Succesiunile | Portalul european e-Justiție

Această fișă informativă a fost realizată în colaborare cu Consiliul Notariatelor din UE (CNUE).

1 Cum se redactează dispoziția pentru cauză de moarte (testament, testament conjunctiv, pact asupra unei succesiuni viitoare)?

În ceea ce privește dreptul succesoral, Spania are șapte sisteme juridice distincte.

Comunitățile autonome Aragon, Catalonia, Insulele Baleare, Navarra, Euzkadi și Galicia au fiecare propria legislație privind succesiunea. În alte părți ale Spaniei, se aplică normele prevăzute în Codul civil.

Ultimul loc de reședință al defunctului impune dreptul succesoral care trebuie aplicat. Pentru cetățenii spanioli, se aplică criteriul cetățeniei regionale, în conformitate cu normele privind cetățenia prevăzute în Codul civil.

Conform dreptului civil comun, testamentul reprezintă titlul de succesiune, având în vedere că, în general, convențiile de partaj succesoral sau testamentele conjunctive nu sunt acceptate. Testamentul poate fi:

deschis: adică se întocmește în fața unui notar, care îl redactează și îl înscrie în registrele notariale. Acesta este modul obișnuit de a se întocmi un testament;
închis: adică se întocmește în fața unui notar fără ca acesta să cunoască conținutul dispozițiilor testamentare. Această formă este ieșită din uz;
olograf: adică este scris de mână de către testator, semnat și datat. Acest tip de testament nu este utilizat foarte des.

Dreptul civil comun al Spaniei poate fi consultat pe site-ul (aici) Monitorului Oficial de stat (Boletín Oficial del Estado). Este disponibilă o traducere a acestui text în limba engleză.

Legile locale sau speciale prevăd norme proprii privind testamentele în fiecare dintre jurisdicțiile teritoriale unde se aplică, recunoscându-se concepte diferite și specifice în fiecare dintre acestea. Unele recunosc testamentele conjunctive și convențiile de partaj succesoral.

Textul fiecărui regulament specific pentru legi locale sau speciale este disponibil accesând linkul următor.

2 Ar trebui ca dispoziția să fie înregistrată și, dacă da, în ce mod?

Testamentele întocmite în fața unui notar trebuie înregistrate de către acesta în Registrul general al actelor de ultimă voință (Registro General de Actos de Última Voluntad) care aparține de Ministerul Justiției. În cazul în care există un testament, acest registru va indica data celui mai recent testament, testamentele anterioare și registrul notarial oficial în care a fost inclus respectivul testament. Camerele notariale (Colegios Notariales) pot furniza informații actualizate cu privire la notarul sau arhiva unde poate fi găsit testamentul în cazul în care notarul care a primit testamentul și-a încetat activitatea (link către Consiliul Notarilor din UE).

Acest registru nu este public, putând fi accesat numai de către persoanele care dovedesc că au un interes legitim în succesiune după decesul testatorului. De asemenea, acesta poate fi accesat pe durata vieții testatorului de către testator, reprezentantul său special sau prin hotărâre judecătorească în caz de incapacitate.

3 Există restricții asupra libertății de a dispune pentru cauză de moarte (rezervă succesorală, de exemplu)?

Dreptul comun spaniol rezervă o parte din patrimoniul succesoral, sau mai degrabă din activele pe care acesta le implică, pentru anumite rude sub forma unei rezerve succesorale după includerea valorii legatelor făcute de testator, inclusiv inter vivos, și după deducerea datoriilor. Conform Codului civil, „rezerva succesorală reprezintă cota-parte din patrimoniul succesoral de care testatorul nu poate dispune întrucât aceasta este rezervată prin lege anumitor moștenitori denumiți «moștenitori rezervatari»”.

Moștenitorii rezervatari sunt:

copiii și descendenții, în ceea ce privește părinții și ascendenții acestora;
în lipsa celor de mai sus, părinții și ascendenții, în ceea ce privește copiii și descendenții lor;
soțul supraviețuitor sau soția supraviețuitoare în forma prevăzută de lege.

Rezerva succesorală a copiilor și descendenților este constituită din două treimi din patrimoniul succesoral al părinților. Cu toate acestea, aceștia din urmă pot dispune de una dintre cele două treimi care constituie rezerva succesorală pentru a crește valoarea moștenirii copiilor sau descendenților lor. Treimea rămasă poate fi împărțită în mod liber. Aceasta se caracterizează prin atribuirea unui drept asupra întregului patrimoniu succesoral, întrucât este în general pars bonorum, cu câteva excepții.

Rezerva succesorală a ascendenților constă în jumătate din patrimoniul succesoral, cu excepția cazului în care și soțul deține o cotă, caz în care rezerva succesorală constă într-o treime.

Rezerva succesorală alocată soților care nu sunt separați legal constă în uzufructul a două treimi din activele patrimoniului succesoral în lipsa ascendenților și descendenților. Cu toate acestea, dacă există descendenți, aceasta constă în uzufructul uneia dintre cele două treimi datorate descendenților. Dacă există doar ascendenți, aceasta constă în uzufructul jumătății, pe care moștenitorii îl pot deconta în numerar.

Legislația respectivă în materie civilă conține dispoziții specifice cu privire persoana care are dreptul legal la moștenire, fiecare dintre aceste dispoziții trebuind să fie aplicată pentru a stabili faptele în fiecare caz specific administrat în fiecare dintre aceste teritorii.

4 În cazul în care nu există o dispoziție pentru cauză de moarte, cine moștenește și în ce proporție?

Ar trebui reamintit încă o dată că Spania are șapte sisteme succesorale. În dreptul civil comun, dacă nu există moștenitori îndreptățiți în temeiul testamentului, legea distribuie patrimoniul succesoral în următoarea ordine de prioritate: 1. descendenți; 2. ascendenți (în ambele cazuri soțul/soția deține dreptul de uzufruct asupra unei treimi sau, respectiv, unei jumătăți din patrimoniul succesoral); 3. soții care nu sunt separați legal; 4. rudele de gradul IV (verii primari); 5. statul.

Dreptul civil din Aragon, Catalonia, Insulele Baleare, Navarra, Euzkadi și Galicia conține dispoziții specifice în această privință. Pe lângă posibilitatea moștenirii de către rude, drepturile locale recunosc posibilitatea moștenirii pentru comunitatea autonomă de pe teritoriul testatorului și chiar pentru o anumită instituție, în forma și în termenii prevăzuți de normele care reglementează acest aspect.

5 Care este autoritatea competentă:

5.1 în materie de succesiune?

În lipsa dispoziției privind bunurile pentru cauză de moarte, notarii au autoritatea de a stabili părțile îndreptățite să moștenească patrimoniul succesoral prin lege (declarație de succesiune).

Dacă oricare dintre părțile în cauză contestă calitatea de moștenitori, activele care formează moștenirea sau împărțirea moștenirii, litigiul va fi soluționat de instanțele judecătorești în cadrul procedurilor legale corespunzătoare.

5.2 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei succesiuni?

Ca regulă generală, acceptarea unei moșteniri sau renunțarea la aceasta se realizează în fața notarului. Deși acceptarea expresă poate fi făcută și printr-un înscris sub semnătură privată, în cazul unei devoluțiuni sau în scop probatoriu va fi necesar un înscris notarial în formă autentică. Acest lucru se realizează fără a aduce atingere posibilei intervenții a unui consul sau a unui funcționar diplomatic spaniol autorizat să îndeplinească funcții notariale.

Acceptarea poate fi și implicită (oferită prin intermediul unor instrumente care implică în mod necesar disponibilitatea de a accepta sau pe care numai persoanele cu calitate de moștenitor au dreptul să le utilizeze).

Orice persoană care poate stabili că are interes în acceptarea moștenirii de către moștenitor sau în renunțarea la aceasta îl poate însărcina pe notar să-l informeze pe moștenitor că are la dispoziție 30 de zile calendaristice pentru a accepta sau renunța la moștenire.

Dacă moștenitorul renunță la moștenire în defavoarea creditorilor săi, creditorii pot solicita judecătorului să îi autorizeze să o accepte în numele moștenitorului pentru a acoperi suma datorată.

Acceptarea parțială sau condiționată nu este permisă. Moștenitorul poate, totuși, să accepte moștenirea, dar nu și legatul, sau invers.

5.3 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unui legat?

Aceeași autoritate ca și în cazul moștenirii, așa cum se descrie în secțiunea de mai sus.

Cu toate acestea, ca o excepție de la interdicția privind acceptarea parțială, dacă există diverse legate care nu necesită plata unei contraprestații pentru a le primi (sau dacă toate legatele necesită o astfel de contraprestație), un legatar poate să le accepte individual. Un legatar nu are voie să renunțe la datorii și să accepte activele.

5.4 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei rezerve succesorale?

Nu se poate accepta sau renunța la rezerva succesorală, ca atare, ci aceasta se primește prin intermediul unei devoluțiuni succesorale, cu excepția cazului în care există o acțiune judiciară al cărei scop este de a se dispune plata unei sume sau a unor bunuri care vor greva asupra patrimoniului succesoral.

Codul civil permite unui legatar să renunțe la moștenire în favoarea îmbunătățirii moștenirii (care este una dintre cele două treimi din rezerva succesorală a descendenților).

6 Scurtă descriere a procedurii de soluționare a unei succesiuni în temeiul legislației naționale, inclusiv pentru lichidarea patrimoniului succesoral și pentru partajul bunurilor (trebuie furnizate și informații din care să reiasă dacă procedura de succesiune este deschisă de o instanță sau de altă autoritate competentă din proprie inițiativă)

Dacă există testament și testatorul a numit un executor, acesta din urmă va avea autoritatea să achite cheltuielile de înmormântare și orice legate, să păstreze proprietatea în stare bună, să apere valabilitatea testamentului și să asigure executarea acestuia.

Dacă este desemnat un auditor (contador-partidor), această persoană va fi responsabilă pentru împărțirea moștenirii. Auditorul poate fi numit de testator, de moștenitori de comun acord, de grefier (letrado de la Administración de Justicia) sau de notar conform dispozițiilor moștenitorilor și legatarilor în ceea ce privește o proporție de 50 % din activele patrimoniului succesoral.

În lipsa unui auditor sau în cazul împărțirii de către testator, moștenitorii pot distribui patrimoniul între ei, după cum consideră potrivit.

În practică, în ambele cazuri, împărțirea moștenirii și devoluțiunea se efectuează în fața notarului în scopuri probatorii și pentru înregistrarea drepturilor.

În cazul în care nu a fost numit un auditor și un moștenitor solicită acest lucru, împărțirea poate fi executată de instanțe. Instanțele desemnează un expert pentru evaluarea proprietății și un auditor pentru împărțirea moștenirii. De asemenea, dacă se solicită, numirea unui administrator și inventarierea bunurilor de către instanțe pot fi, de asemenea, convenite în prealabil. Diviziunile făcute de auditor (cu orice modificări pe care judecătorul le poate face dacă un moștenitor se opune acestora) se înscriu în evidențele notariale.

7 Cum și când devine cineva moștenitor sau legatar?

Persoanele îndreptățite la o moștenire sau un legat de drept sau prin dispoziție pentru cauză de moarte (mortis causa) devin moștenitori sau legatari la acceptarea moștenirii sau a legatului (a se vedea secțiunea 5.2). Efectele acceptării se aplică retroactiv de la data decesului testatorului.

8 Preiau moștenitorii datoriile defunctului și, dacă da, în ce condiții?

În cazul acceptării pure și simple sau al acceptării care nu este sub beneficiu de inventar, moștenitorul răspunde de toate datoriile moștenirii, a căror plată ar putea implica nu numai bunurile moștenite, ci și bunurile proprii ale moștenitorului.

În cazul acceptării moștenirii sub beneficiu de inventar, moștenitorul este obligat să plătească datoriile și celelalte obligații fiscale ale moștenirii doar până la concurența valorii bunurilor succesorale.

9 Ce documente și/sau informații sunt necesare de obicei pentru înregistrarea bunurilor imobile?

Deținerea calității de moștenitor sau legatar nu are ca rezultat, în general, înscrierea în Cartea Funciară (Registro de la Propiedad) a dreptului la o proprietate imobiliară specifică, deoarece această calitate nu conferă un drept real asupra unei proprietăți specifice. Cel mult, poate rezulta într-o înscriere provizorie. Moștenitorii au un drept proporțional asupra întregului patrimoniu succesoral. Legatarii au dreptul personal de a cere ca moștenitorii să le transfere orice proprietate lăsată lor prin legat. Transferul efectiv de drepturi necesită acceptarea moștenirii sau a legatului și acordarea unei proprietăți specifice. Numai în anumite cazuri (cum ar fi cel al moștenitorului unic, al proprietății exclusive sau al legatarului autorizat să intre în posesia exclusivă) este posibilă renunțarea la împărțirea și transmisiunea patrimoniului succesoral.

Pentru a înregistra bunurile imobile, este necesar fie un act public de acceptare a moștenirii și a devoluțiunii (întocmit în fața unui notar), fie o hotărâre judecătorească. Acest act trebuie să includă sau să fie însoțit, ca documente complementare, de titlul de succesiune (testament, certificat de moștenitor, pact, în cazul în care acesta este acceptat), certificatul complet de deces și certificatul emis de Registrul general al actelor de ultimă voință. Plata impozitelor pe transferul bunurilor prin moștenire este, de asemenea, necesară.

9.1 Este numirea unui administrator obligatorie sau obligatorie la cerere? Dacă ea este obligatorie sau obligatorie la cerere, ce demersuri trebuie efectuate?

Numirea unui administrator (administrador) nu este necesară conform legislației spaniole; cu toate acestea, o astfel de numire poate fi convenită în procesul de împărțire a moștenirii, în anumite circumstanțe.

9.2 Cine este îndrituit să execute dispoziția pentru cauză de moarte lăsată de defunct și/sau să administreze patrimoniul succesoral?

În cazul în care în testament a fost numit un executor testamentar (albacea) (conform dreptului comun), acesta va administra patrimoniul succesoral (a se vedea Secțiunea 6).

De asemenea, testatorul poate să numească, în testament, un auditor pentru patrimoniul succesoral, care va evalua și va împărți bunurile succesorale.

În general, pot fi numite trei persoane – executorul testamentar, auditorul și administratorul – toate având competențe administrative care pot fi modificate de testator sau de judecător și, în anumite cazuri, de moștenitorii înșiși.

9.3 Ce competențe are un administrator?

Principalele funcții ale administratorului patrimoniului succesoral sunt:

reprezentarea patrimoniului succesoral,
prezentarea periodică a conturilor,
conservarea patrimoniului succesoral și înfăptuirea oricărui alt act de administrare care ar putea fi considerat necesar.

10 Ce documente sunt eliberate de obicei, în temeiul legislației naționale, în cursul sau la finalul unei cauze de succesiune pentru atestarea statutului și a drepturilor beneficiarilor? Au aceste documente efecte probatorii specifice?

Certificatul de moștenitor în cazul succesiunii ab intestat este un instrument notarial care dovedește calitatea moștenitorilor legali și rezerva lor corespunzătoare.

Actul public de acceptare și partaj (și de transfer al legatelor, după caz) întocmit în fața unui notar și prin acord între părțile în cauză atribuie drept de proprietate asupra unor active specifice ale patrimoniului succesoral.

În cazul în care succesiunea se realizează în fața unei instanțe, hotărârea judecătorească privind partajul (prin care se soluționează eventualele chestiuni litigioase, dacă este cazul) va constitui un titlu suficient și trebuie oficializată în fața unui notar, astfel cum prevede legea.

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

Ultima actualizare: 26/12/2024