Cale de navigare

menu starting dummy link

Page navigation

menu ending dummy link

Formulare pentru cereri cu valoare redusă



Linkul se deschide într-o fereastră nouăRegulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă vizează îmbunătățirea și simplificarea procedurilor în materie civilă și comercială, în cazul în care valoarea cererii nu depășește suma de 5 000 EUR.

Regulamentul se aplică tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepția Danemarcei.

Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă funcționează pe baza unor formulare standard. Această procedură este o procedură scrisă, cu condiția ca instanța să nu considere necesară o dezbatere orală.

Regulamentul stabilește și termene pentru părți și pentru instanță, în scopul accelerării soluționării litigiilor.

Cele patru formulare standard prevăzute în regulament sunt disponibile mai jos. În prezent, acestea sunt în format PDF editabil (le puteți completa pe calculatorul dumneavoastră și le puteți imprima):

Formularul A - Formular de cererePDF(157 KB)ro

Formularul B - Solicitare din partea instanţei judecătoreşti de a completa şi/sau rectifica formularul de cererePDF(69 KB)ro

Formularul C - Formular de răspunsPDF(67 KB)ro

Formularul D - Certificat privind o hotărâre pronunţată în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusăPDF(66 KB)ro

Formularele (dinamice) online vor fi disponibile în curând.

Link util

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că ghidul nu reflectă modificările care se aplică începând cu 14 iulie 2017. Acesta oferă totuși informații utile și clarificări, însă atunci când îl citiți ar trebui să consultați Rectificarea la Regulamentul (CE) nr. 861/2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă

Ghid practic privind aplicarea procedurii cu valoare redusăPDF(1311 Kb)ro


Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.

Ultima actualizare: 16/08/2017