În cazul în care ați fost victima unei infracțiuni, dispuneți de o serie de drepturi. Vă puteți exercita aceste drepturi fie prin inițierea de proceduri împotriva autorului infracțiunii (proceduri penale), fie prin acțiuni având ca scop acordarea de despăgubiri, asigurarea protecției și furnizarea de asistență. Aceste drepturi diferă de la un stat membru al Uniunii Europene (UE) la altul.
În ultimii ani, situația victimelor criminalității și protecția drepturilor acestora au beneficiat de o atenție sporită atât la nivelul Uniunii Europene (UE), cât și la nivelul statelor sale membre. Pe această pagină de internet a portalului puteți găsi informații referitoare atât la dreptul UE, cât și la legislația națională a statelor membre.
Vă rugăm să consultați următoarele pagini relevante pentru a găsi mai multe informații cu privire la:
- dreptul la despăgubire în calitate de victimă a unei infracțiuni și cu privire la procedurile conexe, inclusiv la sistemele naționale de despăgubire din fiecare stat membru al UE;
- victimele criminalității în cadrul procedurilor penale;
- drepturile victimelor criminalității în cadrul procedurilor penale - fișe informative complete cu privire la drepturile victimelor în cadrul procedurilor penale, care vizează toate statele membre ale UE;
- recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție - informații privind dreptul unei persoane de a beneficia în continuare de măsuri de protecție atunci când se stabilește într-un alt stat membru.
Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.
Ultima actualizare: 06/10/2020