Instanțe judecătorești specializate

Lituania

Această pagină vă oferă informații cu privire la instanțele specializate din Lituania.

Conținut furnizat de
Lituania

Instanțe specializate

Curtea Constituțională a Republicii Lituania (Lietuvos Respublikos Konstitucinis Teismas) asigură supremația Constituției în cadrul sistemului juridic. Aceasta se pronunță în probleme de justiție constituțională, analizând măsura în care legile și alte acte juridice adoptate de Parlament sunt în conformitate cu Constituția și măsura în care actele adoptate de Președintele sau de Guvernul Republicii Lituania respectă Constituția și legislația.

Instanțe administrative

În Lituania există șase instanțe administrative:

  • Curtea Supremă Administrativă a Lituaniei (Lietuvos Vyriausiasis administracinis teismas);
  • cinci instanțe administrative regionale.

Curtea Supremă Administrativă

Curtea Supremă Administrativă (Vyriausiasis administracinis teismas) este instanța de prim și ultim grad de jurisdicție pentru cauzele administrative atribuite prin lege jurisdicției sale. Aceasta soluționează căile de atac formulate împotriva deciziilor, sentințelor și ordinelor instanțelor administrative regionale și împotriva deciziilor instanțelor districtuale în cauzele de infracțiuni administrative.

De asemenea, Curtea Supremă Administrativă soluționează cererile de redeschidere a cauzelor administrative închise, inclusiv a cauzelor de infracțiuni administrative în domenii specificate de lege. Curtea Supremă Administrativă a dezvoltat o practică judiciară uniformă de interpretare și aplicare a legilor și a altor acte juridice.

Instanțele administrative regionale (apygardų administraciniai teismai)

Instanțele administrative regionale sunt instanțe cu jurisdicție specială. Rolul acestora este acela de a soluționa plângerile (cererile) privind acțiunile administrative și acțiunile și omisiunile (neîndeplinirea obligațiilor) entităților administrației publice și interne.

Instanțele administrative regionale soluționează litigiile din domeniul administrației publice și tratează probleme legate de legalitatea actelor administrative de reglementare, litigii fiscale etc.

Înainte de a vă adresa unei instanțe administrative, actele juridice sau măsurile individuale ale entităților administrației publice pot fi contestate în faza prealabilă judecății. În astfel de cazuri, litigiile fac obiectul unor anchete desfășurate de comisii municipale de soluționare a litigiilor administrative, de comisii regionale de soluționare a litigiilor administrative și de Comisia principală de soluționare a litigiilor administrative (Vyriausioji administracinių ginčų komisija).

Ultima actualizare: 07/04/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.