care parchetul respinge cererea, se emite o hotărâre din care vi se trimite un exemplar. Dacă cererea dumneavoastră este respinsă în această etapă, puteți s-o formulați din nou în timpul procesului.

Când are loc punerea sub acuzare?

După ce ați analizat dosarul penal și după ce parchetul a soluționat cererile dumneavoastră, veți fi pus sub acuzare dacă parchetul este convins că există probe suficiente pentru a intenta un proces împotriva dumneavoastră.

Cum sunt prezentate acuzațiile?

Parchetul întocmește actul de acuzare. Acesta este un document care conține faptele care stau la baza acuzațiilor și probele care le susțin. Parchetul comunică actul de acuzare dumneavoastră, avocatului dumneavoastră și instanței.

Pot fi modificate acuzațiile înainte de proces?

Instanța poate să judece cauza numai pe baza actului de acuzare. Parchetul poate modifica acuzațiile sau poate adăuga altele, însă, în acest caz, trebuie să întocmească un nou act de acuzare.

Am fost judecat deja pentru aceleași acuzații într-un alt stat. Ce se întâmplă în această situație?

Dacă ați fost găsit vinovat pentru aceleași capete de acuzare într-un alt stat sau dacă procesul penal referitor la acuzațiile respective s-a încheiat, nu puteți fi învinuit din nou de aceeași infracțiune. În această situație, dacă a fost pus în mișcare procesul penal împotriva dumneavoastră în Estonia, acesta trebuie să fie oprit, fără ca dumneavoastră să fiți acuzat de săvârșirea infracțiunii.

Cauza mea poate fi soluționată printr-un acord?

După ce ați analizat dosarul penal, aveți dreptul să solicitați parchetului începerea procedurii de negociere. Dacă parchetul acceptă, acesta va începe negocierile cu dumneavoastră și cu avocatul care vă reprezintă cu privire la încadrarea juridică a faptei de care sunteți învinuit și la pedeapsa corespunzătoare faptei.

Dacă, în urma negocierilor, ajungeți la un acord, acesta va fi consemnat în scris și înaintat instanței pentru aprobare. Dacă instanța aprobă acordul, veți fi pedepsit pentru săvârșirea infracțiunii în conformitate cu acordul pe care l-ați încheiat.

Informații suplimentare pentru cetățenii străini (5)

Ce este mandatul de arestare european?

Mandatul de arestare european este o cerere formulată de un organ al unui stat membru al Uniunii Europene către un alt stat membru al Uniunii Europene privind reținerea, arestarea sau/și predarea unei anumite persoane pentru ca statul solicitant să poată continua un proces penal sau să încarcereze persoana respectivă.

Ce drepturi am dacă sunt reținut în temeiul unui mandat de arestare european?

Atunci când sunteți reținut, trebuie să vi se explice temeiul reținerii dumneavoastră și trebuie să fiți informat că puteți consimți să fiți extrădat într-un alt stat membru. Dacă consimțiți, nu vă puteți modifica decizia ulterior. Din momentul reținerii, beneficiați de asistență juridică gratuită și de serviciile unui interpret.

Cum se decide extrădarea mea către un alt stat membru?

Decizia de a fi sau nu predat unui alt stat membru este de competența instanței. Dumneavoastră, avocatul care vă reprezintă și procurorul veți fi prezenți la ședința de judecată. Instanța trebuie să vă ceară opinia cu privire la extrădare. Aceasta va pronunța apoi o hotărâre de aprobare sau de respingere a cererii de extrădare. Puteți ataca această hotărâre în termen de trei zile la instanța de al doilea grad de jurisdicție, iar aceasta soluționează calea de atac în termen de 10 zile, hotărârea sa fiind definitivă.

Cât de repede se hotărăște dacă voi fi extrădat într-un alt stat membru?

Dacă ați consimțit să fiți extrădat, trebuie să se emită o hotărâre în acest sens în termen de 10 zile. Dacă nu ați consimțit, hotărârea finală privind extrădarea sau refuzul extrădării trebuie pronunțată în termen de 60 de zile de la arestarea dumneavoastră. În cazuri extraordinare, termenul poate fi prelungit cu 30 de zile. Dacă hotărârea instanței privind extrădarea dumneavoastră a intrat în vigoare, trebuie să fiți trimis în statul solicitant în termen de 10 zile. Dacă nu sunteți extrădat în această perioadă, trebuie să fiți eliberat.

În ce circumstanțe pot fi extrădat într-un alt stat?

Dacă un alt stat a pus în mișcare un proces penal și a emis un mandat de arestare sau dacă o instanță din alt stat v-a condamnat la închisoare, statul respectiv poate solicita extrădarea dumneavoastră. Dacă Estonia a primit o cerere de extrădare din partea unui alt stat sau o cerere de arestare prin Interpol, puteți fi reținut și arestat pe parcursul desfășurării procedurii de extrădare. În această perioadă, puteți fi reținut în arest timp de maxim 1 an. Instanța hotărăște dacă dă curs sau nu cererii de extrădare.

Pot contacta ambasada țării mele atunci când sunt arestat?

Dacă sunteți cetățean străin, o copie de pe mandatul dumneavoastră de arestare este trimisă la Ministerul Afacerilor Externe. Acesta informează ambasada sau serviciul consular al țării dumneavoastră cu privire la arestarea dumneavoastră. Aveți dreptul să solicitați o întrevedere cu reprezentantul consular al țării dumneavoastră.

Mi se va asigura un interpret dacă nu vorbesc limba locală?

Organul de cercetare și parchetul trebuie să vă asigure serviciile unui interpret. Acesta trebuie să fie prezent la toate actele procedurale la care participați. Interpretul are obligația să traducă exact și integral tot ceea ce este legat de actul procedural. Se oferă numai servicii de interpretare (nu și de traducere scrisă).

Puteți solicita traducerea scrisă a actului de acuzare în limba dumneavoastră maternă sau într-o altă limbă pe care o cunoașteți. Pentru alte documente din cadrul procesului penal nu se furnizează traducere scrisă.

Trebuie să fiu prezent în țară pe parcursul procesului penal? Pot părăsi țara?

Nu este necesar să vă aflați în țară pe parcursul procesului penal și puteți părăsi țara, însă aveți obligația să vă prezentați la organul de cercetare atunci când vi se solicită acest lucru, pentru a permite organului de cercetare să realizeze un act procedural. Organul de cercetare vă poate interzice să părăsiți locuința fără acordul său prealabil.

Dacă doriți să părăsiți locuința pe o perioadă mai mare de 24 de ore, aveți nevoie de acordul prealabil al organului de cercetare. Dacă nu vă prezentați la organul de cercetare atunci când sunteți chemat sau dacă încălcați interdicția de a vă părăsi domiciliul, puteți fi arestat.

Pot fi interogat dintr-o altă țară cu ajutorul telecomunicațiilor, de exemplu printr-o conexiune video?

Organul de cercetare poate să vă interogheze dintr-o altă țară, prin intermediul unei conexiuni video. Acest lucru se poate realiza numai cu consimțământul dumneavoastră.

Linkuri relevante

Codul de procedură penală

Codul de procedură penală în limba engleză (nu conține toate modificările)

Ultima actualizare: 01/10/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.