Rata dobânzilor

Estonia
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Există prevederi privind „dobândă legală” în statul membru în cauză? În caz afirmativ, cum este definită „dobândă legală” în acest stat membru?

În conformitate cu articolul 113 din Legea privind obligațiile, atunci când se întârzie îndeplinirea unei obligații de plată, creditorul îi poate solicita debitorului să plătească dobândă la arierate (penalități de întârziere) pentru perioada care începe la momentul la care obligația devine scadentă, până când aceasta este îndeplinită în mod corespunzător.

În cazurile în care rata dobânzii la arierate nu a fost convenită prin contract, creditorul poate pretinde dobândă la rata prevăzută de lege. În conformitate cu articolul 113 alineatul (1) din Legea privind obligațiile, rata legală a dobânzii este cea specificată la articolul 94 din lege, plus opt procente pe an.  În conformitate cu articolul 94 alineatul (1) din lege, rata dobânzii se aplică semestrial și trebuie să fie egală cu ultima rată a dobânzii aplicabile principalelor operațiuni de refinanțare ale Băncii Centrale Europene anterioare datei de 1 ianuarie sau 1 iulie a fiecărui an.

2 În caz afirmativ, care este nivelul/rata acesteia și temeiul său juridic? Dacă se prevăd rate diferite ale dobânzii legale, în ce cazuri și condiții se aplică?

Rata dobânzii prevăzute la articolul 94 din Legea privind obligațiile este publicată semestrial de Banca Estoniei, pe site-ul acesteia, și în monitorul oficial al Estoniei, Ametlikud Teadaanded. Atunci când se calculează valoarea dobânzii legale, la această rată se adaugă opt procente, în conformitate cu articolul 113 alineatul (1) din lege.

Pentru prima jumătate a anului 2019, rata prevăzută la articolul 94 a fost 0,00 %, iar rata dobânzii legale a fost, prin urmare, 0,00 % + 8 % = 8,00 %.

În Estonia nu sunt prevăzute rate diferite ale dobânzii legale. Articolul 113 din Legea privind obligațiile se aplică uniform oricărei întârzieri în îndeplinirea unei obligații de plată.

3 În cazul în care este necesar, există mai multe informații disponibile cu privire la modul cum se calculează dobânda legală?

Mai multe informații referitoare la modul în care se poate calcula dobânda legală sunt disponibile, în limba estoniană, pe site-ul Tarbijaveeb destinat consumatorilor și pe site-ul de asistență juridică Jurist Aitab.

4 Există acces online gratuit la temeiul juridic menționat anterior?

Legea privind obligațiile este publicată pe site-ul Monitorului Oficial al Estoniei, iar traducerea acesteia în limba engleză este disponibilă aici.

Informațiile privind cea mai recentă rată a dobânzii Băncii Centrale Europene pentru principalele sale operațiuni de refinanțare sunt disponibile pe site-ul Băncii Estoniei.

Ultima actualizare: 18/04/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.