Sunteți considerat victima unei infracțiuni dacă ați suferit prejudicii ca urmare a unei infracțiuni care se pedepsește în temeiul dreptului penal; de exemplu, în cazul în care ați fost vătămat sau vi s-au deteriorat ori furat bunuri. Ca victimă a unei infracțiuni aveți anumite drepturi atât în timpul, cât și după încheierea procedurii penale. Puteți, de asemenea, să beneficiați de diverse forme de asistență și să primiți despăgubiri pentru daunele provocate de infracțiune.
În Polonia, procedura penală are două etape: efectuarea unei anchete preliminare și derularea procesului în instanță. Ancheta preliminară este efectuată înainte de un eventual proces. Scopul este de a stabili faptele și de a identifica autorii infracțiunii comise. Poliția și organele de urmărire penală adună probe. În cazul în care elementele de probă colectate sunt suficiente, împotriva autorilor vor fi formulate acuzații. În caz contrar, cazul va fi închis. Acuzațiile aduse de procuror vor fi examinate de instanță.
În cursul judecății, instanța va examina elementele de probă adunate pentru a stabili dacă acuzatul este vinovat. În cazul în care acesta este găsit vinovat de acuzările care i se aduc, va fi condamnat la pedeapsa prevăzută de lege. În caz contrar, acesta va fi achitat.
Faceți clic pe link-urile de mai jos pentru a găsi informațiile de care aveți nevoie:
1 Drepturile pe care le am dacă am fost victima unei infracțiuni
2 Denunțarea unei infracțiuni și drepturile mele pe parcursul cercetării sau al procesului
3 Drepturile pe care le am după proces
5 Drepturile pe care le am în materie de sprijin și asistență