Obținerea de probe prin videoconferință - Ţările de Jos

CUPRINS

1 Este posibilă obținerea de probe prin videoconferință fie cu participarea unei instanțe din statul membru solicitant, fie direct de către o instanță din acel stat membru? Dacă da, care sunt procedurile naționale relevante sau normele legislative care se aplică?

Codul de procedură civilă olandez nu conține nicio normă generală în această privință. Cu toate acestea, videoconferința nu este exclusă, aceasta fiind posibilă, de asemenea, în astfel de cazuri în temeiul legislației în vigoare.

În dreptul civil, videoconferințele sunt utilizate, în mod periodic, ca alternativă la comisiile rogatorii fizice.

2 Există restricții în ceea ce privește tipul de persoană care poate fi audiată prin videoconferință – de exemplu, această metodă este valabilă numai pentru martori sau și pentru alte persoane cum ar fi experții sau părțile?

În cazul în care o persoană poate face obiectul unei audieri în temeiul Codului de procedură civilă, este posibil, în principiu, ca audierea respectivă să fie efectuată, de asemenea, prin videoconferință. Codul de procedură civilă nu conține nicio dispoziție specifică în această privință.

3 Ce restricții se impun, dacă este cazul, asupra tipului de probe care pot fi administrate prin videoconferință?

Nu există norme referitoare la restricții specifice. Se aplică normele naționale din Codul de procedură civilă.

4 Există restricții cu privire la locul unde trebuie audiată persoana prin videoconferință – cu alte cuvinte, aceasta trebuie audiată în instanță?

Nu există norme specifice în ceea ce privește audierea prin videoconferință. Se aplică normele naționale de procedură civilă. Norma prevede faptul că persoanele trebuie audiate în instanță. Se poate proceda altfel în cazul în care un martor nu se poate prezenta în instanță din motive de boală sau din oricare alt motiv (articolul 175 din Codul de procedură civilă).

5 Este permisă înregistrarea audierilor din cadrul videoconferințelor și, dacă da, este disponibilă această facilitate?

În cazul în care audierea unui martor de către instanța olandeză se desfășoară prin videoconferință, aceasta este considerată o difuzare în direct a unei audieri normale. În temeiul legislației, audierea martorilor de către judecătorul de instrucție face obiectul unui proces-verbal. Nu există nicio normă derogatorie pentru audierea prin videoconferință, prin urmare, se menține, de asemenea, obligația raportării prin intermediul unui proces-verbal. Legislația nu exclude o eventuală înregistrare de imagini sau de sunete în plus față de procesul-verbal, însă această înregistrare în sine nu trebuie să se substituie procesului-verbal.

În temeiul legislației viitoare, instanța va putea să decidă efectuarea unei înregistrări audio-video a procedurii pentru a înlocui procesul-verbal pe suport de hârtie. Pe această bază, se poate efectua, de asemenea, la cerere, o înregistrare a procesului-verbal al unei audieri de martori.

6 În ce limbă trebuie să se desfășoare audierea: (a) în cazul în care cererile sunt întocmite în temeiul articolelor 10-12; și (b) în cazul în care probele se obțin direct în temeiul articolului 17?

În cazul în care instanța solicitată se află în Țările de Jos, audierea se va desfășura în limba neerlandeză. Nu există nicio normă specifică aplicabilă în acest sens.

Cu toate acestea, legislația introductivă olandeză conține o normă conform căreia o autoritate competentă poate impune condițiile pe care aceasta le consideră utile și necesare, conform procedurilor legale, pentru îndeplinirea directă a unui act de cercetare.

7 În cazul în care este necesară prezența interpreților, cine este responsabil pentru asigurarea acestora în ambele tipuri de audieri și care ar trebui să fie locul acestora?

Codul de procedură civilă olandez nu prevede nicio normă specifică referitoare la asistența unui interpret. În Țările de Jos, părțile trebuie, în principiu, să-și asigure un interpret în cauzele civile.

8 Ce procedură se aplică pentru stabilirea audierii și pentru comunicarea datei și locului acesteia persoanei care urmează a fi audiată ? Ce interval de timp ar trebui alocat în momentul stabilirii datei audierii pentru ca persoana respectivă să poată fi notificată în timp util ?

Legislația introductivă olandeză prevede că instanța solicitată poate stabili care dintre părți este responsabilă de convocare în urma unei cereri de obținere de probe.

Convocările care nu sunt efectuate de una dintre părți sunt efectuate de grefierul instanței solicitate. În conformitate cu Codul de procedură civilă olandez, martorii trebuie să fie informați cu cel puțin o săptămână (în legislația viitoare, cu cel puțin zece zile) înainte de audiere.

9 Care sunt costurile aferente videoconferinței și cum ar trebui plătite acestea?

Costurile legate de forma specifică și costurile tehnologiilor de comunicare nu sunt suportate de către părți. În conformitate cu dreptul olandez, aceste costuri nu sunt transferate. Acestea sunt suportate de către stat și poate fi solicitată o rambursare în temeiul articolului 18 alineatul (2), coroborat cu articolul 10 alineatul (4) din regulament.

10 Ce condiții, dacă acestea există, trebuie să se aplice pentru a se asigura că persoana audiată direct de instanța solicitantă a fost informată cu privire la faptul că audierea va avea loc în mod voluntar?

Regulamentul precizează la articolul 17 alineatul (2) că, în cazul în care îndeplinirea directă a actului de cercetare implică audierea unei persoane, instanța solicitantă informează persoana respectivă că audierea va avea loc pe bază voluntară. Nu este aplicabilă nicio cerință suplimentară în această privință.

11 Ce procedură există pentru verificarea identității persoanei care urmează a fi audiată?

În conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă olandez, această verificare este efectuată de instanță (articolul 177 din Codul de procedură civilă).

Aceasta întreabă martorii care este numele, prenumele, vârsta, profesia și domiciliul sau locul de reședință al acestora. De asemenea, aceștia vor fi întrebați cu privire la relația cu părțile (grad de rudenie, relație profesională).

12 Care sunt cerințele aplicabile în cazul prestării de jurământ și ce informații sunt necesare de la instanța solicitantă în cazul în care este necesară prestarea unui jurământ în timpul obținerii de probe în mod direct în temeiul articolului 17?

În conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă olandez, instanța solicită depunerea jurământului înainte de audiere. Martorii se angajează să spună adevărul și numai adevărul. Cei care, în mod intenționat, nu spun adevărul, se fac vinovați de sperjur. Îndeplinirea directă a actului de cercetare se efectuează în conformitate cu dreptul statului solicitant.

13 Ce măsuri sunt prevăzute pentru asigurarea unei persoane de contact la locul unde se organizează videoconferința cu care instanța solicitantă să poată comunica și pentru asigurarea unei persoane în ziua audierii care să utilizeze echipamentele de videoconferință și să remedieze orice probleme tehnice?

O solicitare de asistență judiciară reciprocă internațională în cadrul căreia se aplică videoconferința este asigurată în colaborare cu specialiștii în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor din cadrul instanței (SPIRIT). Aceștia pun în aplicare modalitățile tehnice și logistice.

14 Ce informații suplimentare sunt necesare, dacă este cazul, din partea instanței solicitante?

Aceste informații pot fi solicitate prin intermediul autorității competente.


Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Ultima actualizare: 28/01/2019