Informații destinate autorităților care eliberează un certificat european de moștenitor
Atunci când se examinează o cerere de eliberare a unui certificat european de moștenitor, articolul 66 alineatul (5) din Regulamentul privind succesiunile permite autorității emitente (de exemplu, unei instanțe sau unui notar) să solicite informații de la un alt stat membru. Autoritatea competentă din statul membru căruia îi este adresată solicitarea trebuie să furnizeze autorității emitente informațiile cuprinse în special în registrele funciare, în registrul stării civile și în registrele cuprinzând documente și elemente de fapt relevante pentru succesiune sau pentru aspectele patrimoniale ale regimului matrimonial sau ale unui regim patrimonial echivalent aplicat defunctului, în cazul în care respectiva autoritate competentă ar fi autorizată, în temeiul legislației naționale, să furnizeze astfel de informații unei alte autorități naționale.
Pentru a facilita schimbul de informații dintre statele membre, această secțiune oferă informații privind registrele existente în fiecare stat membru, privind informațiile cuprinse în fiecare dintre aceste registre, precum și privind procedurile și condițiile în care pot fi obținute informațiile.
Pentru informații detaliate de la nivel național, selectați drapelul țării care vă interesează.
Link conex