Sari la conținutul principal

Materia regimurilor matrimoniale

Informații trimise de statele membre privind Regulamentul 2016/1103

În iunie 2016, Uniunea Europeană a adoptat un regulament privind regimurile patrimoniale ale căsătoriilor internaționale, pentru a ajuta cuplurile să își administreze bunurile în viața de zi cu zi și să își partajeze patrimoniul în caz de divorț sau de deces al unui membru al cuplului. Regulamentul a fost adoptat prin procedura de cooperare consolidată de către 18 state membre ale UE: Suedia, Belgia, Grecia, Croația, Slovenia, Spania, Franța, Portugalia, Italia, Malta, Luxemburg, Germania, Cehia, Țările de Jos, Austria, Bulgaria, Finlanda și Cipru. Alte țări ale UE pot decide în orice moment să adere la regulament (în acest caz vor trebui să adere și la Regulamentul privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate).

Regulamentul oferă securitate juridică căsătoriilor internaționale și reduce costurile aferente acțiunilor judiciare întrucât cuplurile vor ști ce instanțe naționale din UE sunt competente să le soluționeze litigiile legate de patrimoniu și ce lege internă este aplicabilă. De asemenea, regulamentul facilitează recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie de patrimoniu pronunțate într-un alt stat membru al UE. Întrucât bunurile cuplului trebuie împărțite în caz de divorț sau de deces, regulamentul facilitează, de asemenea, aplicarea normelor UE privind divorțurile și succesiunile transfrontaliere. Regulamentul se aplică din 29 ianuarie 2019.

Raportați o problemă tehnică/de conținut sau trimiteți-ne comentarii referitoare la această pagină