Pot introduce o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate?
Da. În calitate de asistent sau parte civilă, puteți introduce o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate în cazul în care nu sunteți de acord cu aceasta. Calea de atac trebuie introdusă prin intermediul avocatului dumneavoastră.
Calea de atac trebuie introdusă în termen de 30 de zile, în scris, la instanța unde s-a desfășurat procesul. Calea de atac trebuie să indice motivele pentru care nu sunteți de acord cu hotărârea, din punctul de vedere al evaluării elementelor de probă și/sau al aplicării normelor juridice.
Ce drepturi am după pronunțarea hotărârii?
Aveți dreptul de a fi informat cu privire la hotărâre și, așa cum s-a menționat mai sus, în funcție de rolul pe care l-ați avut în cadrul procedurii, să introduceți o cale de atac.
Am dreptul la sprijin sau la protecție după terminarea procesului? Pe ce durată?
Hotărârea poate include, ca măsură suplimentară, dreptul la un sprijin sau o protecție specifică, precum ordinele de restricție, iar durata va fi stabilită în hotărâre.
Ce informații voi primi dacă autorul infracțiunii este condamnat?
Veți fi informat cu privire la hotărâre și, prin urmare, cu privire la pedeapsa la care a fost condamnat autorul infracțiunii. Dacă autorul infracțiunii este condamnat la detenție, veți fi informat în legătură cu penitenciarul în care va fi executată pedeapsa.
Voi fi informat dacă autorul infracțiunii este eliberat (inclusiv eliberat înainte de termen sau condiționat) sau a evadat din detenție?
Da. Dacă v-ați exprimat dorința în acest sens, veți fi informat în legătură cu eliberarea sau evadarea autorului infracțiunii, iar în anumite cazuri în care acesta este considerat deosebit de periculos, veți primi informații în legătură cu statutul său, în special atunci când sunt impuse măsuri de constrângere.
Voi fi implicat în deciziile de liberare sau de liberare condiționată? De exemplu, pot să fac o declarație sau să introduc o cale de atac?
Puteți depune o cerere la instanța de executare (Tribunal de Execução de Penas), indicând motivele pe care le considerați pertinente.