Sari la conținutul principal

Victimele infracţiunilor

În cazul în care ați fost victima unei infracțiuni, dispuneți de o serie de drepturi. Vă puteți exercita aceste drepturi fie prin inițierea de proceduri împotriva autorului infracțiunii (proceduri penale), fie prin acțiuni având ca scop acordarea de despăgubiri, asigurarea protecției și furnizarea de asistență. Aceste drepturi diferă de la un stat membru al Uniunii Europene (UE) la altul.

Victime (proceduri penale)

Este important ca victimele să aibă un cuvânt de spus în cadrul procedurilor penale împotriva autorului infracțiunii. Scopul principal al procedurilor penale este, în general, de a stabili răspunderea penală a persoanei (persoanelor) acuzate de săvârșirea unei infracțiuni, însă victimele pot participa în mod activ și în nume propriu. Directiva din 2012 privind drepturile victimelor consolidează drepturile victimelor, inclusiv drepturile procedurale ale acestora.

Despăgubire

În Uniunea Europeană (UE), victimele infracțiunilor pot obține despăgubiri pentru vătămările și/sau prejudiciile suferite, indiferent de locul în care a fost săvârșită infracțiunea pe teritoriul UE.

Drepturile victimelor, pe țări

Ca victimă a unei infracțiuni, puteți beneficia de o serie de drepturi și de asistență din partea autorităților și organizațiilor naționale, care vă pot oferi consiliere și sprijin. Aceste fișe informative vă oferă o serie de informații privind situația din fiecare țară din Uniunea Europeană.

Raportați o problemă tehnică/de conținut sau trimiteți-ne comentarii referitoare la această pagină