1. Procedurile de rectificare şi retragere (articolul 10 (2))
Printr-o lege de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 805/2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate (legea de punere în aplicare a normelor privind titlul executoriu european) s-au introdus următoarele dispoziţii în Codul de procedură civilă (ZPO):
„Articolul 1081
Rectificarea şi retragerea
(1) O cerere privind rectificarea sau retragerea unui certificat depusă în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 805/2004 se adresează instanţei care a eliberat certificatul. Respectiva instanţă ia o hotărâre în ceea ce priveşte cererea. Cererea de rectificare sau de retragere a unui certificat notarial sau administrativ se adresează instituţiei care a emis certificatul. Notarul sau autoritatea administrativă transmit cererea fără întârziere instanţei districtuale competente din punct de vedere teritorial, instanţă care trebuie să ia o decizie.
(2) Debitorul poate depune o cerere de retragere în termen de o lună. În cazul în care acest certificat urmează să fie notificat/comunicat în străinătate, acest termen este de două luni. Este vorba de un termen legal de prescripţie, care începe să curgă din momentul în care este certificat este notificat/comunicat şi, în orice caz, nu înainte de notificarea/comunicarea titlului care face obiectul certificatului. Cererea de retragere trebuie să menţioneze elementele care dovedesc faptul că titlul a fost eliberat în mod neîntemeiat.
(3) Articolul 319 alineatele (2) şi (3) se aplică, mutatis mutandis, rectificării şi retragerii.”
Articolul 319 alineatele (2) şi (3) din ZPO prevede următoarele:
„Articolul 319
Rectificarea hotărârilor
(1) ...
(2) Decizia de rectificare se include în hotărârea respectivă şi în copiile hotărârii. În cazul în care decizia prin care se face corecţia ia forma prevăzută la articolul 130b, aceasta trebuie salvată într-un document electronic separat. Acest document este ataşat în mod inseparabil la hotărâre.
(3) Nu se poate formula nicio cale de atac împotriva unei decizii prin care se respinge cererea de rectificare; însă decizia de rectificare poate fi atacată.”
2. Motive de revizuire (articolul 19 (1))
În conformitate cu normele de procedură civilă care sunt în vigoare în Germania, un debitor are dreptul, ca regulă generală, şi nu numai în cazurile excepţionale menţionate la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 805/2004, să solicite o revizuire a deciziei pronunţate pe motiv că nu a formulat obiecţii sau nu s-a înfăţişat în instanţă [a se vedea articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 805/2004].
(a) Hotărâri pronunţate în lipsă şi titluri executorii
La articolul 338 din ZPO, debitorul poate să introducă o cerere în anulare împotriva unei hotărâri pronunţate în lipsă. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul unei hotărâri pronunţate în cadrul unei proceduri de somaţie de plată (a se vedea articolul 700 din ZPO, coroborat cu articolul 338 din ZPO). Cererea de anulare ia forma unui act de opoziţie care trebuie prezentat în instanţă în termen de două săptămâni. Acesta este un termen legal de prescripţie care începe să curgă din momentul notificării/comunicării deciziei. Dacă acţiunea este admisibilă, procedura se reia dintr-o etapă anterioară pronunţării hotărârii în lipsă. Admisibilitatea acţiunii nu depinde de motivele pentru care debitorul nu a contestat creanţa sau nu s-a prezentat în faţa instanţei.
Dacă, în cazurile menţionate la articolul 19 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 cererea de chemare în instanţă, un document echivalent sau o citaţie nu au fost notificate/comunicate în mod corespunzător, iar aceste nereguli privind procedura persistă, de exemplu dacă actele au fost trimise la o adresă la care debitorul nu mai locuieşte de mult timp, situaţia este următoarea: dacă nu se poate dovedi că hotărârea pronunţată în lipsă sau titlul executoriu a fost notificat/comunicat în mod corespunzător ori dacă această notificare/comunicare este afectată de încălcarea regulilor esenţiale în materie, termenul de două săptămâni pentru depunerea acţiunii începe să curgă numai din momentul în care debitorul primeşte efectiv hotărârea pronunţată în lipsă sau titlul executoriu. În plus, debitorul are în continuare dreptul de a introduce o acţiune în anulare împotriva hotărârii.
În cazurile menţionate la articolul 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 805/2004, adică atunci când notificarea/comunicarea a avut loc în condiţii normale, însă debitorul nu a putut să conteste creanţa din motive de forţă majoră sau din cauza unor circumstanţe extraordinare independente de voinţa lui, situaţia este următoarea: în cazul în care aceste motive sau circumstanţe dispar înaintea expirării termenului de prescripţie în care poate fi depusă acţiunea în anulare, debitorul poate recurge la procedura normală, adică să depună o cerere (a se vedea dispoziţiile de mai sus). În cazul în care, de exemplu, debitorul nu se poate prezenta în instanţă din cauza unui accident rutier, acesta poate, în mod normal, în termen de două săptămâni de la notificarea/comunicarea hotărârii, fie să depună personal o cerere, fie să numească un reprezentant care să depună cererea în numele său. În cazul în care obstacolul persistă şi după expirarea termenului de prescripţie pentru depunerea cererii, conform articolului 233 din ZPO, debitorul poate cere ca procedura să fie reluată dintr-un moment anterior. Aceste dispoziţii nu se limitează la cazuri de forţă majoră, ci permite părţii să depună o astfel de cerere ori de câte ori nu poate respecta un termen legal de prescripţie (sau alte termene de prescripţie) din motive care nu ţin de voinţa sa. Cererea de reluare a procedurilor dintr-o etapă anterioară trebuie depusă în termen de două săptămâni din momentul dispariţiei obstacolului. Nu se pot depune cereri la mai mult de un an de la expirarea termenului de prescripţie. Asupra cererii se va pronunţa instanţa competentă pentru soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii (instanţa sesizată), termenul de depunere a cererii fiind de două săptămâni.
În cazul în care debitorul introduce o acţiune în anularea hotărârii, dar nu se prezintă la următoarea înfăţişare, nu va mai putea folosi nicio cale de atac împotriva hotărârii pronunţate în lipsă prin care i se respinge cererea (a se vedea articolul 345 din ZPO). Cu toate acestea, debitorul are dreptul, în anumite condiţii, să introducă o cale de atac. În temeiul articolului 514 alineatul (2) din ZPO, pentru a-şi motiva calea de atac, acesta poate aduce dovezi că neprezentarea în faţa instanţei nu se datorează neglijenţei. Nu se aplică restricţiile generale privind admisibilitatea căilor de atac [articolul 511 alineatul (2) din ZPO]. Introducerea unei căi de atac se face prin sesizarea unei instanţe de grad de jurisdicţie superior. Termenul de introducere a apelului este de o lună; acesta este un termen legal de prescripţie care începe să curgă din momentul notificării/comunicării hotărârii în forma completă, dar nu mai târziu de cinci luni de la pronunţarea hotărârii. Întrucât acest termen este un termen legal de prescripţie, debitorul poate solicita şi repunerea în termen în temeiul articolului 233 din ZPO în cazul în care nu a fost capabil să respecte termenul de depunere a căii de atac din motive independente de voinţa sa (a se vedea mai sus).
(b) Hotărâri bazate pe actele depuse în cadrul procedurii
În cazul în care debitorul nu se prezintă la faza orală a procedurii, iar instanţa nu pronunţă o hotărâre în lipsă, ci, la cererea creditorului, pronunţă o hotărâre bazată pe actele depuse [a se vedea articolul 331a alineatul (2) din ZPO] în locul unei hotărâri în lipsă, respectiva hotărâre poate face obiectul unei căi de atac. În conformitate cu articolul 511 din ZPO, calea de atac este declarată admisibilă dacă valoarea creanţei este mai mare de 600 EUR sau instanţa de fond a admis calea de atac în temeiul importanţei fundamentale a hotărârii [articolul 511 alineatul (4) din ZPO]. În ceea ce priveşte condiţiile formale de introducere a unei căi de atac şi posibilitatea introducerii unei cereri de repunere în termen, a se vedea explicaţiile de mai sus.
3. Limbile acceptate (articolul 20 (2))
Legea de punere în aplicare a normelor privind titlul executoriu european a adăugat următoarele dispoziţii la ZPO:
„Articolul 1083
Traducere
În cazul în care creditorul trebuie să prezinte o traducere în temeiul articolului 20 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 805/2004, această traducere va fi efectuată în limba germană de către o persoană autorizată dintr-un stat membru.”