Închide

VERSIUNEA BETA A PORTALULUI ESTE ACUM DISPONIBILĂ!

Accesați versiunea BETA a portalului european e-justiție și spuneți-ne cum vi se pare!

 
 

Cale de navigare

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Notificarea sau comunicarea documentelor - Belgia

CUPRINS

1 Ce înseamnă conceptul juridic de „comunicare sau notificare a actelor judiciare” în termeni practici? De ce există norme specifice privind „comunicarea sau notificarea actelor judiciare”?

Într-o cauză adusă în fața instanțelor de judecată, comunicarea este foarte importantă. Este absolut esențial ca părțile și instanța să fie informate cu privire la pretențiile reclamantului, argumentele pârâtului, derularea procedurii și hotărârea instanței. În cazul în care una dintre părți nu este de acord cu hotărârea și aduce cauza în fața unei instanțe superioare, ea trebuie să informeze celelalte părți cu privire la aceasta. Comunicarea se face prin înmânarea sau trimiterea de documente (de exemplu, citații, cereri de chemare în judecată, concluzii, hotărâri judecătorești, căi de atac etc.). Nu este vorba, în acest caz, despre dosar și documentele în sine, ci despre modul în care acestea sunt aduse la cunoștința părților și, dacă este cazul, a instanței. Normele în această privință sunt prevăzute la articolele 32-47 din Codul judiciar.

În Belgia, se face distincție între notificarea și comunicarea documentelor.

Comunicarea este, prin natura sa, înmânarea unui act către o altă persoană prin intermediul unui funcționar ministerial. În Belgia, acest funcționar se numește executor judecătoresc. Comunicarea propriu-zisă constă în înmânarea de către executorul judecătoresc, prin aviz al executorului, a unei copii conforme a documentului care trebuie comunicat celeilalte persoane.

Executorul judecătoresc vă poate înmâna diverse documente care fac obiectul comunicării (denumite în continuare „comunicare” sau „avizul comunicării”). Cele mai cunoscute documente care fac obiectul comunicării sunt:

- citația de înfățișare în fața unei instanțe judecătorești;

- actul de comunicare a unei hotărâri (eventual însoțit de un ordin de plată);

- ordinul de plată;

- ordinul de evacuarea a spațiilor;

- ordinul de indisponibilizare (de exemplu, mobilă, locuință etc.)

- comunicarea înștiințării prealabile;

- ...

Spre deosebire de comunicare, notificarea reprezintă trimiterea prin poștă (prin urmare, fără intervenția unui funcționar ministerial) a unui act de procedură în original sau în copie.

Data comunicării este importantă.

În cazul citațiilor, trebuie respectate anumite termene între momentul comunicării și momentul audierii introductive a cauzei în instanță.

În momentul comunicării unei hotărâri, data comunicării constituie punctul de plecare al termenului pentru formularea unei eventuale opoziții sau căi de atac.

Comunicarea este utilizată ca regulă generală. Notificarea este utilizată în cazuri specifice care sunt prevăzute de lege.

Sub sancțiunea nulității, avizul comunicării trebuie să fie semnat de către executorul judecătoresc care întocmește documentul și să indice, în conformitate cu articolul 43 din Codul judiciar:

1° ziua, luna, anul și locul comunicării;

2° numele, prenumele, profesia, domiciliul și, dacă este cazul, calitatea și înscrierea în registrul comerțului sau registrul artizanilor a persoanei la cererea căreia este comunicat avizul;

3° numele, prenumele, domiciliul sau, în lipsa unui domiciliu, reședința și, dacă este cazul, calitatea destinatarului avizului;

4° numele, prenumele și, după caz, calitatea persoanei căreia i-a fost înmânată copia sau data depunerii copiei în cazul prevăzut la articolul 38 alineatul (1), data depunerii avizului la poștă în cazurile prevăzute la articolul 40;

5° numele și prenumele executorului judecătoresc și menționarea adresei biroului acestuia;

6° costurile detaliate ale acțiunii.

Persoana căreia i-a fost înmânată copia vizează originalul. În cazul în care acesta refuză să semneze, executorul judecătoresc consemnează acest refuz în aviz.

În conformitate cu articolul 47 din Codul judiciar, executorul judecătoresc nu poate efectua comunicarea:

1° într-un loc care nu este deschis publicului, înainte de ora șase dimineața și după ora nouă seara;

2° sâmbăta, duminica sau într-o zi de sărbătoare legală (această restricție nu se aplică în cazul comunicărilor în materie penală: a se vedea Cass., 27 martie1984, R.W. 1984-1985, 1093; Anvers, 2 octombrie 1975, R.W. 1976-1977, 1834), cu excepția cazurilor urgente și cu permisiunea judecătorului de pace, pentru citațiile în cauze care trebuie aduse în fața acestuia, a judecătorului care a autorizat actul, atunci când este vorba despre un act care face obiectul autorizării prealabile și, în toate celelalte cazuri, a președintelui Tribunalului de Primă Instanță.

La momentul comunicării, partea notificată va primi o copie a documentului (comunicare), în timp ce executorul judecătoresc va păstra originalul documentului atât timp cât dosarul este instrumentat de acesta. Numai în cazul citațiilor, executorul judecătoresc nu va păstra originalul, ci îl va transmite instanței în vederea punerii pe rol (comunicarea citației către instanță).

Copia avizului trebuie să conțină toate informațiile din original și să fie semnată de către executorul judecătoresc (articolul 43 din Codul judiciar), în caz contrar aceasta fiind nulă.

2 Care acte judiciare trebuie comunicate sau notificate în mod oficial

Legea stabilește documentele care trebuie să fie comunicate sau notificate. Acestea sunt însă prea numeroase pentru a fi enumerate în mod exhaustiv. Printre acestea se numără, de exemplu, citațiile, cererile de chemare în judecată, hotărârile judecătorești, căile de atac, opozițiile etc.

3 Cine este responsabil de comunicarea sau notificarea unui act judiciar?

Comunicarea se face prin aviz al executorului și, prin urmare, aceasta trebuie să fie efectuată de către executorul judecătoresc.

Notificarea se face de către grefier (rar, de către parchet) prin scrisoare judiciară recomandată (tip specific de scrisoare recomandată cu confirmare de primire) sau prin scrisoare simplă ori recomandată. Normele privind scrisorile judiciare recomandate cu confirmare de primire sunt prevăzute la articolul 46 din Codul judiciar.

4 Informații legate de adresa destinatarului

4.1 În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, în cazul în care destinatarul nu mai locuiește la adresa cunoscută de autoritatea solicitantă, autoritatea solicitată din acest stat membru încearcă, din proprie inițiativă, să determine locul în care se găsește destinatarul actelor judiciare care trebuie notificate sau comunicate?

Da.

Entitățile de primire desemnate în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială sunt reprezentate, în ceea ce privește Belgia, de executorii judecătorești cu competență teritorială.

În temeiul articolului 1 din Decretul regal din 16 mai 1986 de aprobare a accesului executorilor judecătorești la Registrul național de evidență a persoanelor fizice, executorii judecătorești sunt autorizați, în îndeplinirea sarcinilor care țin de competența acestora, să acceseze informațiile menționate la articolul 3 alineatul (1) punctele (1)-(9) și alineatul (2) din Legea din 8 august 1983 privind organizarea unui registru național de evidență a persoanelor fizice. Aceste informații cuprind, în special, adresa la care este înscrisă fiecare persoană fizică cu titlu principal în registrele de evidență a populației (domiciliu).

4.2 În acest stat membru, autoritățile judiciare străine și/sau părțile la procedurile judiciare au acces la registre sau servicii care să le permită să afle adresa actuală a persoanei în cauză? Dacă da, ce registre sau servicii sunt disponibile și ce procedură trebuie urmată? Ce taxă, dacă este cazul, trebuie plătită?

Nu.

În principiu, numai persoanele, autoritățile publice, organismele publice și asociațiile profesionale belgiene prevăzute la articolul 5 din Legea din 8 august 1983 privind organizarea unui registru național de evidență a persoanelor fizice pot obține o autorizație de acces la informațiile conținute în Registrul național de evidență a persoanelor fizice.

Această autorizație se eliberează de către Comitetul sectorial al Registrului național, instituit în cadrul Comisiei pentru protejarea confidențialității în conformitate cu articolul 15 din Legea din 8 august 1983 privind organizarea unui registru național de evidență a persoanelor fizice.

4.3 Cum tratează autoritățile din acest stat membru o solicitare trimisă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială și care vizează găsirea adresei actuale a unei persoane?

Acestea nu pot da curs unei astfel de solicitări, cu excepția cazului în care căutarea acestei adrese ar trebui să fie considerată o măsură de anchetă în vederea obținerii unor mijloace de probă care ar urma să fie utilizate în cadrul unei proceduri judiciare angajate sau care urmează a fi angajată, în materie civilă sau comercială.

Conceptul de „probă” nu este definit în Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială. Acesta include, printre altele, audierea martorilor, a părților sau a experților, prezentarea de documente, verificările, stabilirea situației de fapt, expertiză în materie de familie sau de bunăstare a copiilor.

O cerere pentru obținerea de probe în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1206/2001 menționat mai sus nu poate, conform articolului 1 alineatul (2), „să vizeze obținerea de mijloace de probă care nu sunt menite să fie utilizate într-o procedură judiciară angajată sau care urmează a fi angajată”.

În principiu, adresa unei persoane căreia urmează să i se comunice sau notifice un act judiciar sau extrajudiciar nu poate fi considerată, prin urmare, un mijloc de probă în sensul articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001.

În plus, articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 menționat mai sus prevede în mod expres că cererea trebuie să conțină „numele și adresa părților [...]”.

5 În practică, care este modalitatea obișnuită de comunicare sau notificare a actului judiciar? Există metode alternative la care se poate recurge (altele decât notificările sau comunicările indirecte menționate la punctul 7 de mai jos)?

a) Comunicarea

Modalitatea de comunicare este reglementată la articolele 32-47 din Codul judiciar și se aplică atât în materie civilă, cât și în materie penală.

- Comunicarea în persoană (articolele 33-34 din Codul judiciar)

În cazul în care executorul judecătoresc intenționează să procedeze la comunicarea unui act, acesta va încerca, în primul rând, să înmâneze destinatarului în persoană copia actului. În acest caz, este vorba despre o comunicare în persoană.

Executorul judecătoresc comunică un act destinatarului în persoană, în orice loc în care executorul judecătoresc îl găsește pe destinatar. Comunicarea nu trebuie să aibă loc în mod necesar la reședința destinatarului; aceasta poate avea loc în mod valabil, de exemplu, la locul de muncă, pe drumurile publice sau chiar la biroul executorului judecătoresc.

Condiția în acest sens este ca locul în care are loc comunicarea să se afle în aria de competență a executorului judecătoresc.

În absența oricăror informații cu privire la locul în care se află destinatarul, executorul judecătoresc se va deplasa, în practică, direct la domiciliul destinatarului în speranța de a-l găsi la adresă.

În cazul în care executorul judecătoresc întâlnește partea care face obiectul comunicării în persoană (indiferent de loc), iar aceasta din urmă refuză să primească copia actului, executorul consemnează acest refuz pe original (copia este anexată ulterior la original), iar comunicarea este considerată a fi avut loc în persoană.

În ceea ce privește comunicarea către o persoană juridică, se consideră că aceasta a avut loc în persoană atunci când copia actului este înmânată organului sau prepusului care, conform legii, statutului sau prin delegare adecvată, are calitatea de a reprezenta, inclusiv împreună cu alții, persoana juridică în instanță. Astfel, pentru o societate cu răspundere limitată, de exemplu, comunicarea poate fi efectuată în mod valabil administratorului acesteia, indiferent dacă acesta se află sau nu la sediul social sau în altă parte în afara acestuia.

- Comunicarea la domiciliu/sediu social (articolul 35 din Codul judiciar)

În cazul în care comunicarea nu poate fi făcută în persoană, aceasta se efectuează la domiciliul destinatarului. „Domiciliu” înseamnă locul în care destinatarul este înscris cu titlu principal în registrele de evidență a populației și, prin urmare, adresa de domiciliu.

În cazul în care destinatarul nu are un domiciliu oficial, comunicarea poate fi efectuată la reședința acestuia. „Reședință” înseamnă oricare altă reședința cum ar fi locul în care persoana respectivă are un sediu sau desfășoară o activitate comercială sau industrială Atunci când este solicitat, comisarul de poliție trebuie să ofere executorului judecătoresc care instrumentează comunicarea informații cu privire la locul de reședință al părții care nu are un domiciliu oficial.

În cazul unei persoane juridice, comunicarea are loc la sediul social sau la sediul administrativ dacă aceasta nu poate fi efectuată în persoană.

În momentul comunicării la domiciliu, copia actului este înmânată unui părinte, unei rude prin alianță, unui mandatar sau unui angajat al destinatarului. Aceasta nu poate fi înmânată unui copil care nu a împlinit încă vârsta de șaisprezece ani. Executorul judecătoresc va menționa pe original și pe copie calitatea persoanei căreia îi transmite copia (de exemplu, gradul de rudenie cu destinatarul).

- Comunicarea prin contrasemnare [articolul 38 alineatul (1) din Codul judiciar)

În cazul în care executorul judecătoresc nu poate efectua comunicarea prin oricare dintre modalitățile prevăzute în acest sens (articolele 33-35 din Codul judiciar), comunicarea va avea loc în conformitate cu articolul 38 alineatul 1 din Codul judiciar, și anume prin depunerea avizului la domiciliul sau, în lipsa unui domiciliu, la reședința destinatarului (comunicare prin contrasemnare).

Copia documentului este livrată la fața locului în cutia poștală, în plic închis [indicând biroul executorului judecătoresc, numele și prenumele destinatarului și locul comunicării, cu mențiunea „Pro Justitia – A remettre d'urgence (de livrat în regim de urgență)”].

În lipsa unei cutii poștale, executorul judecătoresc are dreptul să depună această copie (în plic) în oricare alt mod (strecurând-o sub ușă, introducând-o într-o poartă sau gard, lipind-o pe ușă cu bandă adezivă etc.).

Executorul judecătoresc indică, pe originalul avizului și pe copia comunicată, data, ora și locul de depunere a acestei copii.

Cel târziu în prima zi lucrătoare următoare datei de comunicare a avizului, executorul judecătoresc transmite la domiciliul sau, în lipsa unui domiciliu, la reședința destinatarului o scrisoare semnată de acesta. Această scrisoare precizează data și ora prezentării, precum și posibilitatea acordată destinatarului în persoană sau titularului unei procuri scrise de a ridica o copie conformă a avizului respectiv de la biroul executorului judecătoresc, în termen de maximum trei luni de la data comunicării.

Atunci când destinatarul a solicitat transferul domiciliului său (cerere de schimbare de adresă), scrisoarea recomandată prevăzută la alineatul (3) este expediată la locul în care destinatarul este înscris în registrele de evidență a populației și la adresa la care acesta a anunțat că intenționează să își stabilească noul domiciliu.

În cazul în care a fost solicitată o propunere de radiere din oficiu (a adresei de domiciliu) pentru destinatar, iar executorul judecătoresc nu poate deduce din situația de fapt că destinatarul nu ar mai locui efectiv la adresa de domiciliu, este suficient ca respectiva comunicare să aibă loc în conformitate cu articolul 38 alineatul (2) din Codul judiciar (a se vedea mai jos).

În cazul propunerii de radiere din oficiu, comunicarea către procuror, în conformitate cu articolul 38 alineatul (2) din Codul judiciar (a se vedea mai jos) este acceptabilă numai dacă situația de fapt îi confirmă executorului judecătoresc că destinatarul nu mai locuiește efectiv la adresa de domiciliu (de exemplu, atunci când executorul judecătoresc a luat cunoștință de faptul că destinatarul de la adresa în cauză a fost expulzat) sau în cazul în care este imposibil din punct de vedere fizic să se efectueze comunicarea.

Astfel cum s-a menționat anterior, notificarea se realizează prin scrisoare, prin scrisoare recomandată sau prin scrisoare judiciară recomandată cu confirmare de primire. În viitor, notificarea pe cale electronică ar putea fi, de asemenea, una dintre opțiuni.

- Imposibilitatea fizică de a efectua comunicarea [articolul 38 alineatul (2) din Codul judiciar)

În cazul în care rezultă din situația de fapt constatată la fața locului (de exemplu, locuință distrusă de incediu, adresa de domiciliu se dovedește a fi un teren viran) că este fizic imposibil să se efectueze comunicarea prin depunerea unei copii a avizului la domiciliul (sau, în lipsa unui domiciliu, la reședința) destinatarului, comunicarea constă în transmiterea copiei către procurorul cu competență teritorială.

Se menționează pe original și pe copie împrejurările de fapt care au impus necesitatea comunicării către procuror.

Același lucru este valabil, de asemenea, în cazul în care locul (unde destinatarul își are domiciliul) este în mod clar abandonat fără ca destinatarul să fi solicitat schimbarea domiciliului său [de exemplu, în cazul unei evacuări, destinatarul nu este prezent; prin urmare, comunicarea se face către procuror, în conformitate cu articolul 38 alineatul (2) din Codul judiciar].

Astfel cum s-a menționat mai sus, comunicarea în conformitate cu articolul 38 alineatul (2) din Codul judiciar se aplică, de asemenea, în cazul în care există o propunere de radiere din oficiu, iar executorul judecătoresc poate să constate în fapt că partea care face obiectul comunicării nu mai locuiește efectiv la adresa în cauză.

Comunicarea către procuror nu este valabilă dacă partea la cererea căreia s-a efectuat aceasta cunoștea domiciliul ales sau, după caz, reședința destinatarului.

- Comunicarea la domiciliul ales (articolul 39 din Codul judiciar)

Atunci când destinatarul a ales un domiciliu la un mandatar, comunicarea și notificarea pot fi efectuate la respectivul domiciliu ales. Este vorba despre o posibilitate, nu o obligație. Prin urmare, în cazul alegerii unui domiciliu, nimic nu împiedică efectuarea comunicării sau a notificării la domiciliul real (în Belgia) (Cass. (1e Ch.), 26 februarie 2010, J. T., 2010, nr. 6397, 371. Cass. (1e Ch.), 10 mai 2012, R. W. 2012-13, 1212).

Există o singură excepție, și anume dacă destinatarul al cărui domiciliu real (sau sediu social) se află în străinătate a ales un domiciliu în Belgia, comunicarea trebuie să aibă loc la domiciliul ales, în caz contrar aceasta fiind nulă (articolul 40 din Codul judiciar, a se vedea, de asemenea, Cass (1e Ch.), 9 ianuarie 1997 R. W. 1997-98, 811 : „În cazul în care partea, la cererea căreia este efectuată o comunicare, cunoaște domiciliul ales al destinatarului, aceasta are obligația să solicite comunicarea avizului la locul respectiv; aceasta nu este o opțiune, ci o obligație de ordine publică.”).

În cazul în care copia este înmânată personal mandatarului la domiciliul ales, comunicarea este considerată ca fiind efectuată în persoană. Comunicarea și notificarea nu mai pot avea loc la domiciliul ales în cazul în care mandatarul a decedat, dacă acesta nu mai are domiciliul la adresa respectivă sau dacă și-a încetat activitatea.

Alegerea domiciliului se realizează în cadrul unui raport juridic între părți (și anume, în cadrul unei proceduri între părți). Prin urmare, aceasta nu este valabilă decât între părțile respective și este limitată la acest raport juridic. Astfel, Curtea de Casație a decis că alegerea domiciliului într-un act de procedură în primă instanță (de exemplu, în citație sau întâmpinări) nu este valabilă decât pentru întreaga procedură în primă instanță, pentru executarea ulterioară a hotărârii judecătorești și pentru posibilitatea de a introduce o acțiune împotriva acestei hotărâri (de către cealaltă parte). În cazul în care alegerea domiciliului nu este reiterată în procedurile ulterioare (de exemplu, în recurs), aceasta nu se aplică în cadrul procedurilor respective (Cass. 1e Ch., 30 mai 2003, R.W. 2003-2004, 974; Cass. 2e Ch., 10 mai 2006, R.W. 2008-2009, 455; Cass. 1e Ch., 29 mai 2009, R.W. 2010-2011, 1561).

Este necesar să se facă o distincție între noțiunea de „domiciliu ales” și cea de „adresă de referință” care va fi discutată în cele ce urmează.

În ceea ce privește punerea în aplicare a reglementării lingvistice (Legea din 15 iunie 1935 privind utilizarea limbilor în cadrul procedurilor judiciare), instanța în materie de sechestru a statuat în mod clar la Bruges (instanța în materie de sechestru, Bruges, 11 octombrie 2006 T.G.R 2010, 95) că: nu domiciliul real contează ci locul unde se realizează de fapt comunicarea (în acest caz, domiciliul ales). În speță, atât reclamantul, cât și pârâtul locuiau în regiunea francofonă; pârâtul avea însă domiciliul ales în regiunea neerlandofonă. Acesta a fost chemat în judecată (doar în limba neerlandeză) în fața instanței în materie de sechestru în Bruges. În conformitate cu reglementările lingvistice, citația trebuia, prin urmare, să fie redactată în neerlandeză. Se punea întrebarea dacă la aceasta trebuia anexată o traducere în limba franceză, în conformitate cu articolul 38 din Legea privind utilizarea limbilor. Instanța a considerat că nu trebuia anexată o traducere în limba franceză a citației redactate în neerlandeză, având în vedere că doar locul comunicării este decisiv pentru alegerea limbii.

-Comunicarea în cazul în care domiciliul nu este cunoscut (articolul 40 din Codul judiciar)

„În cazul persoanelor care nu au domiciliul sau reședința sau domiciliul ales în Belgia, executorul judecătoresc trimite copia actului prin scrisoare recomandată la domiciliul sau reședința acestora în străinătate, pe cale aeriană în cazul în care destinația nu se află într-un stat învecinat, fără a aduce atingere celorlalte modalități de transmitere convenite între Belgia și țara de domiciliu sau de reședință a acestora. Comunicarea este considerată efectuată atunci când actul este predat oficiului poștal și se primește în schimb avizul de expediție în formele prevăzute la prezentul articol.

În cazul persoanelor care nu au domiciliul sau reședința și nici un domiciliu ales în Belgia sau în străinătate, comunicarea se face către procurorul în a cărui jurisdicție se află instanța care trebuie să soluționeze sau care a soluționat cererea respectivă; în cazul în care la instanță nu a fost depusă nicio cerere, comunicarea se face către procurorul în a cărui jurisdicție își are domiciliul solicitantul sau, în cazul în care acesta nu are domiciliul în Belgia, către procuror la Bruxelles.

(...)

Comunicarea poate fi efectuată în continuare în persoană dacă destinatarul este găsit în Belgia.

Comunicarea în străinătate sau către procuror este nulă dacă partea la cererea căreia a fost efectuată comunicarea cunoștea domiciliul sau reședința sau domiciliul ales în Belgia sau, după caz, în străinătate al destinatarului.”

Curtea de Casație consideră că aceasta nu este o opțiune, ci o obligație de ordine publică (Cass, 1e ch, 9 ianuarie 1997, R. W. 1997-1998, 811).

Partea care face obiectul comunicării și care susține că partea adversă avea cunoștință, de exemplu, de reședința sa și invocă, prin urmare, regula conform căreia comunicarea către procuror este nulă trebuie să furnizeze dovezi în acest sens. Prin urmare, sarcina probei revine părții care face obiectul comunicării (instanța în materie de sechestru Gand, 18 martie 2008, R. W. 2010-2011, 124).

- Norme speciale în materie de comunicare (a se vedea articolele 41 și 42 din Codul judiciar).

- Comunicarea și notificarea către persoane care au desemnat un mandatar se efectuează în persoană mandatarilor respectivi și la domiciliul sau reședința acestora, atât timp cât comunicarea sau notificarea au un raport cu misiunea mandatarului (articolul 499/12 din Codul civil).

Adresa de referință: Prin „adresă de referință” se înțelege „fie adresa unei persoane fizice înscrisă în registrul de evidență a populației în locul unde aceasta și-a stabilit reședința principală, fie adresa unei persoane juridice unde, cu acordul persoanei fizice sau juridice în cauză, este înregistrată o persoană fizică care nu are o reședință fixă” [articolul 1 alineatul (2) din Legea din 19 iulie 1991].

Persoana fără reședință fixă utilizează practic adresa de domiciliu a unei alte persoane. Persoana care permite ca o persoană fizică să utilizeze adresa sa de domiciliu ca adresă de referință se angajează să-i transmită acesteia toate documentele (de exemplu, corespondența) care îi sunt destinate, fără să urmărească obținerea unui profit. În plus, adresa de referință permite primirea anumitor alocații (care au drept condiție deținerea unei adrese oficiale) (de exemplu, alocații familiale, prestații de șomaj, prestații reciproce etc.) (cu toate acestea, nu este necesară o adresă de referință pentru primirea unor venituri pentru integrare socială!)

Persoanele (fără domiciliu sau reședință fixă) care pot utiliza o adresă de referință sunt:

- persoanele care locuiesc într-o locuință mobilă (de exemplu, un vapor, o rulotă sau o caravană) (caravanele rezidențiale nu sunt incluse);

- persoanele care sunt absente pe o perioadă mai mică de un an pentru studii sau afaceri;

- membrii personalului civil și militar al forțelor armate în garnizoană în străinătate și gospodăriile lor;

- persoanele care nu au sau care nu mai au o reședință ca urmare a resurselor insuficiente.

O adresă de referință poate fi stabilită la Centrul public de ajutor social sau la o persoană fizică.

Atunci când o persoană deține o adresă de referință, executorul judecătoresc poate să efectueze toate comunicările la respectiva adresă, spre deosebire de noțiunea de domiciliu ales descrisă mai sus: executorul judecătoresc poate să comunice la această adresă doar documentele care se referă la actul juridic/procedura pentru care s-a ales domiciliul respectiv.

Cu toate acestea, executorul judecătoresc nu poate să instituie un sechestru la adresa de referință (de la persoana care deține adresa de referință), întrucât se presupune că persoana în cauză nu deține niciun bun mobil la adresa respectivă.

(b) Notificarea

Articolul 46 alineatul (1) [...]

„Atunci când scrisoarea judiciară recomandată este trimisă în formă tipărită, aceasta este înmânată de către oficiul poștal destinatarului acesteia în persoană sau la domiciliul său, în conformitate cu articolele 33, 34, 35 și 39. Persoana căreia i se înmânează scrisoarea judiciară semnează și datează confirmarea de primire care este returnată expeditorului de către oficiul poștal. Refuzul de a semna sau de a data este consemnat de către agentul poștal în partea de jos a confirmării de primire.

În cazul în care scrisoarea judiciară nu poate fi înmânată personal destinatarului sau la domiciliul acestuia, agentul poștal lasă un aviz poștal. Scrisoarea judiciară recomandată este păstrată în depozitul oficiului poștal timp de opt zile. Aceasta poate fi ridicată în această perioadă de către destinatar sau de către titularul unei procuri scrise.

Cu toate acestea, în cazul în care destinatarul scrisorii judiciare recomandate a solicitat re-expedierea corespondenței sale sau păstrarea acesteia la oficiul poștal, scrisoarea judiciară este re-expediată sau păstrată la adresa menționată de către destinatar, pe durata perioadei care face obiectul cererii.

Scrisoarea judiciară recomandată adresată unui persoane în faliment se predă administratorului acesteia.

Regele stabilește modalitățile de aplicare a alineatelor (3)-(5).

[...]

Articolul 46 alineatul (4) „Ministrul responsabil pentru justiție poate stabili forma și condițiile care trebuie să însoțească trimiterea unei scrisori judiciare recomandate cu confirmare de primire. În cazul în care locul de destinație este situat în străinătate, scrisoarea judiciară este înlocuită de o scrisoare recomandată prin poștă, fără a aduce atingere modalităților de transmitere prevăzute în convențiile internaționale și punerii în aplicare a alineatelor (2) și (3).

În cazul în care se convine astfel de către unul dintre reclamanți sau solicitanți fie în actul de sesizare sau în cerere, fie în scris, cel târziu în momentul primei înfățișări în fața instanței, notificările prin scrisoare judiciară recomandată sunt înlocuite cu comunicări, efectuate la cererea părții responsabile să solicite efectuarea comunicării.

Articolul 46/1 Notificarea prin scrisoare simplă către o parte pentru care acționează un avocat, în conformitate cu articolele 728,729 sau 729/1 și care nu a informat grefa instanței în conformitate cu articolul 729/1 că încetează să mai acționeze pentru partea în cauză se face prin scrisoare simplă adresată avocatului respectiv.”

Articolul 32b din Codul judiciar stabilește un cadru juridic pentru comunicările și notificările între o serie de participanți la sistemul judiciar.

6 Este permisă, în cadrul unei proceduri civile, notificarea sau comunicarea pe cale electronică a actelor (notificarea sau comunicarea actelor judiciare sau extrajudiciare prin mijloace de comunicare electronică la distanță, de exemplu, prin e-mail, prin aplicații internet securizate, prin fax, prin SMS etc.)? Dacă da, pentru ce categorii de proceduri este prevăzută această metodă? Există restricții în ceea ce privește disponibilitatea/accesul la această metodă de notificare sau comunicare a actelor judiciare în funcție de destinatar (practician în domeniul dreptului, persoană juridică, societate comercială sau un alt actor economic etc.)?

În viitorul apropiat, va fi instituit un sistem de comunicare prin mijloace electronice. Cadrul juridic a fost deja stabilit în acest sens, însă acesta nu a intrat încă în vigoare. Executorii judecătorești vor putea decide în materie civilă sau penală dacă vor comunica avizul prin mijloace electronice sau în persoană. Principiul teritorialității va fi menținut.

În practică, comunicarea va avea loc la o adresă judiciară electronică impusă de autoritățile judiciare sau la o adresă de domiciliu electronică aleasă. Pentru a putea beneficia de comunicarea la adresa electronică de domiciliu, destinatarul va trebui să își dea acordul explicit în acest scop prin intermediul identificatorului său electronic (e-ID).

7 Notificări sau comunicări „indirecte”

7.1 Permite legislația acestui stat membru utilizarea altor metode de notificare sau comunicare în cazul în care nu a fost posibilă notificarea sau comunicarea actelor judiciare către destinatar (de exemplu, notificarea la adresa personală, la executorul judecătoresc, prin intermediul serviciilor de curierat sau prin afișare)?

Legislația belgiană prevede mai multe modalități de transmitere a documentelor (a se vedea răspunsul la întrebarea 5).

Modalitatea obișnuită de transmitere a unui act judiciar este comunicarea prin aviz al executorului judecătoresc.

Articolul 32 din Codul judiciar definește comunicarea ca fiind „înmânarea unui document original sau a unei copii a documentului; aceasta are loc prin aviz al executorului judecătoresc sau, în cazurile prevăzute de lege, în formele prevăzute în lege”.

Cu toate acestea, legea prevede o serie de cazuri în care actele pot fi transmise prin notificare simplă.

Articolul 32 din Codul judiciar definește notificarea ca fiind „trimiterea unui act de procedură în original sau în copie; aceasta se efectuează prin serviciile poștale sau prin e-mail la adresa judiciară electronică sau, în cazurile prevăzute de lege, prin fax sau în formele prevăzute de lege”.

Articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială precizează că notificarea prin poștă trebuie realizată prin „scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau echivalentul acesteia.”

1. Principalele modalități de comunicare

a. Comunicarea în persoană (articolele 33 și 34 din Codul judiciar)

În conformitate cu articolul 33 din Codul judiciar, „comunicarea este realizată în persoană atunci când copia actului este înmânată personal destinatarului. Executorul judecătoresc comunică un act destinatarului în persoană, în orice loc în care executorul judecătoresc îl găsește pe destinatar. În cazul în care destinatarul refuză să primească copia documentului, executorul judecătoresc consemnează acest refuz pe original și se consideră că comunicarea a fost efectuată în persoană”.

Articolul 34 din Codul judiciar adaugă că „comunicarea către o persoană juridică este considerată a fi fost efectuată în persoană atunci când copia documentului este înmânată reprezentantului sau angajatului care are calitatea, în temeiul legii, al statutului sau prin delegare adecvată, să reprezinte, chiar împreună cu alții, persoana juridică respectivă în justiție”.

b. Comunicarea la domiciliu (articolul 35 din Codul judiciar)

Articolul 35 din Codul judiciar prevede că „în cazul în care comunicarea nu poate fi făcută în persoană, aceasta se efectuează la domiciliul sau, în lipsa unui domiciliu, la reședința destinatarului și, în cazul unei persoane juridice, la sediul social sau administrativ al acesteia. Copia documentului este înmânată unei rude, unei rude prin alianță, unui angajat sau agent al destinatarului. Aceasta nu poate fi înmânată unui copil care nu a împlinit încă vârsta de șaisprezece ani. [...]”

În conformitate cu articolul 36 din Codul judiciar, domiciliul este „locul unde se consemnează, în registrele de evidență a populației, că persoana își are adresa principală”, în timp ce reședința este „oricare alt loc, cum ar fi locul unde persoana deține un birou sau desfășoară o activitate comercială sau industrială”.

c. Comunicarea prin depunerea unei copii a avizului [articolul 38 alineatul (1) din Codul judiciar]

Articolul 38 alineatul (1) din Codul judiciar prevede că, în cazul în care comunicarea nu a putut fi efectuată în persoană sau la domiciliu, „comunicarea constă în depunerea de către executorul judecătoresc la domiciliul sau, în lipsa unui domiciliu, la reședința destinatarului, a unei copii a avizului în plic închis.” Acest plic trebuie să conțină anumite informații prevăzute la articolul 44 alineatul 1 din Codul judiciar.

Articolul 38 alineatul (1) din Codul judiciar continuă: „Cel târziu în prima zi lucrătoare următoare datei comunicării avizului, executorul judecătoresc trimite o scrisoare recomandată semnată de acesta la domiciliul sau, în lipsa unui domiciliu, la reședința destinatarului. Această scrisoare precizează data și ora prezentării, precum și posibilitatea ridicării de către destinatar sau titularul unei procuri scrise a unei copii a avizului respectiv de la biroul executorului judecătoresc, în termen de trei luni de la data comunicării.” ”

d. Alegerea unui domiciliu (articolul 39 din Codul judiciar)

În conformitate cu articolul 39 din Codul judiciar, „în cazul în care destinatarul a ales un domiciliu la un mandatar, comunicarea și notificarea pot fi făcute la acest domiciliu. În cazul în care copia este înmânată personal mandatarului la domiciliul ales, comunicarea este considerată ca fiind efectuată în persoană. Comunicarea și notificarea nu mai pot avea loc la domiciliul ales în cazul în care mandatarul a decedat, nu mai locuiește sau a încetat să-și exercite activitatea la adresa în cauză”.

2. Notificarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire

Atunci când documentul este trimis prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar destinatarul nu poate fi găsit la adresa indicată pe scrisoare, se lasă un aviz de primire la adresa respectivă. În acest caz, scrisoarea poate fi ridicată de la locul indicat în avizul de primire sau de la locul convenit între oficiul poștal și destinatar, în termen de 15 zile, fără a se lua în considerare data prezentării.

7.2 În cazul în care se aplică alte metode, în ce moment se consideră că au fost notificate sau comunicate actele judiciare?

Atunci când documentul este trimis prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar destinatarul nu poate fi găsit la adresa indicată pe scrisoare, se lasă un aviz de primire la adresa respectivă. În acest caz, scrisoarea poate fi ridicată de la locul indicat în avizul de primire sau de la locul convenit între oficiul poștal și destinatar, în termen de 15 zile, fără a se lua în considerare data prezentării.

Atunci când actul este transmis prin comunicare, avizul comunicării trebuie să menționeze data comunicării (articolul 43 din Codul judiciar).

Atunci când actul este transmis prin notificare, Belgia aplică un sistem de dublă datare.

Astfel, data care trebuie luată în considerare cu privire la expeditorul actului diferă de data care trebuie luată în considerare cu privire la destinatarul actului.

În ceea ce privește expeditorul, data expedierii este data notificării.

Articolul 53a din Codul judiciar belgian prevede că, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, termenele încep să curgă, în ceea ce privește destinatarul, în ziua următoare datei la care scrisoarea a fost prezentată la domiciliul sau, după caz, la reședința sau la domiciliul său ales.

7.3 În cazul în care o altă metodă de notificare sau comunicare este depunerea actelor judiciare într-un anumit loc (de exemplu, la un oficiu poștal), cum este informat destinatarul cu privire la faptul că actele au fost depuse în acest mod?

În ceea ce privește comunicarea prin depunerea unei copii a avizului, a se vedea mai sus: Comunicarea prin depunerea unei copii a avizului [articolul 38 alineatul (1) din Codul judiciar].

7.4 În cazul în care destinatarul refuză să accepte notificarea sau comunicarea actelor judiciare, care sunt consecințele? Se consideră că actele au fost efectiv notificate sau comunicate dacă refuzul nu era legitim?

Atunci când transmiterea actului are loc prin comunicare, destinatarul nu are posibilitatea de a se opune acesteia, cu excepția cazului în care se invocă motivul de refuz vizat la articolele 5 și 8 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 citat anterior (obligația de traducere).

Atunci când transmiterea actului are loc prin notificare, articolul 53a din Codul judiciar belgian prevede că, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, termenele încep să curgă în ceea ce privește destinatarul în ziua următoare datei la care scrisoarea a fost prezentată la domiciliul sau, după caz, la reședința sau la domiciliul său ales. Prin urmare, destinatarul nu are posibilitatea de a se opune unei notificări efectuate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Cu toate acestea, destinatarul unei notificări prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire va putea contesta ulterior validitatea acestei notificări demonstrând că nu avea nici domiciliul, nici reședința și nici domiciliul ales la adresa indicată pe scrisoarea recomandată. Prin urmare, comunicarea prin aviz al executorului este mai sigură din punct de vedere juridic decât notificarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Astfel, în cazul comunicării, executorul judecătoresc care întocmește documentul verifică adresa destinatarului în Registrul național de evidență a persoanelor fizice. Dimpotrivă, data notificării prin scrisoare recomandată nu va putea fi stabilită cu certitudine dacă destinatarul nu a datat și nu a semnat confirmarea de primire cu ocazia prezentării (inițiale a) scrisorii recomandate la domiciliul său, la reședința sa sau la domiciliul său ales. În schimb, data comunicării este întotdeauna indicată în avizul comunicării.

În afară de aceasta, rezultă din lucrările pregătitoare privind Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 menționat mai sus, în special din Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială, prezentată de Comisie la 11 iulie 2005, că modificarea articolului 14 viza introducerea „pentru toate statele membre a unei dispoziții uniforme privind serviciile poștale [stabilind] o cerință uniformă (scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau echivalentul acesteia) [...]. Această cerință garantează cu suficientă certitudine că destinatarul a primit documentul și că există o probă suficientă în acest sens”. Prin urmare, cerința referitoare la existența unei confirmări de primire vizează să garanteze securitatea juridică în ceea ce privește părțile. În conformitate cu respectivele lucrări pregătitoare, nu se poate stabili că destinatarul „a primit” documentul dacă acesta nu a semnat confirmarea de primire. Cu toate acestea, soluția reținută la articolul 53a din Codul judiciar belgian ar implica faptul că notificarea este efectuată atunci când documentul este „prezentat” la domiciliul, reședința sau domiciliul ales al destinatarului, fără a fi necesar ca documentul să îi fie înmânat efectiv sau ca destinatarul să semneze confirmarea de primire.

8 Servicii de curierat din străinătate (articolul 14 din Regulamentul privind comunicarea sau notificarea actelor)

8.1 În cazul în care serviciul de curierat livrează un act trimis din străinătate către un destinatar din acest stat membru, într-o situație în care este necesară o confirmare de primire (articolul 14 din Regulamentul privind comunicarea sau notificarea actelor), serviciul de curierat livrează actul doar destinatarului în persoană sau poate, în conformitate cu normele naționale în materie de livrări poștale, să livreze actul și unei alte persoane de la aceeași adresă?

Articolul 1 din Decretul regal din 27 aprilie 2007 de reglementare a serviciilor poștale prevede faptul că expedierile poștale înregistrate sunt scrisorile recomandate și scrisorile cu valoare declarată.

În principiu, scrisoarea recomandată cu confirmare de primire nu poate fi înmânată decât destinatarului acesteia, după verificarea identității acestuia și semnarea de către destinatar a confirmării de primire (articolele 30, 53 și 54 a contrario din Decretul regal din 27 aprilie 2007).

Cu toate acestea, articolul 57 din Decretul regal din 27 aprilie 2007 menționat mai sus prevede că „scrisorile recomandate a căror adresă desemnează o persoană la care destinatarul și-a ales domiciliul pot fi înmânate persoanei respective”.

Articolul 62 din Decretul regal din 27 aprilie 2007 menționat mai sus prevede că „persoanele apte să primească corespondența, în conformitate cu normele de drept comun, sunt considerate destinatari ai corespondenței adresate întreprinderilor, asociațiilor, organizațiilor, firmelor și colectivităților”.

Articolul 58 din Decretul regal din 27 aprilie 2007 menționat mai sus prevede că „scrisorile recomandate adresate minorilor cu vârsta sub 15 ani sunt înmânate persoanelor sub a căror autoritate sau îngrijire se află aceștia”.

În sfârșit, în conformitate cu articolul 65 din Decretul regal din 27 aprilie 2007 menționat mai sus, scrisorile recomandate „ pot fi înmânate [...] unui mandatar al destinatarului, [...] în baza prezentării unei procuri poștale în care se menționează în mod oficial competența de a primi expedieri poștale”.

8.2 În conformitate cu normele în materie de livrări poștale din acest stat membru, cum se poate efectua notificarea sau comunicarea actelor din străinătate, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul nr. 1393/2007 privind comunicarea sau notificarea actelor, dacă la adresa de livrare nu a fost găsit nici destinatarul, nici o altă persoană abilitată să primească livrarea (dacă este posibil, în temeiul normelor naționale în materie de livrări poștale - a se vedea mai sus)?

Scrisorile se distribuie la adresa indicată, cu excepția cazurilor de eroare evidentă (de exemplu, numele străzii este scris greșit, numărul reședinței este incorect, codul poștal este în mod evident greșit etc.).

Dacă destinatarul nu poate fi găsit la adresa indicată, scrisoarea recomandată nu va fi înmânată, cu excepția cazului în care destinatarul a solicitat ca livrarea scrisorilor să se facă la o altă adresă în cadrul unui serviciu de re-expediere (articolul 51 din Decretul regal din 27 aprilie 2007 de reglementare a serviciilor poștale).

8.3 Oficiul poștal prevede o anumită perioadă de timp pentru ridicarea actelor înainte de a le trimite înapoi cu mențiunea nelivrat? În cazul unui răspuns afirmativ, în ce mod este informat destinatarul că are corespondență de ridicat de la oficiul poștal?

În conformitate cu articolul 60 din Decretul regal din 27 aprilie 2007 de reglementare a serviciilor poștale, „în cazul unei încercări nereușite de livrare a scrisorilor recomandate la domiciliu, se lasă un aviz poștal. În acest caz, scrisorile [...] pot fi ridicate de la locul menționat în avizul poștal sau de la locul convenit între [oficiul poștal] și destinatar, în termen de 15 de zile, fără a lua în considerare data prezentării”.

Articolul 66 din Decretul regal din 27 aprilie 2007 menționat mai sus prevede că „scrisorile care nu au putut fi livrate destinatarului sunt restituite expeditorului [...]. Scrisorile recomandate și cărțile trebuie întotdeauna restituite”.

9 Există vreo dovadă scrisă din care să reiasă că actul judiciar a fost comunicat sau notificat?

În cazul unei comunicări, articolul 43 din Codul judiciar prevede că persoana căreia i se înmânează copia trebuie să semneze originalul. În cazul în care aceata refuză să semneze, executorul judecătoresc consemnează refuzul în aviz. Prin urmare, în toate cazurile există o dovadă a comunicării. Este foarte dificil să se conteste o constatare a executorului judecătoresc.

În ceea ce privește notificarea, va exista în mod firesc o dovadă scrisă a acesteia, în măsura în care aceasta se efectuează prin scrisoare recomandată. De asemenea în ceea ce privește scrisoarea judiciară, articolul 46 din Codul judiciar prevede existența unei dovezi de primire. Această dovadă este păstrată la dosarul procedurii.

10 Ce se întâmplă în situația în care destinatarul nu primește actul sau în situația în care comunicarea sau notificarea este efectuată cu încălcarea legii (de exemplu, actul judiciar este comunicat sau notificat unei persoane terțe)? În aceste condiții se poate totuși considera valabilă comunicarea sau notificarea actului judiciar (de exemplu, se pot remedia încălcările legii) sau trebuie să se facă un nou demers de comunicare sau notificare a actului judiciar?

În mod normal, este puțin probabil ca destinatarul să nu primească documentul, având în vedere că legislația belgiană prevede comunicarea în persoană. Aceasta înseamnă că executorul judecătoresc înmânează personal copia către destinatarul acesteia. Cu toate acestea, legea prevede cazuri în care actul judiciar este comunicat unui terț (articolul 35 din Codul judiciar) sau este lăsat la o adresă (articolul 38). În astfel de cazuri, comunicarea este valabilă chiar dacă nu a fost efectuată în persoană. Persoana care a confirmat în mod legal primirea avizului, în conformitate cu articolul 35, și care nu îl transmite sau nu informează destinatarul cu privire la aceasta poate să răspundă civil. Această dispoziție are rezultate foarte bune în practică.

Cu toate acestea, nu pot fi excluse încălcări ale legii în momentul comunicării sau al notificării (de exemplu, absența menționării anumitor informații în aviz). Sancțiunea procedurală pentru comunicarea sau notificarea incorectă este nulitatea actelor de procedură. Normele privind nulitatea sunt prevăzute la articolele 860-866 din Codul judiciar.

În sfârșit, trebuie menționat faptul că poate fi angajată responsabilitatea persoanei care a determinat nulitatea în cazul în care se dovedește că anularea a fost cauzată din culpă.

11 Trebuie să se plătească pentru comunicarea sau notificarea unui act judiciar și, dacă da, care este suma?

Executorul judecătoresc primește indemnizații pentru activitatea sa. Aceste indemnizații sunt reglementate la articolul 522 alineatul (1) din Codul judiciar.

Tarifele exacte care trebuie respectate sunt stabilite în Decretul regal din 30 noiembrie 1976 de stabilire a tarifelor pentru actele executorilor judecătorești în materie civilă și comercială, precum și pentru anumite prestații (a se vedea: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.ejustice.just.fgov.be/cgi_loi/change_lg.pl?language=fr&la=F&cn=1976113030&table_name=loi ).


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 19/12/2018