Instanța națională competentă (conflicte de jurisdicție)

Jurisdicția se referă la dreptul și la competența de a administra justiția într-un teritoriu clar definit. Aceasta include competența instanțelor judecătorești de a soluționa cauze referitoare la persoane, bunuri sau fapte și autoritatea de a interveni, de exemplu pentru a aresta persoane sau a confisca bunuri.

Ca o consecință a dreptului la liberă circulație în Uniunea Europeană (UE), a tendinței statelor membre de a-și extinde jurisdicția și a progreselor tehnologice din ultimele decenii, există din ce în ce mai multe situații în care mai multe state membre au competența de a investiga și de a desfășura proceduri penale pentru aceleași fapte.

Dacă statele membre nu ar avea obligația să se informeze reciproc cu privire la cauzele care ar putea crea un conflict de competență sau să se consulte reciproc pentru a soluționa un astfel de conflict, procedurile s-ar putea desfășura într-un stat membru care nu este cel mai indicat în acest scop (de exemplu, atunci când probele relevante și martorii se află într-un alt stat membru) sau procedurile s-ar putea desfășura în paralel în diferite state membre.

Pentru a reduce aceste riscuri, la sfârșitul anului 2009 a fost adoptată Decizia-cadru privind conflictele de jurisdicție. Obiectivul acestui instrument este de a promova o cooperare mai strânsă între statele membre care desfășoară proceduri penale, pentru:

  • a preveni situațiile în care aceeași persoană face obiectul unor proceduri penale paralele în diferite state membre cu privire la aceleași fapte și
  • a conveni asupra unei soluții pentru a evita consecințele negative care rezultă din astfel de proceduri penale paralele.

Decizia-cadru vizează realizarea acestui obiectiv prin instituirea unei proceduri obligatorii de consultare în cazul în care proceduri penale paralele se desfășoară în diferite state membre. În cazul în care în cadrul procedurii de consultare nu se ajunge la un consens, statele membre implicate trimit cauza către Eurojust.

Pe lângă directiva-cadru, care se aplică procedurilor penale în general, există mai multe instrumente ale UE care conțin norme speciale cu privire la prevenirea și soluționarea conflictelor de competență, cum ar fi:

Decizia-cadru privind mandatul european de arestare (articolul 16 din Decizia-cadru 2002/584/JAI )

Decizia-cadru privind combaterea terorismului (articolul 9 din Decizia-cadru 2002/475/JAI )

Decizia-cadru privind atacurile împotriva sistemelor informatice (articolul 10 din Decizia-cadru 2005/222/JAI)

Decizia-cadru privind lupta împotriva crimei organizate (articolul 7 din Decizia-cadru 2008/841/JAI )

Regulamentul Consiliului de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) [articolul 26 din Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului]

Ultima actualizare: 27/03/2020

Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.