Informații pe regiuni
Procedurile de insolvență diferă în funcție de obiective:
Societăți comerciale
- Dacă societatea comercială poate fi salvată sau activitatea economică este viabilă - datoriile acesteia pot fi restructurate (de obicei cu acordul creditorilor). Această procedură are drept obiectiv protejarea societății comerciale și păstrarea locurilor de muncă.
- În cazul în care activitatea economică nu poate fi salvată, societatea comercială trebuie lichidată („dă faliment”).
Antreprenori
- Aceștia pot de obicei să solicite aplicarea unei proceduri care implică un plan ordonat de rambursare a datoriilor și o remitere de datorie după o perioadă rezonabilă de timp (3 ani, în general). Acest lucru garantează faptul că antreprenorii nu sunt declarați personal în faliment și că se pot lansa în alte proiecte în viitor.
În toate cazurile, de îndată ce procedura este inițiată în mod oficial, creditorii nu mai pot lua măsuri individuale pentru recuperarea datoriilor. Acest lucru este necesar pentru a garanta faptul că toți creditorii sunt pe picior de egalitate și pentru a se proteja bunurile debitorului.
Pentru a fi plătiți, creditorii trebuie să facă dovada creanțelor lor, fie în fața instanței, fie a organismului (în general, un administrator sau un lichidator) responsabil de reorganizarea sau lichidarea bunurilor debitorului. În anumite cazuri, acest lucru poate fi făcut chiar de către debitor.
Insolvența la nivel transfrontalier (normele UE)
Cazurile de insolvență care implică societăți comerciale sau antreprenori cu activități sau active în mai multe țări se supun dreptului UE, mai exact Regulamentului 2015/848 (rezumat explicativ).
Formularele menționate în Regulamentul (UE) 2015/848
- Notificare privind procedura de insolvență (294 KB)
- Depunerea cererilor de admitere a creanțelor (298 KB)
- Obiecție în ceea ce privește procedura de coordonare a grupului (342 Kb)
Procedurile naționale.
Pentru informații detaliate de la nivel național, selectați drapelul țării care vă interesează.
Link relevant
Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.