

Find information per region
Termenul juridic „răspundere părintească” – denumit în Irlanda „tutelă” – se referă la deținerea tuturor drepturilor și obligațiilor referitoare la un copil care au fost acordate în temeiul legii sau de către instanță sau în virtutea unui acord juridic. Titularul răspunderii părintești deține drepturi de custodie și de vizită, printre altele referitoare la bunăstarea copilului.
În general, părinții căsătoriți ai unui copil dețin în comun răspunderea părintească asupra copilului lor. În cazul în care părinții nu sunt căsătoriți, mama este titularul general al răspunderii părintești, însă tatăl natural poate fi numit tutore prin acord între părinți sau de către instanță.
Da. Administrația Serviciilor Sanitare (Health Service Executive), prin intermediul Departamentului pentru copii și familie, TUSLA, poate solicita instanței districtuale să dispună ordinele de plasare necesare pentru copiii cu vârsta sub optsprezece ani. În situații excepționale, instanța poate numi un tutore care să exercite funcțiile aferente răspunderii părintești în cazul în care un părinte nu poate sau nu dorește să facă acest lucru. Un tutore testamentar poate fi numit în urma decesului unui părinte în cazul în care acesta a fost desemnat în virtutea unui testament sau al unui codicil sau poate fi numit de instanță. În absența unei astfel de desemnări, Administrația Serviciilor Sanitare (Health Service Executive), prin intermediul Departamentului pentru copii și familie, TUSLA, poate solicita instanței districtuale să dispună ordinele de plasare necesare pentru copiii cu vârsta sub optsprezece ani în cazul în care părinții unui copil sunt decedați sau incapabili să aibă grijă de copilul lor.
În cazul în care părinții unui copil divorțează sau se despart, regimul de custodie și de vizită poate fi decis de comun acord de către părinți. În cazul în care părinții nu pot ajunge la un acord, aceștia pot apela la instanță, iar un judecător poate să emită ordine privind custodia sau regimul de vizită. În cazul în care ambii părinți sunt tutorii copilului, acest lucru nu este afectat de divorț sau de separare deși, în circumstanțe excepționale și numai atunci când bunăstarea copilului impune acest lucru, tutela unui tată nematrimonial poate să fie încetată de către instanță.
Părinții care încheie un acord privind răspunderea părintească au obligația să prezinte acest acord în fața instanței și să obțină un ordin care să reflecte acordul astfel încât acesta să devină obligatoriu din punct de vedere juridic. Instanța trebuie să se asigure că drepturile copilului sunt protejate în mod adecvat de acord și poate refuza să emită un ordin în cazul în care nu este convinsă că unul sau ambii părinți își îndeplinesc obligațiile care le revin față de copil. Un astfel de acord nu poate înceta statutul de tutore al niciunuia dintre părinți.
Persoanele fizice pot recurge la metode extrajudiciare de soluționare a conflictelor, precum medierea sau consilierea.
Judecătorul poate decide cu privire la toate aspectele referitoare la bunăstarea copilului, inclusiv chestiuni legate de tutelă, custodie și vizită, fără a se limita la acestea. A se vedea, de asemenea, întrebările 4 și 5 de mai sus – tutela părinților căsătoriți sau a unei mame naturale nu poate fi încetată de către instanță, deși instanța poate impune condiții privind exercitarea de către o persoană a răspunderii sale părintești.
Nu. În timp ce părintele care are custodia unică a unui copil are capacitatea de a decide cu privire la îngrijirea de zi cu zi și controlul copilului, părintele care nu deține custodia, dar care este tutorele copilului deține dreptul de a fi consultat cu privire la toate aspectele care afectează bunăstarea copilului, inclusiv unde ar trebui să fie educat copilul și unde ar trebui să locuiască acesta, fără a se limita la aceste chestiuni.
Custodia comună le este acordată părinților în lipsa unei ostilități profunde între părți și le permite acestora să ia decizii în comun referitoare la bunăstarea substanțială a copilului și cu privire la îngrijirea zilnică a acestuia. Aceasta nu înseamnă că fiecare părinte are dreptul la un timp egal cu copilul; mai degrabă, astfel se asigură faptul că ambii părinți au responsabilități și obligații corespunzătoare față de copil.
În mod normal, părțile care doresc să depună o cerere privind răspunderea părintească fac acest lucru înaintea instanței districtuale; cu toate acestea, pentru anumite cereri auxiliare procedurilor matrimoniale, poate fi necesar să se depună o cerere înaintea instanței de circuit (Circuit Court) sau a Înaltei Curți (High Court). Înalta Curte are competență exclusivă în ceea ce privește chestiunile legate de răpirea de copii.
Da. Se poate iniția o acțiune în instanță ex parte, și anume fără a înștiința cealaltă parte, în cazul în care notificarea pârâtului de către solicitant în modul obișnuit ar pune copilul în pericol.
Da. Asistența juridică se obține prin sistemul de asistență juridică în materie civilă. Acest sistem implică o evaluare a mijloacelor.
Da. Este posibilă atacarea unei hotărâri a instanței de prim grad de jurisdicție, și anume instanța unde a fost inițiată procedura; cu toate acestea, de regulă nu este posibilă contestarea unei hotărâri pronunțate de nicio instanță de apel.
Persoanele care urmăresc să pună în executare o hotărâre privind răspunderea părintească ar trebui să consulte regulamentele instanțelor sau instituției respective. Cu excepția cererilor ex parte, este necesară informarea pârâtului cu privire la intenția dumneavoastră de a iniția orice procedură de executare a unei hotărâri judecătorești.
A se vedea răspunsul la întrebarea 14.
Înalta Curte, care are competența inițială și deplină.
Actul din 2000 privind protecția copiilor (Convenția de la Haga) conferă forță juridică Convenției de la Haga din 1996 privind competența, dreptul aplicabil, recunoașterea, executarea și cooperarea în materia răspunderii părintești și a măsurilor de protecție a copiilor, care se aplică în acest domeniu; în plus, Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești (Regulamentul Bruxelles II bis) este aplicabil, de asemenea, în acest domeniu.
Această pagină face parte din portalul Europa ta.
Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.