Legislația Generală privind Protecția
Consumatorilor
Ghid teoretic
INTRODUCERE
Dragi cititori,
Acest document face parte din resursele de formare dezvoltate pentru Consumer Pro, o inițiativă a
UE care vizează îmbunătățirea activităților organizațiilor de consumatori și a altor actori care
activeaza în domeniul politicii de protecție a consumatorilor, în vederea protejării consumatorilor
din țara lor.
Scopul acestui document este de a vă oferi dvs. și echipelor dvs. informații utile și relevante cu
privire la legislația generală de protecție a consumatorilor. Conținutul acestui document a fost
realizat de către experții BEUC în dreptul consumatorilor, dintr-o perspectivă europeană.
Obiectivul acestui document este de a asigura, atât dumneavoastră, cât și partenerilor
dumneavoastră, informații utile și relevante referitoare la drepturile consumatorilor. Conținutul a
fost pregătit de catre experții BEUC în domeniul drepturilor consumatorilor, dintr-o perspectivă
europeană și cu obiectivul de a vă furniza instrumente pentru a:
- Vă instrui rapid echipele de practicieni,
- Găsi cu ușurință informații pertinente,
- Pregăti personalul dumneavoastră în vederea informării corecte a consumatorilor asupra
drepturilor lor și
- Crește gradul de conștientizare a ministerelor și autorităților naționale cu privire la
drepturile consumatorilor.
Prezentul ghid teoretic face parte dintr-o serie de resurse de instruire. Există, de asemenea,
documente teoretice complementare despre drepturile digitale și durabilitate.
Despre Consumer PRO
Consumer PRO este o inițiativă a Comisiei Europene în cadrul Programului European pentru
Consumatori și implementată de BEUC - Organizația Europeană a Consumatorilor. Scopul său este
de a consolida capacitatea organizațiilor europene de consumatori și a altor actori din politica
consumatorilor, prin educație non-formală. Proiectul se adresează statelor membre ale UE,
Islandei și Norvegiei.
4
Pentru mai multe informații, vă rugăm să scrieți la Info@consumer-pro.eu.
5
INTRODUCERE ȘI ISTORIE A POLITICII DE PROTECȚIE A CONSUMATORILOR
După crearea „pieței unice” europene, a fost esențial să se pună în aplicare o politică puternică de
protecție a consumatorilor și să se acorde celor 500 de milioane de consumatori de pe piața UE
drepturi solide.
Protecția consumatorilor este recunoscută în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(TFUE). Potrivit articolului 169 TFUE, „[...] pentru a promova interesele consumatorilor și pentru a
asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, Uniunea contribuie la protejarea sănătății,
siguranței și intereselor economice ale consumatorilor, precum și la promovarea dreptului acestora
la informare, educație și organizare în vederea apărării intereselor lor“.
Aceste politici s-au materializat în termeni concreți, luând în considerare evoluțiile pieței.
Consumatorii sunt acum protejați împotriva practicilor comerciale incorecte, a clauzelor
contractuale abuzive și trebuie să li se ofere informații clare și usor de inteles înainte de încheierea
contractelor etc.
Cu toate acestea, deși drepturile consumatorilor sunt clare și simple, acestea sunt adesea dificil de
aplicat pentru consumatori.
1. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE-CHEIE ALE CONSUMATORILOR
2.1. Cerințe privind informațiile precontractuale
Înainte de încheierea un contract, consumatorul trebuie să primească anumite informații pentru a-i
permite să facă o alegere în cunoștință de cauză.
Aceste informații precontractuale ar trebui să fie ușor de citit și de înțeles de către un consumator
mediu și ar trebui furnizate într-un mod clar, lizibil și inteligibil. Setul de informații precontractuale
care ar trebui furnizate consumatorilor este definit în Directiva 2011/83 / UE, așa-numita „Directiva
privind drepturile consumatorilor” și variază în funcție de tipul tranzacției efectuate:
• Articolul 5 oferă lista informațiilor precontractuale care ar trebui furnizate in cazul
achizițiilor directe, din magazin.
• Articolul 6 enumeră cerințele de informare pentru contractele la distanță și în afara spatiului
comercial (adică achiziții online, existența dreptului de retragere).
• Articolul 7 stabilește cerințe formale pentru contractele din afara spațiului comercial
• Articolul 8 prevede o listă a cerințelor formale pentru contractele la distanță.
• Unele contracte precum serviciile sociale, cele de asistență socială, jocuri de noroc,
contractele de time-sharing sunt excluse de la cerințele privind informațiile precontractuale.
O listă completă a exceptiilor se găsește la articolul 3 alineatul (3) din Directiva privind
drepturile consumatorilor.
6
• Pentru unele contracte, informațiile precontractuale sunt cerute de legislația
sectorială/specifică, cum ar fi contractul de credit de consum1
.
• În plus, articolul 3 alineatul (4) din Directiva privind drepturile consumatorilor a introdus
posibilitatea statelor membre de a scuti tranzacțiile cu valoare redusă (mai puțin de 50 EUR)
de la cerințele privind informațiile precontractuale. Această scutire se referă numai la
contractele încheiate în afara spațiilor comerciale.
Conform directivei, statele membre pot merge dincolo de cerințele obligatorii și pot introduce
cerințe de informare suplimentare. Pentru a vedea ce state membre au decis să meargă mai
departe in acest sens, puteți consulta raportul privind aplicarea Directivei privind drepturile
consumatorilor (Raport final2 și tabelul3 Directiva permite statelor membre să aplice această
dispoziție numai pentru contractele care nu sunt încheiate la distanță sau în afara spatiilor
comerciale. Pentru contractele la distanță și în afara spațiilor comerciale, directiva nu prevede
această oportunitate.
Dacă doriți să verificați modul în care toate țările UE au transpus Directiva privind drepturile
consumatorilor, puteți consulta baza de date privind dreptul consumatorilor4.
2.2. Dreptul la retragere
Dreptul de retragere este un instrument puternic pe care legislația UE îl oferă consumatorilor.
Acesta permite consumatorului să anuleze, fără justificare, contractul în termen de 14 zile de la
primirea bunului sau după ce consumatorul a încheiat contractul pentru servicii sau conținut digital.
• În conformitate cu articolul 9 din Directiva UE 2011/83 / UE privind drepturile
consumatorilor ( „Directiva privind drepturile consumatorilor“, a - CRD), consumatorii au
dreptul să se retragă dintr-un contract la distanță sau dintr-un contract negociat în afara
spațiului commercial.
• Articolul 11 din Directiva
privind drepturile
consumatorilor oferă
informații cu privire la
modul în care consumatorii
își pot exercita dreptul de
retragere .
1 Directiva 2008/48 / CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit
pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102 / CEE a Consiliului 2
http://ec.europa.eu/newsroom/document.cfm?doc_id=44637 3
https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/overview_regulatory_choices.pdf 4
https://e-justice.europa.eu/content_consumer_law_database-591-en.do
Dreptul de retragere este un instrument puternic pe care
legislația UE îl oferă consumatorului, permițându-i acestuia să
anuleze, fără justificare, contractul în termen de 14 zile.
7
• Articolul 12 se referă la efectul unui astfel de drept de retragere.
• Articolele 13 și 14 stabilesc atât obligațiile comerciantului, cât și ale consumatorilor în cazul
retragerii.
• Articolul 15 se referă la efectele exercitării dreptului de retragere asupra contractelor
auxiliare.
• În cele din urmă, articolul 10 din Directivă, specifică consecințele pentru comercianți în cazul
unei omisiuni de a oferi consumatorilor informații precontractuale privind dreptul de
retragere (adică perioada de retragere expiră la 12 luni de la sfârșitul perioadei inițiale de
retragere).
Cu toate acestea, nu toate contractele la distanță / în afara spatiului comercial beneficiază de
dreptul de retragere. Există 13 exceptii. De exemplu:
• bunuri care au fost personalizate la cererea consumatorului,
• contractele de prestări servicii, după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a
început cu acordul prealabil expres al consumatorului și după ce acesta a confirmat că a luat
cunoștință de faptul că își va pierde dreptul la retragere după executarea completă a
contractului de către comerciant,
• furnizarea de bunuri sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau
din motive de igienă și care au fost desigilate de consumator,
• contracte încheiate în cadrul unei licitații publice, etc.
Lista completă a exceptiilor se regăsește în articolul 16 din Directiva privind drepturile
consumatorilor.
Pentru mai multe exemple practice, vă rugăm să citiți și orientările interpretative ale Directivei
privind drepturile consumatorilor5
.
2.3. Drepturile consumatorilor și garanțiile
Directiva privind vânzările și garanțiile6 este un instrument
important de protecție pentru consumatorii din UE, deoarece
stabileste o garanție legală de conformitate de doi ani. Criteriile
pentru a determina dacă un produs este conform sau nu sunt
definite la articolul 2 alineatul (2) din directivă.
Cu toate acestea, normele nu sunt pe deplin armonizate în
întreaga UE. Într-adevăr, Directiva UE privind vânzările și
garanțiile consumatorilor, fiind o directive de „armonizare
5 Document de orientare DG Justiție privind Directiva 2011/83 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile
consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13 / CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și de
abrogare a Directivei 85/577 / CEE a Consiliului și a Directivei 97/7 / CE a Parlamentului European și a Consiliului (2014), partea 6.
Directiva 1999/44 / CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile asociate
8
minimă” 7, oferă doar un nivel minim de protecție a consumatorilor în UE. În temeiul articolului (8)
din directivă, statele membre au libertatea să depășească cerințele Directivei. În consecință, statele
membre au transpus directiva în mod diferit.
Site-ul Comisiei Europene oferă o imagine de ansamblu rapidă și completă a situației8 pe fiecare
stat membru în ceea ce privește perioada legală de garanție. De asemenea, prezintă implementarea
națională9 în fiecare dintre statele membre.
Pe scurt, Directiva a stabilit următoarele drepturi pentru consumatori:
• Atât produsele noi, cât și cele second – hand, beneficiază de garanția legală de conformitate
de 2 ani, așa cum este definită la articolul 5.
• Pentru a aduce produsul în conformitate, consumatorul poate, în conformitate cu articolul
3, să solicite repararea sau înlocuirea și, dacă acest lucru este imposibil sau disproporționat,
o reducere a prețului sau rezoluțiunea contractului.
• Aducerea produsului în conformitate este gratuită pentru consumatori, astfel cum se
prevede la articolul 3.
• Directiva prevede că dacă apare un defect în primele 6 luni de la achizitionare, vânzătorul
este automat responsabil. Cu toate acestea, dacă defectul apare după primele 6 luni,
vânzătorul vă poate cere să demonstrați că este un defect de fabricație. Unele state
membre au decis să extindă perioada la cei doi ani - a se vedea prezentarea generală a
statelor membre aici10.
• Articolul 7 prevede ca statele membre au posibilitatea de a introduce în legislația lor
națională, pentru așa-numitele bunuri second-hand, posibilitatea comercianților și a
consumatorilor de a reduce, printr-un acord contractual, durata garanției legale. Totuși
aceasta nu poate fi mai mica de 1 an.
Legislatie viitoare
De la 1 ianuarie 2022, Directiva privind vânzările și garanțiile pentru consumatori va fi abrogată și
înlocuită de Directiva (UE) 2019/771 din 20 mai 2019 privind anumite aspecte privind contractele
de vânzare a bunurilor. Drepturile de garanție legală se vor aplica, de asemenea, pentru conținutul
și serviciile digitale prin noua directivă privind conținutul digital11.
8
https://ec.europa.eu/info/article-8a-consumer-sales-and-guarantees-directive_en
9
https://europa.eu/youreurope/business/dealing-with-customers/consumer-contracts-guarantees/consumer-guarantees/index_en.htm
10https://ec.europa.eu/info/article-8a-consumer-sales-and-guarantees-directive_en
11Directive (EU) 2019/770 of the European Parliament and of the Council of 20 May 2019 on certain aspects concerning contracts for the supply of
digital content and digital service
9
2.4. Practici comerciale incorecte
O practică comercială este incorectă, în conformitate cu legislația UE, atunci când împiedică
consumatorul să ia o decizie economică complet informată și gratuită. Practicile comerciale
incorecte sunt interzise în întreaga UE.
Fiind un instrument de armonizare completă, Directiva privind practicile comerciale incorecte
permite fiecărui stat-membru să impună același standard de protecție împotriva practicilor
comerciale incorecte, pentru consumatori. În practică, acest lucru înseamnă că, pe tot teritoriul UE,
se aplică aceleași reguli.
• Directiva interzice practicile comerciale înșelătoare, atât acțiunile (articolul 6), cât și
omisiunile (articolul 7)
• Directiva interzice, de asemenea, așa-numitele “practici comerciale agresive”. Acest tip de
practici sunt definite la articoul 8 si 9 din Directiva privind practicile comerciale incorecte
• Sunt identificate 31 de practici, atât online, cât și offline, ce pot influența, în mod negativ,
decizia consumatorului – Anexa 1 a Directivei privind practicile comerciale incorecte.
Primele 23 de practici semnalate se referă la practicile înșelătoare ale comerciantului, iar
ultimele 8 la practicile comerciale agresive. Toate aceste 31 de practici comerciale sunt
incorecte în orice circumstanță.
Modificari viitoare
Directiva actuală a fost modificată de către Directiva 2161 din 27 noiembrie 2019, în ceea ce
privește o mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii în materie de protecție a
consumatorilor și modernizarea acestor norme, parte din ”Noile avantaje pentru consumatori”
sau așa-numita ”Directivă Omnibus”.
2.5. Clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii
Directiva privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii12, protejează
consumatorii împotriva prevederilor ce creează, în cadrul unui contract, un dezechilibru
semnificativ între drepturile și obligatiile părților, în detrimentul consumatorului. (articolul 3).
• Anexa Directivei conține o listă a clauzelor care pot fi considerate abuzive
• Clauzele contractuale prezentate consumatorilor trebuie întotdeauna să fie redactate întrun mod clar și ușor de înțeles. În cazul unei îndoieli referitoare la înțelesul unor clauze
interpretarea trebuie sa fie în favoarea consumatorului.
• Clauzele contractuale considerate abuzive nu sunt obligatorii pentru consumatori, conform
condițiilor din legea națională. Doar contractul va ramâne obligatoriu, dacă poate exista fără
clauzele considerate a fi abusive.
12 Directiva 93/13 / CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele neloiale din contractele cu consumatorii
10
Directiva privind clauzele abusive din contracte permite statelor member să adopte și să mențină
dispoziții naționale mai stricte pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor –
articolul 8. Acest lucru poate lua, de exemplu, forma unei ”liste negre” a clauzelor abuzive (precum
în Franța) sau poate duce la extinderea aplicării la contractele care au fost negociate individual între
consumator și comerciant.
Pentru a avea o imagine rapidă și complete a transpunerilor naționale din fiecare Stat Membru,
apăsați aici.
Modificari viitoare
Directiva a fost modificată de către Directiva 2161 din 27 noiembrie 2019, în ceea ce privește o
mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii în materie de protecție a consumatorilor și
modernizarea acestor norme, parte din ”Noile avantaje pentru consumatori” sau așa-numita
”Directivă Omnibus”.
2. PRINCIPALELE PROVOCĂRI REFERITOARE LA PROTECȚIA CONSUMATORILOR
3.1. Informarea pre-contractuală
Informarea pre-contractuală este unul dintre cele mai importante drepturi ale consumatorilor. În
prezent, înainte de încheierea unui contract cu un comerciant, consumatorul trebuie să fie informat
corect și complet cu privire la caracteristicile bunurilor sau serviciilor, identitatea comerciantului,
prețul total al bunurilor sau serviciilor, etc.
Aceste cerințe de informare pre-contractuală sunt definite în Directiva privind drepturile
consumatorilor13. Cu toate acestea, numeroase studii, sondaje ori decizii ale instanțelor nationale
ale statelor membre arată faptul ca mulți comercianți nu respectă obligația de a oferi aceste
informații pre-contractuale consumatorilor14.
COLȚUL EXPERTULUI
Noua Directiva, ce privește o mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii în materie de
protecție a consumatorilor și modernizarea acestor norme (așa-numita Directivă Omnibus)15,
impune noi obligații precontractuale pentru comercianti, dar și pentru platformele online. De
13Directiva 2011/83 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei
93/13 / CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85 a Consiliului / 577 / CEE și
Directiva 97/7 / CE a Parlamentului European și a Consiliului.
14 În 2015, un control pe scară largă coordonat de Comisia Europeană („SWEEP”) a evidențiat faptul că pe 743 de site-uri web controlate,
neregularitățile au fost confirmate în 436 de cazuri (63%). [Https://ec.europa.eu/info/live -work-travel-eu / consumer / security-consumer-protection
/ sweeps_en]
15DIRECTIVA (UE) 2019/2161 a Parlamentului European și a Consiliului CONSILIULUI din 27 noiembrie 2019 de modificare a Directivei 93/13 / CEE a
Consiliului și a Directivelor 98/6 / CE, 2005/29 / CE și 2011/83 / UE a Parlamentului European Parlamentului și Consiliului în ceea ce privește o mai
bună aplicare și modernizare a normelor de protecție a consumatorilor din Uniune
11
exemplu, comercianților online li se va cere acum să informeze consumatorii într-un mod clar și
cuprinzător cu privire la orice personalizare a prețurilor bazată pe luarea de decizii automatizate.
Platformele online vor fi, de asemenea, obligate să furnizeze consumatorilor parametrii principali
cu privire la clasarea rezultatelor afișate și la împărțirea responsabilităților între vânzător și
platformă dacă ceva nu merge bine.
3.2. Dreptul de retragere
Acest drept permite consumatorului să testeze și să inspecteze produsele cumpărate la distanță. De
asemenea, permite consumatorilor să se retragă din contractul încheiat online în termen de 14 zile
de la recepția bunurilor (în cazul unui produs) sau încheierea contractului (pentru servicii). Este
dreptul consumatorului cel mai cunoscut de cetățenii UE și 95% dintre cumpărătorii din UE
consideră că este important16.
Acest drept a fost introdus prin Directiva privind drepturile consumatorilor17 pentru a
contrabalansa situația consumatorilor care cumpără online, deoarece aceștia din urmă nu au
posibilitatea de a inspecta produsele, așa cum ar fi cazul într-un magazin de cărămidă și mortar.
Cu toate acestea, deși acest drept este bine cunoscut și simplu, în practică consumatorii se
confruntă cu multe obstacole pentru a-l pune în aplicare, cum ar fi:
• Unii comercianți refuză aplicarea Directivei
• Unii comercianți refuză rambursarea banilor consumatorilor
• Consumatorul primește, uneori, doar o rambursare parțială a banilor, întrucât
comerciantul pretinde că produsele au fost utilizate cu depașirea nivelului unei testări
obișnuite din partea consumatorului
• Unii comercianți susțin că nu au primit produsul returnat din partea consumatorului
• Unii comercianți refuză rambursarea prin același mijloc de plată folosit la momentul
achiziționării și oferă consumatorului vouchere, în schimb.
3.3. Drepturile consumatorului și garanțiile
Dacă un consumator achiziționează produse de la un comerciant
european, are dreptul la o garanție legală de 2 ani. Aceasta
garanție este prevăzută în Directiva privind anumite aspecte ale
vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe18. Doar
vânzătorul răspunde pentru această garanție.
16 Studiu privind aplicarea Directivei privind drepturile consumatorilor (2017), 160. 17 Articolul 9 din Directiva privind drepturile consumatorilor. 18 Directiva 1999/44 / CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și
garanțiile asociate
12
Această garanție legală se distinge de așa-numitele „garanții comerciale”. Acestea din urmă sunt
garanții suplimentare, neobligatorii prin lege, oferite de vânzător sau de producător și pot fi supuse
unei taxe. Aceste două tipuri de garanții duc la numeroase dispute pentru consumatorii europeni:
• Există o mare confuzie pentru consumatori între garanția legală de conformitate și așanumitele garanții comerciale. În practică, foarte des, comercianții nu informează
consumatorii despre garanția legală de conformitate, chiar dacă este o obligație, ci se
referă doar la garanțiile lor comerciale (de exemplu, cazul Apple).
• Unii comercianți refuză aplicarea garanției legale, obligând astfel consumatorii să
platească o contra-expertiză pentru a susține contrariul.
• Unii comercianți cer consumatorului să plătească reparația făcută în temeiul garanției
legale, lucru interzis de legislația UE.
• Unii comercianți solicită consumatorilor plata transportului pentru returnarea
produselor, însa refuză ulterior returnarea acestor sume către consumatori.
• În prezent, dacă lipsa de conformitate apare în primele 6 luni, vânzătorul este automat
responsabil. Aceștia trebuie să aplice garanția legală de 2 ani, cu excepția cazului în care
dovedesc că consumatorul se află la originea defectului. După primele 6 luni, sarcina
dovezii se schimbă și depinde de consumator să demonstreze că bunul a fost defect la
momentul achiziției, ceea ce este aproape imposibil.
• În cazul rezilierii contractului ca urmare a aplicării garanției legale, rambursările se fac
adesea după o perioadă lungă de timp (sau chiar deloc în cazul unor comercianți
necinstiți) către consumatori.
• În principiu, durata garanției legale este de 2 ani pentru toate bunurile, indiferent dacă
bunurile sunt noi sau second hand. Cu toate acestea, în mai multe state membre,
garanția legală pentru produsele second-hand poate fi redusă contractual la 1 an.
Verificați legislația națională care implementează directiva privind vânzarea de bunuri de
consum și garanțiile asociate.
NOUTĂȚI
Începând cu 1 ianuarie 2022, Directiva privind vânzarea bunurilor și garanțiile va fi înlocuită cu
Directiva (UE) 2019/77119, privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri
3.4. Practici comerciale incorecte
O practică comercială este incorectă atunci când este contrară cerințelor de diligență profesională
și distorsionează sau este susceptibilă să denatureze în mod substanțial comportamentul economic
19 https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/consumers/consumer-contract-law/consumer-sales-and-guarantees-directive_en
13
al unui consumator destul de bine informat și rezonabil atent și prudent în raport cu un bun sau
serviciu.
Directiva privind practicile comerciale incorecte20 este pe deplin armonizată și se aplică tuturor
sectoarelor (cu excepția sectoarelor financiare). Este un instrument foarte bun pe care practicienii îl
pot cunoaște și utiliza. Cu toate acestea, implementarea sa este departe de a fi uniformă. De
exemplu:
• Consumatorii se confruntă cu practici comerciale neloiale în multe domenii și din ce în ce
mai mult în zona digitală (rețele sociale, platforme online etc.).
• Afirmații înșelătoare cu privire la mediu. Acest lucru este și mai relevant acum cu acordul
verde european. Unele noi practici comerciale incorecte au fost adăugate în anexă în
Directiva „Omnibus”, cum ar fi reclame ascunse sau recenzii false ale consumatorilor.
3.5. Clauzele abuzive în contracte
Directiva privind clauzele contractuale abuzive (93/13 / CEE) protejează consumatorii împotriva
clauzelor contractuale abuzive impuse de comercianți. Se aplică tuturor contractelor pentru
achiziționarea de bunuri și servicii, indiferent dacă acestea sunt achiziții online sau offline de bunuri
de consum. Următoarea este o listă neexhaustivă a clauzelor abuzive recurente găsite în
contractele consumatorilor:
• Consumatorii se confruntă cu clauze contractuale care exclud sau limitează în mod
necorespunzător drepturile consumatorilor la despăgubire dacă comerciantul nu își
îndeplinește partea din contract.
• Unii comercianți includ clauze în contractele lor care le permit să rezilieze unilateral
contractul fără a acorda același drept consumatorului.
• Unii comercianți își rezervă dreptul de a modifica unilateral contractele fără a avea un
motiv valid pentru a face acest lucru și fără a notifica consumatorul.
• Unii comercianți introduc clauze în contractele lor pentru a limita drepturile
consumatorilor de a întreprinde acțiuni în justiție.
20 Directiva 2005/29 / CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale între companii și consumatori
pe piața internă și de modificare a Directivei 84/450 / CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7 / CE, 98 / 27 / CE și 2002/65 / CE ale Parlamentului
European și ale Consiliului și Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale
neloiale”)
14
3. LEGI ȘI REGLEMENTĂRI LA NIVEL EUROPEAN ȘI NAȚIONAL
4.1. Directiva privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii
(“UCTD”)
• Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii
• Ghid de interpretare și aplicare a Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind
clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii
La nivel național:
• Transpunerea in legislatia nationala a Directivei privind clauzele contractuale abuzive s a
realizat prin Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate
acestora, republicată; Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele
încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată si Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.34/2014 privind drepturile consumatorului în cadrul contractelor încheiate
cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
• Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor nu a emis orientări, recomandări
sau decizii specifice pe baza Directivei privind clauzele contractuale abuzive.
• În conformitate cu articolul 8a din Directiva privind clauzele contractuale abuzive, statele
membre pot lua măsuri naționale care depășesc cerințele UCTD. Legislația națională
conține o lista ( Anexa 1) cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, care a fost
extinsă în comparație cu anexa la UCTD.
Documentație complementară:
• Informații practice despre Directiva privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu
consumatorii, disponibile aici.
4.2 Directiva privind practicile comerciale incorecte (“UCPD”)
• Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind
practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și
de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și
2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr.
2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile
comerciale neloiale”)
15
• Ghid interpretativ al Directivei privind practicile comerciale neloiale21.
La nivel național
• Transpunerea in legislatia nationala a Directivei practicilor comerciale neloiale s a realizat
prin Lege nr. 363/2007 din 21/12/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale
comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia
europeană privind protecţia consumatorilor. Transpuneri la nivel național inclusiv pe
servicii financiare sunt disponibile aici.
Documentație complementară:
• Raportul Comisiei Europene privind aplicarea Directivei
• Comunicatul Comisiei Europene privind aplicarea Directivei
4.3 Directiva privind drepturile consumatorilor (“CRD”)
• Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011
privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a
Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei
85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului
• Ghid UE referitor la Directiva privind drepturile consumatorilor
La nivel național:
• Transpunerea in legislatia nationala a Directivei privind drepturile consumatorilor s-a
realizat prin Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate
acestora, republicată. Transpunere la nivel național disponibilă aici.
Documentație complementară:
• Modele pentru produse digitale
• Scurte prezentări in limba engleza ale principalelor prevederi ale Directivei privind drepturile
consumatorilor
Document de lucru al Comisiei privind punerea în aplicare a Directivei 2005/29 / CE privind practicile comerciale neloiale care însoțește comunicarea documentului Comisiei către
Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și comitetul regiunilor o abordare cuprinzătoare stimularea comerțului electronic transfrontalier pentru
cetățenii și întreprinderile din Europa - SWD / 2016/0163 final
16
4.4. Directiva privind vânzarea bunurilor de consum și garanțiile conexe
Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite
aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe
Documentație complementară:
• Garanțiile legale și garanțiile comerciale ale bunurilor de consum în Uniunea Europeană,
Islanda și Norvegia “Merită banii?”- Raport al Retelei ECC (actualizat în aprilie 2019)
• Garanțiile și retururile – Informații practice
4.5. Repere legale ale noilor Directive: “Omnibus”, “Conținut digital”, “Vânzarea
bunurilor”
Noua Directivă Omnibus:
Directiva (UE) 2019/2161 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 de
modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivelor 98/6/CE, 2005/29/CE și 2011/83/UE
ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește o mai bună asigurare a respectării
normelor Uniunii în materie de protecție a consumatorilor și modernizarea acestor norme
Noua Directivă privind continutul și serviciile digitale (“DCD”).
Directiva (UE) 2019/770 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 privind anumite
aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital și de servicii digitale
Noua Directivă privind vânzarea de bunuri (“SoG”).
Directiva (UE) 2019/771 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 privind anumite
aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri, de modificare a Regulamentului (UE)
2017/2394 și a Directivei 2009/22/CE și de abrogare a Directivei 1999/44/CE
La nivel national:
• Transpunerea in legislatia nationala a Directivei privind drepturile consumatorilor s-a
realizat prin Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate
acestora, republicată. Totodata si in Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia
consumatorilor - republicată la 28 martie 2007 este prevazut cuantumul amenzilor.
Transpunere la nivel național disponibilă aici.
17
4. JURISPRUDENȚĂ RELEVANTĂ
5.1. Baza de date a practicilor comerciale neloiale
Anexa 1 a Ghidului de implementare al Directivei 29 din 2005, privind practicile comerciale neloiale,
prezintă o listă a jurisprudenței relevante, de la nivelul Uniunii Europene, cu privire la practicile
comerciale neloiale
5.2. Baza de date a Directivei privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu
consumatorii
Anexa 1 a ghidului interpretativ al implementarii Directivei prezinta o lista a jurisprudenței
relevante, de la nivelul Uniunii Europene, cu privire la clauzele abuzive din contractile incheiate cu
consumatorii
5.3. Documente ale Curtii Europene de Justitie cu privire la jurisprudența în
domeniul protecției consumatorilor
În anul 2018, Curtea Europeană de Justiție a publicat o broșură prin care a prezentat cele mai
cunoscute cazuri din sfera dreptului consumatorilor.
5. CE POT FACE CONSUMATORII DACĂ ÎNTÂMPINĂ O PROBLEMĂ?
6.1. Asociații naționale de protecție a consumatorilor
Asociațiile de consumatori au un rol extrem de important în eventualitatea unor dispute între
consumatori și comercianți. Accesând acest link, puteți găsi o
listă a tuturor asociațiilor naționale de protecția
consumatorilor, organizate în funcție de țară.
6.2. Centrele Europene ale Consumatorilor (ECCNet)
ECC-Net este o rețea de centre ale consumatorilor. Acestea au
competențe în a soluționa reclamațiile transfrontaliere dintre
un consumator și un comerciant. Există câte un Centru
European al Consumatorilor în fiecare stat membru al Uniunii
Europene, Norvegia și Islanda. Lista tuturor Centrelor Europene ale Consumatorilor poate fi
accesată aici.
18
6.3. Procedura cererilor cu valoare redusă și Procedura Europeană privind cererile
cu valoare redusă
În multe țări consumatorii pot utiliza procedura cererilor cu valoare redusă atunci când au o dispută
cu un anumit comerciant. Aceste proceduri sunt, de obicei, mult mai ieftine si rapide decât
procedurile normale ale instanțelor judecătorești. Totuși, în vederea utilizării acestui instrument, nu
trebuie depașită o anumită limită superioară a valorii disputate.
În cazul în care comerciantul se află în străinătate, consumatorul ar putea utiliza procedura
europeană privind cererile cu valoare redusă. Procedura europeană privind cererile cu valoare
redusă este o procedură judiciară simplificată bazată pe un formular standardizat disponibil în toate
cele 28 de limbi ale UE. Obiectivul său este de a simplifica și accelera cererile transfrontaliere de
până la 5000 EUR. Procedura este disponibilă în toate statele membre ale UE, cu excepția
Danemarcei.
• Referințe legale:
o Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din
11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare
redusă
o Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din
12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea
hotărârilor în materie civilă și comercială “Brussels I”.
• Cum identificați tribunalul competent și costurile naționale ale procedurii?
o Instrumente pentru identificarea tribunalului competent aici
o Instrumente pentru determinarea costurilor procedurii aici
• Documentatie complementară cu privire la Procedura Europeană privind cererile cu valoare
redusă (Ghid practic pentru aplicarea Procedurii, Informații esențiale pentru consumatori,
Informatii esentiale pentru profesioniști, etc) disponibile aici
6.4. Autorități publice
În unele cazuri, consumatorii pot depune reclamații la autoritățile publice naționale, cum ar fi
autoritățile de supraveghere a piaței sau autoritățile de reglementare din sectoare specifice. Cu
toate acestea, nu toate autoritățile acceptă reclamațiile de la consumatori individuali. De
asemenea, autoritățile nu se ocupă de repararea prejudiciului în multe situații: de ex. autoritatea ar
putea sancționa compania pentru practici neloiale, dar nu ar spune dacă consumatorul are dreptul
la o compensație.
19
Atunci când încălcarea drepturilor consumatorilor vizează mai multe țări ale UE, autoritățile din
aceste țări cooperează și se ajută reciproc să investigheze prin intermediul rețelei speciale, numită
Rețeaua de cooperare în domeniul protecției consumatorilor.
• Referințe legale:
Regulamentul (UE) 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017
privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în
materie de protecție a consumatorului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004
6.5. Organisme de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) și Platforma de
soluționare alternativă a litigiilor (SOL)
Soluționarea alternativă a litigiilor poate fi o modalitate eficientă pentru consumatorii individuali de
a-și rezolva disputele cu comercianții și de a obține despăgubiri. Există organisme SAL în toate țările
UE și sunt create special pentru a oferi consumatorilor mijloace ușor de folosit și ieftine pentru a-și
rezolva problemele.
Organisme de soluționare alternativă a litigiilor (SAL)
Definiție: Soluționarea alternativă a litigiilor (SAL) este un proces extrajudiciar pentru soluționarea
litigiilor dintre un consumator și un comerciant, cu asistența unui organism SAL.
• Referințe legale:
Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2013 privind
soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr.
2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Directiva privind SAL în materie de consum). Găsi lista
curentă a organismelor ADR disponibile aici (clasificate în funcție de țară).
Platforma online de soluționare a litigiilor (SOL)
Definiție: Platforma online de soluționare a litigiilor este un site oficial al UE gestionat de Comisia
Europeană. Obiectivul său este de a ajuta consumatorii și comercianții să găsească o soluționare
extrajudiciară a litigiilor lor. Platforma SOL este concepută pentru a facilita comunicarea între
consumatori, comercianți și organismele SAL.
• Referințe legale:
Regulamentul (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind
soluționarea online a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr.
2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Regulamentul privind SOL în materie de consum)
20
6.6. Proceduri legale propriu-zise
Consumatorii pot folosi întotdeauna procedurile instanțelor naționale, deoarece accesul la justiție
este un drept fundamental. Cu toate acestea, în practică, un număr foarte mic de consumatori ar
merge la instanțe, deoarece procedura este de obicei foarte lungă și costisitoare.
7. ALTE INSTRUMENTE INTERESANTE: BAZELE DE DATE ALE UE, REFERITOARE LA
JURISPRUDENȚĂ
În rândurile de mai jos, puteți găsi câteva exemple de baze de date:
• Baza de date a Curții Europene de Justiție, disponibilă în toate limbile UE
• Baza de date Eur-Lex a UE: jurisprudență a Uniunii Europene, disponibilă în toate limbile
UE,
• Baza de date JURIFAST: acesta din urmă este realizată de Asociația Consiliilor de Stat și
Jurisdicții Administrative Supreme ale Uniunii Europene (ACA Europe), care conține hotărâri
preliminare ale Curții Europene de Justiție și întrebările preliminare relevante ale instanțelor
statelor membre (această bază de date) lucrează în engleză și franceză) - disponibilă aici.
• Baza de date JURE: baza de date a fost creată de Comisia Europeană, conține jurisprudență
privind competența în materie civilă și comercială și recunoașterea și executarea hotărârilor
într-un alt stat decât cel în care a fost pronunțată hotărârea. Aceasta include jurisprudența
privind convențiile internaționale relevante (adică Convenția de la Bruxelles din 1968,
Convenția de la Lugano din 1988, precum și jurisprudența UE și a statelor membre) -
disponibilă aici.
