Pe cine puteți contacta?
Asociația avocaților din Irlanda de Nord a dezvoltat un serviciu de soluționare alternativă a litigiilor pentru a oferi servicii de mediere pentru soluționarea litigiilor. Acest serviciu nu este limitat la litigiile propuse de instanță pentru mediere ci poate fi utilizat în orice etapă a litigiului.
Serviciul de soluționare a litigiilor funcționează prin intermediul unui complet de avocați consultanți și avocați pledanți, care sunt formați și acreditați pentru a acționa în calitate de mediatori ai părților dintr-un litigiu.
Alte organizații voluntare, precum Relate și Barnardos, oferă servicii de consiliere și mediere pentru probleme familiale. Agenția pentru relații de muncă oferă un plan de arbitraj pentru litigiile privind relațiile de muncă.
În ce domenii este posibilă recurgerea la mediere și/sau în ce domenii este întâlnită cel mai frecvent?
Domeniile principale sunt litigiile civile/comerciale și medierea pentru chestiuni familiale, de muncă și comunitare.
Trebuie urmate proceduri specifice?
Nu există un sistem de mediere de pe lângă instanțe prevăzut în sistem juridic din Irlanda de Nord. Cu toate acestea, instanțele pot permite suspendarea cauzelor atunci când există posibilitatea ca medierea să poată rezolva litigiul - Serviciul judiciar al Irlandei de Nord
Asociația avocaților din Irlanda de Nord stabilește normele și procedurile pentru serviciile de soluționare a litigiilor.
Informații și formare
Completul de avocați consultanți și avocați pledanți care alcătuiesc completul pentru soluționarea litigiilor sunt formați și acreditați de către Asociația avocaților.
Care sunt costurile medierii?
Costurile medierii variază în funcție de furnizor și nu este reglementat de către stat.
Este posibilă obținerea executării unui acord care rezultă din procesul de mediere?
Acordul încheiat în urma medierii și semnat de către părți va fi acceptat ca soluționare a unei acțiuni în instanță de către instanțele judecătorești. Chiar dacă nu există o acțiune în instanță, acesta poate fi pus în aplicare ca și contract obligatoriu între părți.
Linkuri relevante
Asociația avocaților din Irlanda de Nord