Sari la conținutul principal

RJE în materie penală

Rețeaua Judiciară Europeană în materie penală (RJE în materie penală) este o rețea de puncte de contact ale statelor membre și are drept obiectiv îmbunătățirea cooperării dintre statele membre în materie penală

Obiectivul Reţelei judiciare europene

Obiectivul Reţelei judiciare europene este îmbunătăţirea cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene la nivel juridic şi practic în scopul combaterii infracţiunilor grave, în special criminalitatea organizată, corupţia, traficul de droguri şi terorismul.

Principiul care stă la baza Reţelei judiciare europene este foarte simplu: identificarea persoanelor relevante din fiecare stat membru care joacă un rol esenţial în practică în domeniul cooperării judiciare în materie penală, în scopul creării unei reţele de experţi pentru asigurarea executării corespunzătoare a cererilor de asistenţă juridică reciprocă. Reţeaua judiciară europeană are o însemnătate deosebită în contextul aplicării principiului contactelor directe între autorităţile judiciare competente.

Compunerea Reţelei judiciare europene

Reţeaua judiciară europeană este compusă din puncte de contact ale statelor membre, precum şi ale Comisiei Europene. Punctele de contact naţionale sunt desemnate de fiecare stat membru din rândul autorităţilor centrale însărcinate cu cooperarea judiciară internaţională, al autorităţilor judiciare şi al altor autorităţi competente cu responsabilităţi specifice în domeniul cooperării judiciare internaţionale, atât în general, cât şi pentru anumite forme de infracţiuni grave, precum criminalitatea organizată, corupţia, traficul de droguri sau terorismul.

Atribuţiile punctelor de contact

Punctele de contact sunt „intermediari activi”, având sarcina de a facilita cooperarea judiciară dintre statele membre, în special în cadrul acţiunilor de combatere a formelor de infracţiuni grave. Decizia Consiliului privind Reţeaua judiciară europeană prevede că punctele de contact vor permite „stabilirea unor contacte directe cât mai potrivite” între autorităţile competente.

Printre alte atribuţii ale punctului de contact se numără furnizarea informaţiilor de natură juridică şi practică necesare pentru a permite autorităţilor locale pregătirea în mod eficient a unei cereri de cooperare judiciară, precum şi atribuţii de coordonare în cazurile în care pentru o serie de cereri din partea autorităţilor judiciare locale dintr-un stat membru este necesară o acţiune coordonată într-un alt stat membru.

Linkuri relevante

Reţeaua judiciară europeană în materie penală

Raportați o problemă tehnică/de conținut sau trimiteți-ne comentarii referitoare la această pagină